poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 440 .



Ultimul reportaj
proză [ Științifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [regius1000 ]

2016-07-21  |     | 



Sergiu Someșan

ULTIMUL REPORTAJ



Nu sunt misogin. Îi pot lua drept martori pe toți prietenii mei că iubesc femeile la fel ca oricare alt bărbat. Mă rog, poate ar trebui să precizez că așa le iubeam înainte ca în viața mea să apară Laura. Acum, însă, sunt pe cale să devin un misogin convins. Este incredibil cum se poate ca o femeie frumoasă să fie atât de rea, iar o bună parte din răutatea aceasta să și-o reverse asupra mea. „Cine se tachinează se iubește”, obișnuiau prietenii mei să-mi spună în glumă, după ce asistau la câte o dezlănțuire de furie din partea ei, în timp ce eu înghițeam în sec și număram încet până la zece. A scăpat cu mutrița aia drăgălașă nepocită doar pentru că număram rar și de foarte multe ori până la zece. Când am observat că nici asta nu prea mă mai ajută, căci la finele numărătorii aveam degetele încleștate ca și cum aș fi strâns în mâini, cu toată puterea, delicatul ei gât, m-am adresat șefilor.
— Nu se poate, a spus ferm directorul de programe. Formați o echipă perfectă. Știu că este o tipă dificilă, dar încearcă să te adaptezi și să te obișnuiești, pentru că telespectatorii pur și simplu o adoră!
M-a dat afară din birou și mi-a mărit salariul cu zece la sută. De parcă banii ar rezolva totul...
Povestea a început cu mai bine de doi ani în urmă, când, la îndemnul unor prieteni, am făcut și eu Testul. Era la modă ca, după câte un chef, o gașcă de prieteni să intre într-un centru de examinare și să-și facă Testul. Îl făceau degeaba, cu toate că era gratuit: dintr-un milion de oameni, abia dacă-l treceau doi, maximum trei inși. Nu ne-a venit să credem când rezultatul meu a ieșit pozitiv, așa cum nu le-a venit să creadă nici tehnicienilor, care l-au repetat imediat. Tot pozitiv a ieșit și a doua oară, așa că am vrut cu toții să ne întoarcem la bar și să sărbătorim pentru norocul care dăduse peste mine. Avertizat prin canale obscure, a apărut patronul postului de televiziune ProCronos care, cu vorbe meșteșugite, a făcut în așa fel încât la bar să ajungă numai prietenii mei, sponsorizându-le suficient de bine consumația încât să uite nu numai de mine, dar și de ei.
În aceeași seară, aveam contractul cu ProCronos semnat și deveneam dependent de Laura mai rău decât dac-aș fi fost legat printr-o căsătorie catolică. Asta pentru că, după primul reportaj făcut împreună, Laura, care între noi fie vorba avea un salariu de vreo zece ori mai mare ca mine, le-a spus șefilor:
— De acum încolo, numai pe el îl vreau!
Și pe mine m-a avut!
Uneori regretam ziua când se adusese prima oară pe Pământ Mixodina. La început, ciuperca fusese comercializată în cantități mici, drept un drog oarecare, care stârnea vise extraordinar de realiste, petrecute întotdeauna în trecut. Problema este că, fiind adus prin contrabandă de pe planeta Asturias, era destul de puțin și de scump. Cei care l-au folosit prima dată au jurat cu mâna pe inimă că visul nu era numai realist, ci devenea de-a dreptul realitate. Cererea era atât de mare încât în numai doi ani substanța activă din ciupercă a fost produsă pe cale sintetică, așa că numărul celor care-l experimentau s-a înmulțit în progresie geometrică. Încă doi ani și unul dintre cei care utilizau drogul a avut un vis în timp ce era pe fotoliul din propria-i sufragerie. Înainte de a lua drogul se așezase pe spate, iar pe piept își așezase un aparat de fotografiat. În vis, i s-a părut că are aparatul foto la el, așa că a făcut mai multe fotografii și, uite așa, s-au dezvăluit lumii întregi primele fotografii cu Troia în flăcări. De atunci a început o întreagă nebunie urmată imediat de o la fel de cumplită dezamăgire: abia doi-trei oameni dintr-un milion reușeau să aducă fotografii sau filme din trecut. Și nici ei într-un mod stabil și constant, așa că, văzând performanțele mele, nici nu-i de mirare mine dintre cei vreo zece crononauți – așa ni se spunea – pe care-i avea televiziunea ProCronos, Laura m-a ales pe mine.
Eu sunt convins că Laura era conștientă de fragilitatea poziției sale și din cauza asta încerca mereu să mă împingă pe o poziție inferioară, iar ea să iasă în evidență. Oricum, este cert că nici ea nu mă suferea. Pentru a rămâne în același vis cu mine, trebuia ca, atunci când îmi era administrată Mixodina să fim în contact fizic, așa că eu eram așezat pe un fotoliu, iar lângă mine, pe un fotoliu asemănător, stătea Laura. Amâna până în ultima clipă să-mi atingă mână, motiv pentru care o dată ne-am trezit în vise diferite. Adică în aceeași perioadă istorică, dar în locuri diferite. A fost cel mai plăcut reportaj din toată cariera mea, chiar dacă nu a fost transmis niciodată.
Primul reportaj l-am făcut tot la Troia și am rămas uimit în fața frumuseții reale a Elenei. Niciuna dintre actrițele care-au interpretat rolul ei în filmele contemporane nu se apropia – nici pe departe – de frumusețea sa. Am ajuns exact când terminase de făcut dragoste cu Paris și avea buzele puțin răsfrânte de un zâmbet abia început, de femeie care știe mai multe decât tot restul oamenilor la un loc. Am uitat de Laura, care vorbea lângă mine, și am focalizat pe fața Elenei care stătea tolănită ca o pisică mare, cu ochii închiși. Și în timp ce Laura, lângă mine, spumega pentru că nu o filmam pe ea, iar eu eram pierdut în admirație, Elena a deschis ochii mari și am avut o clipă impresia că mă privește drept în față. Era să scap camera din mână și am întors-o repede spre Laura, care perora despre destrăbălarea acestei frumuseți antice ce a provocat, prin depravarea ei, atâtea suferințe și victime. Mie mi s-a părut doar superbă și inocentă, dar se pare că Laura a observat privirea admirativă pe care i-o aruncam frumoasei adormite, pentru că a încheiat sarcastic:
— Oricum, se pare că în timpul cuceririi Troiei, Elena a fost violată de tovarășii de luptă ai soțului încornorat. Promitem telespectatorilor să revenim cu un reportaj din vremea asediului, în care să le arătăm cum era pedepsit dezmățul în lumea antică...
Mi-am oprit în barbă înjurătura pe care-am vrut să i-o trag, de frică să nu fie înregistrată de microfonul sensibil al camerei. Ce nu știa Laura era faptul că orice crononaut cât de cât priceput – iar eu eram, fără falsă modestie, printre cei mai pricepuți – putea să-și dirijeze călătoria dacă nu la secundă, atunci aproape la minut, astfel că oricât am mai căutat apoi scene erotice cu Elena, nu am mai găsit. În zadar tuna și fulgera Laura, pentru că în țara orbilor chiorii sunt împărați, după cum obișnuiam noi, crononauții, să-i minimalizăm în particular pe reporterii care luau tot caimacul.
Asta nu înseamnă că nu o vizitam când eram singur. Fiind profesionist, aveam acces la cea mai bună sursă de Mixodină, astfel că am început să iau tot mai multă, pentru a rămâne cât mai mult timp în preajma Elenei. La două doze standardizate, puteam rămâne mai mult de o oră. Făcusem o obsesie pentru ea și la un moment dat am luat cu mine un trepied cu ajutorul căruia am fixat obiectivul camerei de filmat asupra chipului ei minunat. Apoi, profitând de faptul că Paris lipsea, m-am apropiat de ea și am sărutat-o. Pe înregistrare se va vedea exact ca un sărut adevărat – ce conta că eu aveam să sărut doar aerul! Spre surpriza mea, am simțit niște buze calde, moi și înmiresmate, care se deschideau primitoare. A deschis și ea ochii, m-a îndepărtat o clipă, apoi m-a cuprins iarăși în brațe, murmurând ceva din care am înțeles numai: „Ares, Ares”. Cu reflectorul din frunte și cu toți acumulatorii și aparatura agățată de mine poate că i-am părut Ares, zeul războiului. Bănuiesc că voia să mă atragă de partea lor în război, dar în momentul acela eu nu am simțit decât cum cea mai frumoasă femeie din lume mă strânge la pieptul ei. M-am trezit năuc în sufrageria mea, strângând în mână camera și trepiedul, și am încercat să-mi explic ce s-a întâmplat. M-am uitat la ce înregistrase camera, am vrut să șterg, apoi m-am răzgândit și, în timp ce mă plimbam de colo-colo prin încăpere, ochii mi-au căzut pe dozele cu Mixodină: pe ele scria mare, cu roșu, că în aceste fiole concentrația era dublă! Scria, dar eu la gândul că aveam s-o văd pe Elena, nu citisem absolut deloc ce spunea acolo, astfel că îmi injectasem PATRU doze, lucru pe care nu-l mai făcuse nimeni până acum. Cineva încercase odată trei doze standard, iar acum tot în comă se afla, ținut în viață doar de aparate. Eu luasem patru și nu aveam nimic, nici măcar o ușoară amețeală. Doar o stare de euforie ce provenea de la faptul că făcusem dragoste cu Elena. Elena din Troia, bineînțeles. Dar mai ales pentru că aflasem că după patru doze mă puteam și materializa, nu numai călători în trecut, și că organismul meu putea rezista cu succes acestei cantități. Pe de altă parte, am observat că se materializa în trecut și orice obiect și probabil că și orice ființă pe care le atingeam în timpul călătoriei.
Exact atunci mi-a venit și Ideea. Minunata idee care avea să mă scape definitiv de Laura și de fandoselile ei.
A doua zi i-am prezentat Directorului de programe ideea mea, periată și parfumată ca să dea bine: un reportaj la curtea lui Harun al-Rashid! De data asta, o solicitam eu în mod expres pe Laura, pentru că numai ea ar fi fost în stare să prezinte, cu farmecul său inegalabil, opulența de la curtea califului.
Directorul a aprobat fără nicio bănuială reportajul, mormăind în barbă că se bucură când angajații lui se înțeleg bine și conlucrează spre binele mers al postului.
Nici nu bănuia el cât de bine aveam să conlucrăm, astfel că am fugit acasă unde-am răscolit tot ce aveam la îndemână în bibliotecă, pentru a afla cât mai multe despre Harun al-Rashid și epoca lui.
A doua zi, când ne-am așezat pe fotolii, m-am bucurat de faptul că Laura purta doar o fustiță sexy care avea să-mi ușureze foarte mult misiunea. Eu căram în geanta cu acumulatori și o haină lungă din lână, care la o adică putea trece la o privire fugară drept burnuz. Când a venit tehnicianul pentru a ne injecta dozele, eu i-am dat o fiolă fără inscripții, aranjată de mine pentru ca-n ea să-ncapă patru doze, și în numai cinci minute ne-am trezit în interiorul unui palat care speram să-i aparțină lui Harun al-Rashid. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun burnuzul peste hainele obișnuite, iar al doilea să leg mâinile frumoasei Laura cu cablul de la microfon. A fost atât de uimită de gestul meu, încât a început să se împotrivească doar când era deja prea târziu. Țipetele ei au atras imediat doi soldați din garda califului și, cu toate că nu vorbeam niciun cuvânt în arabă, m-am înclinat adânc în fața lor – așa cum am văzut că se face în filmele pe care le studiasem cu o seară înainte – și am arătat spre roșcata sexy de lângă mine. Se pare că dincolo de cuvinte există totuși un soi de înțelegere secretă între bărbați, pentru că după ce-au privit-o admirativ pe Laura preț de câteva clipe, nu și-au mai pus problema nici cum am ajuns acolo și nici pe unde am intrat. M-au condus spre o sală mare și plină de lume și mi-au făcut semn să aștept. Nu după multă vreme a venit să ne conducă un bărbat cam între două vârste, obez de-a dreptul și pe care-l bănuiam a fi șeful haremului. L-am urmat în sala tronului, unde, fără nicio urmă de îndoială, l-am văzut pe Harun al-Rashid. Chiar lângă el mai stătea un bărbat pe care îl bănuiam a fi Giafar. Când am ajuns în fața califului, m-am trântit cu fața la podea, dar hadâmbul m-a prins de umeri și mi-a arătat că Harun al-Rashid îmi făcuse semn să mă ridic. Oricum nu avea ochi pentru mine, ci numai pentru Laura, care pentru prima dată era tăcută și năucită.
La capătul câteva minute lungi, califul își desprinse privirea de pe fată și după fața lui extaziată mi-am dat seama că în viața lui nu mai întâlnise o roșcată. Cel puțin nu una naturală și atât de apetisantă pe cât era Laura...
Când m-a întrebat ceva, am ridicat neputincios din umeri și am arătat spre gură, sperând că avea să mă creadă mut. A insistat cu întrebarea și atunci eu, având o bănuială, am ridicat amândouă mâinile și am arătat: zece! Ce aveau să fie acești zece nu-mi păsa; putea la fel de bine să fie zece cămile sau zece bani, pentru că eu nu avem de gând să mă târguiesc.
Califul, cu ochii ațintiți asupra Laurei, făcu semn hadâmbului, care-o acoperi cu un veșmânt larg și o trase afară din încăpere. Când să iasă din încăpere, Laura întoarse niște ochi mari și speriați spre mine și țipă:
— George, te implor, nu mă lăsa aici!
Am zâmbit în barbă și i-am făcut cu mâna. Ia te uite, m-am gândit: acum știe și cum mă cheamă!
Un ins care părea a fi vistiernicul se opri în fața mea și îmi puse în brațe zece pungi în care bănuiam că erau monede de aur. M-am înclinat încă o dată în fața califului care nu prea îmi mai purta grija, cu gândul la frumoasa roșcată recent achiziționată.
Am ieșit și de fiecare dată când întâlneam un om în calea mea, îi dădeam câte un dinar de aur, mă înclinam în fața lui, și-i spuneam:
— Roagă-te pentru Laura, că mare nevoie mai are!
Omul se înclina și el în fața mea, zâmbea mulțumind cu ochii la banul de aur din mâna lui și pleca fericit.
Când am ajuns înapoi toți cei din sală erau îngroziți: la un moment dat atât eu cât și Laura ne-am pierdut consistența și am dispărut apoi am apărut numai eu. Am așteptat și eu alături de ei – cu toate că din motive diferite – câteva ore să se arate Laura, apoi, văzând că nu mai apare, am plecat acasă. Un timp s-a vorbit în șoaptă de interzicerea reportajelor pentru o vreme, dar cine închide o afacere de miliarde doar pentru că un reporter a căzut la datorie? Chiar dacă este vorba de o roșcată încântătoare cu numele de Laura.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!