poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1067 .



Jurnalele Apocalipsei II
proză [ Științifico-Fantastică ]
Anghel D.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Catalin-Florian ]

2013-08-14  |     | 



Pășeam grăbit pe aleea de beton care traversa Pădurea de Cenușă. Înainte de Apocalipsă, locul acesta era un paradis plin de viață. Acum, din frumoasa pădure au mai rămas doar trunchiuri uscate de copaci și vegetație moartă. Singurele vietăți care mai trăiesc aici sunt lupii-cu-ochii-roșii, prădători feroce, progenituri ale Apocalipsei.
Bateriile lanternei mele erau pe sfârșite și lumina ei se diminua cu fiecare minut. Ploaia se oprise, dar cerul era încă înnorat, deci nu mă putea călăuzi lumina lunii sau a stelelor.
- ''La dracu`! Știam că nu trebuia să o iau pe scurtătura asta! Știam că o să mă prindă noaptea pe drum'', mi-am spus în timp ce lupii începuseră să urle. Probabil mă simțiseră.
Știam că dacă nu ies cât mai repede din pădure voi deveni cina acestor bestii care mă înspăimântau așa tare,dar eram neajutorat. În timp ce mă rugam ca lanterna mea să nu se stingă și să mă lase singur în negură, aud o voce groasă din spate:
- Dacă aș fi în locul tău nu aș merge mai departe.
Mă întorc. Un bărbat înalt, brunet, cu părul lung, îmbrăcat într-un palton negru apăruse de nicăieri în spatele meu. În mâna dreaptă avea o sabie cu sânge pe lamă.
- Să știi că nu am nimic valoros asupra mea, i-am spus cu vocea tremurândă.
- Nu îmi pasă. Jaful nu e stilul meu. Omuciderea, însă...
Discursul i-a fost, însă, oprit de un mârâit puternic. M-am întors și am văzut o haită de lupi la câțiva metri în fața mea.
- Din câte văd eu, ai două variante, a continuat calm bărbatul. Varianta unu: mergi cu mine și ai o șansă de a rămâne în viață. Varianta doi: aștepți să te mănânce animăluțele alea drăgălașe de acolo.
Am analizat rapid situația. Era totuși mai bine să fiu ucis de sabia străinului, decât să fiu mâncat de viu de aceste fiare.
- Merg cu tine, i-am spus panicat.
- Urmează-mă!
A început, apoi, să fugă printre copaci. L-am urmat, alergând ca un nebun. Lanterna mea își dăduse deja duhul, așa că nu vedeam absolut nimic. Puteam auzi doar lupii care urlau furioși în spate.
După vreo 3 minute de alergat, bărbatul s-a oprit și mi-a spus:
- Am scăpat de ei. Acum putem să ne continuăm liniștiți drumul.
- Unde...mergem? am întrebat epuizat.
- Să petrecem.
- Unde?
- La Han.
- La Han?
- Da! Ești surd?
- De ce petrecem?
- Coșurile Centralei au scos fum negru și dens. Lumea e în sărbătoare. Nu putem face excepție.
A continuat, apoi, să meargă liniștit. Nu doream să rămân singur în mijlocul pădurii așa că l-am urmat, deși încă îl suspectam că vrea să mă omoare. Mi-am făcut curaj și l-am întrebat:
- Vrei să mă ucizi?
- Dacă îmi doream să te văd mort, de ce te-aș fi salvat?
- De ce m-ai salvat?
- Pentru că îmi semeni.
- Cine ești tu?
- Cel care te-a salvat.
- Nu înțeleg...
- Pui cam multe întrebări. Mai bine te lăsam cu prietenii tăi cu ochii roșii.
- Scuză-mă.
Am tăcut. Nu îmi doream să-l supăr. Am mers prin întuneric total aproape zece minute. Am ajuns la o cabană mare de lemn. În fața ei era o pancartă pe care scria: ''Aici proscrișii vin să devină eroi''. Salvatorul meu s-a întors către mine și mi-a zis:
- Bine ai venit la Han!
Am intrat în cabană. Tot felul de oameni stăteau la masă și beau de parcă ar fi fost însetați de zile întregi. Am ajuns în fața barului, unde un cârciumar cu început de chelie și mustață, se holba la mine și ne-am așezat pe niște scaune de lemn.
- Două halbe! zise noul meu tovarăș de drum.
Eram încă nedumerit, așa că l-am întrebat:
- Ce e locul acesta?
- E Hanul. Locul unde depresivii, neînțeleșii, infractorii, abandonații vin să se simtă cineva cu ajutorul Majestătiții Sale, Alcoolul. Proscrișii vin să devină eroi! Nu ai citit pancarta?
Hangiul ne-a adus halbele. Misteriosul meu salvator a luat o înghițitură zdravănă după care s-a uitat la mine și mi-a spus:
- Hai să ne cunoaștem mai bine! Începe tu! Cum te numești?
- 2305.
- Nu mă interesează numele tău de cod. Vreau numele tău adevărat.
- Eu...nu-l mai știu, am spus oftând.
- Deci, ești unul dinte pacienții Doctorului.
- Da! De unde știi?
- Toți cei care intră în cabinetul lui își pierd identitatea. Ticălosul spune că îi vindecă, apoi le ia banii și îi transformă în legume bipede. Tu de ce suferi?
- Doctorul mi-a spus să nu vorbesc despre problemele mele. E parte din terapie.
- Sigur, zise el și începu să râdă.
- Tu de unde îl știi pe Doctor?
- E fratele meu, zise bărbatul și mai luă o înghițitură zdravănă. Nenorocitul a fost întotdeauna preferatul tuturor. Într-o zi am să-i retez capul așa cum am făcut azi cu lupii ăia doi care mi-au sărit în față.
Își scoate sabia, pe care o băgase pe drum în teacă, și începe să-i șteargă lama cu o batistă pe care o avea în buzunar.
- Blestemate creaturi, zise el lustruind cu grijă sabia.
- Ești fratele Doctorului?! Cum te numești?
- Anghel D. Probabil ai auzit de mine.
Pentru o fracțiune de secundă, inima mi s-a oprit. Anghel D., criminalul în serie care a terorizat Orașul, era în fața mea.
- Anghel D. e un criminal, m-ar fi omorât imediat, am continuat eu.
- Nu am nimic cu tine și, ți-am mai spus, îmi semeni, deci nu am niciun motiv să te ucid.
- Nu semăn deloc cu tine.
Râde iar.
- Văd că nu te-ai atins de băutură. Bea-o, ca să putem lua altele.
- N-am niciun ban.
- Nu contează. Fac eu cinste. Dă-o peste cap!
Am sorbit halba aceea dintr-o înghițitură. Habar n-aveam ce era, dar gustul era plăcut. Aproape instant am simțit o ușoară amețeală.
- Tot Orașul te caută. Dacă te-ar recunoaște cineva de-aici ai fi în mare pericol, i-am spus revenindu-mi din amețeală.
- Aici e teritoriul meu, nu îmi fac griji. Și, în plus, mâine plec spre Centrală. O să cuceresc locul acela.
- Ești nebun! Dacă te vei aproia de Centrală te vor ucide fără probleme.
- Mai vedem noi, zise plin de încredere. Hangiu, încă două halbe!
După aceea, am petrecut momente bune ascultându-l pe Anghel D. cum povestea despre ce simte când ucide și despre ura pe care o poartă fratelui său. Era un personaj ciudat, dar fascinant. În mintea lui se credea un Dumnezeu. Halbele se goleau, se umpleau iarăși, iar eu eram din ce în ce mai amețit. Între timp Anghel scosese de la piept ceva ce părea a fi un jurnal în care își notase ceva. Eram curios să aflu ce reprezintă așa că l-am întrebat:
- Ce e caietul acela?
- În acest caiet stă povestea mea. Aici sunt memoriile mele. Amintirile sunt cel mai de preț lucru pe care îl ai. Ele te ajută să îți dai seama cine ești și de faci unele lucruri. Fără amintiri nu ai trecut. Fără trecut nu îți poți defini viitorul. Jurnalul acesta e esența lui Anghel D.
- Anghel D...curios nume. E numele tău adevărat sau reprezintă ceva? am întrebat eu, vizibil amețit de băutură.
El râde.
- Anghel vine de la angelus, care înseamnă înger. Iar D...ai observat câte cuvinte cu semnificație negativă încep cu litera D? Durere, depresie, diavol, deznădejde, dezastru, damnare (face o pauză și spune zâmbind)...doctor. Sunt Îngerul Răului. Sunt un paradox.
Zâmbesc, mulțumit de răspuns. Apoi dau pe gât halba.
- Îți place Berea Pădurii de Cenușă, zise el amuzat. Văd că n-ai mai gustat până acum așa ceva. Ai grijă! Dacă îți place prea mult ajungi ca tipii de la masa aceea, continuă arătând spre doi oameni de la o masă alăturată care abia mai puteau articula două cuvinte.
Anghel D. a continuat să își povestească viața, dar Berea Pădurii de Cenușă îmi aruncase un văl de ceață peste minte, așa că nu îmi amintesc nimic. Nu îmi amintesc nici măcar când am adormit. M-a trezit hangiul în zori, spunându-mi să comand ceva sau să plec. Tovarășul meu de beție nu mai era acolo.
Am plecat mahmur din Han. Am rătăcit minute bune prin pădure până am reușit să găsesc drumul. Înaintea mea era Orașul. Dezolantul și lugubrul Oraș.
-va urma-

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!