poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3174 .



Poveste despre Mița sau Oile copilăriei noastre
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [VitV ]

2014-01-28  |     | 



„Da’ acum, bunic, mă întreb: nu cumva e mai înțeleaptă oaia și negara? Ele doar nu-și vorbesc de zei, credințe, nici nu se proclamă domni peste oceane și planete necălcate, peste alte nimicuri...”
Vasile Vasilache, „Elegie pentru Ana-Maria”



În una din poveștile anterioare vă povesteam despre cum l-am făcut pe bunul meu cu oi… Vă mai povesteam și despre o oiță brumărie... Nu știu cum alții, copiii ca copiii, care cu un cîine, care cu o pisică, care cu un hamster ori un papagal, dar eu unul am avut o oaie.

Și se făcea că eram mici, și se făcea că toți ai mei erau cu mine, și eu cu ei, și toți împreună, și era bine:

În fiecare primăvară oile bunelului, ca și oricare alte oi ce se respectă, se puneau pe fătat. Așa le este menirea. Că d-aia și ține țăranul oi: să fete și să dea lapte. Noi veneam cu părinții la bunei de cu vineri și plecam înapoi la oraș duminica. Tătuca făcea ce știa el, dar în această perioadă, cînd ajungeam la bunei, întotdeauna erau cîte un mieluț-doi în ocol și noi cu soră-mea ne jucam cu ei cît ținea ziua de mare (noroc că nu erau zilele încă prea lungi). Cam atît dura însă idila noastră: un week-end.

Bunelul mai mult de 6-7 oi nu putea să țină, pe atunci pielicica de „caracul” era încă prețuită (iar efectul cîrlionțat de „caracul” la mieluți nu ține decît cîteva zile) și cînd veneam peste o săptămînă ori nu mai găseam mieluții în ocol, ori găseam alții... Dispariția mieilor rămînea un soi de acord mut și tacit, niciodată verbalizat, între ai casei... Ne protejam reciproc. Sacrificarea mieilor făcea parte din tabu-ul familiei. Așa era rînduiala. Așa se cuvinea. Noi nu puteam să-i spunem nimic bunelului, căci involuntar însemna să-l acuzăm de miel-ucidere... Iar bunelul ce era să spună?...

Dar iată că se întîmpla minunea: într-o dimineață de sîmbătă, cînd am dat pe la ocolul oilor, în mijlocul mițoaselor de o culoare indefinită de un brun-gri-negru murdar și spălăcit, în loc de un mieluț negru cum erau ei de obicei, zburda un cîrlănaș brumăriu! O pată de lumină de un gri-albăstriu deschis care efectiv iradia lumină și blîndețe biblică... Unul Dumnezeu știe ce mutații genetice și de unde i s-a aruncat semința! Și cum tocmai citisem la școală lacrimogena (dar atît de frumoasa) povestioară a lui Mihail Cibotaru, mieluța noastră a fost botezată pe loc: avea s-o cheme Mița!

(Din cîte am înțeles, această extraordinară povestire a fost scoasă din programul școlar... cu ce-o fi păcătuit oare? O fi cariera politică a autorului cauza? Dacă acesta ar fi răspunsul, atunci ar trebui să-l interzicem și pe marele ideolog și promotor al legionarilor, Micea Eliade, și mulți alții... Poate ar fi cazul să ne lămurim ce predăm în școli: literatură sau politică?)

Dar pe măsură ce treceau orele, extazul și fericirea noastră se preschimba în neliniște... Duminică seara noi plecam la Bălți... Nu se putea! Numai nu Mița! Mița trebuia salvată! Nicio cutumă seculară nu putea să ne stea în cale! Am decis să mergem la bunelu’ să luptăm pentru viața mieluței. De fapt, nu prea a fost nevoie de mari eforturi, tătuca Ștefan a cedat fără a opune rezistență, dar noi tot nu eram încrezuți... Oare de puține ori mint adulții? Crezînd că fac un mare bine copilului, chipurile să-l ogoiască... Atunci, la moment... Dar ce crede oare piciul cînd descoperă că a fost mințit mișelește de oamenii în care ar trebui să aibă poate cea mai mare încredere?... Așa că noi am tot continuat cu sîcîitul: am rugat, am amenințat (cu ce puteam noi, copiii, amenința), am cerut să ni se dea „cuvîntul de cinste”... Și doar atunci cînd tătuca ne-a spus că oricum a venit timpul să reînnoiască semința la oi și că nu are ce face cu o blană brumărie pe lîngă celelalte negre (argumente de doi bani, dar sărmanul nu mai știa nici el ce să mai găsească ca să-i dăm crezare), ne-am lăsat de capul lui... Suspiciunea și anxietatea ne-a măcinat totuși toată săptămîna următoare...

Tătuca s-a ținut de cuvînt! O săptămînă mai tîrziu Mița era în ocol!

De acum încolo Mița a fost corcolită și alintată cum nicio oaie nu a fost răsfățată nici pînă la ea, nici după!

Și a fost o vară în care am cutreierat toate sărăturile și dealurile Nicorenilor cu Mița mereu după noi, care ne urma mai ceva ca un cățeluș. Și a fost zbenguială și hîrjoneală, și întreceri la viteză cu cîrlanul (să știți că aleargă al naibii de repede oile!). Și a fost pînă și o bătălie pe cinste cu un băiețandru din mahala, care - ce obrăznicie! - vroia să călărim cîrlanul. Și a crescut Mița, și din cîrlan s-a făcut mioară, și din mioară s-a făcut oaie...

Dar, ori de cîte ori ne vedea, Mița alerga neapărat drept la noi și căuta cu botul ei umed pe la mîinile noastre, sigură fiind că se va alege cu ceva gustos... Iar cînd mergeam vara la stînă cu tătuca era suficient să strig odată-dădăori: „Miiițaaaa” și toate oile bunelului se alegeau singure, ieșind grămăjoară din turmă și venind spre noi cu Mița în frunte. Celelalte surate ale Miței au înțeles repejor sistemul: noi, copii cu simțul echității dezvoltat de mici, nu puteam să nu le facem parte din gustoșenii și celorlalte, bine-bine, nu chiar dreaptă, căci aveam totuși vedeta noastră...

Și a trecut de atunci un sfert de secol... Și încep a mă face și eu acum brumăriu pe la tîmple...

Povestea dată a avut un final trist și banal. Mița și toate oile tătucai au fost vîndute în toamna lui 1988... Oricît de mult n-am fi vrut, dar oi în apartament nu prea ține lumea...

Nu știu cum alții, copiii ca copiii, care cu un cîine, care cu o pisică, care cu un hamster ori un papagal, dar eu unul am avut o oaie!

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!