poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 910 .



Umbre (Fantomele trecutului) 13
proză [ ]
Partea a doua - Răzbunarea, Cap. I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [armaghedon ]

2014-03-01  |     | 



A doua zi dimineață, se trezi cam în jurul orei șase. Își prepară o cafea și cu cana în mână se așeză la masă unde avea pregătit de cu seară un morman de coli de scris. Era obișnuit ca dimineața devreme să scrie până pe la prânz, iar după masa își rezerva două ore de somn și două de redactat lucrarea anterioară. În ultima vreme trăia din ce în ce mai mult retras și se afundase cu totul în muncă. Doar așa se putea liniști. Medicul său din Logan City îi recomandă să facă ceea ce-i place, dar să nu neglijeze nici socializarea cu cei din jur. La început nu prea îi plăcea să aibă a face cu oamenii, dar lipsa lor îi afecta mult romanele. Așa că, după ce văzuse una dintre edițiile emisiunii "Profesioniștii" moderată de Eugenea Vodă pe TVR Internațională unde fusese invitat scriitorul Florin Iaru care în timpul emisiunii spusese și aceste cuvinte: "Prozatorilor, ieșiți în stradă. Nu neglijați semenii" - poate nu exact așa, dar îndemnul era același - îl ascultă și avea timpul său pentru ieșire, pentru comunicare.
În dimineața aceia avea să îl aștepte pe Ilknur Pușcașu la ora nouă în gară la Frasin, de aceia trebuia să-și întrerupă mai devreme scrisul. Cu o zi înainte o rugase pe Maricica să pregătească camera alăturată pentru cel ce urma să-i traducă cartea. Se gândea că ar putea lucra mult mai bine dacă ar locui împreună. Despre sosirea traducătorului îl informase directorul editurii cu o seară înainte.
Cu toate că amintirile despre Lili îl copleșeau, avea o oarecare plăcere să și-o amintească pe aceasta, să revadă, să simtă fiecare colțișor unde împreună s-au iubit, au fost fericiți. Nu avea niciun rost să se ascundă de trecut. Și așa ultimii ani îi trăise în trecut.

La ora nouă fără un sfert era pe peronul gării din Frasin. Gara era mică, pustie și murdară. Doar câțiva câini vagabonzi se mai găseau pe peronul ce cândva fusese cimentuit, dar acum era tot spart, plin de găuri și pietriș. Acceleratul București-Vatra Dornei opri scârțâind greoi. Din tren coborî doi bărbați în vârstă, îmbrăcați sărăcăcios și o femeie tânără, la ptru ace, cu o valijoară mică roșie și o poșetă de culoarea laptelui cu cacao asortată cu costumașul format din pantaloni și sacou un pic mai închis la culoare față de poșetă. Aceasta își roti odată privirea pe peron răsfirându-și părul blond, bogat, apoi se îndreptă cu pași siguri spre el. Lucian îi aruncă o privire fugitivă continuând să privească spre ușile trenului din care nu mai cobora nimeni. "O fi pierdut trenul sau s-o fi coborât în Gura Humorului". Între timp, tânăra, ce nu părea a avea mai mult de treizeci de ani, ajunse în fața lui și se opri.
- Domnul Jora? Lucian Jora?
Bărbatul o privi uimit.
- Eu sunt Ilknur Pușcașu. Pe mine mă așteptați.
- Da. Pe dumneavoastră.
Începu să-și revină. "ce ți-i și cu numele astea străine!" Deci Ilknur era o "ea" și nu un "el". Asta era o problemă pentru el care îi pregătise camera liberă din casa bunicilor crezând că-i bărbat, iar acum îi dete toate peste cap. "Voi vorbi cu Maricica ca Ilknur Pușcașu să stea la ea" își zise în timp ce o conducea pe aceasta la mașină.
- Cum ai călătorit? întrebă el în timp ce băgă în viteză.
- Groaznic. Trenurile astea sunt de pe timpul lui Papură Vodă. Vroiam să vin cu mașina, dar nu pot conduce mult. Obosesc la drum întins. Dumneavoastră?
- Bine. Din București am venit cu avionul, doar din Suceava am condus... A... și te rog să renunți la formalități. Nu sunt obișnuit.
- O.K.
- M-a derutat un pic... de fapt chiar mai mult numele tău... Am crezut că... ești bărbat.
- Te deranjează?
El râse zgomotos.
- Nu. Doar că plănuisem să dormi la mine. Acum... Nu știu... Voi vorbi cu vară-mea să stai la ea.
- Dar ce, ai doar o cameră?
- A... nu. Am două, doar că... sunt probleme cu baia cu...
- Domnule Jora, nu mă deranjează. Am crescut la țară și doar de un an stau în București. E suficient să am intimitatea necesară.
- Bine. Cum dorești.
Când ajunseră la casa lui, nu mai fu chiar așa de încântată de condiții, dar nu mai dădu înapoi. Se resemnă și se instală în camera pe care i-o arătase Lucian. Cel mai mult o deranja patul cu saltea din paie și Lucian opsevă acest lucru.
- Mâine îl voi schimba. Nu am mai avut timp de cumpărături.
Nu mai spuse nimic. Se resemnă și înghiți. Era la a doua s-a carte pe care o traducea și prima dată când lucra direct cu autorul. Fusese încântată atunci când directorul editurii o alesese pe ea și acum se temea să facă remarci stânjenitoare ce ar fi putut duce la eșuarea ei în această misiune.
- De când începem?
- De mâine cred că e cel mai bine. Vrei cafea?
- Nu, mulțumesc.
- Mă duc să pregătesc masa. Te chem eu. Acum te las să te odihnești.
După ce îi explică cum stăteau lucrurile pe acolo, o lăsă și ieși. Se duse în camera lui care ținea și de bucătărie unde prepară un piure de cartofi cu mici și o salată. Apoi o chemă la masă. Nici de meniu femeia nu prea fu încântată, dar mâncă tot ce i se puse în față. Lucian după ce termină de mâncat își puse o ceașcă cu cafea și se așeză la masă. Își aprinse o țigară și trase cu saț aer în piept. Ilknur strâmbă din nas întorcându-și fața.
- Te deranjează fumul de țigară?
- Nu neapărat, doar că...
- Stai liniștită. Ies afară.
Ieși. Începea să-l enerveze fătuca. Patul nu-i place, mâncare nu, țigara nu. Ar fi trebuit să o lase să stea la hotel. Își bău cafeaua pe gang privind înspre brazii ce erau mult mai înalți și mai groși ca ultima oară când îi văzuse. După un sfert de oră ieși și Ilknur.
- Îmi pare rău că te-am făcut să ieși afară. Nu trebuia. Puteai fuma acolo liniștit, doar e casa ta.
- Nu-i nimic. Oricum afară e mai bine... De unde vine numele tău.
- E turcesc. Mama mea a fost turcoaică, dar tata român. Mi-au pus două nume: Ilknur mama, iar tata, Cristina.
- Pot să-ți spun Cristina? Îmi e mai ușor să pronunț și îmi pare mai feminin.
Ea zâmbi arătându-și dinți albi, mărunți.
- Sigur.
- Bine. Poți să mai rămâi. Eu intru să mai lucrez ceva.
- Și eu o să intru să mă schimb și să fac o plimbare pe aici. E foarte frumos. Nu sunt urși sau lupi, nu?
El râse slab.
- Nu așa de aproape de sat.
Intră cu gândul să strângă masa și să doarmă un ceas două. Mare îi fu mirarea când văzu că totul fusese spălat și pus la locul lor. Se întinse pe pat și închise ochii. Cel mai ades își amintea de ochii ei, mari, negri, încrustați de gene lungi stufoase. Ochii aceia cu care îl privea ades pătrunzător, de parcă ar fi încercat să-i vadă până în inimă, să vadă dacă și el o iubea la fel de mult ca ea. Trecutul... mereu trecutul... Lili... aceiași surâzătoare Lili... Nu l-a părăsit niciodată.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!