poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2289 .



Când înfloresc trandafirii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2016-05-02  |     | 



Când înfloresc trandafirii

Am trecut prin acel oraș de peste 2000 de ori! Cred că îl știu ca în palmă și poate de aceea a devenit orașul meu de suflet. Cu mulți ani în urmă, când democrația nu era la ea acasă în România, i-am dedicat și o poezie:

În oraș când vine vara
Crezi că s-a extins Sahara
țânțari, mârțoage și muște
bălți când plouă, cu moluște

străzile nepietruite
fetițe sulemenite
clădiri să se prăbușească
o fi-n Țara Românească?

Doar primaru-i gospodar
Strânge praful în hambar
De va fi zăpada mare
l-împrăștie-n loc de sare

Când reveneam în oraș, mereu mă izbea o întâmplare, o imagine neașteptată, o curiozitate, deși aveam impresia că de fapt totul a rămas ca la începutul veacurilor. Dar să vă povestesc întâmplarea care m-a marcat.
Fusesem la o întrunire științifică, avusesem un oarecare succes cu referatul pe care îl prezentasem și mă întorceam la „reședința mea de vară” care după cum se știe „e la țară”. Trăiam o stare de exuberanță, de bucurie, acasă mă așteptau cei dragi și abia așteptam să le povestesc despre triumful meu. Ca să ajung acolo trebuia să trec prin Ploiești, Mizil și...La ieșirea din Ploiești, pe drumul spre Valea Călugărească, o mulțime compactă de autostopiști aștepta la ocazie. Am încetinit instantaneu. Oameni amărâți, bărbați nedormiți poate de o săptămână și în toată acea grămadă, o tânără doamnă ce părea din altă epocă, din altă lume, ce mai, o apariție cu totul ciudată, mi-a făcut un semn discret. Am oprit și spre ușa mașinii s-a bulucit grămada.
-Vă rog, doar doamna se urcă!
Dezamăgire pentru cei lăsați să aștepte în continuare, un zâmbet deosebit de promițător al distinsei Doamne. Avea o pălărie cum nu mai văzusem nici prin București, o rochie lungă, vaporoasă, ce ascundea taine greu de descifrat.
O fi fost la vreo nuntă? Oare ce i s-o fi întâmplat de e singură?
-Mizil, mi-a spus dezgolindu-și șiragul de dinți, mai sclipitori decât smaraldul șlefuit. Probabil că știa că efectul acelui zâmbet anesteziază. Totuși am fost un pic dezamăgit, ce să caute o frumusețe ca ea la Mizil? Mă așteptam să spună Buzău, Iași, Suceava, mi se părea prea specială pentru un orășel atât de neînsemnat pe harta Europei. Trebuie neapărat să-i aflu povestea, cum s-o fac să mi-o mărturisească? Am uitat să precizez, era într-o zi de luni, aproape de prânz, pomii în floare, miresme de tot felul intrau pe geamul ușor întredeschis.
-Domnule, a început ea, să știți, eu nu mă urc la oricine în mașină! Păreți un om cumsecade și în mod sigur, serios, cred că faceți parte din lumea bună!. Am așteptat toată dimineața acolo, au vrut mulți să mă ia cu mașina, v-am ales pe dumneavoastră. Eu sunt țigancă din Mizil!
Sinceritatea ei m-a lăsat paf, am început să trec în revistă poveștile de dragoste cu țigănci, focoasa Zaraza, Sacuntala din poveștile lui Vasile Voiculescu, sarcele lui Mircea Eliade și chiar întâmplarea pe care o trăisem eu însumi în inima Bărăganului, când eram în pastoral cu stupii, la ferma Frumușica, o livadă pierdută între Fundulea și Ștefănești. Asta se întâmplase până să mă însor, acum aveam nevastă, copii, de ce mă intriga frumoasa însoțitoare? Eram îmbrăcat într-un costum bej, cumpărat pentru nunta mea , avusesem mare succes cu el, dar nu fusesem niciodată un bărbat frumos deși pe atunci mi se lăfăia o claie de păr pe cap. Probabil vrea să mi se oferă contra cost! O fi... nu contează ce speră , pe mine nu mă interesează! Auzi bărbate, mă întreba rațiunea, de ce ai oprit și ai luat-o? Și tot eu îmi dam răspunsul: Mi s-a părut o apariție exotică, pe oricine încântă frumosul, bucuria de a-l privi!
-Domnul meu, mi-a întrerupt gândurile însoțitoarea, vreau să fac o afacere cu dumneavoastră, o afacere cinstită. Cum eu sunt cea interesată, am să vă plătesc bine
Auzi la ea, o afacere cinstită! Măi femeie, chiar crezi că mă poți ameți cu prostiile tale? Și-apoi ce încredere să am într-o necunoscută, fie ea și ruptă din soare? Categoric nu o să accept să intru într-o belea din care nici Papa Pius nu mă mai scoate!
-Aștept un răspuns de la dumneavoastră, v-ați speriat? Tăcere! Probabil mi se citea pe chip crisparea, nervozitatea, îndoiala. Prostul de mine, am intrat de bună voie și nesilit de nimeni într-o capcană!
-Să știți, ce vă propun nu comportă riscuri, doar puțină bunăvoință.
-Nu mă pricep la afaceri și am oftat prelung. Am alte preocupări.
-Domnul meu, eu am puțină școală, nici liceul n-am apucat să-l termin, am fost silită să mă mărit. N-au trecut doi ani și soțul meu a murit într-un accident de mașină. Nu mi-a fost drag când m-a luat, dar s-a purtat frumos cu mine... Acum altul din țigănime a pus ochii pe mine și nu-mi mai dă pace. Vreau să am și eu viața mea, să mă îndrăgostesc și să fiu iubită, n-am împlinit nici 20 de ani. Cer prea mult de la viață? La insistențele lui i-am răspuns că nu pot să-l iau, că sunt îndrăgostită de un bărbat din București, Romeo îl cheamă și deocamdată familia acestuia nu-i permite să se însoare cu mine. Dar el mi-a promis că o să plecăm amândoi în lume... Doar atâta vă rog, mă conduceți cu mașina pe strada mea și vă purtați ca un gentalman la despărțire, știți dumneavoastră cum. Îmi oferiți și un buchet de trandafiri, nouă am luat, îi am aici în sacoșă....Plătesc bine pentru asta. Câteva minute dumneavoastră o să fiți Romeo de care m-am îndrăgostit!
-Ce ziceți dragii mei de această întâmplare? Aparent nu era mare lucru, dar dacă la cotitură mă aștepta... Vorba ceea, și bătut și cu banii luați. Ce mai tura vura, mi-era frică. O frică atavică, venită din subcoștient, datorită atâtor întâmplări pe care le auzisem. N-am mai scos un cuvânt până la Loloiasca, apoi și-a dat iar drumul.
-Am crezut că mi-a surâs norocul, păreți un om deosebit, și după cât mă pricep eu sunteți un om bun. Nu vă cer mare lucru!
-Când m-o vedea jupânul tău în țigănime o să facă scandal, halimai mare, cine știe ce se mai întâplă.
-D-aia am ales ziua de azi, barosanul care mă vrea e plecat la Brașov, se întoarce mâine sau poimâine. Dar o să mă vadă toată strada și chiar asta și vreau.
-O să-mi ia vreun copil numărul de la mașină, o să mă caute, dau de belea.
- N-are cine, ăia mici nu știu să citească iar femeile or să fie atente la alte lucruri.
Până la urmă am acceptat. Nici astăzi nu știu de ce. Poate din curiozitate, poate doream să fac o faptă bună! Cum sunt de felul meu credul i-am crezut povestea. În cele din urmă am intrat în Mizil. Mergeam cu 20 de Km la oră și întrebam la fiecare 30 de secunde, mai e mult, pe unde s-o iau, unde, unde este?
-Prima la stâga, a zis în sfârșit.
Strada era nepietruită, gropi, lături și alte resturi aruncate la rigolă. Mergeam încet să nu ridic praful și să nu mi se rupă vreun pivot la mașină. O droaie de copii s-au luat după noi.
Însoțitoarea din dreapta mea zâmbea ca o prințesă.
-Opriți-vă, mi-a poruncit cu o voce suavă. Am coborât și i-am deschis portiera. Avea capul ridicat, parcă nu vedea și nu auzea pe nimeni. Copiii strigau, tanti Julieta, tanti Julieta...
Am luat-o de braț și- am înaintat așa vreo zece metri până la o poartă vopsită în culori țipătoare. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o pe fiecare obraz. Apoi, ca și cum mi-am amintit în ultima clipă, am spus destul de tare ca să audă cei din jur: era să uit ce era mai important. Așteaptă numai puțin. Am alergat la mașină și am luat superbul buchet cu nouă trandafiri. Îi râdeau ochii, fața, iar dinții sclipeau de credeam că sunt nestemate. Nici astăzi, după atâția ani, n-am uitat acel zâmbet triumfător. Am întors mașina și mi-am văzut de drumul meu.
În vară, când am tras scaunele din mașină ca să o curăț, am găsit un plic cu 500 de lei. De atunci, de câte ori trec prin Mizil încetinesc viteza mașinii și privesc atent la cei ce așteaptă la ocazie. Oare doresc s-o re întâlnesc? E puțin probabil. Nu iubesc riscul, nu-mi plac jocurile de noroc, îmi gândesc atent acțiunile, caut să anticip eventuale disfuncții. Și atunci? Am privit un moment printr-o fereastră a ilogicului, a amețelii erotice, a înșelărilor carmice și le-am simțit reala, primejdioasa atracție? Poate! Cu o asemenea magie... nu e de glumit!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!