poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1598 .



Palisada
proză [ ]
...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ardagast ]

2014-10-19  |     | 




Devenise obișnuită ieșirea pe fereastră în aerul parfumat de regina nopții. Se asigura că este singurul care nu doarme și se strecura ca o umbră în lumina lunii, călcând menta din fața casei. Își lua ustensilele și evita poarta zgomotoasă lăsându-se să alunece, pe o creangă lăsată de vișin, în șanțul cu urmele ultimei ploi. Simptome doar de el știute îl mânau să străbată kilometri de luncă, să-și aștepte pe malul apei criza. După linia ferată, trebuia să străbată barajul de ceață. Prea puține indicii ale drumului ocolitor de stâni i se înfățișau în iarba udă. Scutura sânzienele de polen, se împiedica în rogozul încâlcit, călca în căușele de noroi săpate de copitele vitelor, încerca să distingă direcția mărăcinilor doborâți de căruțe. Făcu popas. Puse ranița grea pe un mușuroi ferit de umezeală, desfăcu trepiedul de pescuit și rememoră olfactiv traseul până la albia secată a Tinosului. În camera cu plante medicinale, puse la uscat, trăia chinuit de nostalgia verilor pierdute. Amarul cozii șoricelului nu-i putea frâna acel simptom ce-i reactiva dezgustul. Cu aroma proaspătă a mentei încerca să alunge țânțarii în timpul așteptărilor nocturne. Pe drumul pustiu la primele semne de răsărit căuta să-și amintească unde simțise cele mai apetisante feluri de mâncare pregătite de gospodine la cină. În luncă, îl izbeau odorurile staulului vacilor rumegând nepăsătoare și ale algelor din iazul fără ochiuri în vegetația sufocantă. Fiecare senzație inspirată din aerul răcoros îi trezea amintiri nebănuite, unele nedorite. Asupra altora insista cu riscul de a ofili sentimente trăite precum prima oară.
Aparenta schimbare a peisajului, creșterea intensității luminii, risipirea ceții și cortina de nori drapând cerul îl impresionau producându-i oscilații sufletești păgubitoare. Dorea să ajungă pe acea peninsulă unde apa modela la fiecare inundație cutele nisipului fin, să simtă protecția umbroasă a malului înalt în care păsările își scobeau cuiburi invadând liniștea cu viață. Avea senzația că este în întârzâiere față de primele atacuri ale avaților la limita dintre lumi, de sclipirea efemeră a beldițelor pe luciul apei și de căutarea flămândă a somnilor în știoalne. În el impresiile verdelui de stepă intensificau descoperirile interioare cu gust de infuzie de ceai și grijei datorate melanjului de senzații ale drumurilor prin iarba udă, cu vechile temeri de întuneric, necunoscut și atacuri cataleptice.
Șesul făcu loc prundurilor vălurite și năpădite de vrejurile murilor, craterele pustii din nisip lăsau să se vadă urmele trecerii omului. Dincolo de limpezimea apei, ca o șansă fericită pentru pescar, culmea teșită ascundea dava. Acolo fusese certat de săteni, când încercase alungarea unei furtuni trâgând clopotele. Descoperise pe o cruce umilită de povara timpului numele lui Druțu Alini și întrezărise capetele de nevedit ale unei povești cu ițe încurcate. Lua cu asalt, în fiecare dimineață din cele două săptămâni de practică arheologică, pieptiș, strângând în mâini cazmaua și spaclul, înălțimea de necucerit.

Locul de la stâncă era liber. Ultimele viituri împrospătaseră nisipul, măturaseră urmele focurilor pescarilor la somn și abandonaseră pe uscat scoicile, pradă soarelui grăbit să le accelereze descompunerea. Montă mulinetele pe lansete; le lansă în bulboană fără momeală. Instală metodic clopoțeii cu starleți de noapte și așteptă ca locul să se înveselească atunci când răsăritul alunga ultimele umbre și chema albitura la suprafață.
Dacă ar fi fost noapte ar fi tresărit la fiecare izbitură de liliac dezorientat în firele întinse. Așa nu putea aștepta decât o modificare în interiorul său, până arșița l-ar epuiza. Scârțâitul scripetelui bărcii pe șufa ce lega cele două maluri îl surprinse. Era prea târziu să strângă totul, să dispară. Altădată ar fi vrut să treacă dincolo, dar n-avea bani. Luntrașul îl văzuse și ocoli pe uscat porțiunea de zăvoi fără cărări. Se înființă lângă el cu mâinile la spate. Își imagină mâna aceea muncită de gropar, împănată cu șpanul șufei de oțel, întinsă pentru banul acela mic lăsat de cei grăbiți să-și vadă rudele din cătun, apoi aruncat pe tejgheaua cârciumei pentru un rachiu. Văzu pe chipul său, urmele eforturilor taluzării pereților galbeni, încrâncenarea retezării unor oase răzlețe, încordarea coborârii în adâncuri a coșciugului în lamentarea corului de rude, tresărirea la zgomotul primilor bolovani aruncați pe un început de uitare, satisfacția primului rachiu în aburii borșului, uneori amestecați cu fumul lumânărilor stinse de vânt și surpriza reînoită la fiecare dezgropare.
Nu trebuia, nu putea să-l asculte. Repeta la fiecare întâlnire povestea unui cadavru ce refuza descompunerea. Ar fi vrut să-l repeadă, să-l îndepărteze, dar știa că vreodată va avea nevoie de el. Îl lăsă să repete avântat despre o escaladare imaginară a unei palisade din trecut. Ascultându-i amănuntele arheologice despre modul de construire, dispunerea liniilor de apărare și a punctelor vulnerabile, se închipuia un soldat cu zale și coif sprijinindu-se în scut în mijlocul șuvoaielor din vad. De jos, dava părea invulnerabilă, palisadele comparabile cu zidurile de piatră, armele apărătorilor înspăimântătoare. Dar iureșul, urcușul în viteză și strigătele de îmbărbătare îl mânau să străpungă. La șanțul de apărare se opri. Când se dezmetici, era singur. Scârțâitul scripetelui se îndepărta. Luntrașul avea clienți.
Confundă sunetul tălăngilor caprelor dintre morminte cu frenezia clopoțeilor la trăsătura unui pește mare. Agitația fără rost în recuperarea liniei, căldura moleșitoare, teama de spectatori în timpul spasmelor îl copleșeau. S-ar fi ascuns în zăvoi să zacă, să aștepte.
Bufniturile unor trupuri în apa adâncă de la trambulină îl reținură. Copiii Brădișorului ieșiseră la scăldat. Nu-i vedea dincolo de cotul râului; le auzea doar strigătele fericite, descătușarea plămânilor umflați la limită pentru fiecare scufundare și mirarea însoțită de înjurături gratuite, provocată doar de undele reci. Din ton și din cuvintele răzlețe ce ajungeau la el descoperea o anumită răutate în fiecare glas de copil. Îl irita agitația neprevăzută din amonte. Chiar să fi pus momeală în cârlige, n-ar fi avut pradă. S-ar fi scufundat și el. În adâncuri, auzind bătaia ritmică a picioarelor și simțind stropii reci pe spate, ar fi fost doar el, uitând tot ce rămânea la suprafață și descoperind orbește o altă lume, unde liniștea dădea alt sens vieții. Nu deschidea ochii sub apă; poate era timpul să vadă acea lume cunoscută doar la suprafață. Cu palmele în mâl și genunchii pe nisipul fierbinte, simți răcoarea urcând spre ceafă. Zăbovi cu privirea asupra albiei răscolită de porcușori și guvizi. În larg bancurile de albitură își schimbau des direcția înaintării la apariția prădătorilor. În apă auzea și mai bine glasurile izvorâte ca din zgârâiatul sticlei. Săriturile acelor trupuri plăpânde îi provocau lovituri în timpane. Era atras de curent spre bulboana unde, adeseori pipăia cu twisterul luciul unduios în căutarea peștilor mari. Măsurând talvegul, fu uimit de bogăția culorilor reflectate de solzi. Dacă nu l-ar fi încercat teama de adâncuri, s-ar fi lăsat mângâiat de cozile sirenelor, ar fi prins între degete dorsale negre și ar fi încercat acea zbatere șăgalnică în jurul unui cuib de icre.
Nu vedea numai bancurile vietăților de apă dulce. Coborâte de pe culme, se amestecau printre pești. Erau ușoare. Se agățau de frunze plutitoare în spiralele fără sfârșit din dolii. Prinse în horă, dansau fără chipuri. Iuțeau ritmul. Cercurile se întretăiau și sporeau având ca muzică glasurile înotătorilor din aval. Ghidușiile copiilor erau tot mai stridente, undele deformau cuvintele, le încorsetau în versurile unui descântec ce țineau cadența acestui joc. Bătuta nu agita nisipul de pe fundul râului, dar mâna bancurile de pești la suprafață. Cu aripile în ancoră, pescărușii săgetau adâncurile după pradă. Agățate de peretele stâncii, chipurile dansatorilor cântau fără glas într-un cor tragic. Rictusurile lor imitau respirația murenelor. Chiar dacă șirul dansatorilor părea complet, mai păstrau un loc liber. Măștile tragice mimau simultan naivitatea, surpriza , zbaterea pentru viață, încrâncenarea și abandonul.
Rămas fără aer, abandonă bolgia și, recuperând oxigenul, închise ochii. Dansul îi continua în minte. Vestind moartea, strigătele copiilor deveneau tot mai stridente. Tufele de lozie mascau agitația, dar imaginile din adâncuri se derulau intercalate cu amintiri ce le dorea uitate. Ar fi vrut să înlocuiască locul gol din șirul de neoprit, cu imaginile unor persoane dispărute și cărora simțea că le datora ceva. Era prea mult...
Când își reveni, se miră de liniștea din jur. Caprele părăsiseră cimitirul. Clopoțeii odihneau tăcuți pe lansetele fără momeală. Loziile neclintite ascundeau scene înfricoșătoare. Sub el se contura urma zbaterii unui înger cu aripi frânte. Își șterse floarea de salivă de pe obraz și încercă să se ridice, dar vițele neputinței erau fixate temeinic în nisip. Atunci auzi corul femeilor din sat plângând înecatul. Cortegiul apăru pe plasa cu apa tot mai scăzută. Hainele bocitoarelor șiroiau neplăcut în cercuri cu unde tot mai largi, acaparatoare. Mâini muncite purtau trupul plăpând. O femeie susținea capul, plângea și-l săruta. Îl așezară pe prundul fierbinte. Chiar dacă unul dintre bărbați încerca să-l resusciteze, tânguirile dădeau impresia lipsei de speranță. Trupul gol se transforma. Prindea rădăcini; devenea pământiu.
Punând brațul moleșit de loviturile necontrolate sub cap, nu-și putea desprinde privirea de la scena zguduitoare. Se bucura de amorțeala plăcută și aștepta ca trupul acela inert să zvâcnească brusc, schimbând vaierul în plâns de bucurie. Pe digul din saci de pâslă apăru o ambulanță. În jurul mortului se făcu roșu. Mai auzea scâncete epuizate. Targa acoperită cu folie scânteietoare dispăru în mașină. Cortegiul năuc amuți. În depărtări se auzi o sirenă. Peste râu trecea o luntre. Nu avea puterea să-și mai scufunde încă o dată capul și să se convingă de întregirea șirului dansatorilor fără chip.
Se trase la marginea zăvoiului în zumzetul vietăților însetate de sânge. Stânca îi părea tot mai înaltă, inaccesibilă. În scârțâitul scripetelui se gândi iar la acea traversare eroică a râului, fără să fie deplin convins de alegerea vadului cel mai bun. Apoi la marșul forțat până la baza măgurii. Urma așteptare, asediu, ordine precise, strategii și încercări nevolnice de asalt. Acolo sus, palisada părea de necucerit. Arme înspăimântătoare se zăreau dincolo de acel șanț plin de noroi, sânge și cadavre. În acel șanț a simțit căderea. Acolo rămâneau spasmele neștiute, chipul de ceară și un miros ascuns în subconștient, activat doar de crize. Apoi uitare.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!