poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 605 .



Trebuie să zbang tung bung
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [regius1000 ]

2016-07-26  |     | 







Trebuie să ZBANG TUNG BUNG


Cum locuim chiar lângă pădure, mai precis cade pădurea pe noi, cum constată cu invidie prietenii care ne vin în vizită, pădurea își trimite o mulțime de ambasadori în grădina noastră, spre încântarea fetiței mele de cinci ani. Veverițe, arici, căprioare, ba și o vulpe își făceau apariția destul de des până sub geamurile casei, profitând de faptul că gardul spre pădure era mai mult simbolic. Fiindcă în afara unui terrier nu aveam alte animale pe lângă casă, le acceptam cu plăcere, așa încât, la numai un an după ce ne-am mutat, s-au obișnuit cu noi suficient de mult încât să ne lase să le mângâiem, spre gelozia prost ascunsă a micului cățel. Toate, mai puțin vulpea, care refuza cu demnitate orice încercare de apropiere.
De obicei, după ce o aduceam de la grădiniță, fetița rătăcea prin grădină până se însera bine, urmată docil de micul terrier, care probabil că nu pricepea de ce-și mai făcea alți prieteni, din moment ce el era acolo, lângă ea, gata oricând să se joace împreună. Uneori, atât eu, cât și soția mea ne simțeam oarecum vinovați pentru c-o abandonam cu orele prin grădină, deși în mod sigur ea nu se simțea deloc abandonată. Din când în când, ne mai întrerupeam din treabă și ne uitam pe geam cum se plimbă urmată îndeaproape de terrier: mică prințesă, stăpână pe un regat mirific de numai câteva sute de metri pătrați și cu un cățel fidel pe post de paj.
Seara târziu, după ce reușeam s-o ademenim în casă, mâncam cu toții, apoi îi plăcea s-o iau pe genunchi, în fața calculatorului, și să-i pun un cântec de leagăn de pe YouTube. Nu alegeam în fiecare seară același cântec și, tot căutând o melodie potrivită, o apuca somnul, așa că o luam în brațe și-o duceam în pătuțul ei. Fericită copilărie avea fetița mea, iar eu eram un părinte și mai fericit, scăpat de chinul lecturării poveștilor de seară. YouTube să trăiască!

*

Cum se înserase bine și fetița nu mai venea, am plecat în grădină s-o aduc, așa cum am mai făcut și altădată. Am găsit-o stând aplecată lângă o movilă mai răsărită din spatele grădinii, căreia eu îi spuneam tumul; îmi promisesem să fac pe arheologul în jurul ei, atunci când timpul îmi va permite, într-un viitor nedefinit. Când m-am apropiat, a ridicat chipul zâmbitor spre mine și mi-a spus surescitată:
— Mi-am făcut un nou prieten. Și vorbește cu mine!
Dincolo de ea, în vârful tumulului, era ceva ce mi s-a părut a fi un arici.
Nu se arăta deloc temător, stătea cumva pe picioarele din spate, iar cu lăbuțele din față făcea din când în când semne largi, ca și cum ar fi adunat ceva din aer. Bietele animale, mi-am spus eu. De la atâta stres și poluare o iau și ele razna — și mi-am adus aminte de un clip văzut tot pe YouTube, cu un câine care-și mușca piciorul din spate pentru că i se părea că vrea să-i fure mâncarea din castron.
Am prins-o de mână și am tras-o spre casă.
— Stai să îmi iau la revedere, a spus ea și s-a aplecat spre arici: La revedere, Zgumby!
Prin pâcla înserării mi s-a părut că micul animal își lasă pentru o clipă misterioasa treabă și-i face semn cu lăbuța. Am scuturat din cap și mi-am propus să nu mai ies din casă fără ochelari. Bănuiam că Zgumby era un fel de alint pentru Scumpy, dar nu i-am dat nici un fel de importanță — și rău am făcut...
În seara aceea, în loc să privim pe YouTube clipuri de noapte bună, am vorbit de Zgumby, care se pare că o impresionase pe fetiță cu mult mai mult decât alți arici.
— Este foarte puternic, mi-a spus fetița convinsă. I-am dus azi un copan de curcan, pentru că aduce în fiecare dimineață soarele.
Era destul de târziu și-ar fi trebuit să tac și s-o las în pace, dar eu sunt o fire carteziană și aș fi vrut ca și pe ea s-o cresc la fel. Apoi, nu puteam uita că Giordano Bruno a fost ars pe rug, iar Galileo Galilei a scăpat ca prin urechile acului de aceeași soartă numai pentru a demonstra că Terra se învârte în jurul Soarelui și nu invers. Iar acum, să arunc 500 de ani de heliocentrism peste bord numai ca să-i dau dreptate fetiței? Sau lui Zgumby, mă rog. Am încercat așadar să-i explic, ba chiar să-i caut tot pe YouTube un clip cu sistemul solar, în care se vedea clar cum Pământul se învârte în jurul Soarelui, dar se vede treaba că în mintea ei de copil de cinci ani tot Zgumby avea mai mare trecere.
Concluzia a fost una simplă, și mi-a spus-o chiar înainte de a o urca în pătuț:
— Lasă, nu te enerva. Îi mai ducem mâine un copan de curcan, pentru că îi place foarte mult, și o să ne explice el cum face.

*

A doua zi, cea mai mare grijă a fetiței a fost să-mi aducă aminte, pe drumul de întoarcere de la grădiniță, să intrăm la magazin ca să-i cumpăram lui Zgumby carne de curcan.
Cum nevastă-mea își adusese ceva de lucru de la serviciu, grija fetiței a rămas în seama mea, și cred că de cel puțin zece ori s-a dus până la tumul să verifice dacă a venit Zgumby. I-am explicat de câteva ori că aricii sunt animale nocturne și își fac apariția numai seara, târziu, sau noaptea, dar a refuzat cu încăpățânare să admită că Zgumby al ei ar putea fi arici.
În sfârșit, după ora nouă, ne-am îndreptat din nou spre moviliță, fetița aproape alergând, urmată de mine și de terrier. În mână duceam triumfător două copane consistente de curcan, pentru că nu vedeam cum aș putea să-i dau ariciului de mâncare fără să-i dau și câinelui. De data asta, ariciul sosise și privea undeva, fix, spre orizont. Fetița mea a făcut oficiile de gazdă și a împărțit cu dărnicie picioarele de curcan. În timp ce câinele îl mânca așa cum o făcea el de obicei, ariciul se ridicase pe picioarele din spate și ținea delicat osul în lăbuțele din față, întorcându-l pe toate părțile, până când nu a mai rămas strop de carne pe el. După ce a terminat de mâncat, a început iarăși să dea din lăbuțele din față, exact ca aseară.
— Ei, acum ce face? am întrebat eu, după ce-am privit câteva minute lungi la mișcările lui care mi se păreau fără sens.
După o scurtă tăcere, în care mi s-a părut că fetița mea ascultă atent, s-a întors spre mine și mi-a spus încurcată:
— Acum face zbang tung bung. Așa trebuie să facă în fiecare noapte ca să vină soarele dimineața. Aici, pe delușorul nostru, vin niște raze mici de soare pe care numai el le poate vedea și le adună pe toate ca să tragă cu ele soarele, dimineața.
Nu am mai spus nimic. Ce mai era de spus? Eram depășit numeric, așa că am hotărât să mai aștept cu explicațiile raționale, ba, dacă se poate, să le amân până când fetița mea se va duce la școală și va învăța acolo tot ce trebuie. Despre stele, comete, planete și paralaxe. Paralaxă nu știu prea bine ce înseamnă, dar sună atât de doct încât după zeci de ani de când am terminat școala, uite că mai țin minte cuvântul ăsta de la puținele ore de astronomie din clasa a noua.
Am plecat eu, fetița și câinele spre casă. Dintre toți, numai terrierul părea mulțumit și se vede treaba că ar fi vrut să repetăm excursia în fiecare seară. Fetița mea simțea în sufletul ei mic și nevinovat de copil că nu mă convinsese, iar eu, în timp ce mergeam tăcut în urma lor, urzeam în minte un plan diabolic.
Am culcat fetița, mi-am anunțat consoarta că am ceva treabă și, cu gândul la Mărețul Plan ce-mi încolțise în minte, am pus la fiert două picioare mari de curcan. Cele mai mari pe care le-am găsit în punga din frigider. Am așteptat să se răcească, apoi am coborât în beci, unde am căutat o cutie din carton, de mărime potrivită și care se închidea bine. Am închis câinele în casă, să nu mă încurce, și cu pași de spărgător profesionist m-am îndreptat spre tumulul proprietate personală. Lighioana era tot acolo și bătea mai departe mătănii. Cu inima împietrită, i-am pus cutia din carton în cap și am dus-o în beci, într-un colț ferit, apoi am pus în ea și copanele. După ce m-am culcat, mi-am adus aminte că aricii au nevoie de multă apă, așa că am umplut o farfurie cu apă, am coborât iarăși în beci, am deschis cu grijă cutia, să nu scape lighioana, și am pus într-un colț al acesteia vasul cu apă. Aricii, oricum, au de obicei o mutră mai șmecheră decât restul animalelor, dar ăsta al meu depășea de departe toate recordurile. Stătea liniștit într-un colț al cutiei și rodea tacticos unul dintre picioarele de curcan pe care i le pusesem acolo. Când m-a văzut, a pus domol osul deoparte, a băut pe îndelete apă, apoi m-a privit cu mutra lui șmecheră și s-a ghemuit să se culce. Înainte de a închide ochii, m-a mai privit o dată malițios. I-am făcut o gaură în plus în carton, să aibă pe unde respira, și, după ce-am urcat scările, m-am întors și am lăsat lumina aprinsă, ca să nu-i fie frică. Voiam să demonstrez ceva, nu să chinuiesc bietul animal.
Planul meu era simplu și la mintea cocoșului: dimineața, după ce avea să răsară soarele, înainte de a duce fetița la grădiniță, aveam să cobor cu ea în beci și să-i arăt că soarele răsărise chiar dacă Zgumby al ei fusese închis toată noaptea în beci.

*

Am adormit greu și abia spre dimineață. Am avut niște vise tulburi, în care un tribunal format din arici îmbrăcați în sutane violete mă condamna la ardere pe rug, iar soneria ceasului a sunat chiar înainte de a se pune sentința în aplicare. Am oprit soneria și m-am frecat la ochi, apoi am privit iarăși la ceasul de pe noptieră. Ora șapte dimineața, ca de obicei. Ceva însă nu era în regulă, așa că am privit și la ceasul de pe peretele dormitorului, care, la lumina lămpii de veghe, îmi arăta aceeași oră. Atunci, ce naiba nu era în regulă? I-am dat un cot soției, care-a mormăit somnoroasă:
— De ce mă trezești? Nu vezi că afară-i noapte?
M-a trecut un fior rece și m-am frecat iarăși la ochi, apoi m-am ridicat încet din pat, m-am dus la geam și am privit afară: era o noapte blândă și înaltă de vară, cu stele strălucind nepăsătoare... În fața mea era estul, dar nu se zărea nici o geană de lumină.
Cuprins de presimțiri negre, am pornit televizorul, ca să aflu știrile de dimineață. În locul știrilor, am văzut un studio plin de specialiști care discutau în contradictoriu, astfel că nu se înțelegea aproape nimic. La un moment dat, prezentatoarea le opri sonorul și concluzionă:
— După cum puteți observa, dacă aruncați o simplă privire afară, în această dimineață soarele nu a răsărit nicăieri pe glob. Specialiștii nu reușesc să se pună de acord asupra fenomenului și nici să localizeze astrul. Ni se mai spune că un asemenea fenomen a mai fost o singură dată menționat în Biblie, dar nu i s-a dat importanța cuvenită până acum. Vom reveni imediat ce vom avea informații noi. Până atunci, publicitate, spuse ea și pe ecran apăru un bucătar care tăia cu viteză legumele, cu un supercuțit ceramic.
Dar eu știam că este nevoie de mai mult decât un cuțit ceramic ca să răsară soarele, așa că am mai pus două bucăți de carne de curcan la fiert. Am dat din umeri când soția m-a întrebat pentru ce fierb carnea, în loc să fac o cafea.
Când a coborât fetița și a văzut întunericul de la geam, a spus îngrijorată:
— Să știi că s-a îmbolnăvit Zgumby și nu a putut să zbang tung bung în noaptea asta. Să mergem, te rog, la el, să vedem ce are…
Am pus bucățele de carne pe o farfurie, le-am acoperit cu un șervet că să le feresc de privirea câinelui și, în loc să pornim spre grădină, ne-am îndreptat spre beci. În timp ce coboram scările, fetița mea întâi m-a privit nedumerită, apoi se pare că în mintea ei s-a luminat ceva, pentru că atunci când am ajuns în fața cutiei din carton, a căzut în genunchi în fața acesteia și a lovit cu pumnii ei mici în cimentul rece al pardoselii, asemenea unei eroine în miniatură a teatrului antic:
— Ce-ai făcut, tată? Ce-ai putut face, tată? și sufletul meu s-a rupt în două, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Cu gesturi grijulii, a ridicat capacul și ariciul ne-a privit cu mutrița lui șmecheră, iar fetița mea a trecut brusc de la lacrimi la râs, așa cum numai copiii pot să o facă.
După ce a terminat de râs, s-a întors spre mine:
— A zis să te întreb dacă acum crezi...
Am luat-o în brațe și am strâns-o, dând numai din cap: cred, cred, sigur că cred și am simțit în sinea mea cum se răsucește Nicolaus Copernic în mormânt.
Fetița mea a părut să mai asculte ceva, apoi mi-a zis:
— Zgumby a spus că dacă îl ajuți să zbang tung bung, poate că reușește să aducă iar soarele.
Nevastă-mea, asistentă tăcută și răbdătoare la toate dialogurile noastre, care păreau fără îndoială replici dintr-o piesă absurdă, izbucni, până la urmă:
— Îmi explică și mie cineva ce cimilituri vorbiți voi aici?
— Nu, am spus eu și fetița noastră într-un glas.
— De ce? a întrebat ea furioasă.
— Pentru că acum avem alte urgențe, dar îți promit că după ce totul se rezolvă, îți vom explica de-a fir a păr.
Am luat cu grijă cutia și am dus-o pe moviliță, unde ariciul — dacă arici era, că prea avea o mutră șmecheră — s-a așezat în vârf și a început să dea iar din lăbuțe. Din când în când, îi dădea ceva fetiței și ea îmi trecea mie, dar eu nu aveam impresia că aș ține ceva cu adevărat în mână și un timp m-am simțit ca împăratul care umbla dezbrăcat printre supuși. Oricum, m-am bucurat că vecinii mei erau toți în casă, la televizor, ascultând părerile specialiștilor, pentru că dacă m-ar fi văzut vreunul cum țes spre cer o urzeală nevăzută, în mod sigur prestigiul meu ar fi avut serios de suferit.
După câteva ore de dat din mâini spre răsărit, a început să se vadă o geană subțire de lumină.
— Zgumby a zis că atunci când se ivește o bucățică mică din soare trebuie să trageți tare amândoi odată, ca să iasă deasupra!
Am tras până la urmă soarele sus, apoi ne-am așezat și am mâncat bucățile de curcan și am băut cafeaua adusă de nevastă-mea, dar tot nu i-am explicat nimic. După câteva ore de zbang tung bung alături de Zgumby, nu prea mai ai chef de vorbit...

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!