poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 900 .



Stăpână pe timpul meu liber 20
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2014-01-20  |     | 



Un telefon de la Pontic m-a scos din amorțeala de zi cu zi; luând mașina de data aceasta pentru a nu mai primi bobârnace de la Pontic am zburat către mare. Nici nu-mi venea să cred îngrijorarea lui Pontic pentru Angela, ultima oară când am văzut-o toate erau foarte bune. Bine, că ar putea fi o farsă de zile mari din partea lor, asta nu se pune!
Am parcat mașina în spatele cârciumii lui Alfonso și m-am dus în cea mai mare grabă către casa lui Păpușoi. Lacătul era pus pe poartă, semn că moșul trăia foarte bine mersi în căsuța lui, totuși asta nu-mi era de-ajuns. M-am uitat în jur însă nu era nici un copil, cu toate că ar fi trebuit să se scoale la ora aceea, iar gardul, sunt aproape sigur, n-ar fi rezistat să-l escaladez. O bătrânică totuși părea că o să mă salveze din această situație.
- Bună ziua!
- Bună ziua! Dacă-l așteptați pe moș’ Păpușoi să știți că e plecat la oraș cu treburi, că de bolnav… nu l-am văzut niciodată.
- Și ce treburi o fi având, că nu mi-a spus?
- A, niște treburi cu pământul acesta de are casa pe el, cică vrea să-l doneze.
- Cum așa?!
- Nu știu!
- Ori nepoțelului aceluia simpatic, băiețelul care îl mai ajută la treburi?
- E posibil, că Victoraș are lipici la oameni.
- Auziți doamna…
- Frosa mă cheamă, domnule! Da, eu știu cine sunteți, domnul acela de are grijă de doamna Angela.
- Mă bucur foarte mult doamna Frosa, dar tocmai vroiam să vă întreb dacă ieri l-ați văzut pe moș’ Păpușoi prin preajmă, că doar e primăvară…
- A, parcă l-am văzut, nu știu exact, dar pe Victoraș sigur l-am văzut sărind gardul, cum îi este obiceiul.
- Probabil după moș’ Păpușoi.
- Da, că acuma cred că-l mai caută „boierii” la spațiile verzi.
- Dar pe cei din familia Pontic?...
- A, ei sunt altfel de „boieri”, te duci singur la treabă la ei, fără să te cheme nimeni.
- Aveți idee dacă moș’ Păpușoi s-a dus la familia Pontic, să se apuce de pădurice?
- Nu știu, mamă, că doar trec, ca orice om, de vorbit nu mai ai cu cine, că-s toți plecați după treburi, că-i bătrân, că-i tânăr…
- Așa este, vă mulțumesc pentru binețe, doamna Frosa.
- A, mie să nu-mi zici doamnă! Noi aici în sat nu prea ne domnim, domnu’ Duran.
- Dar dumneata?
- Așa se cade la domnii de la oraș.
- Bine, la revedere!
- Să trăiești, să mai zăbovești pe la noi, că toate sunt bune pe lângă dumneata.
- Mulțumesc! La revedere!
Am luat mașina și m-am prezentat urgent la vilă să văd care este problema. Pontic era pe prispa uriașă de la intrare trăgând cu nesaț dintr-o țigară, ventilând fumul de două trei ori între gură și plămâni. Avea o față calmă pe care cu greu puteai citi ceva ca și altă dată. De cum m-a văzut, a aruncat mucul de țigară și a dat cu mâna fumul din jurul său, ca un copil prins la fumat.
- Bună ziua, domnule Pontic!
- Bună frumosule!
- Care este problema, domnule?
- Liniștește-te, după atâta trafic ai nevoie. Pe mine mă omoară drumul.
- Cum spuneți dv.
- De ce te-am chemat, Angela spune că ieri s-a întors soțul ei din voiaj.
- Și?
- Toate bune, numai că noi, familia, nu l-am văzut pe aici de mult, iar în ceea ce privește legăturile cu mine au fost deja anulate.
- De ce?
- N-am fost eu vinovatul, că doar vezi foarte bine, sunt în stare să iubesc și un străin de casă!
- Eventual să-l și…
- Orice copil care are capacitate, merită să fie strunit ca atare.
- Sunt de acord, dar tot n-am înțeles care e nenorocirea; Angela era mai stabilă ca mine când am plecat.
- Ești sigur?
- Absolut.
- Atunci poate că am torturat-o eu prea mult cu problemele…
- Ce probleme?
- De serviciu, nimic important!
- Nu cred că problemele de serviciu ar deranja-o prea mult, ba, din contră, cu tot respectul domnule Pontic.
- Ai dreptate, îi place foarte mult să lucreze, mai ales de când te are pe tine.
- Totuși, care este chichița?
- Nici Angela, să fiu sincer, nu cred că își aduce foarte bine aminte de el.
- Cu tot respectul, în tot ce am făcut cu Angela, de fiecare dată am încercat să țin deschise legăturile cu familia.
- Cu mine s-a văzut Duran, dar nu știu cu…
- Întotdeauna, de fiecare dată, ne aduceam aminte de faptul că suntem persoane responsabile în ceea ce privește căsătoria.
- Sunt de acord cu tine, domnule Duran, dar unde este buba atunci?
- Poate că soțul este mai de mult aici, numai că Angela a văzut probabil că dumneata ai simțit prezența acestuia și știind că te supără…
- Dar nu mă supără! E bărbatul ei, să facă ciorbă cu el!
- Totuși, poate că nici Angelei nu-i place ciorba aceasta.
- Crezi că termenul este deplasat!?
- Oarecum.
- Adică eu să fiu cauza căderii ei, sărăcuța!
- Este posibil să se declanșeze fenomenul acesta ca unui copil căruia îi descoperi jucăria interzisă.
- Da, nu i-am interzis să se vadă cu soțul ei!
- Totuși, așa cum am simțit eu, fiind neutru, la Angela sentimentul se înmulțește cu mult mai mult…
- Cred că am nevoie și eu de sprijin. Eu care credeam că sunt invincibil. Cum crezi că pot repara toată tărășenia aceasta, Duran?
- Pentru dumneata este mai simplu, să văd ce pot face eu pentru voi.
- Bine spus, să mergem la Angela.
Angela era pe unul din fotoliile din piele de două locuri, chircită, cu un pled pe ea, probabil aruncat de tatăl ei.
- Aici stă de când am venit, nu vrea să se ducă în camera ei să se odihnească.
- Dv. ați fost în camera…
- Nimeni nu a fost Duran, poate decoratorii.
- Angela, bună! Sunt eu, Duran!
O privire rătăcită cu niște ochi roșii mă privi de sub pled, dar, la vederea tatălui ei, jumătatea de față se înroși foarte tare, iar gemete ușoare încercau să oprească plânsul. L-am luat pe Pontic de mână trăgându-l înapoi afară, fără să mai spun nimic.
- Noroc cu vremea asta, domnule Pontic.
- Pot să fumez?
- Sunteți la dv. acasă.
- Ce te face să crezi că soțul Angelei a fost aici de curând?
- Să mergem la cabană.
- De ce?
- Doar de dragul soarelui acesta plăcut.
- Bine!
Am mers tăcuți până la scorbură, trecând pe lângă frumusețea vișinie ca și când nici nu era acolo. În fața scorburii trase un fum adânc din țigară și stinse restul pe scoarța copacului, cu grijă mare, fiind atent la chiștocul rămas și-l băgă în buzunar.
- Toate drumurile duc al scorbura aceasta, s-ar spune, domnule Pontic.
- Ai dreptate! Cred că este locul cel mai comod din lume, domnule Duran.
- Aici! Mai comod decât un pat din cabană?
- Sălbăticia asta a atras neam de neamul meu, de fiecare dată, cu sau fără cabană, vilă, dacă vrei.
- Deci aici venea…
- Da. Este locul în care sexul are gust, dacă-mi permiteți, domnule Duran. Poate că este o exprimare prea arhaică, dar adevărată.
- Și cum s-a transmis de la generație la…
- Prea mult nu am avansat în pădurea aceasta, poate tatăl meu cu Păpușoi au cutreierat-o, cu cei care aveau grijă de garduri, dar până aici am ajuns să fi sigur și odată ce te-ai adăpostit aici de o ploaie sau ai stat la umbră, imaginația îți joacă feste și totul devine un drog nenorocit de care nu poți scăpa.
- Poate că drogul este în sângele dv. al familiei Pontic, pentru că și pe mine m-a prins ploaia aici, dar n-am vrut să revin.
- Mi-a povestit Angela ceva, dar probabil că ai căzut în plasa poveștii cu cerbul tatălui meu și acest lucru aducându-te aici, nu ai venit de bună voie sau mânat de febra dragostei.
- Până la urmă cât adevăr există, în toată povestea acesta, poate că tatăl dv. chiar avea un cerb în această pădure?
- Până acum ar fi fost o grămadă de căprioare aici, de atâția ani!
- Poate că a cumpărat doar un cerb, de dragul visului său.
- Mă faci să cred în visul lui, dar crede-mă, că de fiecare dată se întorcea cu găleata intactă, având nutrețul sau sarea pe care le lua cu el. Este și acum o găleată în magazioara de lângă cabană, în care avea sare, cred că are sare și la ora aceasta. Nu este decât un vis căruia i-a dat viață fără să-și dea seama de amploarea sa, nu vroia decât să ne oprească a cerceta prea mult intimitatea lui.
- Viața unui vis…
- Exact, dacă ei nu visau la scorbura aceasta, poate că ea nu exista pentru noi.
- Dar scorbura este în fața noastră, pe când cerbul nu a fost văzut de nimeni.
- Ba da, de tata!
- Bine spus.
- Și poate de dumneata!
- Și mai bine spus!
- Chiar așa, l-ai văzut!?
- Doar l-am visat. Oboseala plus pădurea aceasta prea aproape de cabană, m-au făcut să cred în visul meu.
- De, ce să-i faci, familia cere sacrificii!
- Familia este un beneficiar complementar, domnule Pontic, însă ale mele sunt mult mai deosebite decât par.
- Asta n-am să-nțeleg eu la genul acesta de oameni, cum le place lor să sape în mințile semenilor, să le așeze toată țărâna aia în bucăți, frumos, la locul ei. Auzi ție chiar îți place ce faci, nu-i așa!?
- Altfel nu mai eram aici.
- Și asta este adevărat, însă, uneori, mie îmi pare ceva anapoda să sapi așa, doar să așezi lucrurile la locul lor, fără să te agăți de…
- Face parte din…
- Auzi, crede-mă! Mie mi-ar fi foarte greu să rămân neutru, așa cum spui dumneata.
- Prin natura…
- Am înțeles, Duran. Acum am înțeles că ai vizitat nenorocita asta de văgăună, văzând lucruri, mai des decât ai fi vrut, numai că nu ai voie să mi le spui, prin natura faptului…
- Exact, domnule Pontic.
- Acum că am stabilit împreună că trebuie să fiu mai bun cu cei din jur, cum rezolvăm cu Angela… nu cred că mai ține la mine…
- Opriți-vă, domnule Pontic, înainte de a spune o prostie care poate să vă afecteze pe dv. nu pe mine.
- Deci în loc să mă asculți…
- Sunt plătit doar…
- Am înțeles, sper că asta a fost doar pentru frunțile noastre.
- Exact. Angela vă iubește mai mult decât credeți, numai că acum corpul ei a ales să reacționeze astfel. Oare la cine a apelat imediat ce a trecut prin momente grele, cu toate că eram și eu pe aici?
- Corect. Ai dreptate. Sunt de acord cu aceasta, mai ales când i-a fost blocată intrarea în văgăuna asta… da, ai perfectă dreptate.
- Sper că-i spuneți văgăună doar din dragoste.
- Numai din dragoste, dar simt o oarecare, nu știu cum să-i zic, atunci când sunt oameni străini în jurul ei…
- Este firesc, dar să știți că veți simți același lucru și cu oameni cunoscuți pentru că apărați teritoriul.
- Chiar așa de primară este treaba?
- Mult mai primară decât v-ați închipui.
- Este rău în cazul acesta. Doar n-o să-mi spui că toată nenorocirea pleacă de la scorbura aceasta!
- Nu.
- M-ai liniștit!
- Sper că da! Sper, în același timp, să gândiți cât se poate de constructiv, pentru a așeza cum se cuvine brazdele de gazon ale Angelei.
- Frumos, Duran. Uite, simt cum se leagă ceva frumos între noi doi. N-ai vrea să-ți dau ceva mult mai puternic pe mână? Simt că nu mai am putere și nu știu cum să joc.
- Deocamdată doar vă ajut, am destule de făcut și mai ales o groază de hârtii nerezolvate pe biroul de acolo.
- Poate găseam pe altcineva pentru hârtiile alea și tu…
- Domnule Pontic…
- Bine, Duran. Am înțeles, dar dacă te răzgândești, puteți lucra cu toții în compania asta căreia nu-i mai fac față.
- Deocamdată am ce face, iar pe Maria n-o scoatem de acolo în ruptul capului.
- E prea mult volum pentru sfârșitul de săptămână, măi copilule.
- Înțeleg, dar să lăsăm discuția aceasta pe altă dată.
- S-o aduci și pe Angela aici. Mica văgăună are efecte miraculoase, Duran.
- Aveți dreptate, domnule Pontic.
- Acum că sunt mai luminat, eu am să mă retrag și vreau ca la începutul săptămânii să-mi dai vești bune despre Angela mea.
- Sper să fie de bine, domnule Pontic.
Pontic a șters-o obosit de atâta pălăvrăgeală și totodată liniștit, știind că odorul lui a rămas pe mâini bune. M-am dus în biroul meu, la masa plină de hârtii, pe care nu le vedeam acuma, m-am așezat tăcut, făcându-mi ordine în cap, dar așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, nu reușești niciodată să prinzi în totalitate somnul de dimineață, pentru că ți-ar mai trebui o noapte, telefonul sună aducându-mă la realitate.
- Bună, Maria!
- Speram să aflu ceva înainte de a te suna, dar acum mă gândesc că nu vreau să fiu și eu contaminată. De ce ai plecat atât de repede?
- Maria, crede-mă! Este cum ai citit în biletul de pe birou, oricum sunt în grafic cu toate, doar sunt în week-end, iubita.
- Care îți este urgența Duran?
- Angela.
- Mi-ai spus că era foarte stabilă când ai plecat!
- Da, numai că a intervenit ceva.
- Ce anume, Duran, sper că nu mă minți?
- Nu, iubita, dacă vrei, poți veni încoace cu trenul, Pontic este terminat, cică a venit ginerele cu care are o ceartă mai veche sau, mă rog, o disensiune.
- Am înțeles.
- Problema cealaltă sper că ai închis-o.
- Da, să trăiți!
- Vezi tu ce trăiți îți dau eu, dacă…
- Sper să stabilizez clienta și vin acasă cât mai curând posibil, Maria.
- Normal că vei veni la treabă luni, acum muncim în locuri diferite, dar sper că va veni o vreme când vom fi, măcar unul din noi, liberi la sfârșitul săptămânii, Duran.
- Să…
- Nu mai spune nimic, Duran, copilul nostru are întâietate.
- Evident, Maria.
- Atunci roagă-te de sănătate și muncește, Duran.
- Pa, Maria!
Telefonul era singura sculă care mă tulbura la ora aceasta. Eram între două lumi diferite și vroiam să le rezolv problemele, mâncat de intrigile urâte ce se petreceau în mine. Niciodată n-o să imaculăm viața noastră odată ce am intrat încălțați în ea. Telefonul își făcu din nou datoria văzând, în sfârșit, biroul în care eram.
- Alo! Da, Angela.
- Duran, tata a plecat ca un laș, sper că nu faci și tu același lucru.
- A plecat, pentru că cineva trebuie să plătească facturile, Angela.
- Frumos, apără-l acum! Bine, Duran!
- Nu apăr pe nimeni, dar mai bine lasă că vin eu la tine.
- Bine, vino mai repede!
M-am ridicat de la birou și am intrat în cabană, să-mi las ceva mai puține haine pe mine, se pare că era o zi călduroasă în această primăvara plină de năbădăi. Ochii mi-au căzut din greșeală pe cartea ce mi-a deschis uimitorul loc. Am luat cartea înfrigurat și am răsfoit pagină cu pagină în cea mai mare viteză, căutând ceva subliniat în ea. Nimic nu mi-a atras atenția, iar reparația făcută arăta perfect, nimic nu demonstra că acel volum a fost cât de cât demolat. Am lăsat cartea să se deschidă singură, ca în copilărie și am observat că una din pagini este mai închisă la culoare, semn că acolo s-a zăbovit mai mult. Cititul paginii nu mi-a arătat prea mare lucru, doar că era un pic mai sentimentală, dar nu mai puteam zăbovi și am luat numărul paginii punând cartea la loc. Angela era tot la locul ei, de data aceasta mai relaxată, stătea normal pe supla canapea sau asta vroia să-mi arate ațintind ochii roșii către mine.
- Duran!
- Angela! Sper că ți-a priit!
- Da, mi-a fost bine!
- Și de ce n-ai folosit patul, ca orice om căsătorit?
- Patul meu este numai…
- Spune Angela.
- Am plecat cu gândul în altă parte și tu m-ai scos din țâțâni. Era atât de bine, parcă nu mai aveam nevoie de nimic.
- Poate că ai adormit cu ochii deschiși.
- Se poate?
- Cred că da.
- Poate că am visat, Duran. Asta vrei să zici, nu-i așa?
- Nu mă leg de visele tale, așa cum nu mă leg de lucrurile tale intime.
- Duran, eu sunt la mine acasă!
- Am înțeles! Se pare că astăzi sunt dominat de sexul frumos.
- Ai plecat fără să anunți?
- Oricum, trebuia să mă schimbe.
- Cum, ai muncit toată noaptea, iar?…
- Angela, numai așa reușesc să adorm pe nisip.
- Am înțeles! Deci tu aștepți să te dregi cu energie de la mine, da!
- Frumos spus, Angela.
- Duran, tu știi ce este sub pledul acesta?
- Un corp care face…
- Un corp care cere, Duran, nu ție, pentru că ești o persoană căsătorită!
- Da, parcă sunt singura, Angela!
- Corect, dar să nu-mi spui tu mie că lui îi pasă!
- Cine a pus pledul pe tine, Angela?
- Nu a pus pledul pentru că-i pasă.
- Dar de ce, Angela?
- Pentru că eram și sunt goală, Duran.
- Și, deci!... Cum vroiai să stea de vorbă cu tine ?
- Bine, bine! Cu capitolul acesta am încheiat-o! Tata mă iubește foarte mult! Ești mulțumit?
- Da, din ce în ce mai mulțumit, Angela.
- Poți pleca acasă la Maria atunci.
- Nu plec, dacă tot am venit, am o groază de hârtii pe birou.
- Deci ai venit pentru hârtiile alea nenorocite, Duran!?
- Și pentru ele, doar sunt angajat nu?
- Vreau să facem o baie în mare, afară este destul de cald.
- Facem o baie, dar nu în mare, doar de soare, dacă asta te mulțumește cumva!...
- Eu am plecat, Duran.
- Stai, Angela.
Pledul căzu și corpul ei mi se arătă. Un zâmbet îi ieși din colțul gurii, ceea ce mă făcu bucuros, văzând cum se transformă în fața unui bărbat.
- Pune-ți pledul pe tine, dacă vrei să te conduc.
- Nu rămânem în grădină!
- Doar n-ai să mă duci pe plajă, e rece lângă apă!
- Mergem pe plajă.
- Dar cu pledul pe tine Angela!
- S-a făcut, Duran, ce băiat ascultător ești!
- Ba nu, tu ești o fată…
- Cum sunt!? Acum poți să-mi spui, m-am acoperit.
- Destul de bună, Angela! Asta te mulțumește?
- La vârsta mea, să neliniștesc un babalâc ca tine, e mare lucru Duran!
- Dar…
- Nu mai spune nimic, să mergem.
- Nu am costumul de baie.
- Când ne-a trebuit nouă costum de baie la mare, Duran?!
- Bine, Angela, dar să știi…
- Mergi odată!
- Da, să mergem.
Plaja era deosebit de frumoasă, nisipul tare nu a fost jucat decât de pescărușii legați cu totul de locul acela. Angela se așeză cu pledul pe ea privind năucită valurile line ce veneau din larg. Lacrimi mici pe care nu le băga în seamă curgeau din ochii ei și așa destul de afectați. Eram convins că asta se întâmplă lângă apă, dar era momentul ei, așa că am lăsat-o să se descarce în voie, așezându-mă liniștit pe nisipul rece. Soarele își făcea datoria, dar marea păstra încă din iarna ce a trecut peste ea, obrajii se îmbujorau la vântul aspru din larg. Angela lăsă să-i cadă pledul pe lângă ea și întinse o mână după mine. M-am alăturat corpului ei care se încorda fără voie la palele de vânt, așezându-mă pe un colț de pled și trăgându-l pe celălalt s-o învelesc pe Angela. Pieptul ei încă viguros primea primele raze de soare.
- Ști de ce plâng?
- Nu.
- Pentru că-mi palce atât de mult aici!
- Sunt gata să cred, dacă mai adaugi ceva, Angela.
- Bine, tu ai vrut-o, Duran!
- Adică!
- O să mă avânt în mare și tu o să mă salvezi, Duran.
- Te-aș salva, dacă mi-ai spune de ce mărești volumul mării?
- Adaug puțină dragoste, Duran.
- Ochii tăi sunt gata să crape, Angela.
- Ți se pare. Caută mai bine răspunsul.
- Nu înțeleg nimic, Angela.
- Nu ai ce, Duran. Nu o să mă scoți tocmai tu din toată povestea aceasta. Au încercat alții mai… nu ești decât un angajat adormit aici, pe nisip. Hai să facem o baie!
- Nu facem nici o baie! Mai bine hai să te îmbraci până nu faci vreo pneumonie.
Am pus pledul pe ea, înfășurând-o până sub nas, după care i-am șters lacrimile de pe față. Angela a rămas interzisă, știu sigur că aceasta nu se întâmpla, dacă eu eram străinul de anul trecut. M-am așezat lângă ea ținând pledul strâns pe corpul ei, soarele își făcea treaba încălzind țesătura, iar Angela începu să respire mult mai frumos.
- Se pare că și baia de aer este destul de convingătoare.
- Da, Angela! Este rece tare lângă apă, ți-am spus de când am plecat.
- Aș vrea să fac baie în apa asta precum cristalul, dar se pare că numai peștilor le este dată această bucurie, Duran.
- Peștilor și pescărușilor, Angela.
- Ei o fac de foame, Duran.
- Pe soarele acesta chiar că te păcălești! Să mergem, Duran.
- Sper să scapi doar cu o baie fierbinte.
- Stai liniștit, am făcut noi altele mai…
- Vremea aceasta nu e tocmai bună pentru dezbrăcat, Angela.
- Bine, Duran, voi merge să fac o baie fierbinte, iar tu du-te la cabană, să te primenești puțin, te sun imediat ce sunt gata.
- Am înțeles, șefa!
În curtea vilei totul semăna a vară, în ceea ce privește temperatura acelei zile, fiind acolo aproape că nu-ți venea să crezi cât de rece este lângă mare. La cabană am luat cartea în mână, așezându-mă pe fotoliu, deschizând-o la pagina mai uzată, dar un muget ca de animal îmi atrase atenția. M-am gândit că poate nu a fost decât un pescăruș supărat, continuând să mă uit pe pagina obosită, dar sunetul reapăru, m-am ciupit să văd dacă sunt treaz și eram. Dintr-o dată sângele m-a invadat, încălzindu-mă, cabana era neîncăpătoare și îmi spuneam, în gând, că nu poate să fie posibil. Cartea mi-a căzut din mână și m-am dus la dulapul cu nimicuri, luând un pachet de biscuiți dintre dulciuri. Tremurând tot, am ieșit afară să văd care este sursa sunetului auzit de mine, care de acum îmi imaginam ce poate fi, dar după discuția cu Pontic mi se părea imposibil. Am scos câțiva biscuiți din pachet, dar zgomotul produs de animal nu mai se auzea, și nici cel care l-a produs nu se vedea. Am dus un biscuite la gură, să simt eu însumi gustul, dar mai ales faptul că eram acolo!? Da, eram acolo, biscuiții erau reali, dar unde era cerbul? Mugetul a fost atât de real încât nu se putea confunda cu nimic. Ca de obicei, telefonul își făcu datoria. Am luat cartea înfrigurat, de jos și am pus-o la loc, ca și cum cineva m-ar acuza pentru dezordinea făcută.
Angela stătea tot pe aceeași canapea, cu pledul pe ea, privind ferestrele mari ce dădeau spre panorama către mare.
- Sper că ai făcut baia fierbinte, da?
- Bineînțeles, Duran. Cum pot eu să te mint pe tine!
- Foarte simplu, deschizi gura și articulezi.
- Sunt foarte fierbinte, Duran.
- Bine, am înțeles, dar de ce nu te-ai îmbrăcat, mă rog frumos?
- Pentru că am vrut să te văd mirându-te și mai ales pentru că mi-e dor de o partidă…
- Nu mai scoate nici un sunet! Știi foarte bine cu cine avem voie să facem sex.
- Îmi place ideea asta cu voia.
- Suntem persoane majore și mai ales căsătorite. Mai bine…
- Nu vreau să știu ce este mai bine, eu nu sunt decât un animal…
- Chiar așa, ai auzit…
- Nu am auzit decât liniștea asta care mă omora, dacă nu veneai mai repede!
- Bine, bine! Cred că cel mai bine este să mai luăm ceva bani, pentru că la vorbă nu ne-ntrece nimeni!
- Ce propui?
- Tu ești șefa.
- Ai dreptate, dar hârtiile mele sunt la firma tatei.
- Atunci o să le rezolvăm pe ale mele, Angela.
- Și dăm banii pe dindouă!?
- Dacă te lasă inima!
- Să mergem atunci.
- A, a, a… prea multă intimitate strică!
- De parcă nu m-ai mai văzut goală, Duran!
- Doar n-o să lucrezi așa, dezbrăcată!
- Ba da! De ce nu, doar suntem oameni maturi, iar în poiană este o căldură numai bună pentru oasele tale bătrâne.
- Nu a spus nimeni de nici o plajă, de muncă este vorba!
- Bine, o s-mi pun ceva ușor pe mine, babalâcule!
Corpul ei parcă valsa prin vila imensă, iar eu eram obsedat de ce auzisem, văzând formele acelea diafane; creierul meu prelucra cu întârziere toate acestea. Angela nu trecu toate acestea fără să le contorizeze. Se opri goală, în dreptul meu și mă privi insistent.
- Sunt chiar așa de hidoasă, Duran?
- Nu, Angela, nu are nimic de-a face cu tine. Văd că ai receptorii buni, deci e totul…
- Te-am întrebat ceva? Astă vară, pe plajă, când făceam împreună baie, mă mâncai cu ochi și acum?
- Mi-a pus Maria centură de castitate, știi…
- O ieșire pe măsură! Îmi place cum joci. Mă duc să pun ceva pe mine.
- Cum vrei tu.
- Acum chiar nu mai vreau să stau dezbrăcată. Hai, la muncă, Duran!
- La muncă, Angela.
În biroul de la cabană aproape că nu mai era loc pe masa aceea frumoasă. Angela începu să trieze cu interes hârtiile, punându-le în teancuri, astfel încât câștigă spațiu pentru lucru. Ordinea din acea cameră era desăvârșită, ceea ce nu trecu neobservat de Angela, care îmi dădu în primire acel birou cu lucrurile alandala. Trecu în revistă rafturile cu cărți și surâse văzând mobila strălucind de curățenie.
Nu ne mai deranjă nici un telefon și mai ales nici un muget pe care de altfel îl așteptam tăcut. Munca asiduă ne aduse în pragul serii, iar dosarele erau la locul lor rezolvate în mare parte. Sunt sigur că mai era de lucru pentru aproape o zi. Angela părea să fie din nou un bun observator.
- Mâine muncești singur, băiețică!
- Cum dorește doamna.
- Auzi, da tu n-ai auzit de foame? Că de flecăreli văd că mi-ai împuiat capul pe lângă hârtiile astea!
- Pot rezista destul de mult și fără, la nevoie. De altfel cred că-ți prinde bine…
- Să nu-mi spui că sunt grasă, că atâta-ți trebuie, Duran!
- Să trecem peste aspectul acesta, Angela, dacă vrei să mergem la masă, foarte bine!
- Hai să mergem la Gothard, degrabă.
- Mi-e dor de Alfonso, mai ales de accentul lui italian, reținut atât de bine, care nu coincide cu italiana.
- Păi, nu-i român!
- Ba da, dar ce, n-ai văzut români îndrăzneți, Angela!?
- Este… ai dreptate. Rușinea cu care se poartă omul acesta atât de încercat, te face să-l respecți.
- Și tu…
- Pe unii, îi face să-l respecte, am uitat să specific! Acum ești mulțumit, Duran!
- Satisfăcut, Angela.
- Parcă spuneai că ai centură de castitate, Duran!
- Da, numai că…
- Da, asimilăm prin toți porii, de-aia nu ne mai plac femeile dezbrăcate, ne mulțumim cu puținul pe care-l pierde fără voie cineva.
- Frumos punctat, Angela. Aproape că mi-a trecut foamea, ție nu?
- Ba da!
- Ce-ai zice să continuăm cu restul hârtiilor, nu de altceva, dar văd că-ți prinde bine flecăreala mea?
- Foarte bine! Tu ai vrut-o, Duran! Eu pot să muncesc nonstop, nu am păr alb în cap ca alții!
- Atunci, la treabă! Să vedem cine rezistă mai mult, Angela!?
- Cum vrei, băiețică, dar sună la salvare să alimenteze o mașină, pentru orice eventualitate, Duran!
- Așa deci?
- Da, așa!

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!