poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 596 .



How it's made: The Heart
proză [ ]
part one

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [CosmaIoana ]

2014-08-09  |     | 



În Orașul Uitat de Toți era Liniște. Nu era Nimeni. Până și culorile se hotărâseră să facă o plimbare pe alte meleaguri, India, poate. Acolo aveau șansa la un viitor strălucit, spuneau ele.

În Orașul Uitat de Toți era Frig. Căldurii nu-i plăcea fără culori, așa că plecase și ea. Se aliniase cu familia sa în punctul Quito.

În Orașul Uitat de Toți nu era Timp. Ceasul din Turnul de Veghe se oprise, dar nimeni nu știa de când. Te-ai putea amuza întrebând ”de cât timp?” într-un loc fără Timp.

Numai Vântul se plimba răsunător aducând vești pentru Nimeni într-o pagină de ziar zburătoare, de obicei Oricând.
În Orașul Uitat de Toți nu exista Iubire sau Ură și Nimeni nu le ducea lipsa. Acolo era doar Noaptea care îmbrățișa pereții reci de cărămidă, era Frigul care ingheța geamurile în fel de fel de forme și povești pe care nu le citea Nimeni. Acolo exista totuși Tristețe și Dor. Gradinile vroiau flori și școala copii, casele vroiau Foc și brutăria pâine.

Totul era la fel de Nicicând. Stelele luceau pe cerul negru ca niște litere Albe pe hârtie Neagră, arătând a ficțiune. Nu era Nimeni să înțeleagă ce sunt, sau să se întrebe măcar. Țurțurii nu prea știau Sclipirea fără
concretizarea Luminii legendare. Atârnau precum jucăriile vechi la uscat.

Fabrica era nemișcată de Atunci. Înainte făcea Piepturi și le punea pe picioare și le atașa mâini. Le scotea apoi la Lumină ca să-și găsească Capul și Esența și să se umple cu Cunoaștere și Iubire.

Cândva Vântul a vrut Schimbare și a furat o scrisoare din sertarul Liniștii și a dus-o departe, peste Albul infinit. A ajuns în Orașul de Lângă, unde se căutau Piepturi pentru Sentimente, și a lăsat-o să coboare îngeresc. Un El a luat hârtia albă în palme și nu a văzut nimic. Liniștea nu-i spunea Minuni. A aruncat-o și Vântul a prins-o înainte de a fi lovită. Liniștea era greu de protejat și puțini știau că trebuie văzută.
Roșu se plimba pe străduța moale și mângâia Vântul, chemându-l s-o adie, căci Căldura o copleșea. Vântul îi returnă mângâierea așezându-i scrisoarea pe umăr și înconjurând-o fluierând. Roșu citi scrisoarea și zâmbi. În fugă spre mașina care mergea cu viteza Visului scăpă scrisoarea și Verde o ridică. Verde era acolo căutând pietre de pe fundul mării primordiale pentru a le săruta Cunoașterea. Verde știa multe și reuși să vadă.
-Vin și eu, spuse zâmbind larg, flori crescându-i în păr.
Somnul era combustibilul și visul le aduse trezirea la intrarea în Orașul Uitat de Toți. Roșu îi înmână scrisoarea Vântului și păși în orașul părăsit și Verde o urmă. Roșu o luă pe Verde de mână și atunci un clinchet de clopot mare se auzi. Ceasul din Turnul de Veghe ticăi. Palma unită cu a lui Verde ardea și o retrase, uitându-se la conținutul acesteia. Lumina se scălda în Focul din mâna sa. Roșu o ridică deasupra capului său și Vântul o duse acasă.
-V-am așteptat, le șuieră Vântul.

Țurțurii sclipeau acum, iar flăcările în felinare mocneau. Toate hornurile scoteau fum și ferestrele pâlpâiau Foc. Și totuși nu era Nimeni. Vântul le împinse pe cele două mai aproape una de alta și apoi înainte. Roșu și Verde urmară Vântul pentru că era singurul care putea ști drumul. Poarta fabricii era deschisă și Piepturile goale licăreau metalic la Lumina lâmpilor de serviciu. Roșu și Verde erau fascinate de acel loc parcă împietrit. Vantul trecu printr-o fereastră spartă și le sarută pe obraji. Liniștea era și ea acolo. Nu îndrăzneau să spuna nimic în preajma ei acum. Liniștea vroia rost. Liniștea vroia Sunet. Verde explora încăperea, îi plăcea să descopere lucruri noi și era mereu curioasă. Mediumul său înspre cunoaștere era sărutul. Buzele sale suflau Viața și Viața o răsplătea cu Cunoaștere în schimbul Libertății. Lui Roșu îi plăcea să vadă și să construiască din ce i-a fost dat, îi plăcea să așeze lucrurile la locul lor.

Verde nu știa cum se folosesc Piepturile, cum se aduc la viață, așa că sărută unul pentru a-i spune toate secretele sale. Ceasul a mai ticăit o dată și Liniștea a tresărit fericită. Pieptul tremura și Verde observă cum Lumina începea să izvorască din acesta și să se reverse înafara lui, precum săngele dintr-o rană.
-Roșu, vindeca-l! Acoperă-i rana. Nu lăsa Lumina să se risipească.
Roșu atinse centrul Pieptului și îl imbrățisă. Se lăsă peste el și parul sângeriu îi atinse spatele. Simțea răceala metalică și știa că e nevoie de Foc. Așa că facu Foc. În brațele ei strânse Pieptul începu să vibreze ca un horn, apoi să pulseze ca un ceas. Nu știa ce este acest Sunet, dar era Liniștitor. Se îndepărtă și o lua pe Verde de mână. Priviră amândouă la Pieptul care era acum orbitor de luminat, și așteptau ca Focul să se potolească. Când se potoli, cele două au putut să vadă Lumina rămânând în partea dreaptă a Pieptului într-o formă ciudată, de un Roșu neasemuit. Forma era ascuțită în partea de jos și avea două rotunjiri în partea de sus, precum un cerc de cerneală pe apă pe care l-ai fi tăiat în jumătate.
-E ca părul tău. Cum să-i spunem? întrebă Verde.
-Să-i spunem Inimă. Dar nu e bine unde s-a așezat.
Roșu atinse Pieptul în dreptul Inimii și îl mângăie până în partea stângă. Inima îi urmă mângâierea.
-Acum e bine.
Inima începu să ticăie mai ceva ca un ceas, și la fiecare ticăire strălucea din ce în ce mai tare. Au privit atunci pe ferestră la Stelele neliniștite de pe cer. Multe dintre ele păreau a se apropia de Oraș. Era doar Praf de Stele, care intră prin crăpătura din fereastră și se așeză pe toate Piepturile. Din mâinile unite ale celor două curgeau Viața și Cunoașterea și se împreunau cu Praful de Stele. Fabrica învie. Avea doar nevoie de Oameni.

Roșu și Verde au ieșit din fabrică știind că nu mai aveau ce să facă acolo și au plecat. Au dat vestea în lumea pe care au plecat să o vadă împreună că în Nord există Inimi fără Oameni. Cei Fără de Inimă au auzit, și au plecat în călătorii lungi pentru a le căuta. Mulți dintre ei ajungeau în Orașul Regăsit până la urmă și își găseau Inimile. Regăsirea era fericită. Mulți dintre acei Mulți au decis să rămână spunând:
-Dacă Aici mi-am găsit Inima, Aici să-mi fie Casă.
Și uite-asa Liniștea se juca cu Sunetul, Vântul alerga cu Căldura în Lumină și Inimile și-au găsit Oameni, și Oamenii Inimi. Nimeni a fost înlocuit de Toți în Timpul acela.

Roșu și Verde, în călătoriile lor, au descoperit că existau Mulți pe această lume care nu știau unde le este Inima și și-au dedicat Existența în găsirea acestora și îndrumarea lor înspre Orașul Regăsirii, căci, spuneau ele:


-Inima este cea mai mare bogăție, dar Drumul înspre găsirea acesteia nu este neaparat ușor. De aceea, noi vă spunem unde să ajungeți- găsiți voi modul în care o veți face.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!