poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 900 .



Noaptea unui vis în subsolul conștiinței – Povești cu vieți triste (7)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OanaMaria ]

2013-11-28  |     | 





Un alb sclipitor rotund și viu îmi străpunge ochii. De data asta sunt eu. Goală în propriile mele cuvinte. Despopoțonată de circul facerii din jurul meu, desfăcută de polenul lumii și împlinită în propria mea singurătate.

-Da-ti jos machiajul și culcă-te. Mâine vei fi ca nouă.

Păpușa cu ochi albaștri de sticlă își desprinde rând pe rând straturile de plastic din jurul ochilor, își șterge cu grijă vopseaua roșie de pe buze și își lipește capul cu păr blond, natural, de capul meu. Îmi transferă griurile desplasticate de sub pleoapele ei, direct sub pleoapele mele și firele de păr lucioase mi se încâlcesc în niște rămășițe de gânduri.

Mâinile mi s-au uscat peste plapuma verde. În urechi îmi vibrează niște voci necunoscute. Anorexia psihică și singurătatea înfricoșătoare se leagă de limitele normalului din mine. Cuvintele îmi rămân spânzurate de buze, surghiunite și oprimate de sensuri, în timp ce urmăresc geometriile făcute de raza unui felinar care pătrunde pe undeva și se proiectează pe tavanul murdar din cameră și din mine. Vreau să strâng în brațe păpușa însă brațele îmi rămân atrofiate ca niște bucăți de gumă. Buzele se mișcă. O rugăciune stranie îmi susură acum printre ele. Vrea să iasă din neputința mea, să mă ridice, dar se ridică singură spre cer cu șuvoaie de fum blestemat după ea. Nu știu să mă rog, nimeni nu mi-a dat teorema despre “starea de vorbă” cu Dumnezeu și trimit prin găurile ferestrei sparte așchii de aminuri sulițate către oamenii din stradă. Sunt sub gleznele lor, sub tălpile lor care gem dureri fără prescripție medicală. Aș putea întinde mâna și i-aș prinde chiar de picioare. Ar cădea. Distanța dintre noi s-ar reduce considerabil și le-aș putea citi de-a lungul trupului disperările și urzelile shizofrenice, și mi-aș găsi nefericirile în toate dorințele lor, dar mâinile acestea care-mi sunt atașate de trup, nu-s ale mele. Poate sunt ale Brândușei sau ale fostei ei fetițe.

Nu, eu nu mai sunt o fetiță. Am devenit în ultima ploaie de toamnă, femeie. O întâmplare nefericită într-o clipă îndopată cu ketamină, ruginită, ruptă și mohorâtă. Picioarele mi s-au zbârcit atunci brusc în pantofi și m-am transformat în firul de nisip care nu poate sfida pământul paralizat. Privesc picioare de femei și tocurile lor ascuțite îmi străpung coastele, una după alta, rupându-le ca pe niște paie de suc, apoi se proptesc puternic în organele interne. Sunt o femeie formată din tocuri cui și bombeuri late, care mă scurtcircuitează.

-Noaptea asta o să fiu cu tine! îmi spun. Noaptea asta o să fiu singură. Nu, eu nu sunt niciodată singură, sau nu mai sunt.

Firele de păr se împletesc singure cu firele păpușii într-o coadă galben-neagră. Mâinile noastre de plastic se învârtesc una după alta. Picioarele se încolăcesc la nesfârșit cu disperarea unor membre abandonate.

Dimineața ne găsește pe amândouă îmbrățișate. Eu o păpușă de plastic, ea o femeie chiuretată de tocurile roșii. Amândouă avem același gri sub ochii albi, sclipitori și rotunzi, care străpung o viață de latex turnată cu grijă în forme rigide. În stradă oamenii se lovesc unii de alții ca niște baloane de săpun și își transferă întunericele incandescente. Mă și mir că nu explodează...

Aroma cafelei face sinapsă cu stridența toamnei. În bucătăria mamei, surâsul mușcat de regrete se transformă în amețeala dulce a iubirii regrupată sub mângâierea ei.

- Sărut mâna, mamă!

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!