În noaptea asta el cultivă o grădină secretă udată de rom de Guatemala pentru a o dedica cuiva, poate cuiva pe care iubește sau urăște dar nu știe exact cui, pentru că acum nu crede că iubește cu adevărat pe nimeni și cu atât mai puțin că urăște. Cum se cultivă o grădină? Nu are nici cea mai mică idee, nu-i durează prea mult nici ornamentele de Crăciun, dar în noaptea asta ar jura că se pricepe s-o facă, ba chiar că e un expert apucându-se să cultive așa ceva. E o grădină ciudată, plină de pietre de râu de mărimi diferite pe care le-a cules cândva pe Argeș în sus și pe care le-a vopsit în roșu-sânge, câteva în albastru-cerneală. Acum câteva clipe a terminat de potrivit fiecare din acele pietre în pământul umed și fraged ca un pântec de femeie. Printre ele curge un gol, o potecă de gânduri abstracte pentru nume concrete. Un prieten? O iubire? Un an? Un loc? Nu știe și nici nu vrea să afle. Tot ce vrea e să aibă grădina lui prin care să se plimbe desculț ori de câte ori va fi obosit, trist, întrebător, scrutător, intimidat de viața asta din care nu mai știe cum să iasă pentru că nici nu știe de ce a intrat.