Warning: strpos(): Offset not contained in string in /var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/templates/default/prose.php on line 292
Proză - <em></em>: - Până unde se întinde pielea (29) de Răzvan George Mirică
poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 412 .



Până unde se întinde pielea (29)
proză [ ]
IV

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [abcdefghi ]

2017-04-01  |     | 



Teneșii rupți în care se termină picioarele slabe, fără vlagă, urmează un drum, care îi pare lui Cezar rupt dintr-o fotografie foarte veche. Tot ce e afară, în jurul lui, se mișcă foarte repede cu viteza trecutului. Toate amintirile și locurile în care mergea înainte să fie internat se prind într-o horă ce îl are în centru pe el, amețindu-l, aruncându-l într-un ochi straniu al libertății. Sub genunchi se simte asfaltul tare și cutremurul pe care îl pornește în oase pentru scurt timp. Urmează mâinile, care se duc mai în față și întreaga poziție dă senzația unei viitoare îmbrățișări cu suprafața tare de care e prins corpul. Sub scalp se întinde o amorțeală, ca niște pătrățele subțiri cusute cu o ață rece ce se întrepătrund formând o pânză plină de durere, amestecată cu un trecut îndepărtat, care are puterea să existe și acolo și aproape, în prezent, încătușat de burlanele conștiinței. În fața lui apar niște pantofi roșii, cu fundă și în sus corpul unei fete, care încearcă să îl tragă de un braț.
- Te simți bine?
- Da. Așa mai merg eu, în patru labe câteodată. Ziua are un efect straniu asupra mea, mă transform în animale.
- Nu cred că îți e atât de rău, din moment ce ai timp sî faci și glume. De obicei, o durere mare te împiedică să mai ai și alte preocupări.
- Am amețit, atâta tot. Nu e nimic grav.
- Dacă tu zici. Ai mai mare grijă data viitoare.
- Am speranța că va fi mereu prin preajmă o fată cu pantofi lucioși care să aibă grijă să mă ridic.
- So funny.
- Chiar nu știam cum să storc un strop de ironie de la tine.
- Ai aflat acum. Dacă ești ok, îmi văd de drum.
- Stai. Mă mai poți ajuta cu ceva?
- Depinde. Despre ce e vorba?
- Trebuie să găsesc un cimitir. Mi s-a spus că e prin preajmă. Cunoști împrejurimile?
- Da, sunt de aici. Hai că îți arăt eu.
- Bineînțeles, dacă nu ai ceva urgent și important de făcut.
- Nu, e în regulă.
- Eu sunt Cezar.
- Irina.
Căldura soarelui se simte din ce în ce mai tare forțând pielea să plângă. Cezar își șterge fața de transpirație și se uită în sus, privind doar o părticică de cer, ce a scăpat prin spațiul dintre ochii întredeschiși. Apoi se uită la ea și întoarce capul în momentul în care și ea s-a întors spre el, verificând dacă a avut dreptate când l-a suspectat de faptul că o privea pe furiș. Acum s-a obișnuit lumea de afară, cu haosul amestecat cu liniște, lăsând firul subțire de vând să îi ridice câteva fire de păr și zâmbind cu adevărat, după atâta timp în care nu i s-a dat nici măcar un motiv de fericire.
Ajuns în fața cimitirului, rămâne o clipă nemișcat, cu inima zbătându-i-se în corp. Zâmbetul de mai devreme pare o amintire vagă – umbra unei minciuni spuse în treacăt. O dezvăluire a gândurilor acestuia nu e posibilă, din cauza repeziciunii cu care aceste intră și ies. Mai ales că unele intră în același timp cu altele și la un moment dat se amestecă, nelăsând să iasă la iveală nimic coerent. Palmele transpirate, se tot freacă mecanic de blugi, apoi sunt ude iar și se freacă iar de blugi. Acest gest e făcut fără voia lui – mâinile au acum, pentru câteva secunde propria viață și se comportă fără să îl mai asculte. Ochii îi umblă peste toate numele scrise pe cruci. Ce ușor trece peste numele necunoscuților, fără să își pună vreo întrebare, sau fără vreo urmă de regret. Nu i se poate reproșa că e lipsit de sensibilitate, din moment ce oricare din noi ar fi făcut același lucru, dacă am fi avut o asemenea nenorocire apăsându-ne, ca un bocanc uriaș de fier. Și dacă nu ar fi avut în el sentimente puternice, n-ar mai fi căutat acest mormânt, care este vizibil că îi stârnește un puternic disconfort. În sfârșit apare crucea lui Andrei, înconjurată de o mulțime de bălării. Nu am primit nici o informație despre aducerea corpului la cimitir, dacă a avut parte de o slujbă creștină (dacă înmormântarea ar fi fost făcută după cum ar fi vrut Andrei, probabil aceasta nu ar fi avut caracter creștin, de fapt, nu ar fi avut caracter religios) sau dacă persoana care s-a ocupat de acest lucru a fost un membru al familiei. Cezar îi cere Irinei o brichetă și aprinde o jumătate de lumânare găsită pe jos, contrazicându-se cu el însuși (cu celălalt el, care îi spune că acest gest nu rezolvă nimic). Corpul începe să-i tremure de parcă ar fi o peșteră plină de lilieci speriați. Irina aprinde o țigară și i-o pune în gură. Fumul, care se vede din ce în ce mai șters în spatele peretelui de lacrimi din față, își urmează drumul spre cer, fără să fie conștient de existența lui.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!