Deoarece trecuseră cele trei zile și a patra era pe înserat iar Tom încă nu fusese găsit la telefon de the King, așa cum stabiliseră, acesta foarte agitat și extrem de îngândurat, se plimba ca un leopard în cușcă prin biroul său: ,,O zi în plus, asta nu e bine!? O zi în plus, o abatere gravă care nu a fost luată în calcul! Profită de ea colonelul și-și consolidează și mai bine planul strategic… Eu aștept ca un prost, alt prost… Unde dracu o fi nemernicul de Tom, de nu-mi răspunde la telefon, conform înțelegerii?”
Cu flerul lui de vulpoi bătrân, simțise că ceva nu e în regulă – cu toate că evenimentele au decurs, până la un punct, conform planului conceput de el –, și o neliniște inexplicabilă pusese stăpânire pe el încă de dimineață. Se opri brusc din plimbare, pocnind din degete: „Mai încerc o singură dată! Și dacă nu-mi răspunde? Asta să însemne că s-a întâmplat ceva cu el!?”
Se așeză la birou și formă un număr scurt.
− Da, domnule!
− Bella, repede, adu-mi o cafea! Să fie amară și mare.
− Imediat, domnule!
Formă alt număr și așteptă o clipă. Nu auzi clic-ul care-i confirma că linia este în deplină siguranță și agitat, apăsă pe un buton.
− Da, domnule!
− Marck, ce mama dracu faci? De ce nu ești pe fază?
− Am fost la budă, domnule!
− Deschide-mi rapid canalul de știri pe unu-unu, vreau să văd ultimele noutăți.
− Ok! spuse Marck, apăsând câteva taste.
De fapt, fraza era un cod: the King voia să vorbească la telefon, pe linia codată. În acel moment se auzi o bătaie scurtă în ușă. The King puțin speriat, cercetă monitorul și răsuflă ușurat, era Bella cu cafeaua. Îi deschise ușa.
− Pune-o aici pe birou.
Ea așeză tava și aplecându-se ușor să-i toarne cafea în ceașcă, the King observă ceva care-i declanșă inexplicabil o stare de nervozitate.
− Gata, poți pleca! Apoi ridică tonul: De azi înainte să nu mai apari în fața mea fără… fără lenjerie intimă, că te concediez!
− M-am gândit că…
− Tu n-ai voie să gândești, tu faci ce ți se poruncește! Marș afară imediat! țipă the King. N-am chef de explicațiile tale! Hai cără-te, du-te odată!

Nervos ridică din nou receptorul și auzind clic-ul care-i confirma că poate vorbi în siguranță – dar, se înșela amarnic, oamenii colonelului reușiseră să-i spargă sistemul de securitate și să-i asculte toate convorbirile – formă un număr.
După mai multe apeluri, în sfârșit, auzi la capătul celălalt o voce somnoroasă:
− Da, vă rog !
Recunoscu imediat vocea lui Tom și foarte precipitat spuse:
− Imbecilule, tu dormi, ce-ți pasă că eu te caut! Dobitocu' dracu, ascultă-mă cu atenție, că nu repet.
− Păi…
− Taci! țipă the King de vibrară pereții. Reține: o sută douăzeci și trei, stop, din patru-n patru, stop, total trei! Terminat. Ai reținut?
− Da.
− Ok, pe curând, mai spuse the King și trânti telefonul.
Tom așeză receptorul în furcă, apoi deschise geanta de voiaj și scoase o carte. Avea coperțile așa de murdare și jerpelite, că nu se mai distingea ce titlu are și cine este autorul. Dar pe el, nici pe departe nu-l interesa acest lucru. O deschise repede la pag. 123, copie rapid cu litere mari de tipar, rândul patru, opt și rândul doisprezece, pe o foaie specială cu pătrățele. Cu ajutorul criptografului, sublinie niște litere, după care, folosind alt cifru, literele respective le așeză într-o ordine pe altă foaie și găsi cheia: „mn.h.12.rstrnt.clyps”. Cu ajutorul acestei chei, folosind dicționarul lor de prescurtări, formă o frază scurtă: „mâine ora 12 restaurant calypso”.
Mulțumit de reușită și frecându-și bărbia satisfăcut, începu să fredoneze ușor: „Mâine, fix la ora douăsprezece, trebuie să fiu la restaurantul Calypso… mâine voi fi mult mai bogat!”


A doua zi, înainte de miezul zilei, sună telefonul. Fill răspunse foarte repede.
− Căpitane, gata! Pregătiți-vă să fiți pe fază, azi debutați! Scena vieții vă aparține. Sunt ferm convins că scenaristul-polițist și-a îndeplinit misiunea și a instruit partenera, conform scenariului.
− Sigur, domnule colonel.
− Alte amănunte, la momentul oportun.
− Am înțeles, să trăiți!
Colonelul așeză receptorul în furcă. Era puțin supărat că oamenii lui încă nu reușiseră să decripteze scurta convorbirea telefonică, dintre the King și individul respectiv. Din alte puncte de vedere, totul se desfășura conform planul conceput de el și căpitan.
Tocmai deschisese ușița biroului să-și ia „stimulentul-doctorie” − un gură de rom! −, când sună telefonul și ofițerul de serviciu îl informă că domnul Elvis Teel, a fost reținut și se află în drum spre poliție.
− Bine, să-l duceți direct în camera specială pentru interogatoriu.
Apoi, savurându-și licoarea, începu să se plimbe cu pași aproape egali și foarte calm, ascultând a „n” oară înregistrarea convorbirii telefonice, frământat de gânduri și ipoteze: „Cine e persoana care primise mesajul? Nu cumva Tom!? Ce i-a transmis codat the King? Să comită o altă crimă?”
Deodată se opri, și, cu noua idee în cap, ridică receptorul apelându-l pe ofițerul de serviciu.
− Urgent, să plece cineva și să-l aducă la mine pe Marck, băiatul care supraveghează și întreține aparatura electronică din reședința domnului Elvis Teel. Dar urgent, urgent, da?

Câteva clipe mai târziu, colonelul coborând un etaj, intră într-un birou, unde, un ofițer specialist în tehnică, asupra unui pupitru, supraveghea niște monitoare.
− Să trăiți, domnule colonel! spuse acesta ridicându-se în picioare.
− Stai jos locotenente! Totul e ok.?
− Da, domnule!
Colonelul, după ce câteva clipe cercetă camera specială pentru interogatoriu, momentan goală, spuse:
− Locotenente, vreau concentrată puțin mai multă lumină, pe locul opus scaunului.
− Imediat! spuse acesta mirându-se.
− Perfect, așa e bine.
Colonelul își trase un scaun mai aproape de geamul despărțitor. Din acest birou, se putea auzi tot ce se discută și, printr-o oglindă specială se putea vedea tot ce se întâmplă dincolo. Își aprinse o țigară. Nu apucă să tragă decât câteva fumuri, când, văzu cum ușa camerei de interogatoriu se deschide și the King intră.
− Luați loc, domnule! îl auzi pe gardian că-i spune din ușă. Imediat va veni cineva să discute cu dumneavoastră.

The King nu se grăbi să se așeze. Rămas pe loc, cercetă scurt încăperea, apoi își înfipse adânc mâinile în buzunarele pantalonilor, legănându-se de câteva ori pe călcâie și vârfuri, iar un surâs ușor sfidător îi apăru în colțul buzelor. Își mai plimbă roată – mai larg și mai insistent de data aceasta − privirea prin cameră, apoi se aplecă, luă scaunul și-l mută în partea cealaltă a mesei, după care se așeză cu spatele spre colonel.
Colonelul zâmbi satisfăcut − deoarece the King reacționase conform planului strategic gândit de el − și se uită la locotenent, iar acesta deducând ce dorește, manevră niște butoane și pe monitor apăru fața lui the King în cele mai mici detalii. Acesta părea calm, pe fața lui încă nu se putea citi nimic, iară zâmbetul sfidător din colțul buzelor nu pierise în totalitate. După câteva minute, cu mâna stângă începu să-și ciupească, în joacă, buza inferioară. Se plictisi repede și trecu la studiul foarte amănunțit al unghiilor, apoi scoase din buzunarul sacoului un mic notes, un pix, și începu să deseneze.
− Locotenente, focalizează pe desen.
− Imediat!
„Bun procedeu pentru calmare!” își spuse colonelul după ce văzu figurile geometrice simple, desenate de the King: un pătrat așezat pe două cercuri, apoi un triunghi isoscel așezat pe pătrat, în care trasase multe linii frânte.
„Figurile geometrice sunt clare și bine proporționate, armonie perfectă dintre cele trei figuri de bază ale geometriei: pătratul, cercul și triunghiul… Liniile drepte, sugerează calm, bună stăpânire a emoțiilor, multă stăpânire de sine! Au trecut mai mult de zece minute și el tot desenează. Până la urmă cedează… mâna stângă deja a început să bată ușor un ritm în tăblia mesei.” Cu aceste gânduri, colonelul studia pe ecranul monitorului, desenul lui the King, încercând prin figurile geometrice, să-i înțeleagă modul de gândire. Fuma și aștepta să fie adus Marck, iar după aceea va avea timp și de o conversație amiabilă cu dumnealui.
Își privi ceasul, trecuseră puțin peste douăzeci de minute și the King tot desena, de fapt, acum retușa îngroșând ceea ce desenase, conturând mai accentuat figurile și creionând ceva în centrul triunghiului.
La un moment dat, un agent îl anunță pe colonel că a fost adus Marck, băiatul de la reședință.
− Bine, duceți-l la mine în birou! Vin și eu imediat.
− Am înțeles, domnule colonel! spuse agentul și părăsi încăperea.
− Locotenente, vreau focalizare maximă pe desen! Așa, mai în detaliu dacă se poate, stop, așa e bine! Cercetă preț de câteva secunde și din umbrele creionate, colonelul observă că se prefigura cifra unu și doi: „Pe el îl frământă în acest moment, ceva legat de aceste două cifre!”, gândi colonelul, apoi se ridică și părăsind încăperea spuse:
− Să filmezi tot ce desenează, așa mărit.
− Da, domnule colonel, am înțeles!

Îl găsi în birou pe Marck, puțin timorat, sta pe o jumătate de scaun, frământându-și mâinile prinse între genunchi. La apariția cam furtunoasă a colonelului, acesta se ridică.
− Să tră…
− Bună ziua! Te rog, stai jos tinere! Mă grăbesc foarte tare și nu am timp de formalități, cum te numești? îl întrebă, de parcă nu știa.
− Marck.
− Ok., Marck! Fii atent, o să asculți o convorbire telefonică și vreau să-mi spui cine sunt cele două personaje care discută! Sunt sigur că tu o să le cunoști după voce. Te avertizez: nu încerca să mă minți, deoarece o persoană o cunosc și eu!
Colonelul puse minicasetofonul în funcțiune. După ce scurta convorbire se termină, aruncă o privire întrebătoare spre Marck.
− Cred că este domnul Elvis Teel și Tom Cat.
− Adevărat, o persoană este Elvis Teel! Dar a doua persoană, ești sigur sau numai crezi, că este Tom Cat?
− Sigur… sunt sigur! Am vorbit de multe ori cu ei la telefon, nu fac nicio greșeală.
− Cine este, acest Tom Cat?
− Secretarul personal al domnului Elvis Teel, omul de încredere! Mâna lui dreaptă.
− Știi unde-l putem găsi?
− Nu știu, nu l-am mai văzut de trei, chiar patru zile.
− Obișnuiește des să dispară patru zile sau acum o face pentru prima dată?
− A mai dispărut câte o zi sau două, dar patru, niciodată.
− Crezi că la trimis domnul Elvis Teel, undeva?
− Nu știu.
− Despre cifrele pe care le înșiră domnul Elvis Teel, în convorbire, poți să-mi spui ceva?
− Cred că este un mesaj cifrat pentru Tom.
− Asta am dedus și noi, nu ne spui o noutate! Tu cunoști cifrul după care lucrează ei?
− Nu.
− Sigur nu-l cunoști ori nu vrei să-mi spui? Te avertizez: complicitatea este aspru pedepsită de lege, așa că, fii atent ce-mi declari. Noi, până la urmă vom afla dacă ai fost sau nu complice! trecu colonelul la intimidare.
− Nu! Nu cunosc acest cifru.
− Cunoști altul?
− Nu! Eu nu cunosc nici un cifru. Nu am folosit niciodată acest mod de comunicare. Domnul Elvis Teel, personal, se ocupă de asta.
− Cum? Prin intermediul cui?
− Prin telefon sau cu ajutorul celor două becuri din vârful clădirii…
− Bine, știu și asta! Alt mod?
− Nu mai știu.
− Despre, noul cod, „C&C'', nu știi nimic?
− Nu.
− Nu pot să cred că n-ai auzit niciodată, în convorbirile domnului Elvis Teel, despre acest „cod în cod”!
− Eu nu pot asculta convorbirile domnului Elvis Teel.
− Mă minți, știu că poți.
− Nu e adevărat, sistemul de audiție e programat în așa mod, încât acest lucru e imposibil din camera mea.
− În definitiv, cu ce te ocupi dumneata acolo?
− Supraveghez monitoarele și repar unele defecțiuni.
− Doar atât?
− Și asigur, doar când domnul Elvis mi-o cere, linia telefonică.
− Cea specială, cea codată! Pe care, bineînțeles, că nu poți s-o asculți!
Marck confirmă, uimit că ei descoperiseră și această linie secretă.
− Mă obligi să-ți reamintesc: dacă m-ai mințit, complice o să fie primul cap de acuzare, ai priceput?
Marck, clătină din cap în semn că da.
− În legătură cu ce-am discutat, mai ai ceva de adăugat?
− Nu, v-am spus tot ce-am știut!
Colonelul îl privi direct în ochi. Marck rezistă doar câteva secunde, după care coborî privirea.
− Te mai întreb o singură dată! Sigur nu mai ai nimic de spus?… Te întreb asta, pentru că eu știu mult mai multe și tu îmi ascunzi unele fapte.
− Nu… repet, tot ce-am știut, v-am spus!… Ar mai fi ceva, adăugă Marck, după câteva clipe.
− Spune, te ascult.
− Doamna Margaret a dispărut de câteva zile.
− Știu și asta! Altceva, mai ai de spus? îl întrebă colonelul apropiindu-se de birou. Trase sertarul și luă câteva coli pentru scris și un pix, apoi îl chemă pe gardian, atenționându-l:
− Chiar dacă termină declarația de scris, nu pleacă până nu vin eu.
− Da, să trăiți! răspunse acesta pocnindu-și ușor bocancii.
− Tinere, scrie acum o declarație, despre tot ce-am discutat noi, și poate, în timp ce scrii, îți mai amintești ceva! Vezi să nu omiți nimic!

După câteva minute, colonelul intra din nou în biroul de lângă camera pentru interogatoriu. Se apropie de geam, the King se plimba acum, chipurile agale, în jurul mesei, încercând să sugereze că este calm și stăpân pe situație, chiar dacă a fost lăsat să aștepte. Dar, observă colonelul, frământarea buzelor și mai ales strivirea ușoară între dinți a buzii de jos, trăda altă stare interioară.
− Ceva deosebit? îl întrebă colonelul pe locotenent, privindu-l în continuare pe the King.
− După aproximativ cinci minute, după ce-ați plecat dumneavoastră, nu a mai desenat. S-a ridicat și a început să se plimbe! raportă acesta.
− Mda! spuse colonelul întorcându-se spre el. Anunță-l pe căpitanul Fill Norman să vină urgent în acest birou, să asiste și dumnealui la interogatoriu.
− Da, domnule colonel, imediat!
Colonelul se întoarse iarăși să-l privească pe the King. Acesta, între timp, se așezase pe scaun și cu degetele ambelor mâini, vizibil, bătea un ritm alert în tăblia mesei. Privindu-l, colonelul își aprinse o țigară – gest care devenise în ultimul timp aproape un tic, înainte de a întreprinde ceva − din care trase doar câteva fumuri și o strivi în scrumieră. „Cred că a „fiert'' destul, este timpul să intru și eu în „fiertura'' lui și, de ce nu, în ritmul lui!” gândi colonelul în timp ce părăsea încăperea.

La apariția colonelul, Elvis Teel fără să se ridice de pe scaun, măsurându-l sfidător cu o privire rece din cap și până în picioare – la fel ca la prima întâlnire – cu vocea bine controlată dar accentuând pe un ton grav fiecare cuvânt, spuse:
− Abuz! Abuz și exces de zel se cheamă ceea ce faceți dumneavoastră cu mine, domnule colonel! Am să mă plâng forurilor superioare, pentru trata…
− Bună ziua, domnule Elvis Teel! îl salută colonelul cu o voce caldă și foarte calmă.
− Bună ziua!… răspunse el ironic. De ce sunt acuzat? De ce mă țineți aici ca pe un infractor, ca… ca pe un recidivist? Mă simt sechestrat, reținut împotriva voinței mele. Sunt un om de afaceri respectat în port și nu numai. Pierd o mulțime de bani. Pierd timpul și pentru noi oamenii de afaceri, știți foarte bine că… ăăă, timpul înseamnă bani.
− Da, domnule Elvis! Cunosc și eu acest slogan. Numai că, nu toți cei care pozează în onorabili oameni de afaceri și produc legal acești bani! spuse calm colonelul privindu-l foarte direct.
The King tăcu. Își miji ochii, încercând să-l înfrunte, dar brusc, din ironică, privirea lui deveni circumspectă și-și transformă fața într-un ușor surâs încercând să-și mascheze tulburarea.
− Mă rog! Nu înțeleg la ce faceți aluzie… De exemplu, zise arătându-i ceasul de aur, la ora doisprezece trebuie să mă întâlnesc cu un alt respectabil om de afaceri și dumneavoastră, mă țineți aici cu forța și fără mandat, așa că vă rog să-mi dați cât mai repede drumul.

„Deci asta era enigma celor două cifre, te frământă ora doisprezece, de aceea ai desenat tu acolo în carnețel, cifrele unu și doi, probabil că la ora respectivă trebuie să te întâlnești cu Tom. Oare de ce?”, gândea colonelul, privindu-l la fel de calm, chiar zâmbind uneori, scoțându-și mecanic din buzunar pachetul cu țigări, din care scoase una.
Cu țigara în colțul gurii, neaprinsă, îi ascultase perorația finală apropiindu-se de masă, scoțând din buzunar o hârtie, pe care o așeză tacticos, lângă mâna lui Elvis Teel.
− Poftim, citiți! Este documentul pe care-l invocați dumneavoastră, domnule Elvis Teel.
Acesta nu se deranjă să-l atingă, privi doar, apoi comentă mai moale:
− Mă rog, dar aici m-ați adus fără mandat… Când am cerut să mi se…
− Ne cerem scuze pentru asta! O lipsă de sincronizare din partea noastră, îl întrerupse colonelul învăluindu-l, de data aceasta, într-o privire rece, care se fixă drept în ochii lui.
- va urma -