poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 788 .



Trenul vieții mele
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Crezantema ]

2015-02-12  |     | 



Viața mea a fost un tren, dar cu un singur vagon foarte lung și mereu gol. Doar cu sentimentele mele în el, prietenia, dragostea, amintirile, și câteva lucruri mici care mă bucurau, imi aduceau zâmbetul pe buze… Mai erau câteva lucruri ieftine, dar care nu se vindeau pe bani, mi le amintesc și acum. - N-am să le uit niciodată!
Trenul se oprea în fiecare Haltă, în fiecare Gară. Călătorii refuzau să se urce, spunând: “Nu vrem să călătorim în acelaș compartiment cu tine, așteptăm trenul următor...! E un tren de sacrificiu! Roțile sunt foarte înalte. Trebuie să urci multele trepte ca să poți intra”.
Am plâns, am râs, am visat, am iubit și din când în când mi-am spus în gând povești nerostite –“Imi este drag de voi! Viața pare tristă, neîmplinită... dacă nu-mi sunte-ți alăluri!”...
Am trecut printre oameni, pe lângă oameni, și mi-am continuat drumul mai departe. Mi se părea că sunt acoperită de dragostea lor. Îmi spuneau mereu că mă iubesc, dar cei ce-mi spuneau, mă urau și mai tare!...Aspirau altceva, un trai intens, să prindă fericirea în brațe. Nu credeau în eternitatea timpului. Le repetam mereu, și de mă ascultau și de nu mă ascultau le explicam, “ Suntem Lumini, și zborul nostru se îndreaptă către Lumină! Suntem deosebit de onorați de o aleasă cinste, de o dragoste pătrunzătoare, o bucurie imensă, hai să punem început bun pe un fondament solid. Ceea ce trebuie, este să credeți mai mult în valoarea voastră...!!!” Dar, comunicarea era de prisos, era ca și cum, nu citise, dar că, auzise ultimele file din cartea vieții mele și toți aflaseră finalul, că trenul meu mergea dincolo de un prag al bucuriilor pământești, dincolo de limitele firești.
Tot așteptându-i și invitându-i de fiecare dată, să intre în compartiment, lângă mine... încercând prin diverse metode a le aduce sentimentul de încredere și liniște în viața lor, opririle și plecările din fiecare gară, mereu întârziate, rupea câte o bucățică din locomotiva trenului meu, centrul afecțiunii. Rana rămânea mereu sângerândă, nelegată, neîngrijită, trezindu-le instincte îndoielnice, că trenul meu nu va ajunge nicodată la destinația paradisiacă, Elementul Fericirii.
Dar a venit seara, s-a înoptat, vântul începuse să bată..Venea și ploaia. O ploaie cu picături reci, mari și grele. Trenul meu plecaseră de mult din gară. Prietenii mei auziseră cu înfrigurare, că inevitabilul drum al călătoriei avea să ia sfârșit aici, celălalt tren nu mai vine. Realitatea era deosebit de înspăimântătoare. Din Valea ce reprezintă locul plăcerilor, groapa păcatului, într-o goană de nedescris, alergau, acum, înspăimântați după compartimentul meu, unde-l știau gol și plin de afecțiune. De acum, ușa trecutului se închiseseră, trenul alerga către Poarta Vieții.
Nu m-am dat bătută, nu m-am lăsat învinsă, cu toate corzile inimii îndurerate și cu degetele de la amândouă mâinile, am deschis fereastra. I-am chemat, le-am reamintit: “V-am spus că aveți aripi, tindeți aripile și zburați la geamul meu, am să vă prind”. S-au transformat în păsări. Au început să zboare. Privindu-le am înlăcrimat... nu le-am putut prinde, puterile trupului, deveni anemice, mișcările aripilor lor nu mai puteau zbura spre înalt. Se izbeau de zidul trenului și cădeau sub roțile locomotivei.
Aveam cu toții șansa fericirii, acum era prea prea târziu... Venise vântul nimicitor al zilelor din urmă...
Mesajul transmis lor era real, unul încurajator, compătimitor, dar era și o șansă uriașă, nu pentru o singură persoană, ci pentru întreaga comunitate, mai ales pentru cel pierdut : “Am venit să tămăduiesc pe cel bolnav!” ne-a atras atenția, dar nimeni nu a verificat ADEVARUL!...

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!