poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2281 .



Sufletul comerțului
proză [ ]
fragment din "Fericul neferic", vol. 2

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2016-06-17  |     | 



Banii au fost întotdeauna o problema și la noi. Când nu mai aveam cu ce aprinde focul în vatră, mă duceam la prăvălie cu două ouă și vânzătorul le privea chiorâș dacă sunt destul de mari pentru o cutie cu chibrituri. Mama abia aștepta posturile... O mai răream cu laptele și putea să strângă ceva brânză. Când se aduna mai multă o vindeau, duminica, la târg, la Titu și mai făceau rost de ceva parale. O mai înnodam și noi, cum puteam, până pe la Paști, când făta vaca și apoi ne mai cârpeam cu banii de pe vițel o vreme. Că, dacă se mai încălzea, se apuca tata de una de alta și mai agoniseau câte ceva…
Era mare bucurie pe mine când mergeam la târg! De cu seară, îmi pregăteam hainele alea bune și nu mai închideam un ochi toată noaptea. De frică să nu cumva să plece fără mine! Cum soseam, mă repezeam la chioșcul ăla cu bunătățuri de unde cumpăra lumea gogoși, halviță și sucuri. Înghițeam în sec, dar grijă mai mare nu aveam decât să fiu cu ochii pe cei care desfăceau sticlele și să adun căpăcelele aruncate. Îmi umpleam buzunarele, căciula și cine mai era ca mine? Când mă vedeau acasă ceilalți copii tăbărau pe mine, care cu poame, care cu nuci să le dau și lor. Goguță al lu’ nea Vasile Gainet îmi dădea chiar și câte o felie de turtă, unsă cu untură! Mă dedeam mare, negociam la sânge… Și să te ții, nu ne mai trebuia gârlă, nu ne mai era foame. Toată ziulica aruncam la gardul lu’ nea Mielache și ne ciorovăiam. Ba, ne mai și încăieram când nu cădeam la pace cine e primul lângă linie.
Începuse să se cam desprimăvăreze. Și în ziua aia, când am ajuns noi la tîrg, parcă plouase cu brânză. Cu chiu cu vai, a tras, tata, căruța pe margine, a legat calul de picior... Da’ nu găsea loc unde să pună gălețile cu brânză. După multe strădanii, s-a dat și el, așa, mai într-o margine, unde nici nu ajungeau cumpărătorii. Și a trecut o oră, două iar el nu vânduse nici cât să-mi ia mie un suc. Ședeam și ne uitam la ceilalți cum vindeau. Aveam și niște brânză moale, o greșise mama din sare, că abia, abia de se ținea felii.
Tata a început să umble prin găleți, să o scoată pe aia mai tare deasupra. Să o fățuiască! Și, cum ședea el aplecat, numai ce-l aud mormăind cu voce tare: “Mă, băiete... proastă lume! Uită-te și tu la femeile astea... Halal gospodine! Cucoane în toată regula și cumpăra, ca proastele, brânză de aia de vacă, iar de asta de oaie nici nu se apropie. Las-o, tatică, că o băgăm la butoi și mergem cu ea la București... Venisem doar să încercăm piața de aici! Da’, ce să te pui cu țăranii care se dau și ei mari orășeni...” Îl ascultam, nedumerit, și nu pricepeam o boabă. De unde oi... De unde butoi...
Aveam să mă dumiresc curând. O cucoană simandicoasă tot gusta brânza de la unu’ și altul, la câțiva pași mai încolo. Auzindu-l pe tata, plină de ifose, s-a apropiat și de noi.
“- Și, zici că e de oaie? Nu prea pare...
- Aoleoo, păi uită-te cucoană și dumneata la mine și la băiatu’ ăsta! Mai vezi pe cineva cu cojoace ca noi?”
Și, într-adevăr, aveam fiecare câte un cojocel făcut de Cochici din niște piei de oaie, care ani de zile zăcuseră prin pod pe la la tata mare, Tira. Și fiindcă cucoana privea neîncrezător, tata rupse o coajă de pâine și cu briceagul întinse pe ea nițică brânză din aia care începuse să se fleșcăiască.
“– Ia, cucoană, te văd mai deosebită... Gustă și dumneata să pomenești brânză adevărată de oaie! Uită-te cât e de untoasă! Am trei butoaie acasă, am venit să încerc piața... Da’ mai bine mă astâmpăram. O duc la București și o dau cu cin’șpe lei chilu, cu coadă... Pe asta, că e brânză multă, am lăsat-o la trei’șpe lei. Da se compară cu aia de vacă? Păi, dai zece lei pe chil de pomană... Are și miros, că toate vacile stau acum să fete! Am adus din aia mai nesărată... Uite-o cum se întinde ca untu’! O pui direct în strachină cu un ou fiert și moale... Pe deasupra niște mămăliguță bine mestecată și fierbinte...”
Cucoana, mai să nu saliveze! Luă frântura întinsă de tata, o mestecă încetișor... Apoi, mai rupse o ciosvârtă din găleată, o băgă în gură și începu să aleagă felii din alea mai moi și să le așeze în talerul balanței. La prețul tatei, făcea cam douăzeci și șase de lei. Dar pentru că îi făcuse safteaua, i-o lăsă la douăzeci și cinci. Tocmai atunci se mai apropie o doamnă, pe care cucoana o cunoștea și, pricepută foc pentru că ea se trăgea de la munte, o asigură că e un fel de caș. După ea se mai îngrămădiră câteva femei. Aproape se golise o găleată și nu mai vindea nimeni decât noi...
Văzând cum se îmbulzește lumea, un țigan, care privea dintr-o parte și se dădea mare negustor, se repezi la tata. Îl apucă de mână și îi spuse că o cumpără el pe toată. Începură să se târguiască, femeile vociferau care mai de care mai dornică să cumpere... Dar, cum țiganul oferi două’șcinci de bani în plus la chil, i-am mutat-o în căldarea lui și am plecat grăbiți.
Am făcut pe fugă ceva cumpărături, cu gândul să ajungem cât mai repede la cal și să plecăm de acolo. Tocmai scoseserăm căruța la drum, când îl vedem pe țigan făcându-ne, de departe, semn cu mâna să ne oprim. Cum pornise către noi, tata a început să dea bice... Am zbughit-o ca din pușcă fără să mai privim înapoi. De teamă să nu ne ia țiganul urma, nici nu am mai luat-o pe drumul obișnuit. Am nimerit în câmp pe niște clete desfundate și am ieșit prin grădinile sălcuțenilor. Abia, abia am scăpat de haitele de câini...
Să fi trecut vreo trei ceasuri, când ne pomenim cu țiganul la poartă. Cum l-am văzut, prin geam, am încremenit cu toții. Am crezut că a venit să-i dăm banii înapoi. Ne gândeam că, invidioasă pe afacerea noastră, vreo consăteancă îi dăduse toate informațiile necesare. Da’ de unde, țiganu ciulise urechea la povestea cu butoaiele de brânză... Și, dornic de îmbogățire, voia să ne cumpere toată marfa. Habar nu am cum a scăpat bietul tata de el...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!