poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 175 .



Scrisoare din partea cealaltă a lumii
proză [ ]
Capitolul I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2017-03-25  |     | 



Nu știu cum am ajuns aici. Uneori visez un tren lung, fiecare vagon fiind format dintr-un om. Și-mi văd, aievea, degetele mele lungi agățate de tălpile - pe care scrie URME - ale unui necunoscut. Simt durerea aceea nefirească a prinderii de ceva străin, prindere care însemna mersul meu înainte, către o destinație necunoscută. Purtam o rochie lila și părul era prins cu o eșarfă albă. Trenul mergea cu viteză mare, dar rochia mea era lipita de piele și mă întreba mirată de ce epiderma mea devenea lucioasă cu cât locomotiva șuiera mai tare. Îi spuneam că nu știu și-i împărtășeam teama. La un moment dat, cel agățat de mine mi-a dislocat gleznele și a coborât cu ele într-o stație unde toți oamenii țipau. Ciudat este că nu simțeam nici o durere, doar o eliberare de ceva rău. Rochia îmi zicea că mi-am pierdut urmele iar eu ridicam din umeri, fericită că pot merge înainte. După o vreme, trenul oprea tot mai des. Unul câte unul, vagoanele-om rămâneau în stații. Făceau cu mâna, bucuroși, cumva, că au ajuns în lumea lor. Rămăsesem eu și cel de care eram prinsă - cu degetele tot mai crispate și înghețate. Când șuieratul a țipat ca o pasăre, am ajuns într-o gară unde șinele se terminau. Locomotiva a devenit abur, iar noi ne-am desprins și ne-am așezat pe o bancă, albă, din frunze cu nervuri fine, crenelate pe marginile colorate în galben. În jur, totul era din apă. Și străzile, și clădirile, și oamenii și vorbele lor – clipoceau așa, cum un izvor. M-am despărțit de necunoscut, cu o strângere ușoară de mână, și când am întors capul să-l întreb care-i este numele, devenise și el apă a cărei vorbă nu o înțelegeam. Am mers mult timp, plutind cu genunchii, încă sângerând, pe ape. Într-un sens giratoriu, cineva m-a prins de umeri și m-a întrebat dacă sunt bine. Îmi știa numele și i-am simțit aburul la tâmplă. I-am fixat ochii. Semănau cu ai mei. Și părul era tot lung, mătăsos, prins în aceeași eșarfă. Și-a desfăcut nasturii de la piele, pielea din apă, și m-a contopit cu ființa ei. Acolo eram întreagă, îmi recăpătasem gleznele și toate segmentele corpului nu mai păreau din apă. Singura nedumerire… nu, nu locuiam singură în pielea aceea. Atâtea clone ale mele… fiecare venind din lumea ei. În dreptul inimii era o fereastră. Se vedea prin ea apa. Ne uitam cu rândul prin geamul care semăna atât de mult cu cel de la casa mea de pe pământ. Nu știu ce căutau celelalte, eu… eu mă agățam cu disperare de visul de a vedea în apă strada, curtea, ușa, cățeii, motănelul și pe voi toți…
Nu știu cum am ajuns aici. Știu, sigur, însă… că ceva din mine simte și vede ceea ce tu nu poți să înțelegi

25 Martie 2017

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!