poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1184 .



Soare cu dinți
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2014-02-02  |     | 



În șapte, Doamne. Într-o mie sau în câte vrei tu. Să Împarți durerea asta. Și neputința. Nu am cu ce s-o mai vopsesc. În ce s-o mai îmbrac. Nu știu cum s-o mai mint că nu există. Aș arunca după ea cu dimineața. Ce să fac eu cu soarele. La ce-mi folosește. Așa alb cu dinți și zâmbet într-o parte. Să se ducă. Să se rostogolească cu toate oglinzile lui în care se lățește orice tablou pictat cu flăcări. Tablou. Da. O amprentă pe jumătate a adâncului. Și flăcări. Aburul acela mișcător dintre zori de nimic. În care ai vrea să fii ca ieri dar te strânge pantoful, sau cercelul sau fardul de doi bani ce-ți mânjește sufletul în galben - murdar și strălucitor. Ce să fac cu Biogio Antonacci. În care ureche să-l pun. De gâză, maimuță sau alt om. Omul acela liber să fie fericit de la un capăt la altul. Care să urască prizele din extreme în care se pune ca un călău și stă cu mâinile încrucișate către erori.

Mai bine scriu un haiku. Scrobit și oficial. Aurit pe mijloc (într-un fel special) cu mersul înainte. Sau dau jos de pe pereți toate tablourile și poveștile. Schimb culoarea tavanului și desenez pe el un alt pământ. În care aș putea să calc fără să am nevoie de cer. De lumină. De muzică. De poezie. De...Doamne, câte lucruri strâmte ar putea să mă încapă, astfel!... Și scările acestea, decise să coboare, ar putea să urce. Nu contează spre ce. Deșertăciune. Minciună. Locul unde se întâlnesc toate narațiunile goale de noi. Cu unghii ascuțite de vrăjitoare.

Sau...mai bine povestesc strămoșilor despre singurătate. Despre cum bat clopotele noaptea, pe străzi, când demonul vine tiptil și te trage de urechi că ai fost bleg de bun. Și cinstit. Și credul. Și...Doamne, aș arunca , totuși, și cu luna. În popicele puse mereu în piciore, de cine urmează, chiar dacă au cădere ebrioasă. Ce contează. Deși, dacă aș gândi bine...aș putea să-mi dau în cap cu ea. Cu luna. Să-mi vină mintea sub tălpi, acolo unde trebuie pentru a fi bine.

Totuși...ar fi oportun să cânt. Așa. Neauzit. Nemaipomenit. Oricum, nu ascultă decât cucii. Specie pe cale de dispariție. Sau să compun ceva despre ordinea interioară și exterioară. Conturul este flu mereu. Permite intruziuni de orice natură. Ce piesă muzicală grozavă. Ar dansa și pereții până ar cădea unul peste altul. Pănă ...până prin clepsidra cu sunete ar curge ciment, tăceri, fire de orice fel, legate sau nu între ele cu țipete, lacrimi, nedumeriri, frustrări. Doar așa ar mai putea să se vadă câte puțin din ființa normală.

Este târziu, Doamne. Cu durerea mea nu ai făcut nimic. Am încercat să uit, certându-te. Voi pleca acum. Haihui. Pe străzi atât de umblate de fericire. Încât biata mea tristețe se va simți în plus. Și, de jenă, va zâmbi tâmp. Va mai experimenta o minciună despre cum este să ridice umerii când ar vrea, de fapt, să-i cadă - umbră peste pietre și străzi parfumate...Asta este!

Ileana Popescu Bâldea
31 ianuarie 2014

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!