poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3726 .



Umbre (Fantomele trecutului) 15
proză [ ]
Partea a doua: Răzbunarea III

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [armaghedon ]

2014-03-05  |     | 



Paștele trecuse. Lucian și Cristina și-l petrecuseră la Mănăstirea Voroneț, renumită pentru fresca sa exterioară realizată de pictori necunoscuți pe timpul Domnitorului Petru Rareș, pentru propriul stil, o sinteză originală de elemente: bizantine (plan treflat cu turla pe naos), gotice (arcuri frânte la chenarele ușilor și ferestrelor; contraforturi) și autohtone (turla pe 4 arcuri și baza stelată, ocnițe sub cornișă, arcade oarbe la absidă, friza și discurile smălțuite), în care a fost construită sub ctitoria lui Ștefan cel Mare în 1488 într-un timp relativ scurt, trei luni trei săptămîni și trei zile, (26 mai-14 septembrie ), dar și pentru mormintele a două personalități istoice, Daniil Sihastru, primul stareț a mănăstirii și Mitropolitul Grigorie Roșca. Mănăstirea, la începuturile ei, o mare larvă de călugări, a fost transformată în biserică de mir de către Imperiul Habsburgic în 1785, ca mai apoi, prin a doua jumătate a anilor '80 să se transforme în muzeu, ca de-abia în anul 1991 să recapete statutul de mănăstire, de această dată cu obște de maici trimisă de la Mănăstirea Moldovița sub conducerea stareței monahia Irina Pântescu, acum stravoforă.
Cei doi urmau ca a doua zi să meargă la București pentru a prezenta cartea editorului. De acolo, după ce se v-a lansa cartea, aveau în plan să plece împreună în Australia. Era ultima zi pe care ei și-o petreceau în Doroteia. Cristina pregătise o cafea și ieși cu ceștile pe gang unde Lucian stătea și fuma. Gândurile lui încă mai zburau în trecut al cărui efect îl cunoștea foarte bine. Acum mai rămăsese unul: uitarea, dar "caii nu mor când vor câinii", spune un vechi proverb și nici trecutul nu dispare așa doar bătând din palme. Acest lucru îl știa și Lucian foarte bine, doar că, încerca în acele momente să se amăgească singur creându-și un fel de "amnezie" impusă. Acest fel de gândire, uneori chiar îi reușea, dar de cele mai multe ori, chiar și când făcea dragoste cu Cristina, chipul angelic al Lilianei îi apărea în fața ochilor ca o hologramă care, încetul-încetul o transforma pe Cristina în ea. Acele apropieri fizice erau cele mai pasionale, dar Cristina nu bănuia nimic. Credea că totul i se datorează ei, iar bărbatul se simțea vinovat, adulterin chiar, atunci când, întinși alături pe patul cu saltea relaxa pe care îl cumpărase expre pentru Cristina încă din ziua imediat următoare venirii ei, își adresau cuvinte romantice, pline de "culori primăvăratice".
- Þi-am adus cafeaua.
- Mulțumesc!
Luă ceașca și o așezase pe pervazul gangului. Între timp Cristina se așeză pe un scaun alături de el cu ceașca așezată în poală.
- Ne vom mai întoarce aici vreodată?
- Nu știu... Nu cred... Cel puțin eu nu. Sunt prea bătrân să mai am timpul necesar. Poate tu... copii noștrii.
Se simțea un fel de nostalgie în vocea bărbatului.
- Stai liniștit. La un pic peste patruzeci de ani ți se pare că ești prea bătrân? Mai poți trăi cel puțin încă pe-atât.
Râse.
- Totul e posibil.
- Oare de ce trebuie să vorbim despre moarte acum când ar trebui să vorbim despre viitor. Când ar trebui să fim fericiți?
- Și ce, nu suntem fericiți?
Lucian își întinse mâna și o trase spre el sărutând-o pasional. Femeia se zbătu.
- Ah!... țipă ea. Era cât pe ce să vărs cafeaua pe mine.
- Îmi pare rău.
Își aprinse o țigară și trase adânc fumul în piept.
- Astea mă vor lăsa văduvă.
El râse.
- Astea... Ridică țigara expunânduși-o în fața ochilor. M-au ținut în viață până acum.
Și într-adevăr. O adevărată companie în lungile lui zile de izolare și singurătate îi fusese țigarea. Amintirile lui începuseră mult mai puternic când pășise din nou în acea casă. Spera că se vor sfârși odată cu plecarea lui de acolo împreună cu Cristina.
Mare îi fu mirarea când o văzu pe cărăruia ce șerpuia printre brazi, pe Alexandra împreună cu un bărbat înalt, bine făcut cu părul uimitor de blond. Lucian la prima vedere crezu că este soțul ei, dar imediat își aminti că acesta murise cu patru ani în urmă într-un accident de mașină în Austria. Rândul trecut când venise nu apucase să se întâlnească cu acesta, iar acum, în cele trei luni de când se afla în Doroteia, nu o văzuse pe Alexandra de loc. Fusese plecată din țară. Maricica îi zisese că e în Italia cu noul ei logodnic, tot un neamț, sau mai bine zis un austriac ce se trăgea din vechile familii rămase pe teritoriul Bucovinei din timpul ocupației Austro-Ungare.
- Bună ziua! Mă bucur să te reîntâlnesc, vere! spuse Alexandra răsuflând greu în urma efortului depus pentru a urca dealul.
Pentru a ajunge la casa lui Lucian, existau două căi: una scurtă, printr-un pârâuaș dar care era mai abruptă și una cu panta ceva mai lină, pe unde putea urca și cu mașina, dar mai lungă. Alexandra o preferase pe cea scurtă, așa că își puse picioarele ei neînvățate cu efortul la o încercare mai grea.
- Bună ziua!
Cei doi intrară pe gang.
- Veniți în casă, continuă Lucian.
Intrară.
- Am auzit că ai fost plecată.
- Vă servesc cu ceva? interveni Cristina.
- Nu, mulțumim. Ne cam grăbim, spuse bărbatul blond ce rămăsese în picioare.
- A... era să uit. Lucian, să ți-l prezint pe logodnicul meu, Albin Müller. Albin, el e vărul meu după cum ți-ai dat deja seama, Lucian Jora și...
- Cristina Pușcașu, spuse Cristina întinzându-i mâna bărbatului care i-o prinse cu putere.
- Ea mi-a tradus cartea, completă Lucian.
- Și acum suntem împreună, mai spuse Cristina prinzându-l de mână.
Lucian zâmbi.
Între timp, cei patru se așezară pe unde putură, unii pe scaune alții pe marginea celor două paturi din bucătărie.
- Mă bucur pentru tine, Alexandra. Îmi pare rău că nu l-am putut cunoaște pe soțul tău.
Nu era un moment prea potrivit pentru acest gen de remarcă, dar Lucian își dădu seama prea târziu.
- Îmi pare rău. N-ar fi trebuit...
- Nu face nimic. Ce a fost a fost. Văd că și ție ți-a trecut toată povestea cu Lili.
- Da-da.
Nu-i prea convenise înțepătura dată de Alexandra. Încă nu-i spusese nimic Cristinei despre Lili, de aceia, imediat ce cei doi musafiri plecaseră, Cristina îl întrebă cine este această Lili.
- Am avut o relație amândoi acum mulți ani.
- Și?
- Și... n-a mers sau... a mers... nu mai știu exact. De fapt ea era bolanvă de epilepsie, aflaseră cei din sat și... s-a sinucis.
Mințea, dar i se păru mai indicat să nu-i spună adevărul punând-o într-o lumină proastă și în ochii Cristinei.
Nu ar fi vrut să vorbească vreodată cu Cristina despre Lili. Chiar o rugase și pe Maricica și Mitică să nu deschidă niciodată acest subiect în prezența ei și nu o făcuse, dar Alexandra... Nu o putea învinui. Ea nu știuse nimic.
- Îmi pare sincer rău!
- Asta e! A trecut.
Dar oare trecuse? Nu era sigur, de fapt era sigur că nu trecuse.
Deodată cerul se întunecă. Începu să tune și să fulgere. Începea furtuna, una dintre acele furtuni de vară care veneau cu repeziciune, dar se potoleau la fel de repede. Lucian își anulă orice ieșire pentru acea dimineață reprogramând întâlnirea cu soții Poponea pentru după-masă.
- Voi încerca să scriu ceva.
- Bine, dragule. Eu o să pregătesc ceva pentru prânz între timp.
Lucian se așeză la masă dar nu scrisese nimic și Cristina observă acest lucru. Pusese totul pe fondul amintirilor ce era sigură că-l bântuiau în acel moment. Nu greșea. Lili era așezată frumos pe mormanul de coli albe din fața bărbatului.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!