MEANDRE 14-primul pas spre bărbăție

-Ești sigură că asta vrei?
-Da! Fac o colecție de întâmplări de acest gen pentru că aș vrea să înțeleg mai bine bărbații.
-Aveam ceva mai mult de 14 ani... a început el, cu o oarecare rezervă...
-Precoce, domnul!
-Tata nu-mi dădea bani de buzunar, poate pentru că nu avea de unde, sau, poate că ar fi
fost niște tentații de care dorea să mă ferească. Totuși, un bănuț era necesar, așa că...mai o rișca, mai un poker, mai un barbut, pe sume mici și mai strângeam și eu câțiva lei, de buzunar. Uneori culegeam ciuperci din parc și le vindeam la piață, alteori furam struguri din Institutul Agronomic Bălcescu și îi vindeam pe la vecini.
--Hai, nu mă duce pe la Ploiești, spune direct!
-Femeile astea nu mai apreciază un preludiu necesar! Sunteți niște grăbite! Þelul este cuprins în drum...Atunci când voi ajunge pe carnețel pe prima filă, dacă te porți la fel, voi coborî din carnet.
--Ai fi primul bărbat care mi-ar spune nu...Bine, ai dreptate, dar spune!
-Era pe seară. Câștigasem câțiva lei la un poker, și m-am dat „zmeu”, m-am oprit la restaurantul din spatele pieței, am băut 50 de grame de coniac și mi-am luat țigări.
-Acum nu mai bei?
-Nici atunci nu beam, erau numai teribilisme de puști imberb, spun imberb din cauza vârsteu că păr pe față aveam din clasa a opta. Pe vremea aia m-a trimis dirigintele acasă de vreo două ori să mă bărbieresc.....
E destul o măciucă la un car de oale, așa că, eram un pic ciupit și, cu țigarea în gură mergeam pe Calea Griviței, ca un „bărbat” ce mă aflam. Băuse pisica oțet, așa că, atunci când am văzut o fată, cu un corp superb, cu mers felin și cu păr blond și lung, am fluierat-o. Ea a întors capul dar privirea ei cercetătoare a trecut peste mine de parcă eu, „masculul”, nu existam. Am mai fluierat odată.
A întors capul și, în fine, m-a observat. Aveam curaj, de, așa că m-am apropiat, fără ezitări, și am rostit un „sărutmâna”, cu glas răgușit de emoție.
-Bună seara, copilaș, mi-a spus ea. Ai ieșit la agățat?
Întrebarea tranșantă m-a făcut să mă pierd dar am ieșit din încurcătură, repede:
-Da, „tanti”! Am ieșit la agățat.
Cuvintele mi le-am însoțit, demonstrativ, cu o privire de „priceput”, care o examina, cu atenție. Cred că nici nu o vedeam foarte bine, de emoție, sau de la coniac...
-M-ai agățat! Acum ce facem?-mi-a spus ea, stăpână pe situație.
Reacția asta, atât de directă, a reușit să mă descumpănească din nou. Tipa știa ce voia, și-și dădea seama și cu cine are de a face.
-Așa, și? Întrebă Mica cu obrajii ușor aprinși, curioasă și nerăbdătoare.
-Am mai privit odată, mai atent, și am văzut că, pe corpul adolescentei era chipul unei femei frumoase de circa 30 de ani. Eram descumpănit așa că am răspuns....aiurea:
-Ne plimbăm.
-Bine, ne plimbăm.
Am prins-o de mână, încercând să surmontez handicapul uluielii. Pe unul din degete, am pipăit un inel, cu care mă jucam rotindu-l. Am mers pe jos câteva stații de tramvai. Sporovăind, vrute și nevrute, la un moment dat, am întrebat-o:
-Unde stai?
-Pe magistrala Nord-Sud
Era tare departe pentru a merge pe jos. Am băgat mâna în buzunar și am pipăit cele câteva monede ce-mi mai rămăseră. Îmi ajungeau pentru o călătorie cu troleibuzul, pentru amândoi.
Alina, pentru că acesta era numele sub care se prezentase, locuia singură într-o garsonieră. Tatăl ei, ebenist și tâmplar de mobilă de lux, îi amenajase interiorul, după ideile ei, cochet și elegant.
Am coborât în dreptul Restaurantului Budapesta. Aburii coniacului se evaporaseră. Mâna
pe care o țineam avea pe deget o verighetă, nu un inel. Devenisem șovăielnic. Am ajuns în fața unei porți de fier forjat, cu flori și lei.
-Nu intri?-m-a întrebat ea, parcă glumid.
Puteam să refuz? Am urcat pe o scară exterioară, din piatră. Garsoniera dublă era superbă. Ea și-a cerut scuze, pentru câteva minute, și a dispărut în baie. Pe masă, în scrumieră, erau chiștoace de la două feluri de țigări... Simțeam un fel de gelozie. Pe masă, alături, era un album cu fotografii, pe care l-am răsfoit. Am văzut-o pe Alina adolescentă, dar am văzut și fotografii mai recente. Erau fotografii cu diferiți bărbați, în diferite locații: la munte, la mare, în tren, la plajă, în apă. Privirea mi-a alunecat din nou la țigările din scrumieră. Mă încerca același sentiment de gelozie, combinat cu neîncredere, poate puțin vinovat.
Alina a ieșit din baie, cu un halat vaporos de culoare lila, a aprins veioza cu picior și m-a întrebat dacă beau un coniac bun.
-Ai un henessy?-m-am dat eu cunoscător.
-Da, sigur.
A turnat în două pahare și a pus ghiață. Mi-am aprins o țigare carpați fără filtru, iar ea și-a aprins o țigare mentolată, Salem.
Mă obișnuisem cu interiorul și ea, s-a simțit datoare să-mi arate fotografiile din album. Am terminat țigarea și am zdrobit-o, în dușmănie, plasând-o între celelalte țigări, încercând, parcă , să le despart. Gestul meu avea un soi de ură.
-Ești nervos?- m-a întrebat ea, așezându-se lîngă mine, pe canapea.
-Nu! De ce întrebi?
Așa, întreb și eu.... Dar de sărutat știi să săruți?
Lumina s-a stins și ne-au prins zorii făcând dragoste.
Uitasem de casă, de tata, și de bătaia care urma să o încasez, pentru lipsa de acasă, din timpul nopții.
A doua zi de dimineață am plecat, ca trezit dintrun vis. Îmi venea să spun tuturor ce „mascul feroce” sunt eu. Evident, că seara, acasă, am luat o bătaie, însoțită de un tir de întrebări:
-Pe unde ai vagabondat, mă? Te-ai înhăitat cu hoții? Te duc la școala de corecție.
Nu am povestit nimic, nimănui. Era ca un vis pe care-l păstram numai pentru mine.
După câteva luni, în care am „crescut”cu adevărat, într-o seară mi-a spus:
-Știi, Mihai, la treizeci de ani ai mei, va trebui să mă mărit, să am casa mea, copii...sunt logodită.
Am tăcut, intuind că „jucăria iubită„ se va pierde, așa cum a apărut.
Trei nopți și două zile, timp în care ea ieșea din casă doar să mai cumpere cîte ceva de mâncare sau de băut, am făcut dragoste și dormeam. Ne-am despărțit , amândoi având lacrimi pe obraji.
Nu era nevoie să-mi spună să nu o mai caut. Ani la rând i-am trimes câte o felicitare de ziua ei și de sărbători.
Într-o vară, am întâlnit-o în Pasaj la Universitate. Împingea un cărucior în care se afla un copil, iar pe lângă cărucior, un altul. Bărbatul de lângă ea era un tip înalt, îmbrăcat la costum, purta, părul dat peste cap, într-un cuvânt era impozant. Ochii noștri s-au întâlnit și...
-Sărutmâna, doamnă!
-Bună, Mihai! Să ți-l prezint pe soțul meu.
-Iubitule, Mihai este un prieten foarte vechi, pe care l-am meditat un timp.
Ne-am dat mâna dar tipul a fost distant.
În clipa aceea îmi venea să-i spun: ”nopțile acelea, disperate, tu nu le vei avea niciodată!”
Ne-am luat larevedere și...asta este.
-Frumos! Tare frumos. Și nu ai mai căutat-o?
-Nu! Niciodată. Acum ești mulțumită?
-Da! Nu puteam să-mi imaginez așa o chestie... Poate că și eu ar trebui să „meditez” un viitor bărbat. Pare o provocare interesantă și palpitantă.
-Va trebui să fi un bun pedagog!
Ne-am despărțit, fiecare plecând pe traseul lui, spre casă.