poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 191 .



Șerloc
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2017-03-28  |     | 



ȘERLOC
Motto: “Numai fata lui, ce sta în cartier, nu e nicăieri, nicăieri”
(Mircea Vintilă, “Popa Nan)

I se spunea Șerloc. Șerloc, adică Sherlock, adică Sherlock Holmes. Da, vestitul personaj al lui Conan Doyle. Ca și londonezul fictiv, Șerloc era un detectiv, eh, unul amator, nu cerea nimănui onorariu pentru anchetele sale, dar asta nu înseamnă că nu avea talent de anchetator, ba din contră, obținea de fiecare dată rezultate spectaculoase.
A, dar avea și resurse. De când ieșise la pensie pe caz de boală, Șerloc avea timp destul, iar funcția, la început onorofică, dar după o vreme remunerată, de administrator al Asociației de Proprietari “Fabrica de pâine”, îi oferea și necesara sursă de informații. Cu atât mai mult cu cât biroul era deschis non-stop, căci Șerloc nu prea avea treabă acasă (doctorii din comisie i-au prescris scutire de efort). Multe persoane alegeau să își petreacă o parte din zi în biroul administrației, unele veneau și cu un termos de cafea, sau cu o sticluță cu ceai de sunătoare, sau de mătase de porumb, după caz (medical), iar interdicția de a fuma era suportată cu stoicism de toată lumea.
- Coană Șerloc, am venit să-ți dau citirea la apă, să nu se adune iar pe nu știu câte luni.
Pentru Șerloc, adică doamna Pîrvulescu Sanda, administrator, cum scria pe ușa biroului, registrul consumului de apă nu avea nici un secret. Nici nu a fost nevoie să-l deschidă la pagina locatarei nou venite pentru a-și formula întrebarea:
- Tot un metru jumate, coană Varvaro? Cum, Doamne iartă-mă, consumi atât de puțin?! Ia zi nea Paul ăla de deasupra dumitale te mai deranjează cu gălăgia?
- Sigur că consum puțin, coană Șerloc, pai ce, eu fac ca ăia care stă noaptea și face treabă, ca nea Paul?! Că bine știi matale, coană Șerloc, toată noaptea umblă de colo – colo prin casă și dă drumul la apă. Da’ nu mai zic nimic, că mi-a făcut și mie niște poze frumoase de ziua mea … și nu mi-a cerut nici un leu.
- Am auzit că și-a lăsat barbă.
- Așa e, coană Șerloc, parcă e Amza Pellea. Ăla de a jucat în Dacii, trebuie să-l știi, că el e și Mihai Viteazu și tot. M-am și speriat de el când l-am văzut prima oară.
Punând cu grijă în raft registrul pentru consumul de apă, Șerloc își puse imediat la îndemână un alt registru, mai mic, dar, din câte ne putem da seama după rapiditatea cu care își notă informația dobândită, la fel de bine organizat.
- De ce oare și-o fi lăsat barbă, coană Varvaro?
- Nu știu, coană Șerloc, poate se irită la bărbierit. Că am auzit că unii barbați așa se irită, la bărbierit. Al meu, fie iertat, săracu, n-avea treabă cu lama. Se bărbierea mereu și nu se irita niciodată. Ce bărbat!...
Deschizând, din nou, registrul, administratorul adăugă și părerea locatarei, marcând cu litere groase: “Ciudat. Trebuie aflat neapărat de ce și-a lăsat pozarul barbă.”
- Mi-ar prinde bine un calculator, ce ușor mi-aș clasifica total … murmură Șerloc. Dar de unde bani din leafa asta de administrator de doi bani.
- Bună ziua, coană Șerloc și coană Varvaro, declamă cu emfază un bărbat între două vârste, intrând în biroul administrației. Ce mai e nou?
- Nimic, domnu Jane, nimic … cică ăsta, cum îl cheamă, Dumitrescu din blocul H3 e cam bolnav. Să vezi matale că ajunge la cuțit, sigur are apendicită. Să-mi spui mie “cuțu” dacă n-o fi așa.
- Care Dumitrescu, ăla de și-a schimbat ușa la apartament de-a pus una de fier? S-a păcălit rău, e de lemn, doar marginile sunt din fier de aluminiu, că am văzut eu una la fel la o firmă de uși pe Molotov. Prunului, cum îi zic ăștia acum, da’ eu tot Molotov îi zic, că așa m-am învățat. Am auzit și eu că-i bolnav. Cică ieri a vomitat toată noaptea, că Dică, ăla cu Skoda de sub el, n-a putut deloc sa doarmă și era și el cu plecatul la muncă de dimineață. Coană Șerloc, continuă domnu Jane, sorbind din sticluța lui cu apa plată, dar pe aia ai auzit-o, cu madam Pagu, aia de șade la trei în D? Cică nu mai lucrează la prăvălia aia de pantofi, acum s-a mutat la unul de suvenire, pe centru. Cică are leafă mai mare.
- Suvenire? Porcării de-alea?! Las’ că-i bine. Dar cu ce merge la lucru? Douăjoptu nu circulă dimineată când se deschid magazinele de pe centru.
- A, păi s-a înhăitat cu domnul Zisu, că el merge mereu cu mașina la birou.
Șerloc asculta și nota conștiincioasă. Cine știe când era nevoie de o informație ca asta, chiar era interesant să urmărească evoluția ăstora, că … Deci merge cu el, cu mașina …
- Ia zi, domnu Jane, dumneata te iriți când te razi?
- Eu? Păi, coană Șerloc, mă mai irit și eu, ce să fac, depinde de lamă. Dar acum, de când cu lamele astea noi, de plastic, Bic cu două lame, că trei sunt prea scumpe, nu prea …
- Așa? Că am auzit că unii se cam irită și …
De pe scaunul unde se refugiase, coana Varvara sări:
- Păi nu-ți spusei? Nea Paul …
- Nu știu bre, nu-l cunosc pe Paul ăsta. Să ia să folosească Bic, cu două lame, sau cu trei dacă are bani și nu se mai irită. Și să dea cu aftărdupă d-ăla … că ajută.
- Eh, domnu Jane, o fi scump … dar spune, că mata trebe să știi, ce mai zice ăștia de de mașina douăjnouă? Că zicea că o bagă și prin Galbȋn, și mie ȋmi convenea, că sorumea aia de lucră la Bitrico stă acolo.
- Da, coană Șerloc, zicea, da’ văd că n-o mai bagă. Cică face o mașină nouă acolo, care vine din Drapelu’ … și dă și pe la gara nouă, că ăia merg pe jos la gară.
- Ȋnseamnă că ne-a chinuit degeaba cu podu-ăla … mai bine-l lăsa p-ăl vechi, că era bun.
- E mai bun ăsta … pentru aurolaci, s-au strecurat vreo doi acolo.
- Cum?! Aurolaci la noi și eu nu am aflat?! exclamă doamna administrator, notȃnd imediat ȋn registru informația.
- Daaa! Cică sunt doi inși bărboși și ȋmpuțiți, dorm sub pod pe niște cartoane. Nu e plăcut să te ȋntȃlnești cu ei. Am auzit că miros ca dracu și ȋnjură mai rău decȃt el. De vreo trei zile s-au aciuat acolo. Am văzut și eu unul, ieri. Doamne ferește să ȋți iasă seara ȋn față pe stradă, cine știe ce s-ar putea ȋntȃmpla! …
Studiindu-și cu atenție sticluța de apă plată, golită ȋn focul discuției, domnul Jane se ridică să plece.
- No, coană Șerloc, eu mă cam duc. Hai, coană Varvaro, să te duc gratis pȃnă afară, adăugă el, deschizȃnd ușa biroului.
Rămasă singură, Sanda, alias Șerloc deschise din nou registrul operativ. Studie informațiile de abia notate, ȋncercȃnd să tragă niște concluzii. Deci așa, aurolaci ȋn zona ei? De n-ar fi fost picioarele astea atȃt de obosite, ar fi mers să-I vada cu ochii ei. Păcat că trebuia să se mulțumească cu lucruri aflate de la alții.
- Bună ziua, coană mare!
Noul vizitator, un militar, colonel sau gradat, din cȃte aflase Sanda Pȋrvulescu, se mutase de curȃnd ȋn blocul B, ȋn locul unui fost comandant de la tunuri. Sau ceva asemănător. Militar fiind, omul nu se chinuia cu formule de politețe și nici porecla administratoarei nu i se părea potrivită. Se mulțumea cu “coană mare”, iar femeia, probabil intimidată de uniformă, nu ȋndrăznea să protesteze.
- Venii să-ți plătesc ȋntreținerea, dacă ai nevoie de bani. Dacă nu, un mă supăr, adăugă noul venit.
- Ba da, ba da, aveți o sută douăzeci și trei și trei bani, domnu colonel.
- Cam mult costă pe-aici, deși nu avem nici lift nici ghenă, bodogăni locatarul, căutȃnd ȋn portofel. Ȋmi spusese mie cineva că e cam scump prin cartier, adăugă el, dar ce să fac, mi-a convenit apartamentul și l-am luat.
- Cine v-a zis că e scump? Nu e, e la fel ca ȋn Drapelu’.
- Mata compari mahalaua asta cu Drapelu’? Hai să fim serioși, acolo e zona frumoasă, curată, nu cu rȃulețe printre blocuri, să pută a canal. Și podul ăla, bine că l-au terminat naibii odată, că …
- Podul cu aurolaci … comentă femeia.
- Exact asta ar mai lipsi, pufni vizitatorul, băgȃndu-și portofelul ȋn buzunar. Să ne invadeze și aurolacii, pe lȃngă mirosul ăsta pestilențial care nu ne lasă să deschidem geamul.
- Cică sunt doi aurolaci sub pod …
- Nu știu, coană mare, eu n-am văzut nici unul, că chemam imediat poliția să-I ducă.
După plecarea locatarului, numele lui apăru pe registrul operativ cu mențiunea: “Nemulțumit de condiții. De urmărit”
Fiind zi de lucru, vizitatorii erau puțini. De aceea, munca de cercetare a lui Șerloc era foarte intensă, ceea ce ducea la noi și noi semne de ȋntrebare. Cȃnd, spre seară, ȋn birou pătrunse un cetățean bărbos, mirosind puternic a ceva, un miros pe care Șerloc nu-l putu identifica, funcționara fu aproape muțumită că are cu cine să schimbe o vorbă.
- Bonsoir, madam Șerloc, salută vizitatorul.
- Bonsoir, nea Paule, răspunse gazda. Bine că ți-am recunoscut vocea, că te-ai schimbat foarte tare de cȃnd nu te-am mai văzut.
- La barba asta te referi, coană Șerloc? M-a convins fata mea să ȋmi las barbă. Mă obișnuiesc greu cu ea, dar ce să fac, dacă așa am primit ordin …
- Te iriți la bărbierit?
- Nuu, au apărut acum niște aparate bune, cu două sau cu trei lame. Eu folosesc de-alea cu trei, adică foloseam. Nici vorbă să mă irite. Și chiar dacă mă supără lamele, dupa aia mă dau cu aftershave, n-am treabă.
- Poze mai faci, nea Paule?
- Păi cum să nu fac, coană Șerloc. Din ce altceva să fac bani să-ți dau matale? Numai că acuma un mai fac cu aparatul de mărit, ca pe vremuri, mi-am luat un robot, le face automat. Apeși pe buton și merge singur. Uite, adăugă el și scoase din buzunar un plic, pe astea le duc acum la un client pe centru.
- Ce progres, domne! se minună administratora. Dar aparatul asta merge fără chimicale d-alea cum cumparai matale odată?
- A, nu, merge cu chimicale, dă-l dracu! Ieri s-a ȋncins prea tare și a pufnit cu substanțe, m-a udat tot. Mi-a pătat și hainele, și covorul și tot.
- De la asta miroși așa?
- Cum miros?
- Ai așa, un miros necunoscut, un știu cum să zic.
- Da, e posibil. Eu m-am obișnuit cu mirosurile astea, nu le mai bag ȋn seamă.
- Daaa … Auzi, nea Paule, de fapt de ce ai venit? Matale nu prea vii să stai de vorbă.
- Chiar, că uitai, naibii. Am venit s-o scot pe fiică-mea de la ȋntreținere. Nu mai stă cu mine.
- De cȃnd?
- Păi, de la ȋntȃi, de luna viitoare, nu?
- Nu, de cȃnd un mai stă cu mata?
- A, a dispărut de o vreme. De fapt, de două zile.
- A diiiispăruuut … suspină Șerloc.
- Da. Și nu are rost să-i mai plătesc ȋntreținerea.
- A diiiispăruuut … repetă femeia, scotȃnd, mașinal, registrul operativ din raft. Apoi ȋși luă seama și luă registrul asociației, ȋn care notă solicitarea fotografului.
Mult timp după ce rămăsese singură ȋn birou, Șerloc continuă să ȋntoarcă informațiile pe toate fețele. A doua zi, venind să bea ȋmpreună cafeaua, coana Varvara află noutățile.
- … și i-a dispărut fata de acasă, ȋncheie Șerloc.
- Să știi că n-am mai vazut-o de cȃteva zile …
- Pe mine mă miră de ce nu e afectat. Eu aș plȃnge, aș face scandal, aș chema poliția …
- Și pe mine. Să nu cumva …
- Bună ziua, coană Șerloc și coană Varvaro, salută domnu Jane, cu un termos ȋn mȃnă. Ce mai e nou?
Cele două femei se grăbiră să-i povestească despre dispariția misterioasă a fetei fotografului. Uitȃnd de termos, domnu Jane se trȃnti pe un scaun.
- Deci … s-a ȋntȃmplat pȃnă la urmă …
- Ce să se ȋntȃmple? ȋntrebă Varvara.
- Nu vă spuneam eu de aurolacii ăia? Ei au rapit-o, au violat-o și au omorȃt-o.
- Să știi că și eu m-am gȃndit la fel, mărturisi Șerloc. Cartierul ăsta a fost calm și curat pȃnă să apară aurolacii. O să sun la poliție.
Echipa de polițiști criminaliști veni ȋn cȃteva minute și intră ȋn biroul asociației de locatari. Ȋntrecȃndu-se ȋn amănunte, Șerloc, Varvara și domnu Jane ȋncercară să-i pună pe detectivi la curent cu mersul evenimentelor, dar, se vede treaba, ei nu erau prea bine pregătiți ȋn meseria lor, căci nu pricepură mare lucru. Cu mare greutate reușiră să-i scoată din birou pe domnu Jane și pe Varvara, iar pe Șerloc o puseră să scrie o declarație. Dar de abia reuși ea să scrie primul cuvȃnt pe hȃrie, că domnu Jane dădu buzna:
- Uite-l, el e, ăsta a rapit-o!
- Cine, domnule?
- Ăla, aurolacu’ăla bărbos de trece pe stradă. Ăla jegos și ȋmpuțit, ȋl știu eu, el e!
Doi ofițeri se repeziră afară și reveniră după cȃteva secunde, ȋmpingȃndu-l pe bărbosul denunțat de domnu Jane. Cu mȃinile ȋntoarse la spate și ȋncătușate, omul nu opunea nici un fel de rezistență.
- Criminalule, banditule! se dezlănțui domnu Jane, aruncȃnd il el cu termosul desfăcut și murdarindu-i cu cafea costumul pătat.
Femeile erau mai puțin violente, dar nu mai puțin curioase:
- Cum, nea Paule, ți-ai răpit și violat fata?
Fotograful, speriat, nu putu mult timp scoată nici un cuvȃnt. Fu trȃntit de către polițiști la pămȃnt, pe burtă, legitimat și scuturat cu forță.
- Spune, mă, ai răpit-o pe fata fotografului? Ai omorȃt-o, ce-ai făcut cu ea?
Venindu-și, ȋncet-ȋncet ȋn fire, bărbosul reuși să ȋngaime:
- N-am răpit-o … a plecat ea …
- A plecat? Unde a plecat mă, cum să plece?
- La Brașov, a plecat acum trei zile la Brașov, cu bărbatu-său.
- Ce? Cum?
Șerloc un reușea deloc să pună lucrurile cap la cap.
- Păi nu ți-am spus, coană Șerloc, că a plecat și s-o scoți de la ȋntreținere? S-a dus după bărbat, doar nu era să stea cu mine toată viața.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!