M-am întors acasă de dimineață, mort de somn. Ca să nu trezesc pe nimeni, am mers pe vârfuri până la scara spiralată ce duce la camera mea. Nici n-am pus bine piciorul pe ea și am început să am dubii dacă mă aflam în casa mea sau în alta asemănătoare. Urcând, m-a învăluit teama că un alt tip, identic mie, doarme în patul meu și mă visează cum urc pe scara spiralată. Am apăsat pe clanță, am intrat și acolo era el, iluminat de Lună ca un înger, așezat pe marginea patului, fixându-mă cu ochii larg deschiși. Ne-am zâmbit. Am știut că surâsul lui era la fel ca al meu, ca-ntr-o oglindă, deși unul din noi nu exista. Cine îl visează pe cine?, a exclamat unul din noi sau poate amândoi, simultan. În acel moment am auzit zgomote de pe scara spiralată. Dintr-un salt ne-am băgat unul în celălalt și așa, topiți, ne-am pus să-l visăm pe cel care venea, ce nu era altul decât eu, încă o dată. Imediat am știut, în vis, că mai e mult până la moarte. Mult.