Gabi zicea că îl știe de prin 2004. De când stăteam pe Teilor. Noi stăteam la A, el la B. Când a murit bunica în 2007, ne-am mutat mai aproape de Universitate. La vremea aia mama crezuse că e cel mai bine așa. Eram doar eu, frati-miu Gabi și ea. Găsise o ofertă imobiliară interesantă și a zis să profite. În felul ăsta eram lângă facultate, iar ratele erau mai convenabile. Nu-l mai văzusem pe nea Relu de atunci. Adică, eu nu îl mai țineam minte. Gabi și-l amintea vag cum juca șah cu bunicul pe vremea când eram o familie. S-au schimbat multe de atunci, bunicii sunt morți, tata ne-a lăsat, Gabi a închiriat un atelier de reparat ceasuri.
Învățase de la bunicul ce și cum să facă. A zis să încerce. Era ca o dorință mai veche din ale lui. Dacă nu putea da înapoi timpul, măcar să încerce să-l repare la nivel metaforic. Mamei i se păruse o idee naivă, dar mersul economiei dovedea că al nostru Gabi se gândise bine. Oamenii nu mai aveau bani să-și cumpere ceasuri noi de firmă, așa că munca elvețienilor o făcea acum frati-miu. Se retrăsese de tot în atelierul lui. Lucra mai tot timpul. Sau cel puțin încerca să fugă , în felul lui, de acasă.
Cam în perioada asta am auzit și vestea despre nea Relu. Se zvonea că îi murise nepotul într-un accident de mașină. Era actor. Se întorcea de la un spectacol în Arad când s-a întâmplat nenorocirea. Adormise la volan. Cică apăruse și la știri. Mama era șocată. Parcă cineva pusese gând rău oamenilor dragi. Nu treceau 3 ani și mai murea cineva.
La două săptămâni de la accident, într-o marți, 2, Gabi s-a întors neobișnuit de repede acasă. Se comporta foarte ciudat. Era locvace și își rodea unghiile într-una. Mi-a zis că are una bună pentru
mine. Depășește toate romanele pe care le citisem. Încercă să-și amintească cum începuse totul, dar îi veneau în cap toate deodată.
Într-un final a reușit să-mi spună că îl vizitase nea Relu. Venise la atelier cu un ceas cu lanț oprit la 9 și ceva. Urma să rămână al lui dacă reușea să îl repare. Dar nu era doar atât. Era unul dintre obiectele recuperate de poliție de la locul unui accicent. Era ceasul actorului. Nea Relu îi oferise lui Gabi obiectul purtat de fiul sau în noaptea când se izbise cu mașina pe contrasens.
Îl citeam pe Gabi, mai era ceva. Îl vedeam cum își otrăvește mintea cu alte gânduri. Pe el îl macină povestea, nu să păstreze ceasul. Nea Relu nu străbătuse tot orașul pentru că Gabi ar fi fost cel mai bun ceasornicar, ci pentru că era unicul ceasornicar pe care îl cunoastea. Aveam să aflu că de fapt noi eram singurii oameni pe care nea Relu îi mai cunoștea în lumea asta. Ãsta era motivul pentru care îl căutase pe frați-miu. Avea nevoie să se confeseze cuiva. Moartea fiului aproape îi luase mințile, iar neputința de a spune altei persoane îl făcea să doarmă doar 3 ore pe noapte. Singurătatea și vocile din cap care nu mai răgușeau îl terminau. Nea Relu se învinovățea că nu-și oprise fiul încă 5 minute. Pentru o ceașca de cafea. Vorba aia, ca să treacă ceasul rău.
Actorul avusese un fatum al lui. Venise să ia resturile din decor să le ducă la Arad. Urma să joace pentru ultima dată în stagiunea asta ,,Cerul înstelat deasupra noastra'' . Radia. După spectacol plănuia să o ceară pe tipa alături de care juca piesa. Să fie căsătoriți și în lumea reală, nu doar pe o scenă. Se gândise la tot. Odată rezolvată treabă cu decorul, urma să-l anunțe și pe tatăl său că va avea o noră. Chiar o luase cu el la București. Au mers în vizită, s-au bucurat, au băut o cafea. Două ore au trecut până când s-au decis să pornească la drum. Erau obosiți, iar până la Arad erau câteva ore cu mașina. Nea Relu încercase să-i întârzie, să le facă pachețel, să le dea o turtă, ceva de luat pe drum. Degeaba. Puteau să fenteze moartea cu o fundă la șiret. Ãsta era timpul care despărțea viață de moarte. 5 secunde. Suficient cât să-ți legi șireturile
Și cerul a rămas înstelat deasupra lor.