poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1315 .



Arătarea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2015-04-03  |     | 



-- Nelule, stai pe-aproape, e atât de întuneric că-mi pot băga deștele-n ochi de unu’ singur! N-am chef să umblu prin stufăriș după fundu’ tău!
Bărbații se strecurară unul după altul prin ierburile înalte, cu undițele ridicate ca niște baionete în fața lor. Păreau două stafii pe fundalul de catran al nopții îngreunate de norii groși, apropiați amenințător de malurile Mureșului. O înjurătură înfundată se pierdu de-a lungul apei cu sclipiri uleioase.
-- Ce-ai mă?
-- Mi-am agățat cârligu’ de nădragi!
-- În față sau în spate? Ai grijă la râmă!
Chicotiră, strecurându-se în spatele gardului dărăpănat care delimita terenul îngrășătoriei de bovine. Nu era prima dată când vizitau zona aceea, Cotul Mureșului, în care știau ei că sunt deversate dejecțiile de la grajduri. Acolo era împărăția peștilor. Se strângeau cele mai babane exemplare de somn, adevărații monștrii, numai buni să fie capturați. Noaptea, însă, nu le era prea ușor să despice perdelele de trestii și stuf crescute mai înalte decât statura omului. Se luptau vitejește, ferind prețioasele bețe din bambus pregătite laborios pentru Marea Captură, nerăbdători să ajungă în punctul stabilit.
-- Mă trec toate apele! N-am mai tras așa din armată!
-- Ce armată ai făcut tu, de obosești în halu’ ăsta?
-- Nu-i de râs! Chiar am făcut armată serioasă, la parașutiști. Aveam nisip și-n chiloți după ce mă aruncau ăia pe coclauri.
-- Ia, trage o gură de tărie și dă din picioare, că nu mai e mult de mers!
Vântul se porni molcom, ca un ardelean get-beget, abia încrețind apa pe alocuri și mimând câteva valuri prin ierburile pe jumătate uscate. La un moment dat, în fața lor, trestia trosni, sfărâmată sub o smucitură puternică.
-- Nelule, ai auzit asta?
-- Ce poate fi?
-- Ia, ține și undița mea, să-mi scot cuțitul de Rambo!
Cu lama zimțată și ruginită a unui cuțit vechi ridicată la nivelul ochilor, aplecat mult în față, concentrat, pescarul pătrunse prin vegetație spre locul din care se auzise zgomotul. Călca atent, încercând să nu tulbure prea mult liniștea din apropierea apei.
-- Nea Fane, vezi ceva?
-- Tacă-ți gura, își avertiză însoțitorul, nu vreau să-mi trădez poziția!
În dreptul malului, chiar în fața lui Nea Fane, se auzi un nou trosnet, mai puternic de data aceasta. Pescarul scoase din buzunarul pantalonilor o lanternă îngustă și îndreptă fascicolul firav de lumină spre locul din care se auzise zgomotul. Doi ochi imenși străluciră ireal printre frunzele înalte și ascuțite, făcându-l pe om să-și scape cuțitul și lanterna din mâini și să se întoarcă rapid, tremurând, lângă tovarășul său:
-- Bă!!! N-am văzut în viața mea așa ceva!
-- Ce-i Nea Fane?
-- Ce animal poate avea ochii cât felinarele și să trăiască în apă?
-- Un somn uriaș?
-- Ești prost de cap? Peștii n-au ochii cât felinarele! Poate balenele, da’ n-ai să vezi tu balene în Mureș!
-- Ai văzut bine?
-- Nu-s de ieri de azi, ce naiba? I-am văzut cum te văd pe tine! Mi-a înghițit cuțitul de Rambo și lanterna mea norocoasă.
-- O fi vreun extraterestru din ăla care face cercuri prin cucuruz, cum am văzut la teveu? Că om nu poate fi, dacă șade în apă...
-- Du-te tu să tragi o tură cu ochiul.
-- Mă cam tem, Nea Fane!
-- Ba pe naiba, ditamai parașutistu’ cu nisipu’ în chiloți!
Împins de camaradul său, Nelu se strecură pe urmele proaspăt lăsate prin ierburi, până în dreptul malului. Tremura de-a binelea. Ceva pocni sub cizmele lui, făcându-l să se arunce pe burtă. Dădu cu mâna peste lanterna subțire cu carcasa de plastic, scăpată de tovarășul său și înjură încet. Se târâ în patru labe, mușcându-și buzele de nemulțumire. Făcea prea mult zgomot, dar era bine că avea un firicel de lumină, chiar dacă se întrerupea destul de des. Mătură spațiul din fața lui la câțiva pași și înlemni de groază când dădu cu ochii de arătarea imensă. Icni cu disperare și se năpusti înapoi, fără a se mai ridica în picioare.
-- Te-ai transformat în câine?
-- Nea Fane, jur că mi-a căzut inima în nădragi de spaimă! I-am văzut antenele! Două! Groase și ascuțite! Am pus-o!
Camaradul privi spre locul în care arătarea se mișca acum mai zgomotos.
-- Dacă ar fi vrut să ne răpească și să ne ducă pe o altă planetă, cred că ar fi făcut-o până acum.
-- Poate că nu ne-a văzut, zise cu glas mic Nelu.
-- Ba pe naiba! S-a uitat fix la mine ca și când ar fi vrut să-mi transmită un mesaj!
-- Ce mesaj?
-- De unde să știu eu? Poate că e căutat de americani și se ascunde. Am auzit că americanii ăștia îi vânează pentru experimente! Dacă vrea să transmită un mesaj la familia lui, să vină după el?
Parcă auzind conversația din păpuriș, arătarea prinse a arunca spre ei o ploaie de apă îngroșată cu pământ, frunze și bucăți de trestii rupte, într-o zbatere nebună care le îngheță celor doi pescari sângele în vene.
-- Ăsta e periculos, Nelule, s-a zis cu pescuitu’ din noaptea asta! Am face mai bine să ne cărăm de-aici.
-- Dacă ne urmărește?
Nea Fane căzu pe gânduri. Ce știa el despre extratereștrii? Era posibil să vină depă ei până acasă?
-- Nu mergem spre casă! Ne strecurăm până la îngrășătorie și îi anunțăm pe paznici. Poate că extraterestrului i se face foame și dă iama prin animalele pe care le păzesc ei.
-- Ești tare, Nea Fane!
Traversară în grabă limba de vegetație care despărțea malul de gardul îngrășătoriei și trecură unul după altul prin spărtura destul de mare cât să le permită trecerea fără efort în cealaltă parte, atenți la undițe și aruncând din când în când priviri în spate. Ajunseră la cabina paznicului fără a fi urmăriți și se porniră să bată nerăbdători cu pumnii în ușa metalică. Într-un târziu, aceasta se deschise și în pragul ei se ivi statura uscățivă a unui bărbat care dădea semne că abia se trezise din somn.
-- Ce-i baiu’ ?
-- Nene, numai matale ești aici?
-- Nu-i destul?
Cei doi pescari se îngrămădiră în cabina care li se păru mai mică decât cușca câinilor și, după ce trântiră ușa în urma lor, porniră să povestească, amândoi odată, despre extraterestrul care apăruse la Cotul Mureșului. Paznicul îi ascultă, aruncând din când în când privirea spre gâtul sticlei care ieșea din ranița lui Nelu. În cele din urmă, hotărând că putea să își dezmorțească picioarele foarte bine făcându-le pe plac celor doi pescari, își părăsi postul, urmându-i spre malul râului cu lanterna lui uriașă care lumina ca un reflector într-o mână și cu o rangă de fier în cealaltă mână. De departe auziră zgomotul stufărișului zdrobit, însoțit de niște sunete atât de tânguitoare, că li se ridică părul pe ceafă.
-- Ia, dă încoace puțin plosca aia, ceru paznicul.
Nelu ascultă docil, privind cum omul miroase lichidul înainte de a trage o dușcă zdravănă. Îmbărbătați și încălziți după golirea sticlei, cei trei, alunecară ca nălucile spre locul devenit extrem de periculos odată cu apariția extraterestrului. De data aceasta, fascicolul gros de lumină seceră stufărișul ca un far, dezvelind privirilor tot malul. Dintre tulpinile scuturate zdravăn ale trestiilor, apăru capul uriaș care-i băgase în sperieți pe cei doi pescari, cu ochii imenși, înlăcrimați și antenele acoperite de ierburi încâlcite.
-- Bată-te norocul, Vasilică, strigă paznicul, cum focu’ ai ajuns aici? Ai trecut prin gard și ai căzut în apă?
Vițelușul mugi plângător, așteptând să fie tras din vegetația crescută pe malul râului, în care se încurcase. Vântul porni să bată ceva mai tare, făcând stufărișul să sune ca și când ar fi râs pe seama celor doi pescari. Paznicul trase animalul pe mal și îl mână cu blândețe prin gard, spre grajdurile din care scăpase. Liniștea se lăsă în urma lor, adâncind noaptea aburită pe Cotul Mureșului. Nea Fane își îndesă căciula pe urechi, ridică undița și se răsti în spate:
-- Nelule, stai pe-aproape, că n-am chef să umblu prin stufăriș după fundu’ tău, parașutistu’ lu’ pește, cu nisipu’ în chiloți!



.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!