poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 46 .



Dincolo de margine
proză [ Științifico-Fantastică ]
Distopie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [makeionesco ]

2017-02-16  |     | 



Incerc sa ma trezesc din betie si sa imi dau seama ce se intampla.Camera e cufundata intr-un semiintuneric pastos, colorat in griuri inghetate.Ma intind dupa pachetul de tigari.Aprind una.Ma napadeste o tuse aspra si inecacioasa, ca o buruiana cu ghimpi.Trece greu si lasa in urma o senzatie de sfarseala.Desi simt nevoia, nu pot sa respir adanc pentru ca ma apuca tusea iar, si astfel am senzatia permanenta ca raman fara aer. In fapt nici nu prea ai ce respira . Aparatul de aer conditionat pompeaza in incapere un fel de gaz generator de migrene.
Aprind sistemul si cer muzica.Un sunet delicat de pian umple cald spatiul din jurul meu. Nu se prea potriveste cu starea mea dar il las sa curga.
Ar fi bine sa incerc sa ma trezesc. Am memoria incetosasata fata de ce s-a intamplat aseara.Stiu doar ca ma certam cu cineva necunoscut imbracat in rosu, cu o fata de bidon turtit. Individul era vehement, eu insumi devenisem vehement si cred ca doua vorbe din cinci erau injuraturi.
Forumurile sunt pline de nebuni care incep uneori sa urle imediat ce-s contrazisi. Daca esti frant de beat poate fi considerata o distractie, toata lumea intra acolo in fond ca sa discute in contradictoriu, dar cand te trezesti, unele amintiri izolate iti pot da mari dureri de cap.
Mai gasesc o sticla pe jumatate plina cu vodca si cateva cutii de bere nedesfacute. Nu mai e de inca o betie, va trebui sa fac o comanda.
Pe cat de tare caut compania oamenilor cand ma imbat, pe atat ma feresc de ei cand sunt treaz. Daca "treaz" se poate numi starea asta de mahmureala continua care imi curge prin vine.
Ma uit la ceas. E trecut de patru dupamiaza.Verific mesajele.Nimic.Rasuflu usurat.
O vorba printre betivi spune ca cel mai bun leac impotriva mahmurelii e o noua betie. Deschid o cutie de bere si iau un gat lung. Inchid ochii si las ameteala sa ma cuprinda. N-am puterea sa ma trezesc.
Deschid TV-ul si ma uit la ultimele stiri. Accidente, criminali nebuni si politicieni cu aerul ca le stiu pe toate. Il inchid si incerc sa ma concentrez pe aceasta noua zi. Am de facut cel putin o vizita.
-Sun-o pe Ana.
Computerul ce are grija de toate pe aici, prin casa, se conformeaza prompt. Apelul insa ramane fara rezultat. Ori nu e acasa ori nu poate sa vorbeasca cu mine. Ramasese sa ne vedem astazi, sa ii livrez lucrarea contractata ca sa-mi iau ultima parte din bani. N-a fost sa fie. O sa incerc mai incolo.
Berea incepe sa-si faca efectul si ma simt deja mai bine. Lumea a devenit dintr-o data agreabila, simpatica, aproape prietenoasa .
Aprind o tigara. Pe noptiera e o carte inceputa acum cateva luni. Are o coperta ambigua si e prima data cand observ asta. O deschid si citesc cateva randuri la intamplare. Apare de acolo o lume frumoasa, discreta si nuantata. Foarte diferita a mea.
Munca pe care o fac consta in alcatuirea a mici parti dintr-o opera de arta uriasa despre care stiu doar cat mi-au spus producatorii . Nimeni nu are idee cum va arata intregul decat ei, si tocmai asta face ca lucrarile sa fie misterioase, imprevizibile si extrem de scumpe .Mii de componente luate de la mii de oameni, opere ce se vand pe miliarde. Sau poate o masinarie organizatorica unde formele genereaza functii sociale sau retele informationale, sau naiba mai stie ce. Ma intereseaza doar sa-mi iau banii.
Mai trag un gat din bere si sting tigara. Trebuie sa fac un dus . O mai apelez odata pe producatoare si de data data asta imi raspunde.
-Buna, ii zic.
-Buna imi zice ea.
Sarim peste amabilitati si aflu ca pot sa merg sa ridic banii.


Am vazut-o la inceput peste tot. Parca se stramba la mine . Nu se stramba la mine se stramba la oricine o privea. Am observat ca incercau sa o faca placuta . Dar nu imi placea. Era prea orgolioasa . La un moment dat m-ar fi parasit . Asa ca m-am facut ca nu o vad desi era atragatoare si fierbinte ca o paine proaspata.


E o femeie frumoasa Ana. Trecuta de treizeci, placuta la vedere si intotdeauna o agreabila companie. Are darul sa ajunga la partea esentiala din discutie fara ca asta sa para suparator, si cand si-a atins scopul mai trage un pic de timp vorbind de lucruri neimportante. Am incercat odata sa-i fac curte si s-a prefacut ca nu observa. Sau poate nici nu a observat. Nu sunt un psiholog prea fin. Si nici nu am actionat cu prea multa convingere. Femeile de genul ei sunt intotdeauna intr-o combinatie. Am facut-o mai mult ca pe-un soi de compliment .
Cabina de dus e mica, ca dealtfel tot apartamentul. O camera, o bucatarie conceputa special pentru gatitul de semipreparate si baia. Intotdeauna insuficient aer.
Cineva ma cauta pe telefon. Nici o imagine. Pe fundal se aude o melodie ciudata, o solistica de clarinet. Tac si eu asteptand ca interlocutorul de la celalalt capat sa zica ceva dar nu se intampla nimic. Las telefonul deschis, mai trag un gat de bere si ma duc sa-mi fac dus.
Dintr-o data ma cuprinde starea de rau. Un rau profund, care se rasfrange in tot trupul si imi indoaie si sufletul cu o adiere de moarte.Fara sa stiu de unde, imi vine in minte o emisiune tv de popularizare a stiintei, in care un domn imbracat bine statea in fata unei galeti cu apa si a tot felul de minerale. Explica apoi ca din asta e facut orice om. O gramada de elemente din tabelul lui Mendeleev. Acum stiu ca mintea. Nu am cunostinta de nici un element, stiu insa de starea ce face din coltul chiuvetei cea mai buna prietena a mea, iar din perdeaua de la dus, careia ii remarc textura alba si fina croita in plastic, o iubita. Sunt singurele lucruri care ma mai tin legat de realitate si incerc sa pastrez senzatiile generate de ele cat pot de mult, pentru ca mi-e groaza sa inchid ochii.
Ma intind pe podeaua inghetata si strang in maini materialul draperiei pe care am tras-o cu mine in cadere. Din telefonul deschis se aud vag acordurile de clarinet, si cu toate ca ma simt ingrozitor incerc sa imi aduc aminte cine este compozitorul. Sunt cu obrazul lipit de podea si cu privirea intepenita pe intrare.
Incerc din toate puterile sa imi revin suficient cat sa ma ridic de la pamant, dar pare imposibil. Dupa un timp aud usa de la intrare deschizandu-se desi nu am chemat pe nimeni la mine de foarte multa vreme, prieteni n-am si n-am comandat nimic. Usa nu se poate deschide decat la comanda mea vocala in mod obisnuit . Imi imaginez tot ce e mai rau si paleta din care am de ales pare atat de larga incat vomit berea bauta la prima ora.
Se aud pasi grei, poate fi vorba de doua persoane, si dupa o asteptare scurta, usa de la baie se deschide larg si intra in unghiul privirii mele o pereche de ghete sport si niste pantaloni albi . Un numar foarte mare. Niste maini la fel de gigantice ca si picioarele ma apuca ca pe un sac de ceapa si ma cara spre patul meu. Apuc sa vad mutra unuia dintre ei . Nu pare genul de om pe care l-ai invita la o cafea. Imi aduce in minte imaginea unui cap ce a inceput sa curga intr-o directie apoi s-a oprit brusc, carand haotic toate elementele fetei in acest proces.
Ma asaza in pat cu fata in sus, cu picioarele intinse si cu mainile pe piept ca pe un mort. Vorbesc intre ei pe ton jos. Au voci foarte ragusite, baritonale, si par a fi in cautarea unui lucru ce se afla in apartamentul meu. Cred ca e ceva legat de proiectul la care am lucrat si mai cred ca au acces nelimitat la orice informatie pentru ca au trecut foarte usor de parolele vocale.
Starea de rau nu m-a parasit. Din piept se imprastie o durere puternica in tot trupul si pulseaza in ritmul respiratiei.
In cele din urma par a fi gasit ce cautau, si unul dintre ei se indreapta catre mine. Nu ma pot misca prea mult dar il pot privi. E brunet, intunecat la fata prelunga, cabalina, cu o barbie lata si niste ochi negri plini de tot felul de lucruri rau prevestitoare. In mana tine o arma, un pistol, pe care il plimba prin fata ochilor mei apoi il aseaza pe noptiera, chiar pe cartea ce o deschisesem mai devreme. Observ asta cu coada ochiului caci mi-e foarte greu sa intorc capul, sau sa fac vreo miscare.
-Esti pe cont propriu de acum, zise cel cu fata scursa uitandu-se spre mine.
Pe celalalt il apuca rasul ca la o gluma buna apoi se apropie de mine si ma izbi cu pumnul peste fata suficient de tare cat sa vad o imensa pata alba.
-Uite, o mica atentie. Veni randul celuilalt sa rada scrasnit si sa ma priveasca ca si cum ar fi facut el asta .
-Cand termini, sa ne cauti, avem o bere pregatita pentru tine. Izbucnira amandoi in ras si se indreptara catre iesire. Usa se tranti plescaind metalic, lasandu-ma in compania acordurilor de clarinet carora tot nu reusisem sa le gasesc o identitate.
O vreme am ramas asa privind cand tavanul, cand marginea patului apoi am adormit.


Dizgratios, atipic si desprins de prezentul oricui altcuiva . Un prezent propriu care nu se mai termina, inhibat pana la nebunie de privirile indiscrete ale spectatorilor pasageri.



Cand m-am trezit aveam obrazul si falca umflata, dar ma puteam misca in voie . Intind mana dupa bere in mod reflex, dar nu se afla nimic acolo . Incerc sa ma adaptez mental la noua situatie . Malaci care au acces la spatiul meu privat, mesaje de neinteles transmise in mod brutal ca si cum as fi parte dintr-o poveste uriasa si inspaimantatoare, o forta abjecta care anima toate aceste evenimente, sunt doar cateva din lucrurile cu care va trebui sa ma obisnuiesc rapid, pana aflu ce se intampla de fapt .
Telefonul a ramas deschis.
Nevoia de alcool combinata cu teroarea si lipsa de aer imi strang pieptul cu un lant gros care se potriveste perfect cu nodul urias ce-mi sta in gat .
Ma straduiesc sa asez lucrurile in mintea mea intr-o forma suficient de acceptabila ca sa-mi pot duce viata mai departe .Nu imi amintesc sa fi intrat vreodata in coflicte de vreun fel cu o grupare infractionala . Betiile mele obisnuite mi-au adus in fata tot felul de interlocutori si e posibil sa ma fi certat in retea si cu indivizi din crima organizata, dar oamenii de felul asta sunt de regula purtati de interese concrete . La o cercetare superficiala ar fi aflat cine sunt si daca ii suparam cu adevarat nu veneau doar sa ma pocneasca si sa scotoceasca prin documentele mele .
Caut in continuare toate combinatiile posibile care m-ar putea face interesant pentru o organizatie secreta suficient de influenta si puternica cum parea cea cu care am luat contact . Dar mi-e greu sa gasesc ceva relevant in ceea ce stiu .
Nu am tinut niciodata o arma in mana, cu exceptia cutitelor de bucatarie desigur, ma intreb deci printre multe altele, la ce mi-ar putea folosi un pistol . Probabil ca modul sau de functionare e destul de simplu de inteles, oricum mult mai simplu decat programele complicate in care lucrez . Il ridic si incep sa il studiez . Are un loc unde sunt tinute cartusele, dupa dimensiunea lor pot fi sapte sau opt, niste piedici si butoane carora nu le inteleg rostul, si tot restul de lucruri pe care se presupune ca o astfel de arma le-ar avea . E greu de inteles de ce indivizii mi-ar fi lasat la indemana un pistol. Poate doar in cazul unei inscenari sa foloseasca cuiva, poate este instrumentul cu care a fost comisa o crima ori mai multe . Dar despre toate astea eu nu am cum sa stiu acum nimic si nici alcatuirea de scenarii nu imi foloseste. Ideea inscenarii mi se pare prea facila ca sa o pot accepta .Il las pe noptiera si incerc sa imi revin . E destul de greu pentru ca tot ceea ce credeam despre lume e praf facut, si inca nu am un proiect prea clar pentru viitor. Intrusii mi-au oferit in mod intentionat niste date si asta e probabil un lucru la care va trebui sa ma gandesc.
Camera e platita pana la sfarsitul lunii, mai sunt probabil sapte sau opt zile dar nu ma mai simt in siguranta aici . In fapt, nu ma mai simt in siguranta nicaieri . Iar arma de langa pat imi pare mai periculoasa pentru mine decat pentru orice eventual agresor . Hotarasc sa ies din apartament, urmandu-mi pornirea de a parasi orasul . Trebuie sa imi ascund starea si sa merg la editura, sa iau banii, apoi urmeaza sa iau o hotarare .
Imi spun toate astea in timp ce ma imbrac . Imi vine sa distrug tot ce am folosit din incapare. Oricum lucrarile au fost predate. Las deci ideea sa se transforme in fapte . O trusa cu scule din debara mi-e de mare ajutor pentru asta . Nu e prea mult de lucru, doar unitatile de baza ale computerului trebuiesc scoase din functie si asta nu-mi ia mult . Trebuie sa fac ceva si cu arma dar nu am inca nici un plan clar deocamdata . Nu vreau s-o las aici, cine stie la ce ar putea duce asta, nici sa o distrug nu pot, asa ca singura varianta ar fi s-o iau cu mine . O ascund intr-unul din buzunarele hainei si ies afara.
Lumina din strada, falsa si stridenta, imi arde privirea, dar strazile pustii la ora asta ma mai linistesc . Cativa maturatori ce-si fac treaba, in susul strazii un magazin plin de reclame animate si niste masini fara identitate dau ceva viata decorului sumbru si artificial .
Ma indrept spre statia de autobuz. Ma preocupa ideea ca am uitat sa iau cu mine ceva important, dar in afara de cateva carti si computerul, acum distrus, nu mai era nimic important acolo . Mai am ragaz sa ma intorc in cazul in care imi amintesc de ceva si incerc sa ma concentrez pe ce am de facut .
In autobuz sunt doar cativa oameni, nu cred ca deranjez pe nimeni cu prezenta, sau cu duhoarea de alcool care ma urmareste . Acum, fara nici o legatura, ma gandesc ca Ana nu a parut niciodata deranjata de starea mea de continua ebrietate. Nici nu sunt un betivan scandalagiu, asa ca relatia noastra de serviciu a fost tot timpul insotita de o discretie confortabila si poate usor amuzata avand in vedere ca apaream la intalniri intotdeauna proaspat barbierit . Imi imaginez ca mai are clienti ca mine. Mii de ore de lucru cu rare intalniri fata in fata. Doar corecturi ce par uneori fara sfarsit, pana la atingerea obiectivului stabilit. Ultimul proiect nu imi ridicase mari dificultati. Ne trebuisera cam sase luni pana sa apara un capat pentru el, dar finalul multumise pe toata lumea se pare.
Sunt prea incordat ca sa imi pot aduna gandurile. Incep sa ma intreb de ce mi-am parasit locuinta. Pentru ca acolo nu mai eram in siguranta, imi raspund. Dar oare pe strada, in autobuz, sau in birourile redactiei e diferita situatia in vreun fel? Ce stiu sigur, e ca trebuia sa intreprind ceva. Poate ca mai tarziu o sa regret, poate a fost bine, astea oricum le voi afla, dar lipsa de actiune pare uneori mai periculoasa decat cea mai proasta actiune pe care o poti intreprinde.
Dincolo de situatie si intr-un mod care ma surprinde si pe mine, observ ca ard de nerabdare sa o intalnesc pe Ana. Desi relatia noastra a fost una profesionala, acum, in aceste momente stranii, descopar o adevarata foame in a ma bucura de prezenta ei discreta si ironica. Nu stiu daca va fi acolo cand ajung eu.
Oricum, vreau sa trec rapid pe la birouri. Realizez ca n-am habar cat a trecut pe parcursul acestor intamplari . Poate au fost zile totusi . Verific telefonul. Se pare ca s-au dus doar 5 ore de la ultimul apel catre ea. In hrubele astea imense cu lumina alba ca stralucirea dintilor falsi e greu sa ai notiunea timpului.
Nevoia de a pleca din oras e mai puternica decat orice se pare. Iar daca stau sa ma gandesc n-am avut niciodata de lasat in urma nimic. Pentru mine viata a fost un permanent prezent continuu. Ca si cel din gramatica, dar unul viu.
Nu stiu daca starea in care sunt acum ma va lasa sa ies din situatia asta . Dar a-mi lua banii e absolut necesar pentru orice plan ulterior, asa ca voi face ceea ce trebuie facut.
Uitasem complet de fata mea tumefiata si umflata, dar o privire furisa a unui pasager imi aminti brusc de asta. Nu simteam durere, si nici nu mi-ar fi pasat de asta, dar aspectul conteaza totusi. Lucrez intr-un domeniu elitist unde oamenii se stiu intre ei si nu prea as fi stiut ce le spun. Iar fara sa dau o explicatie pentru un lucru atat de iesit din comun m-ar fi putut costa mult.
Ca in orice mediu birocratic se barfeste mult. Barfele se transforma cu timpul in convingeri, iar convingerile in atitudine. Faptul ca am rare contacte cu oamenii e lipsit de importanta. Dupa ce birocratii si-au format o parere e greu sa mai schimb ceva, si asta atrage dupa sine tot felul de necazuri. Mai prost platit, ignorat cand e vorba de proiecte importante, si in general un mediu ostil care ridica tot soiul de probleme greu de prevazut. Abaterile de la standardele de stil si imagine publica nu sunt tolerate intr-o lume plictisitoare, anosta si previzibila.
Ma mir ca ma gandesc acum la toate nimicurile astea. Am se pare probleme mult mai mari decat a infrunta o birocratie imbecila si plictisita.
Tinand cont de fata mea tumefiata, de starea de greata provocata de alcool, de teroarea si nesiguranta generate de ultimele evenimente ma intreb daca voi reusi sa realizez obiectivele pe care mi le-am propus: sa imi ridic banii si sa parasesc orasul.
In timp ce cobor din autobuz realizez ca alcoolismul arunca totul in derizoriu. Daca langa un alcoolic asezi o femeie frumoasa, un preot respectabil sau un filosof sadea, in foarte scurt timp acesta ii va aduce pe toti la nivelul sau de ridicol. Betivii nu fac nici cel mai mic efort sa pastreze aparentele, iar daca o fac, mai bine si-ar urma pornirile naturale. Ar iesi mai demni din situatiile in care se baga. Inteleg astfel foarte repede si de unde izvoraste singuratatea care ma inconjoara si de ce Ana e intotdeauna ironica cand ma vede. Pentru ca e unica solutie civilizata in a tine la distanta un alcoolic. Nu pentru ca ajung acolo mort de beat si proaspat barbierit.
E cam tarziu sa mai schimb ceva, dar gandurile astea imi dau un pic de curaj. In sfarsit am o explicatie pentru lucruri care ma sacaiau fara sa stiu de ce. E deocamdata singura idee linistitoare. Desi mahmur, mi-am pastrat luciditatea.
Ma indrept spre corpul de cladire al redactiei. E la fel de cenusie ca restul etajului, la fel de patratoasa si inexpresiva, la fel de plictisitoare si severa ca functionarii ce o populeaza. Probabil ca grupul de arhitecti care au lucrat la conceptia acestei lumi mizerabile au croit totul dupa personalitatea lor slugarnica si monotona. Doar asa se poate explica lipsa aproape totala a diferentelor, fie in forma fie de culoare.
Trebuie sa parcurg coridoare, sa bat la usi, sa vorbesc cu oameni, sa pastrez aparente, sa spun minciuni. Inca nu am gasit o explicatie decenta pentru fata mea vanata, si nici nu stiu de ce ma mai gandesc la asta. Cred ca o sa le spun adevarul totusi, nu am nici cel mai mic motiv sa-l ascund. Tot incerc sa ma cramponez de o viata care nu mai exista, despre care nu pot crede ca mai face parte din viitorul meu. As putea sa intru in biroul ala cu joben violet ca sa se asorteze cu nuantele fetei, tot aia ar fi.
La intrare sunt panouri cu schema cladirii. Fac eforturi sa inteleg despre ce-i vorba dar nu e deloc usor. Gasesc pana la urma departamentul cautat si pornesc aventura. Vin rar aici, si de fiecare data locul imi pare la fel de nefamiliar. Doar prezenta unora din cei pe care-i stiu ii face existenta mai acceptabila.
O stiu pe Ana si pe unul din oamenii cu care lucreaza. E un tip destul de sters, cu ochelari, foarte amabil, cu simtul umorului si cu acea atitudine a omului care ar vrea sa spuna o gluma dar parca contextul nu ii permite sa o faca. Imi dau seama ca ma bucur sa il vad, desi nu am schimbat prea multe vorbe de cand il stiu. Ma face sa gandesc ca poate o sa reusesc pana la urma sa creez contextul pentru gluma aia. Mai sper ca va fi suficient de buna incat sa nu fiu nevoit sa rad fortat, ceea ce cu siguranta l-ar supara. Banuiesc ca se ocupa de contabilitate. Mi-am format prejudecata conform careia pot ghici ce meserie are un om doar intalnindu-l in public, urmarind felul in care se poarta, se imbraca, saluta si alte detalii aparent nesemnificative. Asa ca m-am obisnuit sa-l consider contabil, sau in orice caz, un functionar care se ocupa de chestiuni birocratice.
Va urma

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!