poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 686 .



străbătând ceața 93
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2017-07-18  |     | 



Trenul ce-i aducea din URSS trebuia schimbat în București, așa că au avut timp să se plimbe câteva ore prin capitală. Parcă au sosit dintr-o altă lume, atât de diferită de a lor. Aici, aceleași magazine pe a căror firmă scria Carne sau Măcelărie, iar prin vitrină se vedea interiorul unde pe pereți erau cârlige în care stăteau agățate zeci și zeci de piciorușe de porc la care erau vizibile copitele și câțiva centimetri de șoric până la prima încheietură, iar pe multe zeci de metri de rafturi sute de cutii de conserve pe care scria Iahnie de fasole cu cârnăciori. Numai pe trotuarul din fața unei Alimentare se înghesuiau, fiecare voind să fie cât mai în față, câteva zeci de persoane. Vânzătorul, cu o voce autoritară, se făcu auzit de toată lumea. Nu pot să vă servesc dacă nu veți sta, disciplinați, la rând. Unt este pentru toată lumea. Să aveți bani potriviți pentru o jumătate de pachet și buletinul deschis pentru a se putea vedea ultima mutație. Cei din provincie veți sta degeaba, n-o să vă pot servi!
Doar câțiva au părăsit coada bombănind în barbă cuvinte doar de ei știute.
Prin pasajele subterane oameni grăbiți de abia se puteau strecura printre cerșetorii așezați pe pardoseala de beton. Indivizi tuciurii umblau de colo colo, cu sacoșe de pânză în mână îmbiind în stânga și în dreapta, pe cine se nimerea, Luați cartușul de Kent domnu... avem, dacă vă face trebuință, și Be Te-uri.
Se întreba, desigur în gând, Nuțu, de unde or fi având tuciurii cartușele cu țigări prohibite pentru populația de rând. Se găsesc doar la Shopuri unde vânzările se fac pe valută și numai străinilor. Pe lei se găsesc doar la magazinele de la Comitetele județene de partid, dar acolo are acces doar puțină lume. Răspunsul nu și-l putea da tot el, iar pe cine să întrebe n-avea. Concluzia putea fi că frontierele ce duceau spre vest nu erau chiar atât de impenetrabile, precum se credea. Se povestea că bulibașa Ion Cioabă, recunoscut ca atare de întreaga etnie, ar fi făcut, prin 1970, o cerere pentru pașaport ca să participe la primul congres al țiganilor (deveniți după o vreme rromi) de la Londra. N-a primit multă vreme aviz favorabil. Când în vara acelui an a fost chemat la miliție pentru a i se înmâna pașaportul, a refuzat să se ducă. Se zice că i-ar fi spus milițianului care i-a adus înștiințarea că, deocamdată, nu mai are nevoie de pașaport deoarece a participat, în luna februarie, la acel congres. O fi sau nu adevărat, nimeni nu știe, lumea însă vorbește.
Au părăsit Bucureștiul fără niciun regret, iar un tren de noapte i-a purtat spre Sibiu. În același compartiment al vagonului, mai călătorea un bărbat și o femeie. Pe femeie o cunoșteau din vedere deoarece făcuse parte dintr-un alt grup al aceleași excursii. Bărbatul, îmbrăcat în uniformă militară avea gradul de colonel, își așteptase soția la trenul ce aducea excursioniștii din URSS. I se părea cunoscut lui Nuțu și acest bărbat. Privindu-l mai bine, și-a dat seama că îl văzuse de mai multe ori prin curtea Școlii militare de transmisiuni. Acolo, în câteva luni ale ale anului trecut, mergea în fiecare joi după amiază. Trebuia să participe la pregătirea militară, fără scoaterea din producție, așa cum era prevăzut în Ordinul de Chemare pentru clarificarea situației militare primit din partea Centrului Militar. I s-a părut curioasă formularea ultimului paragraf din ordinul respectiv: În caz de NEPREZENTARE la data și ora menționate în prezentul ordin, veți suporta consecințele Legii nr.14/1972, art 60 care prevede sancționarea cu amendă de la 50 la 200 de lei. Dar nici vorbă să nu se prezinte. Mergea chiar bucuros pentru că mai ieșea din monotonia îndatoririlor zilnice, întâlnea altfel de oameni. Ofițerii, care țineau cursuri de tactică și strategie militară și chiar cei care prezentau chestiuni politice, se vedeau de departe că se pregăteau serios pentru a le susține. Unii erau de-a dreptul emoționați când apăreau pentru prima dată. Își dădeau seama că au de-a face cu oameni cu carte, precum cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, unii chiar din învățământul superior, precum și ingineri ori economiști în diverse domenii, activiști ai comitetului județean și orășenesc de partid. Lui Nuțu parcă îi părea rău că atunci în acel decembrie, de Ziua Republicii, a fost înaintat în grad, împreună cu alte câteva sute de rezerviști, în marea sală a Casei de Cultură a Sindicatelor. Nu mai putea spune, cu oarecare mândrie, că specialitatea lui militară, a fost și este, cea de transmisionist. Acum, conform noului Livret militar, are specialitatea nr. 57. Nu toți știu ce înseamnă această cifră, dar el știe, este cea de lucrător politic. Și, zău, parcă suna mai bine cealaltă specialitate și parcă, parcă, o stăpânea mai temeinic decât pe asta nouă.
Dar, oricum, el a luat o hotărâre. Nu se va mai prezenta la aceste convocări și crede că pe bună dreptate nu va suferi sancțiunea legii. De ce? pentru că în lege scrie că ofițerii sunt activi până la vârsta de 52 de ani după care intră în rezervă, iar apoi, după trecerea unei alte perioade de timp, în retragere. Iar el, care în iulie împlinise această vârstă, tocmai primise, înainte de a pleca în excursie, un alt ordin, ca de la data de 15 septembrie să se prezinte, din nou, în fiecare joi, la UM 01606. De data aceasta înainte de numele său pe ordin apărea și cuvântul căpitan.
În acel moment s-a gândit la tatăl său mort în război, la 37 de ani, cu gradul de sublocotenent t.r. Tot atunci i-a venit gândul de a a scrie despre el, măcar așa să rămână în amintirea urmașilor. Omul moare definitiv doar atunci când dispare și ultima amintire despre el, citise undeva. Dacă este așa, el n-o să-l lase pe tatăl său să moară și poate nici el nu va muri pentru totdeauna scriind despre părintele său. Și mama, care se stinsese anul trecut în urma unui atac cerebral, nu va fi uitată. Și nici alții, pe care i-a cunoscut și i-a iubit, n-or dispărea, fără nicio urmă, în negura timpului. Pomenirea lor se va face din neam în neam, știindu-se mereu câte ceva despre ei. Acea hârtie foșnitoare le va păstra nu numai numele ci și unele fapte, așa cum s-a priceput el să le prezinte. Asta, și-a zis atunci, se poate face pentru părinți și bunici, pentru a-i păstra cât mai mult în viață, dacă nu într-a lor, în a celor care se succed, cât s-or mai succede, și care îi vor avea în minte pe cei care au fost și datorită cărora au aflat și ei toate bucuriile dar și necazurile și suferințele de care au avut sau mai au încă parte.
Cam la asta, și multe alte, se gândea Nuțu în sunetul sacadat al roților trenului și al unei voci de bariton. Se interferau plăcut cele două sunete. Nuțu ar fi adormit dacă o frână bruscă nu l-ar fi adus pe dată la realitate. Și vocea plăcută, baritonală, a colonelului s-a oprit pentru un timp. S-a mirat despre ce vorbește. Îi știa pe ofițerii pe care i-a cunoscut la aceste convocări ca oameni devotați regimului. În câte o pauză, la o țigară însă, unii dintre ei își mai dădeau pe față gândurile, prin câte un comentariu asupra vieții zilnice sau prin câte un banc auzit și spus mai departe. Au făcut cu toții haz, chiar și cei câțiva activiști de partid care erau printre ei, de o glumă pe care a mai auzit-o mai târziu și în alte părți, deci atuncea începuse a circula. Era vorba despre nedumerirea unei casierițe dintr-o gară când cineva, să-i zicem Bulă, i-a cerut un bilet spre stația Principiu. La răspunsul ei că o astfel de stație CFR nu există pe teritoriul patriei noastre, Bulă ripostează că, ba da, există pentru că a auzit cu urechile sale ce a spus tovarășul la televizor.
- Ce a spus?
- Că în principiu există pe piață orice produs alimentar, dar în unele localități oameni de rea credință își fac provizii peste măsură, ca hârciogii, și astfel are de suferit aprovizionarea populației. Așa că, dați-mi biletul și spuneți-mi la ce peron găsesc trenul spre stația respectivă!
De data aceasta colonelul din tren a început să vorbească deschis împotriva conducerii superioare de partid.
- Mereu ne zice tovarășul Nicolae Ceaușescu despre neamestecul în treburile interne ale statelor, despre inviolabilitatea frontierelor, despre reglementarea pașnică a neînțelegerilor, despre egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele, despre cooperarea între state sau despre îndeplinirea obligațiilor asumate conform dreptului internațional. Da, toate acestea sunt prevăzute în Actul final de la Helsinki, pe care l-a semnat și țara noastră în august 1975. Dar dumnealui uită să ne spună, sau ne spune foarte puțin, despre respectarea drepturilor omului și a libertăților lui fundamentale. Aceste drepturi și libertăți sun prevăzute și ele într-un alt document elaborat de Organizația Națiunilor Unite, imediat după război, în 1948, intitulat Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată desigur, și de țara noastră. Uită să ne spună, dar unii dintre noi știm, că în unul dintre articolele acestei declarații se spune că orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a se stabili în orice stat, de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, și de a se întoarce oricând în ea.
Nu ne spune, dar unii știm că în articolul 17, mi se pare, se precizează că orice persoană are dreptul la proprietate, că nimeni nu poate fi lipsit prin forță, sau în mod arbitrar, de averea sa. Nu ne spune nici că printre drepturile omului este și cel al libertății de gândire și libertatea conștiinței, că orice om are dreptul de a-și manifesta religia prin practicarea și îndeplinirea ritualurilor. E drept, mai zicea, că unele din drepturile și libertățile acestea sunt trecute și în Constituția României dar nu ne mai spune că Legea fundamentală a devenit o simplă hârtie fără nicio acoperire în fapte.
Vorbea, vorbea, întruna omul parcă era lectorul unui învățământ politic, dar pe invers. Din când, în când George îi arunca câte o privire lui Nuțu, privire parcă ar fi vrut să spună oare va ma ține mult lecția asta? A mai ținut până aproape de Valea Prahovei, timp în care a fost pusă pe tapet și Charta 77 și o serie de nume precum Vaclav Havel, Jan Patocka, Zdenek Mlynar. Pavel Kohut. Nu l-a uitat nici pe al nostru Paul Goma care s-a solidarizat cu Charta.
A disecat apoi în amănunțime Scrisoarea celor șase vorbind cu lux de amănunte despre inițiatorii săi. Știa multe amănunte despre Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Grigore Răceanu.
Multe ore, își zice Nuțu, o fi petrecut acest om în fața aparatului de radio ascultând Europa Liberă și poate și Vocea Americii. Și-o fi luat oare și notițe? De ce s-o fi dezlănțuit astfel? Să fie oare sincer în tot ce spune? dar atunci de ce vorbește astfel în fața unor necunoscuți care ar putea să-l deconspire securității, sau este el însuși omul acestei structuri și vrea să-i încerce? Dar la ce i-ar folosi oboseala când se adresează unor oameni simpli fără prea mari responsabilități, ori poate niciuna, pe linie de partid și de stat.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!