poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 351 .



Pasul rosu al zilei (fragment)
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2017-03-01  |     | 



Aducându-și aminte, așadar, de vremurile acelea de mult timp trecute, bărbatul își îmbrățișă, cu putere, soția, spunându-și acum că amintirile care se nășteau acum, alături de ea, sărutând-o pe gură, nu erau cu nimic mai prejos ca acelea împărtășite pe ulița cea veche a Rupei. Și că Laura rămăsese la fel de copilandră ca atunci. Că, în acei ani de început, nu își dădea seama cât prețuia, de fapt, copilăroșenia soției sale. Că învățase, de fapt, să se îndrăgostească de Laura abia mai târziu, pe măsura trecerii anilor, când totul în jurul lui îmbătrânise deja, totul, în afara soției sale.

– De ai ști cât te iubesc eu pe tine, frumoasa mea doamnă! De ce nu îmbătrânești tu defel, draga mea? Așa aș scăpa și eu, în sfârșit, de fluturii care îmi umblă, de zănatici, prin creierul ăsta de sărman soldat-pedestraș!

-Lulule!, icni femeia, pătrunsă de un fior cald, care-i alunecă din piept, până în capilare.

-Laura! Ce mai faci tu, draga mea?

-Te așteptam, Lulule. Știam că ai să vii, simțeam asta.

-O simțeai, Laura? Ai rămas aproape neschimbată, draga mea. Tu și intuiția asta a ta… De ce nu te schimbi tu deloc, Laura?

-Tu nu îți dai seama, Lulule, dar eu chiar sunt, deja, cam bătrâioară. Poți să îmi aduci, pe bune, chiar și o pereche de cârje, că doar deja am ce sprijini. Adică, pe scurt, mă gheboșesc și eu, Lulule!

-Ce faci, draga mea?, șopti bărbatul râzând. Te gheboșești?

-Da, Lulule! Întocmai cum am spus. Știi, dragul meu, femeile îmbătrânesc mult mai repede decât voi, bărbații. Noi ne ofilim ca florile, în miez de vară… Chiar așa e, dragul meu, pe cuvânt de femeie!

-Chiar așa, Laura?

– Așa o să scapi, în sfârșit, de mine, Lulule! Că doar nu vei rămâne alături de o băbuță, dragule!

– O să scap, Laura? Ei, pe asta nu o cred, draga mea. Eu nu am cum să scap, de fapt, de tine. Nu mă lasă viața, ori Dumnezeu, ca să scap!

– De fapt, nu te las eu ca să scapi, Luciene!

– Chiar așa, Laura? Nu mă lași?

– Nici gând, Lulule!

– Draga mea, eu pe tine nu o să te las niciodată!

– Nu mă lași, Luciene? Nici când o să fiu bătrâioară?

– Nici gând, draga mea. Până când moartea ne va despărți, așa cum am spus-o și în biserică, în fața preotului care ne-a ținut, fiecăruia, coroanele de miri, sfințindu-ne jurămintele. Mă știi, draga mea, bisericos nu prea sunt, decât atunci când chiar se impune cu adevărat. Și atunci, în ziua aia de iulie, 1990, chiar s-a impus. În biserică, nu am simțit nicio poftă să mint în fața lui Dumnezeu, Laura. Asta pentru că erai și tu acolo, și m-ai fi urecheat de urechile astea clăpăuge de pedestraș, până aș fi amețit, Doamne ferește!

– Așa spui tu, Lulule? De ce ești rău?

– Da, Laura. Pe cuvântul meu de cercetaș! Și nu sunt rău, draga mea, eu doar încerc să fiu cât se poate de sincer cu tine, doar mă știi! Să nu te superi, prea tare, pe mine, draga mea! Eu, pur și simplu, glumesc!

– Da, Lulule?

– Și cercetaș nu am fost niciodată, din păcate, draga mea. Și chiar regret asta, adică cercetășia!

– Luciene, ce rău poți fi uneori!

– Exact ca tine, draga mea! Doar puțin mai rău și mai activ, asta ca să menținem o oarecare stare de echilibru cosmic și universal, draga mea. Îți spun asta ca să înțelegi tu, cu exactitate, cum stau, de fapt, lucrurile. Dacă tu ești Yin, atunci eu, cu siguranță, trebuie să fiu, neapărat, Yang. De fapt, amândoi avem ceva Yang, doar că eu am puțin mai mult. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred, Laura!

– Luciene, iarăși mă iei în răspăr! De ce vorbești, din nou, în dodii, dragul meu? Vrei, poate, să mă supăr și să îți arăt ce înseamnă, cu adevărat, un principiu activ?

-Așa sunt eu, draga mea. Un nemernic. Doar mă știi! …Cum să vreau să te superi, draga mea?

– Lulule!

– Draga mea, cum să vreau eu, vreodată, ca tu să te superi pe mine, scumpa mea nevestică? Spune-mi tu, Laura. Așa, mai pe înțelesul meu. Explică-mi chiar și băbește, draga mea!

– Ești… ești… inexplicabil de… rău, Luciene!

– De fapt, sunt doar foarte sincer și frust. Fiecare luate separat, apoi, aproape imediat, luate împreună. Adică atât sincer cât și frust, în același timp. Un adevărat Yang. Un principiu masculin care se manifestă cât se poate de activ. Și, totuși, știi bine, eu te iubesc până dincolo de ceruri, draga mea! Cât sunt eu de Yang, tot la matcă mă întorc!

– De ce vrei să mă superi, Lulule?

– Dar nu vreau asta defel, Laura! Doar că, pur și simplu, asta îmi reușește mie, cel mai bine, acum… Fără să vreau asta câtuși de puțin… Sunt un prost, draga mea! Vino să te țin puțin…

– Nu vin, Lucian! Cum să mai vin?

– Te-ai înroșit toată de furie, draga mea! Și nu îți șede asta prea bine! Acum ești chiar urâțică, draga mea! Ești chiar mai urâtă decât atunci când te superi și plângi, și ăsta nu e puțin lucru, Laura. Tu nu ai voie să te mai înfurii, draga mea! Te faci urâtă-urâtă, frumoasa mea nevestică!

– De ce mă superi încontinuu, Lulule?, icni Laura, dând să izbucnească în plâns.

– Dar nu vreau asta, drago! Eu doar te tachinam puțin. Ești cea mai extraordinară urâtă din lume, draga mea! Una pe care eu o iubesc ca un năuc care sunt, una pe care o visez, parcă, încă de când m-am născut. Știa Despina ce știa când mă certa și mă pedepsea amarnic! Că doar, de mic, îmi stătea gândul numai la fete!

– Lulule!

-Chiar nu am vrut să te supăr, draga mea! Crede-mă când îți spun. Chiar nu am vrut! Știi, eu te iubesc mult, Laura!

-Te cred, Lulule. Simt că ești, acum, sincer. Atât cât poți tu să fii, atunci când vrei să îți scoți basmaua curată! De fapt… ești… ești… Nici nu pot să îți spun cum ești, de fapt, tu…

– Draga mea, mă năucești cu totul! Eu doar încercam să fiu cât se poate de drăguț. Pesemne, nici asta nu îmi iese prea bine, cum tu mereu înțelegi cu totul altceva, adică, mai mereu, exact pe dos. Cum mai întotdeauna pe toate le întorci tu cu susul în jos. Chiar și când lucrurile sunt așezate tocmai în favoarea ta. Oare eu sunt acum de vină, Laura?

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!