XXIX

Osiris sfâșie membrul, iar picături roșietice formară pistrui aleatorii pe podea.
– Acesta-ți va fi lumina zorilor.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis construi forma senină, adăugând un zâmbet care nu putea fi decât uman.
– Aceasta-ți va fi surâsul mileniilor.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Osiris smulse pielea, iar fiecare pigment cenușiu murmură dureri neștiute, înfiorând noaptea și împietrind luna.
– Aceasta-ți va acoperi focul lăuntric.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis desenă ochii verzi, ochii morții dincolo de apusul inevitabil.
– Aceștia-ți vor dăinui în diminețile senine.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Osiris sfârtecă oasele, mușchii și organele interne, înșirând fâșii de viață zvâcnind pe podeaua inerției.
– Acestea-ți vor fi scheletul voinței.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis plămădi hormoni aromați și endorfine suculente, organizând un cocktail de chimicale care vor îmbăta rasa umană.
– Acesta-ți va fi asul din mînecă.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Osiris decimă sute de suflete neprihănite, pregătind o supă spirituală din acestea pe o podea deja murdară de creație.
– Aceasta-ți va oferi iluzia că ești umană.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis împleti firele roșcate din razele solare dintr-un apus demonic.
– Acestea-ți vor constitui farmecul serilor de vară.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Osiris dezbrăcă de puritate mii de inocenți, constituind povara pe care podeaua nu o mai putea suporta.
– Acestea-ți vor dovedi că exiști printre ei.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis desenă un nas, buze, bărbie subțire, seducătoare, continuând cu linii ascunse și forme perfecte, poate chiar ideale.
– Acestea-ți vor dovedi că nu-ți este rușine cu trupul tău.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Osiris rupse inima din pieptul încă fremătând, plasând-o în singurul lor pe care-l credea necesar: aceeași podea mizeră.
– Aceasta-ți va fi nucleul temerilor tale.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis și Osiris preluară speranțele, visele, împlinirile și dragostea de viață, anexându-le creației adiacente.
– Acestea-ți vor fi stigmatele victoriei.
Cel Invizibil a văzut că este bine.

Isis suflă spre noua alcătuire, acum umană, și se prăbuși ca o păpușă de paie pe podeaua curată. Osiris clipi de două ori, înainte ca umanul din el să devină umanul din ea. Iar acea ea se ridică, goală și mândră, un Sphinx al viselor celor care nu mai visează. Femeia, căci noua creatură era femeie, zâmbi în sinistrul donjon al pierzaniei. Femeia era pregătită să distrugă povestea nespusă.

În umbră, lumile se ciocneau într-un amalgam de sordide aspirații, încercând să-și confere o stabilitate profană. Dar era prea târziu pentru realitățile voinței. În acest scop consimțit, Cel Invizibil părăsi scena, văzând că totul era bine.