poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 13040 .



Clopoței de vânt
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2016-08-26  |     | 



Ești un robot, ești setat pe work, cineva a apăsat pe un buton iar tu te miști mecanic. Ai mai văzut așa ceva într-un film de desen animat, cu Tom și Jerry, Tom este înlocuit cu o pisică mecanică, cineva apasă o telecomandă și aia răspunde imediat, tiu-tiu-tiu, aleargă după șoricel, e dotată cu un ciocan pe care îl folosește, îl lovește cu el în cap, șoricelul cade ca secerat, pisica mecanică se desface, are și mătură, are și făraș, îl adună de pe covor, deschide ușa și cu un șut bine plasat îl expediază la tomberon. Tiu-tiu-tiu, așa te miști. Îți faci treaba într-un mod desăvârșit. Uiți de tine, de problemele tale, de anxietate, de lipsa asta permanentă, cronică, de aer.

Ești obișnuit cu surprizele, cu întâmplările neprevăzute, nu mai reacționezi la stimuli, fie ei și corosivi, emoțiile tale s-au aplatizat, sunt amorfe, afectul tău este ca al unei cobre când nimerește într-o vizuină de manguste abia fătate, tot ceea ce știi să faci este să ucizi, sentimentele tale nu că sunt amestecate, nu că sunt la fel de presate, de înguste precum peștii din zonele abisale, un fel de linii subțiri cât o lamă de ras, fosforescente, dar pur și simplu nu mai există, sunt niște tumori maligne, atacă tot țesutul sănătos din jur, tot ce este viu, tot ce încă funcționează, tot ce te face atât de morocănos, uneori, pe dedesubt ești un om monstruos, ești format din celule mutante, bolnave, pline de ură, care se înmulțesc la nesfârșit și care nu au remedii. Asta îți spui: în viață, se întâmplă să rămâi blocat între diferite etape, ești într-o stație și aștepți autobuzul, zici să te agăți de destin, măcar pe prima treaptă de la ușă să pui un pas, măcar pe trapa pe care urcă persoanele mutilate sufletește, schilodite, cu iubiri permanent oloage, schimonosite, gata să izbucnească în plâns, să te poarte cum știe el că e mai bine, cum știe el că e corect, cum știe el că meriți, însă nu numai că nu oprește, deși îi faci semne disperate cu mâna, băă, ia-mă și pe mine, dar șoferul îți arată și un deget în sus, pe cel din mijloc, în vreme ce toate celelalte sunt strânse, ghemuite, ba chiar face și o curbă lină, în vreme ce rulează cu viteza maximă admisă, adică un fel de azi care se transformă instantaneu în mâine, deși tu ești obișnuit să trăiești numai în trecut, nu te calcă, nu îți trece peste picioare, peste mâini, peste abdomen, pur și simplu te lovește în față, iar șoferul ăla care conduce autobuzul destinului tău, cretinul ăla, destrăbălatul ăla, șmecherul, gunoiul, imprevizibilul ăla de Dumnezeu mai are și curajul să râdă de tine, să-ți arunce printre dinți o frază aproape scuipată: Hă, hă, ce față ai de parcă te-a lovit autobuzul!

Și-ți spui: cu azime te-am așteptat, după ce am secerat lanurile de secară, inima mi-a fost făcută piatră de râu, macină, în ritmul ei, făina care să te hrănească, timpul care să te transforme, să te vindece, sărutul care să te transfigureze, uite, mi-am măturat aria, am tăiat vițelul cel gras, am întors ferestrele spre Soare, au înflorit și cireșii, am smuls plantele nefolositoare, am gonit lighioanele, strigoii, toate ființele hidoase, demonii, am ascuns de tine stelele care cad, să nu existe nimic care să te perturbe, să te mâhnească, am tot așteptat să cânte cocoșul de trei ori, Marine, Marine, mai cheamă-ți și-un câine, mi-am uns trupul cu mir și veșmânt alb am îmbrăcat în vremea în care eu sunt și tu nu.

Rememorezi și realizezi că sunt atât de puține lucrurile pe care le știi despre ea, ai înmagazinat mici gesturi, felul în care te privește uneori pe furiș, speriată, să vadă în ce stare ești, ursuzule, zâmbește și tu, fraze care curg și care sunt rostite din obișnuință, ca un fel de tic, ca într-un fel de comportament obsesiv-compulsiv, ești panaceul meu, apa mea vie, sursa mea inepuizabilă de energie, felul în care se leagănă, inconștient, involuntar, atunci când merge fără o țintă anume, cadrul acesta îl ai în minte, o vezi pe o plajă pustie, mereu pustie, desculță, mereu desculță, în pantaloni scurți, cu o bluză pe ea, deschisă la culoare, puțin largă, parcă e îmbrăcată în cămașa ta mirosind a tutun de foi, dimineața, când cerul e încă închis, când răcoarea venită dinspre valuri, prin ușa crăpată a balconului, face să se încrețească pielea, felul în care, tot dimineața, la ore mici, când pe tine te chinuie veșnicele insomnii, privești dincolo de fereastră, în întuneric, dormi și nu poți dormi, nu poți dormi deși dormi, se foiește între cearșafuri, le face ghem, le îndeasă la piept, are impresia că se învelește, se pune pe-o parte, cu genunchii strânși, iar fundul îi rămâne afară, te amuză asta, stai îndelung și privești în vreme ce tragi din țigară, fum cu fum, strop cu strop, moarte cu moarte, gura ți se face pungă, îți maschezi tusea de teamă să nu o trezești, ea doarme de-a curmezișul, nu știi unde vei mai încăpea și tu în pat, îți spui că o să dormi în restul timpului pe canapeaua din cealaltă cameră, te intrigă că oftează prin somn, așa se întâmplă de fiecare dată, ești conștient că nu-i poți vizualiza visurile, temerile, urletele, că nu poți pătrunde dincolo de ceea ce te lasă ea să vezi, nu îi poți răvăși mintea, deși asta vrei să faci, să vezi ce ascunde și mai ales de ce, ce fel de om e atunci când tu lipsești, când nu îi ești în preajmă, când nu e gata să îți sară de braț, să te prindă de mână, să te miroasă, pur și simplu, morocănosule, în tine sunt mai multe lumi, una din foi de tutun și parfum aspru, de mosc, o alta din foi de tutun și cuvinte curgând pe tastatură, mașinal, o alta din foi de tutun și sentimente contradictorii, mereu depresive, dar toate nu îți pot ascunde îndoielile, ești un munte de anxietate, faptul că nu crezi că este așa cum o percepi tu, uneori mascându-și cochetăria dintr-o pudoare specifică, studiată, știe că ești un observator extrem de atent, că-i înregistrezi fiecare gest, de asta îi este teamă, că o să ajungi la un moment dat să o judeci, să o condamni, să-i spui că nimic din ceea ce ți se întâmplă nu este adevărat, totul e o foiță de staniol, lucește și te atrage, dar numai la suprafață, dincolo de ea ascunzându-se micile mărunțișuri ale zilei, ea în halat, curățând cartofi, pentru alt bărbat, pentru bărbatul ei din viața reală, de care fuge cu tine, în irealitatea ta, în irealitatea voastră pe care o construiți atent, cu migală, se ascunde, este o alta, ea tăind ceapă, mărunțind-o, întrebându-l pe ăla dacă îi place tocănița, dacă e gustoasă, dacă îi cumpără detergent, dacă e bine, dacă mai trebuie sare în salată, iar tu strigi și nu te aude, îți desfaci pieptul și nu se uită, e îngrozitor să mi se întâmple asta, frivolo, viața mea nu acceptă astfel de compromisuri, ăsta e felul meu de a fi, jumătățile de măsură sunt pentru cei slabi și care nu mai vor să aspire, nu te pot împarte cu altcineva, deși ală a fost cu mult înaintea mea pe la tine prin suflet, ăla te-a răvășit cu mult înainte și, uite, spui că te folosește ca pe un obiect sexual, că viața voastră e o rutină din care, când și când, te rupi, evadezi, alergi spre mine ca și când ai pleca, tragi din țigară, fum cu fum, strop cu strop, îți maschezi tusea, la ore mici, ea doarme de parcă ceva mai devreme ai ucis-o cât se poate de tandru și de urâcios, în același timp.

Te gândești că iubirea poate fi mărturisită în forme dintre cele mai diverse, toate extrem de simple, cumpărate pe câțiva bănuți, te oprești pe o stradă lăturalnică, într-un loc de care ai dat absolut întâmplător și pe care, acum, îl știți numai voi, așa îți închipui tu, ea spune că nu vrea, că o să bea de la tine, din paharul tău, o să guste și ea puțin, nici ție nu îți place băutura aia cu gust făinos, de culoarea tărâțelor, dar o cumperi tocmai pentru simbolistica pe care o reprezintă, faptul că ea va bea după tine, își va înmuia buzele pe locul unde au fost, ceva mai devreme, buzele tale, e un gest mult mai intim decât sărutul, braga e puțin dulceagă, precum arpacașul fiert pentru colivă, ca o boală a copilăriei, ca un fel de leșin care nu îți afectează gradul de conștiență, te face să te simți bine, îți dă un sentiment de siguranță, un fel de căldură care vine pe dedesubt, de sub dermă. Gesturile mici sunt totdeauna capitale, în vreme ce iubirea nu începe la ușa dormitorului. E ca și când celălalt ți-a devenit indispensabil, iar obișnuința de a îl avea în preajmă e un gest reflex, ca respirația, conștientizezi lipsa acestuia abia atunci când îți dai seama că te sufoci, că respiri precum peștii de râu eșuați în nisip, că urmează să mori într-un mod care te înspăimântă, asta te îngrozește cu adevărat, că într-o zi nu vei mai avea aer și ea nu va fi prin preajmă să-ți dea din al ei.

Tu îi dăruiești bomboane de ciocolată puse în cutii metalice, rotunde, pătrate, ornate extrem de frumos, îi cumperi borcănele cu șerbet, atât de mici că pot fi purtate în buzunare, geluri de mentă, îi dăruiești pietre, onix și aquamarin, bețișoare parfumate și cutii pentru păstrat bijuteriile, seri lungi de privit, mai mult printre gene, întinderea de ape, vapoarele, stabilopozii, curgerea lentă a timpului peste voi, scârțâitul lui atât de enervant, piațete dintr-un oraș străin, pline de păsări mereu speriate, unde totdeauna se aude cântând un tânăr neras, disperat, sfâșietor, fistic și înghețată de vanilie, pălării de soare și bluze de vară, înflorate, îi dăruiești plimbări făcute doar de dragul de a privi lumea împreună, fațadele caselor construite în urmă cu un secol, construiți povești despre oamenii care le-au bântuit, se vede prin ochii celuilalt, asta faceți, tu privești prin ochii ei și ea vede prin mâhnirile tale, prin comportamentul tău de om chinuit de îndoieli, de remușcări, permanent zgribulit, nu, nu îmi este frig, dau un bănuț pentru gândurile tale, întunecatule, dar ție ți-a pătruns în minte convingerea că veți muri separat și fără să știți unul de altul, atât de departe, într-un fel sfâșietor, căci trebuie să existe o pedeapsă pentru lipsa voastră de scrupule, pentru lipsa voastră de pudoare, pentru lipsa voastră de îngăduință față de ceilalți. La schimb, ea îți oferă, tot în cutii pătrățoase, săpunele de lavandă, Artisanat de Provence, 120 gr, pur vegetal, țigări de foi, La Flor Dominicana, 2000 Series, 10 Mojito, clopoței de vânt care au simțit Mistralul și pe care tu, dintr-o rațiune greu înțeleasă, i-ai agățat de tocul ușii fiecărei camere, treci uneori ca o vijelie și ei sună înfundat și limpede, în același timp, cald și dramatic, deopotrivă, alb și transfigurat, cu o disperare care te copleșește, aici sunt, sunt mereu lângă tine, deși știu cât de mult îți lipsesc.

Se petrece un fenomen ciudat, o mutație, ca în bolile capitale, un schimb perfect avantajos, un împrumut de la unul la celălalt, îndrăgostiții ajung să reflecte aceeași lungime de undă a luminii, încep să aibă aceleași gesturi, chiar și pe cele reflexe, au aceleași aspirații, aceleași predispoziții, folosesc aceleași fraze, ca un cod știut numai de ei, unul extrem de secret, își copiază mimica, felul în care pășesc, în care gesticulează, până și ridurile de expresie, ajungând, într-un final, să se identifice unul cu altul într-un mod absolut. La schimb, există relații de simbioză, acceptarea celuilalt partener e făcută pentru utilitatea pe care acesta ți-o oferă, o formă perfect avantajoasă de conviețuire între două viețuitoare din specii absolut diferite. Iar tu nu ai habar unde te încadrezi, sentimentele tale sunt în devălmășie, confuze, ajungi să te întrebi dacă ea se folosește de tine, dacă ești o necesitate prin care ea se scutură de reziduurile din viața ei plană, exasperant de plictisitoare, amorfă, de zi cu zi sau dacă tu ești animalul care o acceptă exact pentru aceleași motive, ca o fugă din universul tău întunecat, tulburat într-un mod patologic, plin de remușcări, de angoase. Relația ei de zi cu zi este una de simbioză? A voastră? Când vă întâlniți, reflectați aceeași lungime de undă a luminii sau e o imitație nereușită a acestui fenomen? Sunt întrebări care te macină, întrebări la care nu ai găsit un răspuns care să te satisfacă, întrebări la care nu ai curajul să găsești dezlegări, oricare dintre cele două variante ale felului vostru de a vă prezenta te sperie, frica ta de a găsi răspunsul corect este una viscerală, îți spui că nici nu vrei să știi care este adevărul, în fond va fi adevărul tău, felul tău de a vedea lucrurile, percepția ta, care este posibil să fie extrem de deformată. Dar aspirațiile voastre nu sunt comune, pe termen lung, asta deduci și singur, ea se vede retrasă într-un oraș mic, care învie numai în anotimpul cald, amplasat într-un golf bântuit de rafale de vânt, invadat de vânzători ambulanți de nimicuri, dulciuri de casă, unele glazurate, cochilii de gastropode, mari, mici, toate ascunzând sunetul mării când devine frenetică, produse rezultate din prelucrarea lavandei, uleiuri, geluri, creme, obiecte din lut ars, modelate cu o dexteritate care nu te mai uimește, într-un fel naiv și cu un simț artistic dus la extrem. De cealaltă parte, te vezi retras într-un sat de câmpie, mic, populat cu suflete care nu mai au ce să își spună, unde fiecare îl știe pe celălalt până și după miros, după modul în care dislocă aerul atunci când se deplasează, unde evenimentele importante sunt cele legate de sărbătorile religioase, unde informația ajunge rar și din difuzoare agățate într-un cui, în bucătăria de vară, câtă vreme tu ești sătul de felul în care îți derulezi zilele, de modul tău de viață exaltat până la delir. Visezi grădini, visezi că poți privi rotirea stelelor când devin umede, în nopțile tale de insomniac aproape morbid, visezi plante agățătoare, o casă acoperită de iederă și un timp care să te ajute să te împace, să te liniștească, să ajungi la un numitor comun cu celălalt tu care te face uneori atât de întunecat, de ursuz.

Ești setat pe work, ești un robot cu durata de viață depășită, te miști mecanic, printre taste, printre cadre înmagazinate în cardul de memorie al aparatului tău Sony HD, 9.2 mega pixels, e posibil să fie acolo și viața ta, depozitată pe un stick USB Kingston DataTraveler SE9 Champagne, cu capacitate de 16 giga, derulată cu încetinitorul, pusă pe mute, în nuanțe de gri, faci totul din obișnuință, te gândești că felul în care îți derulezi viața te va îmbolnăvi într-un mod iremediabil, te sperie gândul că vei suferi un accident vascular cerebral, că îți va plesni ceva în creier, o amintire care te urmărește și de care nu te poți dezice, cel mai probabil sentimentele contradictorii care te macină de atâta timp, vei ajunge un paralitic, permanent neajutorat, vegetând, pur și simplu, iar incapacitatea ta de a te mișca te va opri să-ți decizi singur sfârșitul, printr-un gest violent sau prin unul mai puțin uzual, amestecând cât mai multe tablete de depresolitice triciclice, inhibitoare de serotonină, substanța responsabilă cu biochimismul funcțional al creierului, cea care poate controla gradul de satisfacție, de fericire, într-un lichid la fel de toxic ca și destinul tău. Te uiți în jur și vezi că te așteaptă un anotimp pe care rareori îl poți traversa, unul nevrotic, când începi să te judeci, când ajungi să emiți sentințe aspre, extrem de aspre despre celălalt tu cu care nu ai ajuns nici acum la un compromis, îți spui că toamna asta va fi ultima dintr-un șir de psihoze în care clopoțeii de vânt, pe care îi ai de la ea, te vor urmări atârnând într-un mod sinucigaș din tocul ușilor fiecărei camere. Te așteaptă o toamnă care te sperie de fiecare dată la fel. Iar ea tot nu este.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!