Tânăra mamă nu-și dădu seama că fiul îi scăpase de sub supraveghere. De pe faleză, micuțul țâșnise fulgerător spre plajă și apoi în apă. Pătrunse în mare de parcă era amfibiu deși nu știa să înoate. Îl atrăgea ceva acolo, ceva nou, necunoscut... Un sunet ca un tunet lichid îi atrase atenția mamei. Atunci realiză că fiul îi plecase de lângă ea și intrase în valuri. Un perete de apă tocmai se ridicase dinspre larg și venea distrugător spre uscat. Femeia măsură rapid totul, distanță, timp, soluții. Începu să țipe disperată în timp ce alerga să-l salveze din ghearele valului cât un vapor. Copilul își privi senin mama apoi se întoarse cu fața la val. Ridică un braț mititel cu un gest autoritar, ca de împărat, dictator sau zeu. Valul se opri ca înghețat apoi se făcu mic și marea își recăpătă liniștea. Tânăra mamă ajunse la copil și-l îmbrățișă cu putere mulțumind Cerului pentru miracol. El nu se mai oprea din hohote de râs iar ea din plânsul de spaimă sau de isterie religioasă. Plânsul ei avea, totuși, culoare de fericire pentru că, la final, nu i se întâmplase nimic rău micuțului ei Moise.