E cel mai mic avion cu care am zburat vreodată. Are treizeci de locuri și două motoare din care ies elice îngrijorător de mici. Dar mă urc în el. Iubesc zborul și ador călătoriile mai mult decât mi-e teamă de moarte. Evident, din nou sunt singurul român la bord. Din auzite, majoritatea sunt africani. Imediat plutim peste ocean și peste vălătucii albi ce țin loc de nori. Cu ochii minții vizualizez harta lumii și punctul exact în care mă găsesc. Mai e foarte puțin până la împlinirea încă unui vis de pelegrin: trecerea Ecuatorului. Dar asta într-o călătorie viitoare. Acum am de aterizat și de încropit o poveste despre un om care a luat elicele unui avion cu africani și le-a pus în vârful unui băț ca să alerge cu el înapoi în copilărie pentru a-i mulțumi lui Jules Verne și altor nebuni frumoși ca el că l-au făcut să înțeleagă foarte devreme adevăratul sens al vieții.