poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 159 .



străbătând ceața 85
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2017-01-09  |     | 



Un alt început, o nouă existență.
Cam asta i se părea că i se întâmplă în acea zi de februarie când iarna era încă în toi, dar vântul subțire, ce pătrundea ușor prin haine, parcă, parcă, aducea și un iz de primăvară. Acolo, în tunelul care începea de pe trotuar și ducea în fundul unei curți pe scările cinematografului Pacea, avea întâlnire. Trebuia să se ducă, pentru că el a fost cel care a insistat atât. Un alt gând îi spunea că, ducându-se, în viața lui vor interveni schimbări ce-l vor transforma în alt om, de care începea să se teamă.
S-a temut degeaba de acel om. Era tot el, doar că, peste vreo două luni, în Duminica Tomii, împreună cu mama sa s-a dus în satul de sub munte la pețite. Un întreg ritual s-a desfășurat fără a-l ști dinainte. Bucatele, care au făcut să dispară un ditamai cocoș din curte, au fost bune, dar și țuica de dinainte și vinul de după. Nu numai bune, dar și dătătoare de curaj pentru el.
Ce a urmat a fost ca într-un vis din care îi era frică să nu se trezească.
Și nu s-a trezit. Restaurantul de la mezaninul hotelului Bulevard le-a stat aproape o jumătate de zi la dispoziție, și asta după ce, cu o oră înainte, având alături rude și câțiva prieteni, au semnat, într-o sală a primăriei, Certificatul de căsătorie. La acea solemnitate, probabil din cauza emoțiilor, Nuțu nici nu i-a recunoscut pe toți invitații. Un detaliu, însă, nu putu să-i scape. Ochii mamei, i-a observat de cum a intrat, degajau o mulțumire, vecină cu fericirea. Ochii sunt oglinda sufletului îi trecu instantaneu prin minte. Va trebui să se uite mai atent la ochii celor apropiați în după amiaza aceasta. Ochii proaspetei soții, de lângă el, din capul mesei, erau mereu atenți la invitați. Sigur, își dădea seama că ea este cea mai importantă persoană de la acea masă. Dar tot acei ochi parcă ascundeau și o mândrie care, din când în când, reușea să iasă la suprafață. E de bine, își zise Nuțu, poate că și eu alimentez acea licărire a privirii. Prin acele oglinzi ale sufletului se puteau citi și gândurile părinților ei. Mama, despre care oricine, care ar fi văzut-o prima dată, putea spune, fără a greși, că este o femeie distinsă, de data aceasta albul iei cu cele câteva puncte negre de la mâneci și de pe piept, pieptărașul de piele albă, brâul tricolor, toate întăreau această impresie. Ochii ei, pe lângă mulțumire, mai dădeau la iveală, parcă, și oarecare îngrijorare, oare îi va fi fericită fiica cea mare alături de acest om pe care ei prea puțin l-au cunoscut? Și ochii tatălui parcă spuneau același lucru.
De acolo, din capul mesei a mai privit și alte fețe pentru a le vedea și citi ochii. A mai văzut, dar poate i se părea numai lui, indiferență, invidie, dezinteres. Chiar de-ar fi vrut, n-ar mai fi putut să contemple chipurile invitaților deoarece aparatura muzicală de înaltă performanță a restaurantului părea a se fi oprit. Dar, nu, au urmat niște acorduri prelungi după care a început să se contureze melodia Valurile Dunării. Toți ochii erau îndreptați spre ei. Da, desigur, așteptau ca să înceapă dansul pe melodia acestui minunat vals. Și l-au început. A avut noroc Nuțu că nu s-a poticnit așa cum mai pățise când intra în dans. Atunci îi cerea scuze partenerei spunându-i că este un afon convins. De data aceasta proaspăta-i soție, Valeria, parcă bănuind-i gândurile, în drum spre ringul de dans îi șopti eu o să conduc, lasă-te purtat de mișcările mele și totul va fi bine. Și așa a făcut. Au ocolit în mișcări lente, cum cerea melodia, spațiul de dans, apoi au început piruetele din ce în ce mai dese, sub privirile admirative ale asistenței. Apoi încet, încet, li s-au alăturat și alte perechi, iar, în curând, ringul de dans a devenit aproape neîncăpător.
Dar ce s-a întâmplat în acea zi de Sfântul Ilie a fost doar o vagă repetiție a ceea ce avea să fie în prima sâmbătă a lunii octombrie. N-ai fi bănuit că acea zi, care a debutat cu o dimineață rece și cețoasă, va fi una caldă. Un autobus închiriat de la IRTA , însoțit de două Dacii, în una fiind el și nașii, ieșeau din șoseaua națională îndreptându-se spre satul de sub munte. În halta C.F.R. vreo patru căruțe, fiecare cu doi cai, așteptau trenul de ora zece. Și toate asta pentru varianta religioasă a căsătoriei.
A ajuns la casa miresei alături de nași. El, soțul verișoarei sale, ca sas ce era, sigur nu cunoștea niciun obicei la care avea să participe. Noroc că erau localnici, rude sau vecini, care le știau pe toate. Așa că nașul, pentru a nu supăra pe nimeni, a cam închinat paharul cu toți cei care doar schițau un gest către el, cu paharul în mână, când afla cine este. Noroc că nu se cunoșteau, în mersul și atitudinea lui, numărul de pahare ingurgitate până atunci. La braț cu nașii, au străbătut drumul până la biserică în frunte cu cei câțiva instrumentiști și cu feciori care, așa cum era obiceiul, strigau în gura mare versuri acide la adresa mirilor U-iu-iu, pe dealul gol că mireasa n-are țol. Alții răspundeau: da, i-o face mirele când o tunde câinele.
În biserică au intrat doar mirii, nașii și rudele apropiate. Bătrânul preot i-a primit pe miri ca pe niște vechi cunoștințe. Și sâmburele de adevăr exista. N-a făcut oare cunoștință cu mirele, acum câteva zile, când amândoi s-au prezentat în fața sfinției sale pentru a se spovedi și cumineca? Ba li s-a spus și să postească în acea zi, iar el, Nuțu, așa a făcut. De undeva de departe în timp, poate chiar înainte de a se naște, i-a venit convingerea că așa trebuie să facă, să asculte în momentele importante ale vieții de cei bătrâni și de cei dragi lui. Așa i-au spus viitorii socrii, așa l-a sfătuit mama sa, așa a făcut Valeria, de acum soția lui, așa a făcut și el, s-a spovedit și s-a cuminecat. Era pentru prima dată, după ani și ani, când făcea acest lucru. Se mai spovedise, dar în grup, cu clasa, atunci când pentru ultima oară se mai putea face acest lucru, prin 1948. Atunci i-a spovedit și cuminecat părintele Cornel Sârbu, cel care le povestea atât de frumos întâmplările biblice. Chiar dumnealui le spunea așa, întâmplări, pentru că, zicea, sunt adevărate. Altfel le-ar spune povești sau povestiri. Cam la asta se gândea când bătrânul preot le punea coroanele împărătești pe cap. Dintr-odată a trebuit să fie atent, dar foarte atent, să înțeleagă ceva din ceea ce citea de la strană un bătrân țăran știrb care se poticnea cu greu printre cuvintele citite din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Dar, cu toată greutatea exprimării bătrânului, cei care ascultau ce citea își dădeau seama de mesaj, de ce bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe însuși trupurile lor și de ce femeia trebuie să se teamă de bărbat. Relația dintre bărbat și femeie era asemuită cu cea dintre Hristos și Biserica Sa
Cum putea oare să-i treacă, prin minte, într-un timp extrem de scurt atâtea întâmplări? Să regrete atât de sincer că a întrerupt, din proprie inițiativă legătura cu biserica, că doar la marile sărbători, și nici atunci întotdeauna, intra nu în orice biserică, ci doar în catedrala metropolitană cu gândul să asculte doar frumoasele imnuri liturgice ce păreau că vor să treacă prin cupole pentru a se amesteca cu cerul.
S-a gândit, în fracțiuni de secundă, și la preotul din fața lor. Era tot acolo, în satul de sub munte, când la centrul de comună îndeplinea funcția de director de cămin și locțiitor al secretarului Comitetului Comunal de Partid și a fost criticat, împreună cu acel comitet, că lasă popii să facă adevărata muncă culturală, iar ei se complac în a fi simpli spectatori. Și, într-adevăr, a început părintele să adune icoane pe sticlă încropind o interesantă colecție adăpostită de o casă tradițională construită în curtea bisericii.
A început însă cu pictura bisericii. Nimeni, privind din afară clădirea cu tencuială albă având acoperișul în două ape, ce ar părea mai degrabă o casă mare țărănească, de n-ar fi cele câteva contraforturi și absidele cu urmă de pictură, n-ar fi putut bănui frumoasa cupolă în stil bizantin aflată sub acel acoperiș. Iar sfinții pictați pe ea, cu mai bine de două secole în urmă, datorită eforturilor părintelui, au devenit, prin spălarea de către specialiști, parcă atunci ieșiți de sub penelul pictorilor țărani de la sfârșitul secolului XVII. Iar el, părintele, parcă s-ar fi coborât în fața altarului de lângă cei care, ca și el, au fost pictați acolo. S-a pogorât doar pentru a oficia această slujbă pentru ca apoi să li se alăture din nou.
Partea Evangheliei de la Matei, în care era vorba despre nunta din Cana Galileii, au ascultat-o în genunchi. Era aceeași întâmplare pe care o știa din copilărie, de la părintele Sârbu. Ceea ce nu știa, dar a aflat atunci, era că minunea transformării apei în vin a fost prima înfăptuită de Iisus. Glasul preotului care până atunci, cu toate că citea, parcă ar fi spus o întâmplare credibilă ce s-a petrecut demult, s-a transformat într-un frumos cântec: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și și-a arătat slava sa; și ucenicii Săi au crezut în El
Tot atunci i-a trecut prin minte un gând supărător, oare această căsătorie în biserică n-o să le dăuneze că doar amândoi erau membrii ai partidului. O să fie criticați sau chiar pedepsiți, cum a auzit că s-au întâmplat cu alții, care s-au căsătorit și în biserică? Cum credeți, tovarăși, că ei or să poată face educația materialist-științifică tinerilor vlăstare când ei înșiși s-au supus de bună voie unor ritualuri ce n-au nimic în comun cu ideologia științifică despre lume și viață. A fost doar un gând al lui care nu s-a materializat în niciun fel. Deocamdată, acolo în vechea biserică au primit felicitările familiei și ale altor apropiați. Mama, cu ochii în lacrimi, n-a putut a zice mai mult decât Dragul mamei drag, și asta de câteva ori la rând. L-au îmbrățișat și părinții Valeriei și cele două surori ale ei. Mătușa de la Craiova, copie fidelă a mamei, l-a sărutat și ea. Dar iată lângă ea și pe unchiul. Nu părea schimbat deloc. Avea aceeași figură a unui om demult ajuns la vârsta maturității și nicidecum a unui bătrân, deși trecuse pragul celor optzeci de ani din care câțiva, la bătrânețe, i-a petrecut în închisoare. I-a felicitat și fiica lor Reta și nepoata Mihaela, care în acel an terminase clasa a unsprezecea. Unchiul a încercat să intervină să spună de ce n-a venit și ginerele lor Gicu cu nepotul Cornel. Sunt plecați la București unde nepotul dă examen la facultate.
- Lasă, tată, nu e cazul să discutăm asta acum, în biserică. Vom avea tot timpul să vorbim în viitoarele zile, că doar n-om pleca imediat, tușa Victoria de mult ne așteaptă să stăm câteva zile la ea.
N-au mai vorbit atunci despre Gicu și Cornel, dar Reta parcă nu era în apele ei. Nu după mult timp a primit vestea, că cei doi ai ei n-au plecat cu Dacia 1100 a lor în București, ci, după ce au trecut legal, cu pașaportul, prin câteva țări au ajuns în D.D.R. în partea estică a Berlinului. Doar ei au știut cum au reușit, probabil punându-și viața în joc, să treacă în Berlinul de Vest.
Între cei ce s-au înșiruit să-i felicite a văzut și figura veselă a lui George. Era prietenul Mariei prietena Valericăi. El le-a făcut cunoștință. Și tot cu el l-a petrecut, tot într-un râset, seara dinaintea plecării sale cu mama în satul de sub munte la pețite
Să nu te lași, Nuțule, cere cât de mult. Cel puțin patru locuri de pe câmp și vreo bucată în intravilan, că trebuie să aibă, nu te lăsa că de nu vor cere ceilalți doi gineri, care vor veni cu timpul, și tu o să rămâi mofluz. După ce și-au dat mâna și s-au îmbrățișat, George, cu aceeași privire veselă, îi zise la ureche făcut-ai cum ți-am zis ? că, dacă nu, acuma este prea târziu.
Tot cu muzica în frunte și cu ceata feciorilor care strigau de zor s-au îndreptat spre Căminul Cultural. Deși începuse a însera bine, becul de 500 de Wați adus de Nuțu și instalat la intrare făcea ca lumina să fie ca într-o amiază de vară însorită. Aici mai trebuia dată o probă, dar care se va dovedi a fi sub valsul de la mezaninul hotelului Bulevard. Era hora ce trebuia jucată aci horă ce, de data aceasta, era o sârbă săltăreață. Valeria, în rochia ei albă de mireasă, cu buchetul într-o mână îl apucă pe Nuțu cu cealaltă, pe după cap, și amândoi s-a avântat în iureșul dansului. Noroc, își zicea Nuțu că aproape nimeni nu se uita și la picioarele lui care nu întotdeauna se nimereau a fi, în mișcarea lor, în deplin acord cu muzica. Dar în curând, doar după câteva secunde, s-au prins în dans aproape toți invitații. Apoi au fost lăsați să intre primii în sală și să ocupe, împreună cu nașii, locurile de cinste.
Și aici bătrânul preot a ținut o foarte mică slujbă de sfințire a apei. Lumea, cunoscând-i obiceiul și știind că nu durează mult, a ascultat cu capul plecat o parte a Evangheliei după Ioan, recitată din memorie În vremea aceea S-a suit Iisus la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă poarta oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, cinci pridvoare având. În acestea zăcea mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa; și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, ori de ce boală era cuprins
A invocat apoi coborârea Sfântului Duh, s-a rugat pentru țara aceasta, satul acesta și pentru altele, pe scurt, prevăzute în rugăciune, după care a botezat, dându-le să sărute crucea, pe miri, pe nași apoi și pe pe ceilalți meseni, aruncând spre ei cu apa sfințită.































g
































.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!