poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 211 .



Scrisoare din partea cealaltă a lumii
proză [ ]
Capitolul IV

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2017-03-31  |     | 



- Am mintea goală, Hanny! Deși, atât de multe aș vrea să-ți spun. Dar… parcă s-au băgat toate în sertarele închise cu câte un neuron. Cu atât de puțini am mai rămas! Fiecare încărcat doar cu lucruri neesențiale. Știi… uneori mă fac mică și mă poziționez în mijlocul creierului meu. Văd sertarele astea așezate frumos, cuminți, unele peste altele, de jur împrejur, ca un fel de bibliotecă unde nu poți ajunge decât pe scări de lemn, lucioase și bine întreținute; o bibliotecă având multe etaje, cu balustrade la fiecare nivel pe care te poți plimba în voie, te poți învârti la infinit, un infinit mic sau mare, dacă vrei să amețești mai mult decât te împinge viața. Imaginea asta se suprapune atât de mult pe biblioteca din clădirea facultății mele - nu am reușit niciodată să-i urc treptele. Și să revin la sertarele mele… eu, în mijloc, învârtindu-mă între ele, putând să le ating, dar fiindu-mi cu neputință să le deschid. Poate, partea din creier organizată astfel are atitudinea aceasta dintr-un reflex de apărare. Dar, de cine vrea creierul meu să se apare? Cine sunt eu pentru el dacă-i este teamă?... sau reprezintă structura aceea superioară din mine care mă protejează? Port o rochiță albă cu buline, așa cred. Seamănă mult cu cea din copilărie. O prind între degete, pe lateral, mă înalț pe vârfuri, așa, ca pe poante, întind mâinile, le fac buclă și mă insinuez în DANSUL LEBEDEI. La un moment dat, amețesc și cad. Cineva îmi scoate poantele. Încerc să mă ridic pe vârfuri, dar vârtejul este prea puternic pentru sistemul meu vestibular. Cad, din nou. E-atâta hău, în jur, Hanny! Îmi înalț puțin capul susținut de policele drept și fixez un sertar, doar unul mai pot. Îmi agăț privirea de el. Întinde degetele. Vrea să fie deschis și eu sunt neputincioasă. Îi văd lacrimile. Hăul i le șterge cu dosul palmei mele stângi. Ce crunt! Să vrei să ajungi acolo și să nu poți! Îmi simt capul moale, cum coboară sub nivelul meu. Eu sunt în mijloc, pe scena care se rotește, și capul, da, capul atârnă în gol. Văd sub scenă toate organele mele aflate mai jos de creier. Încep să-mi vorbească, fiecare despre povestea proprie. Ascult, dar gândul meu rămâne tot la sertare. Deodată, scena se destramă și ajung, prin artere, în tălpi. Tălpile mele de om, nu cele de om mic încălțat în poante. Și circul prin mine… artere, organe, țesuturi, vene, inima dreaptă, plămân, inima stângă… și mă opresc în aortă, într-un anevrism al ei. Ajung la spital. Un doctor bun mă scoate de acolo, salvează aorta, dar nu mă introduce înapoi. Rămân un trup mic, cu puțin creier și gând, gândul care ți-a vorbit până acum. Și intru într-un cerc luminos – seamănă cu toamna - și mă învârt în jurul meu - eu, omul ce a rămasă cu amintirile închise în sertar. Mă mai asculți, HannY?
- Da, iubito! Continuă!
- Știi că nu cred ce spui! Sper că nu înregistrezi! În fine… nu mă pot obișnui afară, metamorfozată într-un câmp. Uneori, mă privesc cum zâmbesc fericită. Fericirea aceea a omului fără memorie, deci fără amintiri. De ce oare suntem setați să trăim cu ziua de ieri, în noi? Cât de senini am fi fără urme - urmele nefericite! Pe zi ce trece, cercul meu capătă o consistență specială. Și devin, din cerc, un fel de om(abur) ce se rotește în jurul meu. Poate într-o zi voi putea să intru, din nou, în mine; voi urca în biblioteca aceea de sus și voi bate în cuie sertarele, fără să-mi doresc să le mai deschid vreodată…
Prin lumina moale, din jur, îți văd chipul. Este același. Dormi și cred că visezi. Lângă tine, reportofonul nu mai are baterie. Ești senin… poate ai rămas fără mine, Hanny! Aceeași melodie în buclă intră prin toate colțurile. Și noaptea își vede de drumul ei, pe sub luna aproape nouă, ca o geană de…
31 Martie 2017

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!