poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 146 .



O lume în ceață
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ralu.ghe ]

2017-08-10  |     | 



Se însera târziu, se trecuse la ora de vară. Vântul venea pe deasupra orașului, răscolea unele străduțe mai descoperite și aluneca prin fața clădirilor mai înalte. În spatele Ateneului răsunau din când în când acorduri de vioară și violoncel, probabil de la un concert de cameră. Nu era nici un trecător care să prindă sunetul magic al străzii și se aprindeau luminile în clădirile vechi de pe Franklin. Poate unele apartamente erau locuite de familii, dar cele mai multe erau birouri.
Pe o terasă înspre Ateneu ieșise dintr-un birou o avocată tânără să se relaxeze câteva clipe. Își luase telefonul și o țigară. La prânz se întâlnise cu o clientă și acum trebuia să rămână până completa dosarul pentru a doua zi, să-l prezinte șefei. Era un divorț cu copil, un soț violent care nu accepta să fie părăsit. În fața ei stătuse o tânără de peste trezeci de ani care fusese lovită de mai multe ori. Hotărâse deja să se mute la sora și de câteva ori o urmărise. Avocata, Clara, nu trebuia să se implice emoțional, formalitățile pentru clienta ei erau destul de stricte. Îi explicase ce măsuri de precauție să-și ia, cum să protejeze copilul până la acordarea vizitelor și ce urmează când soțul va primi citația de divorț. Îi rămăsese în minte privirea disperată a mamei, ar fi vrut să o încurajeze mai mult. Ce bine dacă acum ar fi fost pe un scaun de spectacol în sală la Ateneu! De când se angajase la firma de avocatură, nu încercase niciodată să ajungă alături la concert. Știa că are prea puțin timp liber. Visa de pe terasă cum s-ar destinde la primele acorduri și, cu toate dosarele ei și toate chipurile strecurate prin ele, ațipi pe șezlongul din balcon în vântul de primăvară.
Prietenul Clarei, Ștefan avea o delegație la Belgrad. Singur, își începuse plimbarea prin cetate. Fusese restaurată ca un parc modern cu alei pentru plimbări, multă vegetație, expoziții în aer liber, un muzeu și un teren de sport, toate la un loc pe vechile ruine romane de deasupra Savei. În zare se vedea și confluența cu Dunărea. Cerul de primăvară cu zmei albi rotunjea cetatea și apa într-un glob de liniște. Ștefan, înalt și bine făcut, cu umeri lați, părea un localnic relaxat. De fapt, gândurile lui se concentrau din când în când la întâlnirea pe care o avusese, păstrase și câteva notițe. Era o delegație destul de lungă pentru două întâlniri. Presimțea că a doua întâlnire se va anula și își va petrece ultima zi în hotel așteptând.
La ieșirea din parc se opri întâmplător la suveniruri. Erau și niște tablouri în format mic, cu ramă vintage. O domnișoară vindea câteva naturi moarte. Un măr roșu cu verde: se gândi la Clara. O să ia un tablou pentru ea, unul cam la fel, dar cu două mere.
Coborî în oraș și traversă liniștit tot bulevardul pietonal din centru. În drumul spre hotel văzu cele două clădiri arse păstrate că mărturie de război. Își aminti și de catedrala Sava, albă și imensă, ca o ciudată trezire după război. Nu înțelegea rostul bisericilor mari. Nici acasă nu era impresionat de Catedrala Neamului. Din capătul străzii se vedea firma hotelului, își grăbi pașii.
În zilele următoare Bucureștiul s-a ascuns sub ploaie. Te îndoiai că ai simțit primăvara. Abia în seara celei de-a treia zile cerul se descoperi din pânzele vechi și câteva raze roșiatice se răsfirară în văzduh. Clara plecase grăbită de la firmă, pentru că o sunase Ștefan că s-a întors. O aștepta în centru la Romană. Lucrase toată ziua și nu se aduna decât dacă închidea ochii. Simțea nevoia să vorbească și își dădu seama că nu schimbase decât câteva cuvinte toată ziua cu colegii. Atmosfera din birou devenea deseori apăsătoare.
Ștefan plecase de la Belgrad cu trenul de noapte. Trecuse pe la serviciu direct de la gară și își făcuse raportul și decontul. Avusese timp să meargă acasă și mai târziu o sunase pe Clara. Era mulțumit că se întorsese. Avea un balonzaid bleumarine care-i venea foarte bine. O văzu pe Clara de când ieșise de pe Nicolae Golescu. Înaltă, subțirică și blondă, cu un balonzaid crem pe care i-l luase el. Ea nu-l zări decât când era lângă ea și-i zâmbi. Aveau rezervare la localul lor preferat. Cineva pe stradă își întoarse privirile după ei: amândoi tineri, înalți, îmbrăcați la fel. Păreau decupați dintr-o revistă.
Aveau o relație frumoasă de mai mulți ani de zile, își câștigaseră încrederea unul altuia. Dacă nu ar fi fost concediile, ar fi petrecut puțin timp împreună, din cauza programului prelungit de lucru. Ștefan mergea și la Facultatea de Psihologie pentru vreo două grupe de studenți. Orele de la catedră erau și ele o parte din activitatea lui. În ultimii ani își pregătise o teză de doctorat și studiase multe articole despre tehnologiile noi de informare și de distorsionare a informației. Clara era mândră de Ștefan, dar și mai tare se mândreau cu el părinții ei.
- Ștefan muncește foarte mult, are trei slujbe, e așa tânăr și ambițios, așa îl lăuda mama Clarei față de prietene.
- Sincer, nu știu cum își găsește el serviciile astea, când ceilalți se luptă pentru unul singur și acceptă atâtea compromisuri.
Cei doi tineri își doreau de ceva timp să facă pasul spre căsătorie.
- Clara, ar vrea să-mi spui că putem să ne căutăm un apartament pentru noi doi cu Prima casă. Vreau să fim o familie.
- Și eu aș vrea să avem un copil, am trecut bine de treizeci de ani, dar încă nu știu cum îmi va fi cu serviciul.
- O să te ajut să schimbi firma, aici muncești prea mult.
- Nu știu ce să zic.
Treceau pe Popa Nan și Ștefan ochi repede o florăreasă. Se întoarse cu cinci trandafiri, patru roșii și unul alb.
- Trandafirul meu alb, îi șopti Ștefan și îi cuprinse umerii. Clara, slăbuță, blondă părea un copil în brațele lui.
Nu s-au pregătit însă de nuntă. Familia lui Ștefan a avut un necaz. Sora lui nu a putut să-și nască gemenii, a rămas cu fetița, băiețelul a trăit numai o săptămână. Același medic o asistase toată sarcina, fusese regulat la cabinetul lui privat, iar pentru naștere a mers la Polizu. Acesta i-a refuzat cezariana, chiar dacă mamei îi era foarte frică pentru al doilea copil, care nu se întorsese în burtă. Femeia a născut ca pe vremuri, medicul a venit de la cabinet zece minute la expulzie pentru primul geamăn, apoi s-a dus la altă naștere. Când a ieșit al doilea copil, era pe jumătate fără viață.
Clara a încercat să-i ajute, a studiat datele. Dacă ar fi început un proces, medicul care ar fi răspuns, ar fi fost cel de gardă. Gravida îl așteptase tot timpul pe medicul ei. Tatăl copiilor ar fi făcut moarte de om, dar după ce furia a trecut, singurul simțământ acut a rămas dorința de emigrare. Mama s-a liniștit, și-a înghițit durerea, ca să-și țină în brațe fetița. Clara era hotărâtă să nu mai nască, Ștefan o înțelegea. O lume urâtă, ceață pe ochii lor...

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!