poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 288 .



Sonia cu accent grav și hiat (36)
proză [ ]
Un streptococ, un doctor în -escu, mai multe ofuri à la Eva...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2016-12-14  |     | 



– Nu o să doară... prea rău... De fapt, o să doară, însă durerea se va instala cam în 24 de ore de la injecție!
– Mdaaaa, mă... bu... bucur – se bucurase Sonia doar pe jumătate, cu gândul la suferința care urma să se instaureze a doua zi, un gând chinuitor mai ales pentru cel care este adept fervent al principiului de a se supune mai întâi tuturor caznelor, rezervându-și pentru viitor exclusiv lucrurile bune și foarte bune...
– Încă puțin... încă puțin... – adăugase el, simțind că pacienta dădea semne de vădită neliniște... șiiii... care este actorul tău preferat?! – se repezise, în lipsă de altceva, domnul între 2 vârste...
– Banderas, Antonio Banderas – articulase ea aproape mecanic, doar-doar o să-i dispară din minte imaginea acului imens care făcea ravagii în musculatura ei cu un Retarpen 2,4 i.m. Și Banderas se instalase pe un perete cât toate zilele, cu un sacou rămas irezistibil pe umeri, cu mâinile aproximativ în șold, cu un lanț considerabil la gât, mai ales cu un zâmbet electrocutant...
– ... bine... bine din spațiul latino, dar dintre anglo-saxoni?! – se impacientase el.
– Ric... Richard... – se poticnise Sonia într-un junghi muscular.
– Richard Gere? – exultase doctorul în -escu și Sonia i-a simțit răsuflarea caldă-caldă pe tot spatele... Știi că ai picioare sexy?! – se pierduse el cu firea în momentul imediat următor...
– NU! – îi retezase fără milă elanul cea culcată inestetic și traumatizant pe burtă... Richard Chamberlain – îl corectase imediat... ca la școală, căci cu gusturile nu este de glumit...
– .... aaa... Chamberlain – înghițise el în sec și, insidios, retarpenul începuse să doară cu mult înainte de 24 de ore.
– ... dar îmi place... îmi place și Gere – revenise Sonia, prinzându-se subit de asemănarea fizică destul de pronunțată dintre Gere și domnul în halat... Da, da, semănau, chiar semănau... Vasăzică... ea nu avea nici minimul simț de observație... Trebuia ca omul să-i atragă atenția la modul cel mai explicit ca să-i pice și ei o fisă... una mică, mică de tot... Sau, poate, se situa în mod voit în acea „necunoștință de cauză”, să nu dea vreo... apă la moară... Fără îndoială că „detaliul asemănării” aproape izbitoare dintre cei 2 trebuie să fi fost un atu care îl făcea irezistibil în ochii multor femei, paciente sau nu..., toate dându-se-n vânt după bărbați cu alură și chipuri de actori...
– Gata – se făcuse el că nu aude... și devenise deodată un medic cu foarte multe -esc-uri, în cazul căruia nicio imaginație, fie ea și feminină, nu ar fi putut ghici secvența inițială a numelui... Să tot fi fost Enach- / Enăch- sau Stăncul- sau nu... Petr- sau Ivăn-, mai degrabă vreun Băn- sau poate Istrăt-, Anton-, Vasil-... Sonia dăduse și ea la minim sonorul acela al sensibilității, își încheiase fermoarul de la fustă, își retrasese picioarele sexy într-un con de umbră. El o măsurase de sus până jos ca pe o școlăriță:
– Așadar, revii pentru următorul retarpen exact peste o lună...
Își aruncase un sfert din ochii mici și lunecoși (așa au... Peștii ochii!) într-un calendar iluzoriu... O privise mai apoi exact cum Gere o privea pe Roberts când încă nici prin cap nu-i trecea să se îndrăgostească... Ea a confirmat conștiincioasă. O strângere frugală de mână și iat-o dincolo de ușă.


Peste o lună, Sonia și-a pus sutien alb... Nu mai scăpase de Gina: după toate probabilitățile, medicii, mai ales specialiștii în cardiologie, erau înnebuniți după un astfel de accesoriu. De ce? Pur și simplu pentru că nu se puteau abține să nu asimileze albul culorii uniformei ce-i definea ca medici. Altfel spus, albul le amintea de ei! Era un sutien Jolidon push-up cu multă dantelă, foarte probabil, cu cel puțin o jumătate de număr mai mic decât numărul propriu-zis al Soniei! Trecând peste strânsură și alte inconveniente, Sonia își somase sânii să intre în albul cu pricina. Gina se obosise să o privească aproape complice, deși cealaltă își camuflase perfect accesoriul respectiv și, implicit, corpul delict dinapoia lui, optând fără șovăială pentru o bluză grena din piersică nu tocmai transparentă, nici măcar mulată. Nici nu deschisese bine ușa că doctorul în -escu o și acostase:
– Hai... dezbracă-te!
Sonia făcuse ochii mari-mari și se pregătea să reacționeze, când el o și apucase de după umeri, conducând-o cu gesturi ferme spre patul supliciului cumva tandru...
‒ ...și... cum a fost? Ai avut dureri?! Sper că nu ai făcut febră?! – nu îi lăsase el timp să răspundă pe îndelete...
‒ Îîî.... am avut și dureri... suportabile, deși cam nesuferite... febră nu am făcut propriu-zis, a fost doar o ușoară stare... subfebrilă... parcă așa se numește, nuuu?
‒ Dar nu a persistat! – se pronunțase el.
‒ 37,2,... 37,3... cam astea au fost valorile... în zilele a doua și a treia de la injecție...
‒ Și gâtul... gâtul ți-a mai făcut probleme? Haide, haide, dezbracă-te...! – se impacientase din nou doctorul în -escu, ieșind de sub halatul mult prea alb. De fapt, puțin îl interesa dacă pe ea o mai duruse sau nu gâtul... Erau doar ofuri și mai mari pe lumea asta îngustă....
‒ Bărbații nu știu să conjuge prea multe verbe și, atunci când o fac, se reped la imperativ! – spusese pe nerăsuflate, cu tot sângele urcat în obraji, Sonia.
El se calmase miraculos. Ai fi zis că are tot timpul la dispoziție. Desfăcea fâșii largi de secunde, le punea ici-colo, le adulmeca, le sufla un soi de praf auriu, făcea un gest cvasiritualic, o piruetă cu efecte trompe lʼoeil... te trezeai intrat în ditamai Timpul... Pe ea a amuzat-o această stare de sustragere, pe jumătate reală, pe jumătate inventată ad hoc, dar și-a păstrat sângele cât mai rece.
‒ Dar știu că ai o inteligență peste medie!!! – aproape a răcnit el, sub imperiul revelației.
‒ [Văleeeuuu! Dar ce de blonde trebuie să fi cunoscut mătăluță îndeaproape?,... mai puțin îndeaproape?, doctore în -escu!] Poftiiiim? – lungise Sonia, stupefiată, palatala [i].
‒ Replica ta... supersimpatică... Dar ce spun eu?! Extraordinară! Nu oricine...
‒ [....aaaaa, dar dvs. ați utilizat acest verb doar când vă făceați temele și vă ciocneați de bietul imperativ: Conjugați / Conjuguez / Conjugad... // verbele următoare / les verbes suivants / los verbos siguientes...?] Domnule doctor – îl întrerupsese Sonia – implicațiile profesiei în cotidian! Nimic altceva! Nimic special! Nimic nemaipomenit!
‒ Nuuu, sigur e mai mult de atât...
‒ ... să mă... dezbrac, deci... – îi reamintise ea de ce el o împinsese atât de categoric spre pat...
‒ ... desigur, desigur – se fâstâcise celălalt
Nu a fost nevoie să își desfacă mai mult de un buton. Chiar nu a fost. Iar ea, de când se știe, nu a făcut în ruptul capului gesturi gratuite (cu excepția, desigur, a acelei „nobile... inutilități”!). De pildă, ce rost are să desfaci mai mult de un buton dacă nu este nevoie?! Mai apoi să stai să pierzi vremea tot tu să te închei la atâția nasturi! Plus că poți risca să te închei strâmb, să-l lași pe unul descheiat etc. Așa că retarpenul avea tot spațiul să se infiltreze pe sub pielea, pe sub mușchii, pe sub nervii ei... Doctorul în -escu părea a fi singurul... înghesuit. Dar Sonia s-a așezat pe burtă. Perfect etanș pe suprafața patului. L-a lăsat să înțeleagă că, astăzi, vizibilitatea era destul de redusă... El se resemnase. Trebuia fie să accepte o reconceptualizare a verbului a (se) dezbrăca și să intre în polemici, bunăoară, cu DEX-ul (care definea, cuminte în felul lui, verbul a (se) dezbrăca prin „a-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia [sic!!]”), fie să admită că nu utilizase prea adecvat verbul respectiv în contextul cu pricina, prin urmare comisese – intenționat sau nu – o improprietate semantică. De-acum cunoscându-l, Sonia era mai mult decât convinsă că dumnealui va opta pentru prima variantă; nu de alta, dar cuvintele, mai ales sensurile, se tot schimbă, în virtutea principiului heraclitian și nu numai. Îi simțise din nou mâna mult prea mică, mult prea ușoară, împrăștiind iluzii și un fel de orgoliu masculin destul de concentrat. O duruse, totuși, mai puțin ca prima dată. Dobândise o oarecare imunitate. Plus că acum avusese gândurile ocupate cu altceva...
Escu-l se așezase la masă... ca și cum ar fi trebuit să scrie o rețetă, fie ea și imaginară. Ea se ridicase cât ai clipi și se înființase de partea cealaltă a mesei. Cu un sfert de gură, îndrăznise:
‒ Îîî... am tot ezitat... să vă spun... Este, de fapt, o problemă oarecum mai veche, în orice caz nu de acum 1 săptămână...
‒ (extrem de interesat, de afirmativ, deschis maximum în non-șalanța vocalei [a]) Daaaaaaaaaaaa...
‒ (bătând în retragere) Sau poate că acum deja este târziu... plus că erau destule persoane la ușă... Mai bine o lăsăm pe data viitoare...
‒ (punându-și ochelarii pe birou, intrigat) Să așteptăm până săptămâna viitoare?! De ce,... când putem discuta acum?! (împreunându-și mâinile, ciulindu-și urechile; verdictiv) Te ascult!
‒ (încolțită) ... îîîî... este vorba despre niște probleme...
‒ (superlativ încurajator, exersând gradul maxim de deschidere a vocalei a) .... daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.....
‒ (non-intensiv, exersând gradul maxim de închidere a vocalei î) .... îîîîîî.... probleme... specific...
‒ (ibid.) ..... daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....
‒ (ibid.) ........... îîîîîîîîî..... (articulând foarte hotărât, fără cale de întoarcere, ca la mărturisirea unui păcat de moarte).... probleme specific feminine!
‒ (cardiolog; unul vădit interesat; doar dornic, poate, să-și reactualizeze cunoștințele de medicină genit..., aaaa..., pardon,... generală) Ia să auzim!
‒ (nu știe nici ea ce buton apasă, rezultă un discurs pe bandă rulantă) Primele probleme de acest gen au apărut acum aproximativ un an, când am avut o criză de sciatică. Atunci, durerea a cuprins și abdomenul inferior și am ajuns de urgență la spital, în orașul G[i], Părinții mei temându-se de un abdomen acut, mai exact de o peritonită. Acolo, la Urgență, m-a examinat imediat un medic [trece peste... blond, trece peste ochi albaștri, trece peste voce tulburătoare, trece peste alura jupiteriană, ca să nu mai vorbim despre ce maestru fusese la palpat: ea nu suporta nici gândul de a-și atinge zona cu pricina, așa de rău o durea, dar mâna lui fusese, fără doar și poate, o atingere îngerească; luni în șir a simțit-o și, ori de câte ori vreun junghi rebel își făcea de cap tinzând să degenereze în durere continuă, nesfârșităăă..., Sonia rememora atingerea cu pricina și..., numai că, de ceva vreme... nu mai ținea! Cum așa?! Pur și simplu! Bioenergia nu este nici ea inepuizabilă, mai ales când se exercită constant la distanțe de ani-lumină, câteodată / cel mai adesea / mereu fără știrea „donatorului”], doctorul Ichimescu. Dumnealui a spus că nu pare a fi nimic grav, neavând nici febră, nici stare subfebrilă, nici alte semne clinice cu care se acompaniază de regulă peritonita. După spusele dr. Ichimescu, ar fi fost o durere... reflexă, iradiind de fapt din zona lombară. De fapt, așa a și scris pe rețetă: discopatie lombară.
‒ (repezindu-se, să prindă un milimetru din spațiul discursiv al interlocutoarei mult prea locvace) .... șiii, nu ți-a făcut o ecografie?!
‒ (prompt, reintrându-și pe deplin în drepturile de mulier loquens) Nu, a spus că nu este cazul! Am urmat un tratament cu antiinflamatoare, flamexin, voltaren, miorelaxante,...cred că mi-a dat atunci clorzoxazon și mydocalm... Imediat după o lună de la tratament, durerile s-au diminuat foarte mult, așa că nu m-am mai îngrijorat. Însă, au reapărut după vreo 4-5 luni...
‒ (pe fază, nemaifăcând concesii) ... și acum... acum, ce te deranjează, de fapt, cel mai mult?
‒ (autovictimizându-se) Mai multe, de fapt, foarte multe... (la o adică... to-tul!!)
‒ (curios, aplecat de fel asupra „detaliului”)... mai exact...
‒ (spirit enumerativ prin excelență)... dureri, junghiuri, arsuri, înțepături și muulte altele...
‒ (într-o postură aparent ingrată, cu un puternic simț al necesității tabuului) ... în zona pelvină...?
‒ (renunțând la eufemisme) În zona ovarelor, mai exact!
‒ (venind de acasă) Aaaaaa... Și când apar toate astea?! În timpul contactului intim sau...?!
‒ (soldățește ca o virgină ce încă este; inteligentă / defensivă cât trebuie) Nu neapărat!
‒ (conchizând savant) ... prin urmare, o simptomatologie care există independent de orice...
‒ (retezând anumite secvențe verbale ale interlocutorului) Exact!!
Imediat, Sonia a trebuit să se reapropie de patul dualităților, să interacționeze din nou cu cearșaful boțit, destul de probabil sătul de atâtea solicitări, de data aceasta în poziția „cu fața în sus”. A simțit nevoia să închidă ochii. S-a rugat ca examinarea să se termine cât mai repede. A regretat de vreo 2 ori în gând că-i dezvăluise doctorului în -escu probleme așa de intime. Și-a dat ferm cuvântul că NU SE VA MAI RE-PE-TA. L-a auzit ca prin vis:
‒ Aici doare? (și mâna lui se făcea tot mai mică, buricele degetelor aproape inexistente)
‒ Suportabil – găsise ea de cuviință să răspundă, deși o cam durea.
‒ Dar aici? – repetase el același tip de apăsare pe partea cealaltă.
‒ Aproape deloc – mințise ea într-un imbold de a se face bine așa de una singură, fără să mai aibă a face vreodată cu doctorii, mai ales cu cardiologii generaliști în -escu, cu chip de richard gere-i.
‒ Ne îmbrăcăm – se îndurase el să folosească și „celălalt verb”. Sonia îl privise aproape cu simpatie. O invitase mai apoi 5 minute la masa netăcerilor înțelepte, își exersase un fel de talent pictoricesc: ovarele reprezentate de el din vârful unei penițe aveau membranele supradimensionate: omul nostru își uitase privirea pironită pe chipul interlocutoarei și penița executa mecanic o unică mișcare, una aproximativ de rotație... Ca prin vis, doctorul în -escu descria acel CM specific feminin, cu etape sigure de tot, dar care, se pare, în cazul Soniei, o cam luaseră razna... Ea ar fi putut să-i spulbere, fie și parțial, nebuloasele printr-o simplă mărturisire: nu cunoscuse încă niciun urmaș al vajnicului Adam în goliciunea-i primordială! Doar dezbrăcați, cel mult, până la brâu! Dar n-a făcut-o... Nu venise încă timpul, poate. Așa că el a trimis-o undeva, pe Victoriei, la un cabinet particular, unde o doctoriță-minune executa ecografii la-fel-de-minune. Aceea avea să-i spună exact: sunt sau nu chisturi? Iar, dacă sunt, cât au? Că una e să aibă, să zicem, de la câțiva mm până la 1 cm, alta – centimetri buni! Altfel, s-ar fi putut (după propria expresie) juca el însuși cu ecograful pe burta ei, dar ce folos?! Era un... neinițiat!
‒ ... mă uit la tine... nu știu de ce îmi vin în minte cei de la... Compagnie Créole – schimbase el brusc aridul subiect cu unul mult mai lumesc! Probabil, tenul, nu știu...
‒ .... posibil să fie... tenul de vină..., dar vă dezamăgesc puțin: sunt bronzată, chiar foarte bronzată: nu asta e culoarea mea naturală! El acceptase. Mai apoi, subit își... amintise:
‒ ... un număr de telefon...
Sonia ridicase din umeri... Ca un gentleman, el dezambiguizase:
‒ Vreau un număr de telefon. AL TĂU!
‒ ... îîîîîîîîîî...
El era pregătit ca la carte să noteze. Numai că, între timp, o neinspirată de asistentă și-a făcut apariția în cabinet. Avea nevoie de fișa lui Mușat și nu mai știu cum... A privit-o destul de lung pe cea cu ten și alură à la Compagnie Créole, dar, se vedea treaba de la o poștă, era de-a casei, chiar foarte de-a casei, așa că... Sonia i-a dictat cifrele componente cu o încetineală cel puțin strigătoare la ceruri. Se vedea asta după tremurul degetelor celuilalt. După oftatul eliberator, la achiziționarea, ca pe un trofeu, a ultimei cifre. Se despărțiseră simplu. În calitate de pacient și medic. O relație care, desigur, niciodată nu trebuie să alunece / să degenereze în altceva.
După 1 lună de la acest eveniment – timp în care nimeni n-a (mai) sunat pe nimeni – Sonia s-a reînființat, cu accente, hiaturi, posibile chisturi și discopatii în floare, în același prag. Avea vești mai degrabă bune. Desigur, nu l-a căutat la telefon tocmai pentru ca surpriza să fie surpriză A-CUM! Avea, totuși un chist. Unul miiiic de tooot! Pe partea dreaptă. După toate probabilitățile, funcțional. Auzise ea că astfel de „chestii” trec cu... polidin. Mai exact cu injecții cu polidin, dar să le faci cu sfințenie, 3 luni consecutiv, în perioada aceea critică pentru o femeie. S-a și conformat. Cum, n-a mers la un cabinet?! Uite că n-a mers! Cum așa? Foarte simplu, mai ales când ești autodidact și vrei să faci și economie la timp! Desigur, Sora, care urma Medicina, i-a dat toate indicațiile de rigoare. Cum Sonia știe să asculte aproape de fiecare dată, totul a mers ca la carte, cu disperarea Părinților cu tot. Nimic mai simplu! O injecție intramusculară! Ca să nu te alegi cu hematoame și altele mult mai grave, trebuie: a) să ai o trusă cu de toate, de la pansament steril, vată, spirt, betadină, rivanol, seringi de toate dimensiunile...; b) să alegi locul potrivit în mușchi; c) să dezinfectezi; d) să aspiri, adică să elimini bulele de aer: să ai grijă să nu pătrundă sânge în seringă atunci când aspiri (în caz contrar, înseamnă că ești... într-o venă sau arteră, ceea ce nu-i de bine!). Sora i-a explicat și diferența dintre o injecție intramusculară și una intravenoasă, nimic altceva decât diferența dintre o ploaie mocănească de toamnă și o ploaie torențială de vară (sic!!). Cuminte, el ascultase. La sfârșit, bagatelizase: „.. de fapt, nu e mare scofală să-ți înțepi singur fesele!”. Sonia îl corectase: nu în fesă își detectase mușchii pentru intramusculara cu pricină, ci în coapsă! „Și mai bine!” – aprobase el. Cel de al 3-lea retarpen se făcuse mai ușor ca niciodată. Nici tu Richard Gere, nici tu grija unui accesoriu 100% alb cu dantelă, nici tu vreo altă grijă pentru viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat...
Și, cu toate acestea, într-o oarecare seară de vineri, în așteptarea celei de a 4-a injecții cu retarpen, Sonia îl căutase la telefon. Simțea în piept o adâncitură ciudată care lăsa la palpat alte și alte adâncituri. S-a speriat puțin, mai ales că insomnia din ultimele nopți îi cobora cearcăne insistente pe întregul chip și o neliniște aparte tindea să o acapareze. A răspuns. La al 3-lea apel. Destul de plin de solicitudine, deși parcă ceva se interpusese între vocea lui și auzul Soniei. Începuse week-end-ul. Deci, omul era cât se poate de liber să-și subțieze / să-și îngroașe glasul, să cânte pe vocea a 2-a, deși până atunci fusese dincolo, să poarte pantaloni scurți cu sau fără bretele, să-și facă șuvițe sau doar de cap! La început, a fost pur și simplu dorința / nevoia (dor ar fi fost prea mult și complex spus, căci dorul este un sentiment... specific românesc, strâns legat de plaiul... ondulat, or, Sonia, oricât se nevoise ea, nu reușise să identifice astfel de ondulații, în interacțiunile proprii cu doctorul în -escu) de a-l auzi, mai apoi a intervenit curiozitatea, poate o anume indiscreție de a pătrunde în intimitatea celuilalt într-o seară de vineri ce aluneca hotărât spre noapte, mai apoi și mai apoi... o stare de greață venită aproape din senin, cu sentimentul de univers à lʼenvers... Sau poate că lumea era la locul ei, doar ea, Sonia, cădea pradă scenariilor propriei sensibilități... Și-a amintit de Barbu, de... râpa Uvedenrode, de faptul că suprasexualitatea era asociată, cel puțin de unii, cu supramuzicalitatea! De aici, și posibilele circumstanțe atenuante ale unor experimentatori mult prea entuziaști, altfel, de cea mai bună credință! A trântit telefonul cât colo. A înțeles că, fără să vrea, tocmai satisfăcuse una dintre fanteziile majore ale doctorului în -escu, când acesta se aștepta probabil mai puțin...
Ulterior, rolurile s-au inversat puțin, dumnealui resimțind o nevoie acută de a o revedea... La un moment dat, Sonia a făcut concesia de a-i răspunde. Scena a fost imortalizată cu o cameră second hand, aspirațiile high-definition ale Soniei fiind defrișate de o replică de genul: „... știi... îmi plac băuturile dulci (ce coincidență!! și Soniei îi plăceau,... îi plac și azi băuturile dulci, dar...) și (bineînțeles!!!!) femeile frumoase!”... Ea îl întrebase, aparent fără nicio legătură cu momentul triumfal de sinceritate al interlocutorului: „... tu... tu... ai iubit vreodată o femeie?!” El nu se supărase. Ba dimpotrivă. Se conformase. Răspunsese prompt, aproape gnomic: „Am iubit. La Pitești. Acum 10 ani”. Apoi îi propusese o plimbare în 2 cu mașina în afara Bucureștiului. Asta, desigur, după ce se vor fi îndestulat reciproc unul de celălalt. „Preferi să vii la mine?” Nu, Sonia nu prefera nimic. În acel moment. Chiar nu! „Dar... știi... apartamentul meu nu este încă mobilat..., dar, dacă ești mai sportivă și sunt convins că ești, avem o... masă foarte mare...!”. Ultima întrebare a Soniei, de fapt o interogație retorică a sunat cam așa: „Omule, tu ai idee că, în lumea asta, mai există și interlocutori... virgini?!” Un ecou peste timp! ... și vara era nesfârșită... Sonia avea să se prezinte la un concurs de miss cu ochii plânși, uitându-și acasă toate inelele, brățara cu ametist etc. Pozase mai apoi pentru o revistă a nimănui... Într-un târziu nu prea întârziat, cineva îi spusese: „Suferim și noi pentru lucruri mai nobile!” Se luminase deodată! Bărbații sigur nu făceau parte din categoria respectivă... Și, totuși, tot un bărbat i-o spusese..., dar poate că el era una dintre excepții... Il reste à voir…




.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!