poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 354 .



Adoris si Kromia(44)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2016-11-22  |     | 




Adoris si Kromia(44)


În tabăra perșilor întunericul și toropeala somnului apăsau chinuitor firile leneșe ale străjilor ca și ale dobitoacelor. Doar ici-colo câte un cal priponit, trezit din somn, rodea furios zăbalele, nemulțumit de-a fi împiedicat să rătăcească în voie prin tabără, ori pe miriștile de sub zidul cetății.

La ceasul de miază-noapte un oștean care stătea de strajă în fața unui cort impunător, strălucind de aur chiar și în lumina stelelor, bătu la ușa stăpânului său:

- Stăpâne!... Stăpâne!...

Dar înăuntrul cortului era liniște desăvârșită.

- Stăpâne! Mi-ai poruncit să te trezesc la miezul-nopții! zise din nou străjerul care bătu la ușă.

După o lungă așteptare, o voce îi răspunse din interior:

- Cine-i acolo?
- Sunt straja măriei tale!
- Așteaptă! îi zise aspru vocea.

Apoi cineva veni și deschise ușa cortului:

- Intră! Te cheamă stăpânul...

Străjerul intră însoțit de cel ce-i deschisese ușa.

- Ce vrei tu? răcni la el Kirvan, nemulțumit că fusese trezit din somn.
- Stăpâne, e miezul-nopții. Mi-ați poruncit să vă trezesc când va fi miezul-nopții.
- Așa ți-am poruncit! confirmă ursuz Kirvan. Ia stai! Cum e afară?
- Ceață a fost până mai adineauri, dar acum s-a cam risipit, răspunse străjerul.

- E bine! Dar străjile noastre ce fac? rosti iarăși Kirvan.
- Fiecare la postul lui! asigură straja.
- Spune-le că porunca mea este să fie păzită strașnic cetatea, să nu fugă vreunul! rosti cu glas tare Kirvan.

- Da, prea luminate stăpâne! Așa voi face!
- Du-te chiar acum! Și să mă trezești din nou, când va fi constelația leului drept deasupra cortului meu!

Chiar când sosi momentul cerut străjerul bătu iarăși la ușa cortului stăpânului său:

- Stăpâne! S-a făcut ceasul când mi-ați poruncit să vă trezesc!

De data aceasta răspunsul veni imediat, căci însuși Kirvan răspunse cu vocea-i tunătoare:

- Sunt treaz! Să se pregătească de atac toată suflarea din tabără, de pe uscat și de pe corăbii!

Porunca temutului Kirvan se auzi repetată fulgerător din cort în cort, din hoardă în hoardă. O zarvă de nedescris puse stăpânire peste oștile din tabăra perșilor. Soldații treziți se repeziră în grabă la sulițele, scuturile, arcurile și tolbele cu săgeți, ieșind în fugă din corturi.

Prințul Kirvan ieși echipat în mijlocul mulțimii, strunind de căpăstru armăsarul său alb, iute ca focul și porunci:

- Chiar în această noapte va trebui să năvălim în cetatea Atalyei și s-o cucerim definitiv, cu orice risc! Nu vă speriați de săgețile și sulițele celor din cetate, căci puțini sunt cei care au mai rămas! Și nu uitați, orașul e al vostru, puteți lua din el tot ce doriți, de veți fi vrednici să-i treceți zidurile!

Mulțimea cea mare de oșteni, plictisită de lungul asediu, chiui înfiorător de bucurie. Văzându-le marea nerăbdare, prințul Kirvan strigă:

- Dați năvală cu toții asupra cetății!

Mulțimea turbată se puse în mișcare, precum puhoiul apelor. Apucară scări, frânghii, trunchiuri de lemn, topoare și făclii, și porniră în iureș spre zidul cetății.

Ajunseră la porțile cetății pe care bolovanii, topoarele, trunchiurile de lemn, începură să le izbească furios. Dar porțile erau solide și nu cedară. Atunci, cei mai sprinteni și mai nerăbdători începură să se cațere pe ziduri cu ajutorul scărilor și a frânghiilor. Aruncau necontenit, dincolo de zidul cetății, făclii aprinse și potop de săgeți. Primii hrăpăreți se și aflau înăuntrul cetății.

Nu era însă ușor pentru oricine să se cațere pe zid, așa că puhoiul cel mare de năvălitori izbea în continuare și cu furie în porțile îndărătnice ale cetății. În sfârșit, două din ele cedară, ca prin minune, s-au deschis larg, iar cohortele de năvălitori tăbărâră furibund înăuntru, jefuind și incendiind tot ce le ieșea în cale și încercând să-i întreacă pe cei care le-o luaseră înainte escaladând zidurile. Urlau fioros, se călcau în picioare, trăgeau la întâmplare cu arcurile și dădeau foc la ce apucau.

Cei mai neîndreptățiți de felul cum oștile se năpustiră să prade cetatea se considerau cei de pe corăbii. La vestea atacului, cei dintâi porniră în iureș sălbatic, cu bărci, asupra cetății. Dar atrași de jafuri și pârjoluri, uitară să aducă înapoi bărcile pentru cei ce rămăseseră încă pe corăbii. Aceștia urlau furioși, văzând cum ceilalți pradă orașul iar ei stau neputincioși departe de țărm. Cei mai voinici dintre ei se aruncară în valuri înotând până la mal și se năpustiră să-i întreacă în prăpăd pe cei ce ajunseseră înaintea lor.

Mulțimea de jefuitori și devastatori, îmbătată de succes, credea că a săvârșit o faptă de glorie, nebăgând de seamă că năvăliră într-un oraș pustiu. În zarva lor furibundă, într-atât se străduiau să alerge și să năvălească primii, să se cațere pe ziduri, că nici măcar nu au băgat de seamă că nu-i aștepta nicio primejdie de nicăieri, nu era niciun apărător pe niciunde. Totul era pustiu, numai câțiva câini și câteva păsări fugeau din calea lor.

Abia când cetele din jurul prințului Kirvan primiră poruncă să-l găsească și să-l aresteze pe regele Agatos și familia acestuia, apoi să-i fie aduși de vii în fața lui, ieși la iveală că în oraș nu mai era nici țipenie de om și că se luptau cu pustiul.

Cei ce-l căutau pe regele Agatos se întoarseră la prințul Kirvan ca să-i aducă trista veste:

- Măria ta, regele Agatos e de negăsit! Și nici ceilalți nu mai sunt. Doar în închisoare am mai găsit câteva suflete de întemnițați!

- Cum? Agatos fugit?! Nu se poate! Veți fi pedepsiți cu toții pentru neglijența voastră! Urlă cât îl ținu gura Kirvan.

Înnebuniți, oamenii gărzii lui Kirvan scotoceau în continuare prin întreaga cetate, sperând că îi vor descoperi pe Agatos și pe ai lui ascunși pe undeva. Însă concluzia care se desprindea era din ce în ce mai clară: regele și toți ai lui, inclusiv armata care apărase cetatea până mai ieri intrară parcă în pământ!

- Unde poate fi regele? Unde sunt învinșii noștri?! urla în disperare prințul Kirvan.
Dar oștenii și sfetnicii lui plecau capetele în fața sa și continuau să-i spună:

- Toți locuitorii au dispărut! Regele și familia sa sunt și ei de negăsit!
- Vreți să ziceți, netrebnicilor, că au fugit? Pe unde? Iar voi ce ați vegheat? răcnea ca un leu rănit prințul.

Supușii tremurau în fața lui, nefiind în stare să mai scoată o vorbă.

- Opriți jafurile, nemernicilor! Nu meritați nimic! Asta nu e victoria voastră! Încetați imediat jafurile. Tot ce e aici aparține împăratului. Mergeți de îndată și căutați-l pe rege, pe mare și pe uscat, pe oriunde ar putea fi nemernicul ăsta! porunci turbat de mânie prințul Kirvan.

Misterul dispariției regelui îi năuci pe toți. Cu toții au sperat să intre în oraș ca învingători, cu alai și tot ce însemna o victorie răsunătoare. Sperau să-l prindă de viu pe rege, pe toți ceilalți din familia lui, pe prințeta Kromia pe care o dorea atât de mult prințul lor. Sperau să se răzbune crunt pentru cele câteva atacuri respinse, pentru prelungirea prea mult a asediului și pentru toți morții și răniții lor de până atunci, care nu erau deloc puțini.

- Să fie ucis orice oștean de-al nostru care va fi văzut jefuind! Să fie adus viu în fața mea orice prizonier dacă va fi prins pe vreundeva!
Aceastea erau noile porunci ale prințului Kirvan către nălucita sa oștire risipită prin întunericul de afară.

Dar puhoiul de jefuitori era greu de oprit. Tentația jafului era într-atât de mare, că nicio poruncă nu-i mai putea opri. După ce jefuiră în voie tot ce le ieșea în cale oștenii se strecurau afară din oraș, cărând în tabără și punându-și la adăpost poverile mari din urma jafului. Templele fuseseră despodobite, hambarele golite, palatele și casele fuseseră prădate și incendiate. Nu trecuse mult timp de când năvăliră, că marele oraș al lui Agatos fumega din toate părțile, trosneau peste tot flăcări, se năruia ca un munte sub vreascuri aprinse, pretutindeni se vedeau focuri și flăcări uriașe.

Și astfel, întreaga strădanie și pricepere a lui Agatos de a zidi temple și palate a fost distrusă într-o singură noapte de poftele sălbatice ale hoardelor păgâne, lacome și neînfrânate.

(va urma)



.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!