poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 178 .



Am născocit o poveste
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2017-08-15  |     | 



Vă spuneam, cu alt prilej, că două au fost momentele în viața mea care m-au făcut să trăiesc cu mare intensitate sentimente contradictorii, la o primă vedere aproape incompatibile. Bucurie năvalnică, explozivă și o tristețe nemărginită. Nici nu știu care era dominanta dintre aceste stări. Cineva mi-a mărturisit că o bucurie prea mare provoacă durere. La mine nu era durere, doar tristețe, ca un sfârșit de lume la care asistam neputincios.
Dar să vă spun prima poveste...
Mă atașasem de o fată care nu îmi fusese destinată mie. Bunica mea, Maria, Marița cum îi spuneau oamenii din sat, se trăgea din Lerești, poate cea mai frumoasă comună din Argeș, în apropiere de Câmpulung Muscel. Venise din Ardeal, cu toate rudele, în urma persecuțiilor maghiare. Bărbații din acea comunitate erau dârji, înalți ca brazii și visători precum copiii. După o vreme maica a plecat din Lerești, s-a stabilit la Gorgani, lângă Pitești, apoi la Priboieni și-n cele din urmă la Vulturești, alături de mama. Așa am cunoscut-o, harnică, niciodată nu se plângea, iar eu eram feblețea ei, nu mă scotea din „Nicuță, vino la maica să-ți dau pisătală” (nucă pisată amestecată cu zahăr pudră).
Din păcate, când eram în clasa a V-a, la început de toamnă, a paralizat de supărare, îi confiscaseră grădina cu pomi din Vrănești și a murit (vezi „Într-o sâmbătă noaptea”). Pentru mine, durerea era atât de mare că nu îmi reveneam. Așa s-a hotărât tanti Fira, sora maichii, prezentă la înmormântare, să mă ia câteva zile la ea, în Lerești. Acolo am ascultat prima oară un aparat de radio, avea o casă mare, cu etaj, gen vilă, iar grădina ei se termina în apele învolburate ale Râului Târgului.
Ea nu avusese copii, o înfiase pe Gina și, la rândul ei, aceasta o adoptase pe Lăcrămioara. Lăcrămioara era cu doi ani mai mică decât mine, avea o lumină în ochi, era foarte veselă și astfel, pentru o vreme, am mai uitat de moartea maichii. În sfârșit, am plecat din Lerești cu amintiri de neuitat dar nu m-am mai întâlnit cu verișoara mea prin alianță până la o nuntă, în Câmpulung, într-o toamnă. Eu eram în anul trei de facultate iar ea în ultimul an de liceu. Nu știu dacă azi aș mai proceda la fel, atunci respectam niște norme morale, bariere de netrecut pentru mine. Lăcrămioara se copsese, era un trandafir care abia se desface, un măr ionatan din care voiam să mușc, emana un miros de zmeură și fragi! Mama și tanti Gina ne priveau încântate, puseseră la cale ca un frate de-al meu, mai mare, să intre în gospodăria lui tanti Fira, și cum acesta renunțase, avea alte planuri decât însurătoarea, speranța lor, mai vie ca oricând, se îndrepta către mine, nu voiau să fie înstrăinată frumusețea de vilă. Când dansam cu ea îmi venea s-o fur, să fugim în lume dar nu mai puteam de rușine că oamenii ne priveau zâmbind și, când se oprea muzica, așteptam o vreme nepăsător, puțin încovoiat. Am mai rămas câteva zile în Câmpulung și, după amiaza, ne plimbam pe bulevardul Pardon, ținându-ne de mână. Vorbeam mai mult eu ceea ce m-a făcut să cred că ori era prea timidă ori inteligența nu era atuul ei principal. Chiar m-am gândit că nu ne potrivim, sinceritatea ei se manifesta prea direct, prea senzual. Când ne-am despărțit i-am promis că revelionul îl vom face împreună.
Pe 31 decembrie la ora zece eram în Gara de Nord. Mi-a fost imposibil să urc în tren. Oamenii atârnau pe scări ciorchine, intrau în vagoane pe ferestre. La fel și la ora 16. Abia la ora opt și jumătate, seara, am reușit să iau trenul. Am ajuns în Pitești aproape de miezul nopții, n-aveam nicio legătură spre Câmpulung sau Colibași la ora aceea. Intenționam să pornesc pe jos la Vulturești, (30 de KM) dar în cele din urmă am mers la soră- mea, nici ea nu era acasă, probabil făcea revelionul la prieteni sau cine știe pe unde. Am revenit în gară în sala de așteptare. Oamenii erau lungiți care pe canapele, care pe jos, o mizerie de nedescris, un miros greu suportabil. Am moțăit pe un colț de canapea. Dimineața am avut de ales între a merge la părinți sau la Lerești, simțeam nevoia să mă dezvinovățesc. În cele din urmă am ajuns spre seară la Lerești. Tanti Fira mi-a spus că Lăcrămioara s-a închis în camera de la etaj încă de aseară și tot timpul a plâns. Am bătut la ușă, am început o spovedanie, așteptam să pronunțe un singur cuvânt. Nu mi-a deschis ușa! Am plecat de acolo pe doi ianuarie bulversat dar și cu oarecare ușurare. M-am întors în București și viața de acolo, încărcată de griji, m-a acaparat iarăși.
În vară, după practica de o lună la Centrala termoelectrică Paroșeni, de lângă Petroșani, am făcut o mică haltă în Vulturești, la părinți, înainte de a merge la Eforie Nord. Îmi dădusem, la mare, întâlnire cu o chelnăriță pe care o cucerisem la Petroșani. Atunci mi-a spus mama ce s-a întâmplat cu Lăcrămioara. A mers la Câmpulung să mă aștepte la tren, erau doar două curse de la Pitești. Cum n-am apărut nici la prima, nici la a doua cursă, a intrat să bea o cafea, înghețase așteptându-mă. Când a ieșit din cofetărie, în drum spre autogară, cinci băieți au tras-o într-un gang întunecos și au violat-o. N-a știut nimeni până când, la șapte luni, a născut o fetiță...
M-a oripilat întâmplarea, revolta mea era pe măsură, dar nu o mai regăseam printre gândurile mele. Mă așteptau valurile mării și visam la plăceri interzise! Am plecat la București și de acolo, cu un tren de noapte, am călătorit în picioare până la Eforie Nord. Am uitat să vă spun că aveam și eu bilet la Costiești, după 20 august, primit de la facultate. Îmi făcusem calculul că toată luna mă voi prăji la soare, voi înota în valuri și mă voi iubi cu mămoasa de chelnăriță care îmi promisese că va suporta ea toate cheltuielile!!! Am mers direct pe plajă, m-am întins pe un prosop și am dormit câteva ore. Noroc că eram bronzat din Parâng, altminteri cred că soarele m-ar fi ars de tot. În sfârșit, la ora 18 aveam întâlnire cu “ generoasa mea dragoste”, stabilisem toate detaliile încă din Petroșani. Fremătam de nerăbdare, am așteptat o oră, două, n-a venit. Punctul de întâlnire era fixat, poșta din Eforie! Seara am găsit o cameră de închiriat și-a doua zi am colindat plaja în lung și în lat încercând să ghicesc, printre sutele de trupuri albe sau bronzate, pe aceea pentru care venisem. Trei zile m-am plimbat pe faleză și n-am dat de ea. Tot felul de gânduri m-au năpădit atunci. Oare s-o fi combinat cu altul? Sau doamne ferește, să nu fi pățit ceva asemănător Lăcrămioarei! Dar chelnărița era o fată versată, fusese măritată și divorțase... Stările mele alternau, mi-era milă de Lăcrămioara, mi-era milă de mine, îmi spuneam cât pot să fiu de prost să am încredere într-o chelnăriță seducătoare, apoi m-apuca furia, pe fete, pe viață, pe toată lumea. Cum nu mai aveam bani, m-am întors la București și știți cum e, la tinerețe, apar alte oportunități. Abia în vara următoare am aflat vești despre absența inexplicabilă pentru mine a focoasei prietene. Mama îmi ascunsese cele două scrisori și o telegramă expediate de ea din Eforie, abia aștepta să mă vadă, se cazase și îmi dăduse adresa de la hotel. M-am supărat eu pe mama, dar ce mai conta? I-am scris fetei la Petroșani, mi-a răspuns la fel de drăgăstos, dar relația noastră se răcise, nu ne-am mai văzut niciodată.
După ce mi-a trecut necazul, mama m-a chemat să stea de vorbă cu mine. După ce i-am mai povestit despre fetele cu care mă mai întâlnesc, m-a întrebat scurt:
-Măă, tu îl cunoști pe Gicu din Mâzgana?
-Da, am fost colegi de clasă, era foarte slab la învățătură, doar Ion, fiul Bulibașei, al fostului primar, îl întrecea în prostie.
-Lasă asta, spune-mi ,cum era la suflet?
-Nu știu mamă, mi se părea cam nătărău, a fost mai precoce decât ceilalți copii, ne arăta foarte semeț, că lui i-a crescut părul ... De ce te interesează?
-Trăiește cu a lui Pătrașcu, a rămas văduvă cu șase copii, cred că e un om cumsecade dacă are grijă de atâția micuți.
-Bine, dar tot nu înțeleg, de ce te preocupă viața lui?
-Gina, verișoară-mea, m-a rugat să-i găsesc un om de treabă să aibă grijă de două suflete, Lăcrămioara se topește de la o zi la alta.
Parcă mi-a ars inima cu fierul roșu când am auzit. “Ia uite cine o să intre în gospodăria lui tanti Fira! Un neisprăvit, un coate goale, un prostovan!”
-Nu-l recomanda mamă! Mai bine să rămână Lăcrămioara singură decât cu Gicu, nu știu de ce, n-am încredere în el, știi cum se spune, decât cu un prost la câștig mai bine cu un deștept la pagubă!
Mi-era ciudă pe Gicu, mă gândeam cu nostalgie la biata fată, dar nu mă încumetam să reiau relația cu ea. Analizam situația doar din punct de vedere social, material. Și-apoi îi găseam și ei o vină, de ce nu mi-a deschis ușa atunci? Poate se crea o legătură sufletească între noi, poate ne împrieteneam, mai ales că manifest compasiune față de cei în suferință. Am oftat, faptul era consumat, ce mai puteam face? Din ce îmi povestea mama, frumusețea ei devenise o amintire.
Tanti Gina a crezut că o să-i facă bine căsătoria cu Gicu. S-au luat cu acte în regulă dar fără nuntă și cununie religioasă.
Câteva luni Gicu a fost cel mai de treabă om, le aducea de toate acasă, o alinta pe aia mică, se purta frumos cu Lăcrămioara, cu mama ei Gina, cu tanti Fira care trecuse bine de 80 de ani. Lucra la fabrica de autoturisme din Colibași, pleca dimineața la patru și se întorcea seara după opt. Probabil oboseala, băutura pe tren, bârfa colegilor, l-au făcut din om, neom. Nimic nu-l mai mulțumea. “Asta e mâncare? Firea-ți ale dracului de curve, tu și maică-ta, două parașute, stați toată ziua degeaba. Nici o ciorbă ca lumea nu sunteți în stare să-mi faceți!” Și arunca farfuria aburindă în capul Lăcrămioarei. După nici doi ani de la căsătorie, tanti Gina, de supărare, s-a prăpădit. Apoi, la nici o lună și tanti Fira. După înmormântare mama a stat de vorbă cu Gicu.
- Mă băiete, te-am băgat într-o gospodărie de oameni cumsecade și tu ce ai făcut?
-Bre, mă lași? Știi matale ce face Lăcrămioara în lipsa mea? Mi-a spus unul și altul că se destrăbălează cu toți prin Câmpulung. Am ținut la ea, dar e o putoare, nici curat pe acasă nu mai face! Au mai trecut câțiva ani și a murit și Lăcrămioara. Fetița ei era în clasa a patra. La o jumătate de an după moartea mamei sale a dispărut de acasă. Nimeni nu a mai găsit-o până azi.
Cu vreo doi ani înainte de a muri, mama m-a rugat s-o duc cu mașina la Lerești. A mers și fratele meu cu noi. Era o zi de toamnă senină, plină de pace, pădurile se coloraseră în fel și chip, liniștea era totală, o frumusețe neverosimilă, prevestitoare a unei tragedii, simțeam eu. La tanti Fira poarta era încuiată. Ne-a spus un vecin că Gicu nu mai are serviciu, și uneori, noaptea , îl aude urlând prin casă. Umblă în zdrențe și de milă, oamenii îi mai dau ceva de pomană.
Am plecat de acolo tăcuți. Nici pe drum n-am vorbit despre soarta, de neînțeles, a acelei familii. Mă gândeam la ce îmi spusese odată un om de știință. Destinul este scris în ADN-ul fiecăruia, în spirala spermatozoidului. Și totuși alta ar fi fost viața acelei biete fete dacă aș fi putut să iau trenul, dacă mama nu s-ar fi lăsat înșelată de aparențe, dacă Lăcrămioara ar fi avut puterea să treacă peste nenorocire, dacă, dacă, dacă,...O vreme m-am simțit vinovat, apoi am conștientizat că, de fapt, nu m-aș fi însurat cu ea chiar dacă nu i s-ar fi întâmplat tragedia. Pentru că o frumusețe trainică vine din interior, nu e de ajuns un ambalaj fără cusur ... Viața m-a învățat că, atunci când ești lovit de o nenorocire, prima reacție este de revoltă, apoi de autoînvinovățire și în final urmează iertarea, iertarea ta, de către tine însuți. Probabil, Lăcrămioara nu s-a iertat niciodată... Cine poate să știe?

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!