Auzi, ce zici dacă-mi las barbă? Nu zic nimic, e treaba ta. Dar mi-ar sta bine? Măi, după atâția ani încă nu-mi cunoști gusturile? Ba da, dar încercam să încheg o conversație, în ultima vreme e prea multă liniște între noi. Și ce, nu-ți convine? Ce crezi tu, că sunt țață? Nu, nu cred. Cred doar că nu mai ești cea de care m-am îndrăgostit, atâta tot. Și ce, nu mă mai iubești? N-am spus asta. Dar mă mai iubești? Da. Nici eu pe tine, hahaha! O privesc cum râde. E încă frumoasă, chiar dacă sclipirea din ochi de acum 20 de ani e stinsă și fadă. Aș vrea s-o strig ca atunci când alergam prin parc, ne tăvăleam și râdeam din orice. Nu mai pot. Îi zic pe numele din buletin. Oana, trebuie să ne despărțim. Să mori tu? Ce, ți-ai găsit alta? Râde iar. Aș vrea să-i spun că da, că mi-am găsit alta, că are coasă și mă va lua cu ea peste vreo trei luni, cum a spus doctorul, dar mi-e teamă că va râde iar. Și e atât de frumoasă când râde...