poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 244 .



Prăpăstii modice(1)
proză [ ]
Întâmplare din provincie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AVPetrea ]

2017-08-03  |     | 



Sunt vizitat aiurea de către un echipaj amărât de poliție; fețe protocolare, gesturi grăbite și sacadate, vorbe ca scoase din carte și transpirație derivată din obiectul muncii. Mă invită, deocamdată cu frumușelul, să mă prezint la stimatul lor șef, comisarul-șef Jerlăianu Titișor(un nume mai ciudat nu mai găseam în clipele acelea!), cu mențiunea că e vorba de un caz penal nu tocmai grav, dar care totuși trebuie rezolvat cu tot bunul simț necesar și cu severitate. Mi se aduce la cunoștință că, în situația unui refuz expres ori tacit din partea mea, au dreptul în temeiul legii și ordinelor respectivului comisar-șef să mă lege pur și simplu și să mă aducă silit, fără nicio explicație cât de cât minimalistă, în biroul aglomerat al jupânului. ,,Șeful nostru are mulți clienți ce îi provoacă necazuri stupide, scutiți-l măcar dumneavoastră, care îmi păreți un intelectual cu bună creștere, de circ public și daraveli de latrină.”
Nesupunerea nu-mi priește comodității și prestigiului, așa că urmez aceste gorile domesticite spre șeful de trib ce mă cheamă tacticos ori plictisit. Mă urc în mașina lor sobră, neaducătoare de fericire, cu gândul că nu am comis nimic prevăzut în legile acelea pe care le invocă ei și, drept urmare, după niște proceduri agasante, nejustificate, voi fi lăsat în libertate cu jenă și scuze mincinoase. Sunt plimbat fără voia mea prin oraș, apoi sunt însoțit de paznicii regulilor până la o ușă n-aș zice masivă, ci doar impunătoare prin funcția celui care șade în spatele ei, într-un birou pe care nu încerc în niciun fel să mi-l imaginez. Sunt sfătuit să stau pe loc, să nu bat deloc la aceea intrare deja comună pentru ei, că la domnul comisar nu intri ca la frizer ori brutărie, ci atunci când trebuie conform procedurii penale. Încep să simt un început de revoltă și plictis, căci este timpul meu, liber sau profesional, la mijloc și nimeni nu mi-l poate risipi în afara voinței mele, chiar dacă ar fi mandatat de însăși poliția cosmosului întreg.
Se scurg cinci minute din viețușoara mea, înconjurat de personaje având vocația ascultării de porunci, ordine aruncate flegmatic și executate orbește, fără nicio aplicare a logicii aristotelice. La un moment dat, ușa se deschide încetișor, de parcă un spirit moleșit ori nehotărât s-ar fi reîncarnat în aceasta. Din spatele ei, se prelinge un subaltern umil, în acord cu standardele binecunoscute ale Poliției Române, care își manifestă mica lui agresivitate invitându-mă în capătul biroului ce se întinde nedefinit, hieratic în spatele său, unde domnul cms.-șef Jerlăianu poate că e nerăbdător să mă cunoască și să-mi terfelească orgoliul până unde trebuie. Însoțit pe la spate, cât mai aproape cu putință, de două ființe responsabile în uniformă, străbat un culoar bine delimitat de birouri ale unor subordonați cuminți, pentru care patima muncii se observa că nu existase niciodată, fiind avortată încă de la început în favoarea unei rutine severe, melodramatice, delicioasă în special pentru marele public.
La finalul culoarului, există biroul invidiat și temut de cei dinăuntru și de umanoizii din afară, a cărui dimensiuni, de două sau trei ori față de unul normal, vor să-ți indice faptul că dreptatea se află concentrată doar în gura, creierul și urechile celui cu funcție mare la stat, iar orișicare fițuică ce pleacă de pe masa asta astupată de dosare, ziare pe post de maculatură, cafele și șervețele e tratată cu o afecțiune ce depășește cu mult adorația Sfintelor Moaște. Prevăd că e obligatoriu să încep un dialog mai mult decât școlăresc cu cel care îndrăznește, de pe baricadele ordinii publice și greșelii, să-mi distrugă dimineața și onoarea aruncându-mă în mijlocul slugilor sale îmbrăcate la patru ace, oi păzite cu mare strășnicie de instituțiile publice.
Îndrug un Bună ziua, stimate domnule comisar!, ce are poate darul să trădeze că am ajuns în stadiul de a fi sicstirit de-a binelea, ba mai mult, pare că pretind o explicație fermă și după toate standardele, altminteri ajung să-l botez în fața întregului oraș. Totuși, se repede cu vorba înainte ca eu să am perspicacitatea de a rosti ceva: Te-am adus în fața mea nu pentru uitături urâte, ci pentru o chestie care interesează societatea noastră, mai exact liniștea sufletească a celor pe care suntem obligați să-i respectăm. E vorba de atitudinea noastră față de ceilalți la locul de muncă, pe drumurile publice, în locurile de distracție, adică peste tot unde trebuie să conviețuim cu semenii noștrii. Vocea lui e înfundată, voit oficială, la înălțimea legii, completată cu o privire fixă, un pic animalică, nu în sensul brutalității ei, ci al cinismului, impersonalității pe care le emană. Simt nevoia unui răspuns prompt, adecvat unei asemenea figuri imobile ce emană sunete omenești chiar în fața mea.
- Aș dori, dacă se poate, să spuneți lucrurilor pe nume și să lăsați limbajul ăsta de sorginte comunistă. Nu de alta, dar timpul fiecăruia dintre noi are o valoare ce lasă banii pe dinafară.
- Când e vorba de femei nevinovate ce sunt hărțuite de oameni care nu au ce face, atunci folosesc ce limbaj poftesc și aplic ceea ce-mi comandă legile statului. Asta ca să te scot din revolta dumitale ce mă poate plictisi. Nu credeam că nesimțirea matale ar ajunge la gradul, deloc inimaginabil, de a crede că alții nu se pot plictisi, sunt doar uneltele manevrate cu telecomanda ta și, drept urmare, doar un om ca tine are dreptul să aibă sentimente și frustrări de om normal.
Expresia ochilor săi nu părăsește nemișcarea aceea frapantă, dar abia acum observ ce nu se poate schimba la omul acesta, adică o victimizare care îl pune în conflict cu toți cei care pronunță cuvinte cu care nu este obișnuit.
- Domnule comisar, trebuie să fiți obiectiv în tot ceea ce privește serviciul dumneavoastră. Văd că pornim discuția, dimpotrivă, cu un conflict mai mult decât personal între noi, am început de prima să ne certăm. Nu e bine, se poate ajunge la reclamații, căi de atac, tras de urechi, apariții futile prin presă. Să revenim la procedurile dumitale și lămuriți-mă pentru ce ordonați să fiu purtat pe străzi, în văzul oricărui neica-nimeni care poate mă cunoaște.
- Repet, e vorba de o hărțuire, în sensul art. 208 Cod penal. Chiar vreau și eu să purtăm o discuție serioasă și, ca să ne lămurim pe vecie, nimeni nu-ți poartă pică în instituția de față.
Vocea îi devine potolită, însă e clar că nu e vorba de o domolire în sufletul lui, ci de un soi de oboseală profesională, accentuată de tupeul unui inculpat ce se arată sărit din normalitate. Apare în sfârșit o încruntare, o dezaprobare țărănească în uitătura lui fals nemiloasă și sigur teatrală, în cadrul căreia își închide toată ființa ștearsă ca într-o scorbură.
- Vă rog! Nu are rost să vă sfiiți în fața unui om învinuit!
- Două colege de la locul matale de muncă vă acuză că, în tot cursul timpul programului, le priviți în mod insistent și bolnăvicios, iar apoi, după ce scăpați de la lucru, vă țineți de la mică depărtare după ele și intrați în magazine cu dânsele, le admirați și acolo, iar acasă se trezesc cu dumneata prin fața blocului acestora. Vi se pare firesc ce faceți ori, și eu nu prea cred varianta asta, totul s-a plămădit în visele lor? Dar cum naiba să viseze două femei la fel?! Trăim pe o planetă banală, mulți se plâng de asta...
Începând cu replica de mai sus, dispare orice fel de sadism ori îngândurare din tot ce înseamnă polițaiul din fața persoanei mele, înlocuite rapid cu o bonomie ce nu poate veni în aceste momente decât de la ființele ce, obișnuite cu răul cel mai pervers, ajung să-l considere la un moment dat un fel de pură necesitate. Sunt decis să mă joc un pic cu el.
- Dar dacă aș fi total vinovat, în afara oricărei îndoieli, ce rău mi s-ar trânti în afară de o prăpădită de amendă și niște daune? Singur ați spus că fapta nu e nicidecum gravă.
- Mai e și închisoare de la o lună la șase. Dar nu ajungi dumneata aici sau, dacă Doamne-ferește judecătorul îți aplică necazul ăsta, s-ar putea în proporție de 98 % să-ți dea cu suspendare. Dar tragedia e în altă parte: o să te scuipe lumea pe oriunde o să te duci după ce o să scapi de noi, familia o să te vorbească pe la spate și, după un timp de nimic, nemaisuportând prostia lumii, o să-ți facă necenzurat morală precum disperații, tremurând în fața ta. Se vor arunca în matale mai ales cu glume, cu dojeni falsificate, voit fanatice, exprimând poate setea cuiva de a fi considerat sfințișor măcar într-o amărâtă zi din an, în special când privește gunoiul recent din ograda altuia. Și ce mai contează când gunoiul ăla e poate mai elegant decât cel din curtea lor dărăpănată?
Devine sfătos, protector cu sărmani ajunși în situația mea, păstrându-mi deoparte șansele de supraviețuire într-o binecunoscută lume phihopată. Dar tot am intenția de a-mi râde de principiile lui până la capăt; sunt înarmat deja cu o răbdare maximă, nerușinată.
- Pentru amendă am suficient mălai, de închisoare cu suspendare nu îi e nimănui frică, la gura lumii și judecata unor filosofi de cărciumă nu s-a abonat niciun mușteriu serios, iar cu familia nu prea am legături, astfel că lecțiile ei nu le iau niciodată de bune. Așadar, ce torturi, mizerii ori animozități vitale pot vizita un cetățean normal, care nu se sperie de niște legi făurite la plesneală?
- Dar dumneata presupun că te uiți periodic în oglindă. O să-ți placă ce o să se vadă de acum înainte? Mă refer la copilul din sângele matale, care presupun că a dorit să rămână pur mult, foarte mult timp. În plus, am impresia că faci mișto de ceea ce înfăptuim noi în locurile de față, văd că-ți bați joc și de reglementările în vigoare, iar cu vorbele de dinainte îți faci praf și liniștea penibilă pe care o aveai până acum. O mică parte din voi vă simțiți, culmea, niște zmei în fața poliției, vă renegați până și bruma de educație dobândită pe baze solide, iar peste un an, doi ne trezim chemați cu vreo tentativă de sinucidere din partea voastră. Așa cam merg lucrurile pe meleagurile celor de teapa matale, o să te convingi singur.
A ajuns, după cum am prevăzut, la atitudinea aceea extatică de om insultat în intimitatea obișnuințelor sale, iar acum devine moralistul de serviciu al clipei prin care trece, binefăcătoare pentru dânsul, banală și toridă pentru cei care au treabă importantă, de ordin practic prin locații de genul ăsta.
- E posibil să fiu irecuperabil în fața a tot ceea ce-mi pregătiți și preziceți, luați în calcul și asta. Nu toți oamenii se îndreaptă, din pușcării ies recidiviști de mare calibru, pe care dumneavoastră îi aduceți cu mare gingășie înapoi, de parcă nu ar fi normal să se petreacă și coincidențe pe planeta asta ciudată. Penitenciarele se mai numesc și universități în argoul ălora pe care-i disprețuiți, iar pentru mafioți nu se poate concepe inițiere fără măcar o perioadă scurtă pierdută pe la răcoare.
- Acum că ți-ai recunoscut fapta, ai face bine să ți-o și asumi și să te porți ca un domn, nu precum un taur care dorește să încânte prostimea pe la coridele din Sevilla. Apropo, ai dreptul să nu îndrugi absolut nimic, tot ceea ce dai afară din gură putem utiliza împotriva dumitale la proces. Trebuia să-ți spun asta la început, însă am vrut să te încerc nițel.
Uzina asta care se pretinde om emite și idei, dar mă întreb cum a ajuns la concluzia asta găunoasă, inutilă, într-un fel alterată. De la cafeaua proastă de dimineață, de la posibila abstinență cauzată de nervii soției, de la salariu? O fabrică incoloră și inodoră, un om fără însușiri și expresie are și obligația de a produce argumente.
- Cum vă permiteți? Eu nu permit nicio glumă când e vorba de libertatea și părerea mea despre mine! Nu tolerez farsele, nu vreau să transformăm locul ăsta deja sălbăticit în bâlciul tuturor probabilităților. Retrageți-vă imediat calomnia!
A ajuns spre culmea satisfacției, a atins gradul unei ataraxii îmbietoare, acum nu mai are niciun motiv de spaimă.
- Nu e nicio calomnie, mă doare în schimb tupeul dumitale de infractor încolțit, un tupeu anchilozat, zăpăcit. Acum cred că vrei și explicații, dar află că nu dețin timp pentru cei ca matale, ce refuză spovedania. Ridică-te în picioare!(Mă așezasem fără ordinul lui pe un scaun minor, frate cu cei asemenea mie.)
- Absurditatea atinge...
- Ridică-te odată în picioare!


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!