poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 258 .



Ce face o fetiță cuminte
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Miorița Alba ]

2017-07-18  |     | 



Mama se înțelesese cu tanti Hermina să îmi brodeze o rochiță pe care o visam de când eram mică, de când, la Constanța, bunica m-a învățat să dansez vals. Rochița visată era bleu, cu corsajul brodat la decolteu, fără mâneci, dar cu marginea brodată, și cu fusta largă. Urma să o coasă tanti Geta, prietena mamei.

Am fost la magazin cu mama să cumpărăm materialul. Eram foarte încântată și nerăbdătoare să o văd terminată. Nu era pentru o ocazie anume. Era doar o rochiță de vară. Oricum, în anul următor i-o dădeam Ninei, pentru că nu mi-ar mai fi fost bună.

În foarte scurt timp, rochița era gata. Tanti Geta croise rochițele, una mie și alta Ninei, îi dăduse doamnei Hermina bluzițele să facă broderia, am făcut o probă și a doua zi mă îmbrăcam cu noua rochiță.

Când trebuia să ies în oraș, trimisă de mama, pentru a face mici cumpărături sau să fiu mesager, nu erau telefoane, mă îmbrăcam cu rochița bleu.

Într-o zi, am urcat în Parcul Central al orașului. Practic, nu eram în „misiune”. Pur și simplu, mă plimbam. Am mers până la foișor, nu era nimeni în parc, m-am decis să plec acasă.

Am coborât pe trepte, nu pe drumul lateral, pe unde urcau persoanele care nu puteau merge repede. M-am gândit că aș putea să alerg. Așa am făcut. Pe fiecare treaptă mi se potriveau doi pași.

Alergând la vale, am luat viteză, pașii nu mi s-au mai potrivit cu treptele și, pe ultima treaptă m-am întins pe burtă.

Eram obișnuită cu căzăturile, genunchii mei erau mereu plini de zgârieturi. Cum aveam viteză mare, am alunecat mai bine de o jumătate de metru pe treaptă. M-am ridicat. Nu mă dureau genunchii, chiar dacă sângerau și în ei pătrunseseră nisip și pietricele. Am vrut să-mi scutur de praf rochița. În față nu mai era nimic. Lateral atârna o bucată de pânză albastră de culoarea cerului.

De emoție, nu mă durea nimic, dar îmi părea enorm de rău că deteriorasem mândrețe de rochiță. Mai aveam o problemă: „Cum să merg cu rochia ruptă printre oameni?”. Până acasă aveam de mers câteva minute. Mi-am adunat restul de fustiță, bine că era largă, pe lângă mine și, ținând cu mâna stângă materialul, am început să sar când pe un picior, când pe celălalt. Cine mă vedea credea că mă joc. Cine să-și pună întrebări la vederea unei fetițe de noua ani care sare pe stradă?

Ajunsă acasă, a trebuit să-i spun mamei pe unde am umblat.

- Miorițo, ai stricat bunătate de rochie! Ai purtat-o doar atâtea zile câte au fost necesare să o terminăm! Cum ai reușit?

I-am povestit mamei ce am făcut. Mi-am spălat genunchii și stăteam supărată.

Nu m-au certat nici mama, care era mai iute din fire, nici tata. Mătușa a râs. Toți au apreciat că părerea mea de rău și învățătura cu care am rămas sunt suficiente.


Textul va fi inclus în cartea, aflată în lucru, DE MÂNĂ CU TATA.

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!