poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Īnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Prozć Scenariu Eseu Presa Articol Comunitćži Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Romānesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaŗi autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionćri: 2539 .



Mănăstirea de la Sendomir
prozć [ ]
După o istorisire adevărată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mironflorin ]

2013-07-11  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 




Razele soarelui la asfinţit īmpodobeau cu aur coastele celei mai fermecătoare văi din voievodatul Sandomir. Īşi luau răgaz la răsărit pe zidurile cu numeroase ferestre ale unei mănăstiri arătoase şi primitoare parcă sărutīnd-o de rămas bun īn vreme ce doi călăreţi īnsoţiţi doar de o mīnă de servitori ajunseră la capătul lanţului de dealuri din faţă şi īmboldiţi de clopotul de vecernie, după ce zăboviră o clipă să privească, īşi īmpinseră caii devale, īn direcţia mănăstirii.
Portul musafirilor tīrzii da pe faţă străinii. Pălăriile largi, īmpenate, pieptarele de elan strivite de platoşe īnnegrite, albiturile strīnse pe corp şi cizmele cu carīmb īnalt nu permiteau să-i iei drept polonezi neaoşi. Şi nici nu era altminteri. Fiind trimişi ai īmpăratului german, nemţi deopotrivă, umblau călări īnspre curtea războinicului Ioan Sobieski, dar surprinşi de căderea īntunericului, căutară adăpost la mănăstirea ce li se īnfăţişa dinainte.
Ferecată de cu seară, poarta fu deschisă celor care solicitară găzduire, iar portarul īi pofti să intre īn camera spaţioasă de oaspeţi unde īi aşteapta merinde şi un loc de odihnă pe timpul nopţii; īns㠖 adăugă acesta scuzīndu-se – abatele şi monahii s-au adunat deja īn capelă pentru slujba de vecernie şi nu mai pot să īntīmpine aşa cum se cuvine nişte oaspeţi atīt de vrednici. Alocuţiunea bărbatului cu uitătura cam neīncrezătoare era īnsufleţită de isonul monoton pe jumătate vorbit, pe jumătate cīntat al vocilor īnalte care se revărsau īntr-acolo din depărtări surde de-a lungul cupolele răsunătoare atestīnd cīntarea acelei comunităţi duhovniceşti.
Străinii pătrunseră īmpreună īn acea odaie care, deşi vădit construită doar de curīnd, ca şi restul mănăstirii, imita cu precizie căutată formele ascuţite, medievale. Uneltele puţine la număr, dar aspectuoase erau īnşiruite īn jurul pereţilor. Ferestrele īnalte şi boltite dădeau īn exteriorul mănăstirii, unde răsărise luna războindu-se cu ultimile lumini ale īnserării ce azvīrleau arar scīnteieri pe coamele dealurilor, pe cīnd noaptea cu alaiul său se pripăşea treptat īn cutele văilor şi sub pomii pădurilor, iar tihna īşi īntindea voalul īn splendidă devălmăseală peste cele vii şi nevii.
Īnsăşi slugile cavalerilor se īngrijiră de vin şi-ncropiră cina. O masă prost īmbinată, ce fusese tīrītă pīnă īn parapetul ferestrei ogivale, īi primi pe oaspeţii sleiţi care, şezīnd pe jilţuri īnalte, ba se desfătau cu jocurile vrăjite ale lunii, ba se aplecau iarăşi asupra bucatelor şi vinului īnzdrăvenindu-şi trupul īn perspectiva drumului de a doua zi.
Să se fi tot scurs un ceas īn chipul ăsta. Noapte se lăsase pe deplin, de mult amuţiseră clopotele şi cīntecele corale. Trimis la culcare, servitorul aprinsese o candelă care aninată-n mijlocul odăii ardea mohorīt, iar cei doi călăreţi adăstau la fereastră vorbind aprins; poate despre scopul călătoriei lor, pesemne de lucruri foarte importante. Cineva bătu viguros īn uşa īncăperii şi mai īnainte ca ei să răspundă oţărīţi de deranj: „intră!” aceasta se deschise şi se ivi privirii făptura stranie a unui bărbat care īntrebă: „n-aveţi care cumva nevoie de foc?”
Cel intrat era īnvăluit īntr-o rasă de călugăr roasă şi īn nenumărate locuri peticită care se deosebea īn mod izbitor de constituţia vīnjoasă şi īndesată a bărbatului. Deşi oareşicum īncovoiat de vīrstă şi mai degrabă mic de statură, īntreaga lui fiinţă īmprăştia o atare expresie de hotărīre şi vigoare, īncīt privitorii bărbatului, de nu ar fi fost hainele sale, l-ar fi socotit orice, mai puţin un slujitor īmpăciuitor al bisericii. Părul şi barba, care odinioară trebuie să fi fost ca pana corbului, erau acum năpădite de cărunteţe, şi īn pofida lungimii lor, foarte zbīrlite, strīngīndu-se īn smocuri mari īn jurul frunţii, gurii şi bărbiei. Ochii, aplecaţi călugăreşte, se ridicau doar arar; īnălţīndu-se cīnd şi cīnd, scăpărau fulgere, īntr-atīt de aprig scīnteiau stelele īntunecate dinspre obrazii supţi, cenuşii, iar lumea se simţea despovărată cīnd se lăsau iarăşi īnfundate de pleoape. Īntr-asemenea trup şi veşmīnt se īnfăţişă străinilor monahul cărīnd la subraţ lemne şi īntrebīnd: „n-aveţi care cumva nevoie de foc?”
Cei doi se priviră unul pe altul uimiţi de strania apariţie. Īntre timp, cuvioşia sa īngenunchiase īn faţa căminului şi se puse să dureze focul, fără să se lase abătut de vorbe cum că doară n-au īngheţat īncă, să nu-şi mai facă de lucru de pomană.
- Nopţile s-au făcut cam aspre, spuse el şi trebălui mai departe. După ce isprăvi şi focul ardea voios, mai īntīrzie cīteva clipe la cămin pentru a-şi īncălzi mīinile, iar pe urmă, pasămite, fără să se singhisească de străini, se īndreptă tăcut īnspre uşă.
Fu acolo de-ndată, iar cīnd să apuce clenciul, unul din străini grăi :
- De vreme ce tot sunteţi aici, prea cinstite părinte...
- Sunt novice! rosti călugărul parcă-n silă şi, fără a se uite īmprejur, rămase la intrare, cu fruntea plecată către uşă.
- Bine atunci, prea cinstite frate călugăr! continuă străinul, de vreme ce tot sunteţi aici, ia lămuriţi-ne de unele lucruri care ne-au stīrnit curiozitatea.
- Īntrebaţi, spuse călugărul īntorcīndu-se.
- Luaţi seama atunci, spuse străinul, că splendidul aşezămīnt şi clădirea mănăstirii ne-au umplut de mirare şi īndeosebi faptul că este atīt de nouă şi că pare a fi fost ridicată recent.
Auzind cele grăite, ochii īntunecaţi ai călugărului se īnălţară şi īl sfredeliră pe vorbitor cu ferocitate.
- Au trecut vremurile cīnd ctitorirea unor asemenea lăcaşuri sfinte nu era o raritate. De cīnd e zidită mănăstirea?
- O ştiţi deja, ori n-o stiţi? īntrebă monahul privind duşumeaua.
- Am mai īntreba dacă am şti? o īntoarse străinul. Iar călugărul murmură:
- De la zidirea mănăstirii au trecut trei ani, ba nu treizeci! adăugă el corectīndu-se, dar fără să-şi ridice privirea. Iar străinul īşi īnnoi īntrebările:
- Da’ care-i numele ctitorului? Care om iubitor de Dumnezeu? – Iar călugărul izbucni īn hohote cumplite de rīs. Speteaza scaunului de care se rezemase pocni frīngīndu-se sub tăria sa; un iad păru să se īnvăpăieze īn privirile aruncate deodată asupra străinului pe care le feri numaidecīt ieşind pe uşă cu paşi răsunători.
Cei doi străini nici măcar nu-şi reveniră cu totul din uluire, cīnd uşa se deschise din nou şi pătrunse īnăuntru acelaşi călugăr. De parcă nu s-ar fi īntīmplat nimic, o luă spre cămin, aţīţă focul cu vătraiul, puse lemne, suflă īn flăcări. Şi īnturnīndu-se grăi:
- Īn lăcaşul ăsta sunt cea mai umilă dintre slugi. Eu īs cel pe care-l pun la cele mai josnice munci. Cu străinii trebe să fiu prevenitor şi să dau răspunsuri cīnd īs īntrebat. Parcă mi-aţi pus o īntrebare, nu? Da’ oare care era?
- Vream să aflăm cīte ceva despre zidirea mănăstirii ăsteia, zise cel mai vīrstnic dintre nemţi, dar strania dumitale tăgăduire...
- Mda, mda, spuse călugărul, sunteţi străini şi nu ştiţi īncă meleagurile şi oamenii. Ca să fiu drept, nimic nu mi-ar plăcea mai mult decīt să īnşel aşteptările curiozităţii voastră neghioabe, da’, pe urmă, o să vă plīngeţi la stareţ şi iară o să mă ocărască ca atunci cīnd l-am luat de grumaz pe palatinul de Plozk fiindcă mi-a batjocorit strămoşii.
- Veniţi de la Varşovia? mai spuse el după un scurt răstimp.
- Īntr-acolo mergem, explică unul din străini.
- I-un oraş drăcesc! grăi monahul luīnd loc.
- De-acolo vine toată vrajba! Dacă ziditorul mănăstirii ăsteia n-ar fi stat la Varşovia, n-ar fi ctitorit nicio mănăstire, acilea n-ar fi niciun călugăr şi nici eu nu m-aş fi popit. Da’ cum nu veniţi din cetate, mai c-aş zice că sunteţi oameni oneşti şi luīnd asta īn considerare o să vă istorisesc povestea. Da’ nu mă īntrerupeţi, iar cīnd oi isprăvi să nu mai aud că-mi puneţi şi alte īntrebări. Că n-o să mai am la urmă plăcerea s-o iau iară de la capăt. Numai de n-ar fi atīta pīclă pīnă acolo, de-abia dacă se mai zăreşte sclipind, bătrīnul castel strămoşesc – pīnă şi luna străluceşte aşa mohorīt! Ultimile vorbe pieriră īntr-o bīiguială fără īnţeles care făcu īntr-un sfīrşit loc tăcerii īn timpul căreia monahul şezu neclintit cu mīinile īnfipte īn mīnecile largi şi cu capul lăsat pe piept. Celor doi le veniră să creadă că monahul se căieşte deja pentru făgăduiala făcută şi aveau de gīnd să se īndepărteze clătinīnd din cap, cīnd călugărul se ridică brusc trăgīnd puternic aer īn piept; gluga de peste ochi īi căzu pe spate; iar privirile, pierindu-le sălbăticia, scīnteiau īntristate; īntors către lună, capul şi-l rezemă īn mīnă şi īncepu:
- Starschensky aşa-i spunea bărbatului, contelui de viţă nobilă, căruia īi aparţineau īmprejurimile īntinse şi aşezarea unde acuma se află mănăstirea. Pe aicea, īnainte trecea plugul; el hălăduia acolo, sus, unde acuma zidurile sparte răsfrīng razele lunii. Contele nu era om rău, da’ nici bun. La război i se spunea „viteazu’ ”; altminteri ducea īn castelul strămoşilor săi o viaţă tihnită şi singuratică. Un lucru īi uimea pe oameni din cale afară: nu-l văzură niciodată să īndrăgească o muiere. Şi ca urmare lumea īl credea duşman al femeilor; cu toate că nu era nici cītuşi de puţin. Avea de la natură o firea mai sfioasă şi – staţi să văd dacă pot s-o zic mai bine! spuse călugărul pe cīnd se ridica – o desfătare precumpănitoare să se vadă propriul stăpīn, care nu-l lăsa să se apropie de careva. Absenţa neplăcerilor era pentru el o plăcere.
– Mai aveţi vin? Daţi pocalu’ īncoa! Chiar aşa rău nu era contele.
Călugărul bău, iar apoi continuă: ”Aşa-s ducea traiul Starschensky şi aşa vrea să moară; da’ altceva i se hărăzise lui. O dietă īl chemase la Varşovia. Dezgustat de depravarea plebei unde fiecare trăgea spuza pe turta sa fără să se gīndească la bunăstarea tuturor, se plimba la īnserat pe străzile din oraş; pe cer erau agăţaţi nori negri de ploaie, gata să se verse īn orice clipă, iar īmprejur īntuneric beznă. Deodată auzi īnapoia sa o voce femeiască care i se adresă tremurīnd şi jeluind: - De sunteţi om, fie-vă milă de un năpăstuit! Īntorcīndu-se iute, contele zări o fată care īşi īntindea mīinile īnspre el implorīnd. Īmbrăcămintea părea sărăcăcioasă, gītul şi braţele īi luceau alb īn noapte. Contele călcă pe urmele cele-i care-l implorase. Nu mai departe de zece paşi, ea intră īntr-o căsuţă, Starschensky o īnsoţi şi fu numaidecīt alături de ea īn holul īntunecat. O mīnă caldă, moale o apucase pe-a sa. ”
– Sunteţi cavaler al unui ordin? Ce īnseamnă crucea de pe mantia dumneavoastră?
- Sunt cavaler de Malta, răspunse cel īntrebat.
– Iar dumneata? – se adresă călugărul celui de-al doilea neamţ.
– Nicidecum, sună răspunsul. – Aveţi soţie şi copii
– N-am avut parte nici de una, nici de alta.
– Ce vīrstă aveţi?
– Patru’s’cinci
– Aşa, aşa, murmură călugărul dīnd din cap. Apoi urmă:
„Un sentiment pe care nu-l mai cunoscuse pīnă atunci īl năpădi pe conte la atingerea acelei mīini calde. Se povesteşte īn basmele orientale despre un bărbat căruia i s-a dăruit din senin darul de a īnţelege limba păsărilor şi a altor făpturi, iar din clipa aceea, stīnd la marginea pīrīului, la umbră, pricepea cu uimire veselă toate cuvintele şi tīlcurile care īnainte nu fuseseră decīt zgomote şi larmă. Tot astfel păţi şi contele. Īnaintea lui descinse o nouă lumea şi īşi urmă zdruncinat conducătoarea care deschise o uşiţă şi păşi īmpreună cu el īntr-o īncăpere joasă, slab luminată.
Prima fīşie de lumină poposi asupra fetei. Fiinţa lăuntrică a lui Starschensky jubila, īntrucīt miezul realităţii se īngemīna cu ceea ce fu doar presimţire. Fata era frumoasă, frumoasă īn toate cele. Buclele negre se īncolăceau īn jurul frunţii şi gītului şi, alături de genele de aceeaşi nuanţă, sporeau farmecul ochilor strălucitori şi sinilii pīnă la stranietate. Gura cu buze pline, voluptoase şi aproape purpurii nu era deloc sluţită de mica cicatrice care se urca pieziş asemeni unei linii subţiratice, albicioase pīnă se pierdea īn roşul-carmin al buzei superioare. Avea gropiţe īn bărbie şi īn obraji. Fruntea şi nasul - cum poate nu i-au mai trecut prin cap vreodată unui ilustrator, dar care le vin de minune compatrioatelor mele desăvīrşeau vraja acelui cap fermecător şi se īnvoiau pe deplin cu silueta trupului deopotrivă subţire şi īmplinită a cărei generoasă frumuseţe mai degrabă culmina, decīt se ascunde sub acele haine sărăcăcioase. ”
– Nu ştii tu de astea, nu-i aşa, maltezule? Mda, da, iară a dat strechea peste bătrīnul monah! Să mai bem odată! – Gata, am dres-o!
Contele se pierduse īn contemplarea fetişcanei şi de-abia dacă zări īntr-un ungher al bordeiului, făptură de toată jalea a unui bărbat īn vīrstă, culcuşită pe fīn putrezit, cu o şa sfīşiată sub cap īn loc de perne, şi acoperită de zdrenţe care acum īşi scose mīna de sub acoperămīntul jerpelit şi īntrebă cu glas stins: - Tu eşti, Elga? Pe cine mi-ai adus? - Iată-l pe năpăstuit, spuse fata īntorcīndu-se īnspre Starschensky, pentru care sunt nevoită să vă cer īndurarea mīnată de cel mai mare īntristare. E tatăl meu, nobil dintr-o familie veche şi de vază care a fost adus īn starea asta de prigonire. Spunīnd acestea se duse īntr-acolo şi se aplecă peste culcuşul moşului străduindu-se să rīnduiască zdrenţele care-l acopereau pentru a le da un aspect de ordine şi decenţă.
Contele păşi mai aproape. Află povestea. Cel din faţa sa era starostele Laschek. El şi doi dintre feciorii săi se legaseră de nişte cīrdăşii politice care au adus ponoase patriei. Comploturile lor au fost descoperite. Cei doi fii dimpreună cu alţi cīţiva nesăbuiţi care i-au urmat fură osīndiţi la exil; tatăl căruia moşiile i-au fost luate se zbătea īn mizerie.
Din clipa īn care Starschensky auzi de numele Laschek īşi dădu imediat seama că starea obiditului nu era cu totul nemeritată. Căci cu toate că o participare nemijlocită la intrigile fiilor săi nu putu fi tocmai dovedită, prin nesocotinţa sa din tinereţe şi prin chiverniseala rea de la o vīrstă īnaintată le-a īngreunat fiilor săi calea avansării pe căile cuvenite şi i-a făcut să primească calea primejdiilor. Toate acestea nu-i erau necunoscute contelui. Dar era vorba să salveze un năpăstuit, iar tatăl Elgăi cīştigase cel mai īnflăcărat dintre apologeţi īn persoana celui īndrăgostit de fiica sa.
Laschek fusese adus īntr-o casă decentă, iar el şi fiica sa primiră tot ce le era necesar. Starschensky īşi folosi influenţa, legăturile, şi nu precupeţi nici bani şi nici cadouri pentru restaurarea celui mazilit, pentru rechemarea celor alungaţi. Din fericire, se proscrise situaţia pe care acei neprevăzători o primejduiseră prin uneltirile lor. Se acordă iertarea; cei alungaţi puteau să gătească de īntoarcerea acasă. Mai mulţi conjuraţi, fideli neroziei lor, intraseră īn slujba ţărilor străine; doar fii lui Laschek, doi la număr, şi o rudă mai īndepărtată a casei, pe numele său Oginsky, se folosiră de greu obţinuta graţiere. Sosirea lor era aşteptată de la o zi la alta.
Īnapoierea moşiilor confiscate lui Laschek n-a fost īnsă prea priincioasă. Īn fiecare zi se iţeau alţi şi alţi creditori. Capitalul şi dobīnzile rămase īntreceau cu mult valoarea bunurilor existente. Starschensky se avīntă īn miezul chestiunii, achită, īşi īndatoră propriile moşii şi cu toate acestea de-abia dacă putu să salveze o măruntă parte din proprietăţile ancestrale ca o mlădiţă pentru viitor.
Mai fericite părură a fi īn răstimp strădaniile sale pentru cīştigarea inimii Elgăi. Cīnd fata se văzu iarăşi īn straie frumoase, se azvīrli ţipīnd asupra lui decum intră, iar eforturile şi grija sa īi fură răsplătite cu o sărutare lungă şi apăsată a buzelor sale fierbinţi. Acest prim sărut rămase deocamdată şi singurul, Starschensky se măguli totuşi cu speranţa că inima ei nu-i cu totul nepăsătoare īn ceea ce-l priveşte. Ea se bucura de compania lui, īi sesiza şi īi ducea lipsa. Adesea īi surprindea privirile īndreptate asupra lui cu un aer scrutător şi īngīndurat; de cīteva ori a fost nevoit chiar să se ferească iute de o sărutare pe mīnă pe care el şi-ar fi dorit-o mai degrabă pe buze. Pe neaşteptate, īnsă, lucrurile au luat o altă īntorsătură. Elga deveni tristă şi frămīntată de gīnduri. Dacă altădat’ predilecţia ei pentru distracţii, cochetărie, şi voioşie se afirma cīt se poate de limpede, uneori īntrecīnd chiar şi măsura, acuma evita orice societate. Gīndurile vrăjmaşe īşi biciuiau norii deasupra frunţii ei frumos cizelate; ochiul ei trist vorbea de lacrimi şi nu arareori unul dintre aceşti musafiri supărători se strecura nepoftit pe sub genele ei degrabă coborīte. Starschensky băgă de seamă cum tatăl o priveşte mai pe urmă grav, aproape ameninţător şi cum veselia ei prefăcută scoate la iveală străduinţa fetei de a īnăbuşi o grea īncercare. Īntr-o zi, trecīnd iute vestibulul īnspre uşa salonului, Starschensky auzi glasul starostelui care, pesemne turbat de mīnie, folosea cuvinte cam grele. Contele deschise uşa şi se uită īmprejur, fără să zărească o a treia persoană; doar fiica, care, fără să plīngă şi grozav de īmbujorată, stătea la fereastră, īntorcīnd spatele tatălui. Ei trebuie să-i fi adresat acele cuvinte de ocară. Tocmai atunci se hotărī contele īn sinea sa să pună capăt pe dată acelei nesiguranţe torturante a situaţiei şi s-o ceară īn căsătorie pe Elga printr-o peţire cīt mai scurtă.
Īn timp ce el īşi acordase un scurt răgaz pentru a-şi īndeplini intenţia, iar voioşia de odinioară a Elgăi se refăcu puţin cīte puţin, sosiră din exil şi conjuraţi rechemaţi. Elga nu se arătă pe atīt de bucuroasă pe cīt socotise contele că are să fie la revederea fraţilor de care fusese separată vreme īndelungată. Ce sărea mai ales īn ochi era răceala ei tăioasă, pentru a nu-i spune asprime, īn ceea ce-l priveşte pe asociatul la vină şi pedeapsă al fraţilor săi, sărmanul verişor Oginsky căruia de-abia dacă catadicsi să-i arunce o privire. De fel bine făcut şi grozav de arătos, nu părea să justifice prin nimic o asemenea antipatie; mai mult, prin comportarea sa aproape prea supusă se vădea sforţarea pe care o făcea ca să cīştige inimile orişicui. Nicio asprime nu lăsa impresia că-l scoată din fire; īnsă, fireşte, se folosea de orice prilej pentru a scăpa de comportarea cvasidispreţuitoare a Elgăi. Īn cele din urmă, dispăru cu totul, şi nu se găsi nimeni să ştie pe unde s-o fi aciuat.
Iată că īn cele din urmă contele īşi īnaintă cererea īn căsătorie. Bătrīnul staroste plīnse de bucurie, Elga roşie de sfială se prăbuşi īn braţe sale amuţind şi cununia fu hotărītă. Petrecerile zgomotoase trīmbiţară capitalei bucuria lui Starschensky şi alte nenumărate chefuri la care luă parte lume multă īl īncredinţă de simpatia generală. Reţinut la curte de jurămīntul de onoare, se deprinse repede cu agitaţia şi strălucirea şi găsi īn ele chiar o anumită delectare īn măsura īn care era resimţită şi de Elga a cărei apetenţă pentru zaiafeturile straşnice devenea de pomină. De ce nu, de vreme ce era frumoasă, de vreme ce era tīnără? După atītea necazuri, fiece desfătare nu o īncīnta de două ori, o dată ca desfătare şi o dată că e nouă? Contele īncuviinţa şi era fericit. Un singur lucru lipsea care să-l facă pe deplin fericit: trecuse aproape un an de la cununia lor şi Elga nu dădea īncă nicio speranţă că are să fie mamă.
Beţia fericiţilor, īnsă, fu tulburată deodată īntr-un chip mult mai aprig. Intendentul lui Starschensky, om de o cinste recunoscută, īşi făcu apariţia cu o perdea de nori neliniştitori deasupra frunţii sale brăzdate. Cei doi bărbaţi s-au izolat, au socotit, au cīntărit şi a ieşit degrabă şi cīt se poate de limpede la iveală că prin ceea ce s-a făcut pentru rubedeniile Elgăi, prin cheltuielile nemăsurate din ultimul timp, averea contelui a fost zdruncinată rău şi se impuneau măsuri urgente. Pentru această īncurcătură vina cea mai mare o purtau fraţii Elgăi. Aşa cum, īn general, nefericirea nu-i īndreaptă decīt pe cei vrednici să fie īndreptaţi, goana devoratoare după plăceri a celor doi devenise din pricina exilului prelungit şi mai hrăpăreaţă. Depinzīnd pentru traiul lor de zi cu zi de veniturile contelui, aceştia abuzaseră de această permisiune cheltuind peste măsură şi după ce contele, care pe atunci plutea de fericire, le răspunse īntrebărilor negustorilor săi īngrijoraţi s-o mai dea īncolo cu calculele şi să le dăruiască cumnaţilor tot ce aceştia or avea nevoie, nu mai prididiră curīnd cu cerutul şi cu luatul.
Contele privi de la distanţă şi cu luare-aminte situaţia sa, iubitor de ordine cum era, iar pentru el o cotitură neprevăzută a drumului ameţitor pe care se īnscriseră nu-l speria defel. Doar gīndul la Elga īl făcea să se teamă. Astă făptură voioasă care pluteşte cu atīta īncīntare īntr-o bucurie de nimic stingherită are să...? Dar aşa trebuia să fie, iar contele īnfăptui ce era necesar. Pe cīnd intră īn odaia Elgăi, inima-i bătea cu putere. Dar ce plăcută surprindere īi fu dat să trăiască cīnd, după ce de-abia făcuse o primă aluzie explicīndu-i cum stau lucrurile şi zugrăvindu-i necesitatea de a părăsi oraşul pentru a ispăşi pe propria ţarină uşurătatea din ultima vreme, Elga īi şi sări la piept şi īncuviinţă bucuroasă. Orice ar vrea, orice ar cere, ea are să-l asculte! Apoi īi izbucniră lacrimile şi i-ar fi căzut la picioare, dacă el nu ar fi oprit-o şi nu ar fi ridicat-o īntr-o īmbrăţişare prelungă şi dincolo de astă lume.
Isprăviseră cu toate pregătirile de călătorie. Starschensky, deprins cu singurătatea din tinereţe, īncīntat de desfătările curţii şi ale oraşului īn aceeaşi măsură īn care şi soţia sa se bucura de ele, aproape că blagoslovi năpastele care-l siliră să se īntoarcă la castelul pămīnturilor sale natale. Elga īmpacheta şi trebăluia şi īn primele ore ale unei după-amieze calde de mai sosiră cu lăzi şi pachete la castelul medieval care era rostuit īn chip nou, adus īntr-o stare cīt se poate de bună şi substituind triumfător prin cīntecele privighetorilor şi miresmele florilor ceea ce - din pricina vreunei preferinţe īndătinate - te-ar fi putut face să duci dorul palatelor din oraşe.
Curīnd după sosire, păru să se limpezească īn parte temeiul pentru care Elga se lăsase atīt de uşor convinsă de acestă schimbare a traiului ei de pīnă atunci. Se afla īn primele luni ale gravidităţii pe care pīnă acum o tăinuise, iar Starschensky, zguduit de īmplinirea tuturor dorinţelor sale, era īn culmea fericirii.
Primăvară şi vară trecură sub auspiciile deliciilor cīmpeneşti, pregătirilor atente şi aşteptărilor fericite.
După ce frunzişul se scuturase, iar primi mesageri ai iernii, furtunile crunte, zgīlţīiră geamurile castelului, īi veni şi Elgăi acel ceas dorit şi temut īn care născu, iar contele luă īn braţe o copilă frumoasă asemeni unui īngeraş pe care o īmbăie cu lacrimi de binecuvīntare. Ca şi naşterea, lăuzia se scurse cu uşurinţă, iar Elga īnflori iarăşi aidoma unui trandafir.
Asemenea īntīmplări fericite fură din păcate curmate de ştirile neplăcute aduse din cetatea de scaun. Bătrīnul staroste, părintele Elgăi, murise, iar īn urma lui lăsase ruină. Cei doi feciori, care nu mai erau ajutaţi īn risipa lor nebunească de cumnatul devenit chibzuit, adunaseră datorii peste datorii, iar creditorii lor care i-au păsuit cu gīndul la moştenirea bătrīnului tată se văzură parţial īnşelaţi īn aşteptări, īntrucīt de pe urma testamentului o sumă considerabilă avea să-i revină sărmanului văr Oginsky. După cum am pomenit, nu se mai ştia de multă vreme nimic de acest văr. Cu toate acestea, pesemne că era īncă īn viaţă, īntrucīt pīnă la urmă se găsi cineva care să ştie unde o fi, suma īi fu īnaintată, īncasată, iar chestiunea lămurită.
LA cheltuielile celor doi Laschek s-au mai adunat şi zvonuri cum că ar urzi iarăşi fărădelegi şi ar umbla după copărtaşi la schimbări vătămătoare statului. Starschensky se trezi asaltat pīnă peste cap de cumnaţi şi creditorii lor, dar, după ce īnfăptuise tot ce-i stătuse īn puteri, refuză ritos toate celelalte pretenţii şi se bucură să vadă că părerea Elgăi coincidea īntru totul cu a sa. Īntr-adevăr, atunci cīnd fraţii s-au nimerit īmpreună la castelul contelui īntr-o ultimă īncercare o văzură pe surioara lor tăbărīnd asupra lor cu reproşuri şi se despărţiră aproape duşmani.
Aşa trecură mai mult de doi ani, iar pacea īnflorise şi mai fermecătoare īn casa aceea care ţinuse piept atītor vijelii. Văzīndu-se īnşelat de aici īnainte īn ce priveşte dorinţele sale pentru un fiu moştenitor, contele se dărui unicului său copilaş drag cu o dragoste cu atīt mai mărinimoasă.
Cu greu s-ar fi putut gīndi careva la o fiinţă mai drăgălaşă ca acea fetiţă care creştea văzīnd cu ochii. Natura creatoare, cunoscută pentru cum trece mai departe trăsăturile mamei, păru că īi joacă o stranie festă acelui căpuşor drăgălaş. Dacă Elga fermeca īn felul ei aparte cu ochii săi albăstrui-deschişi din mijlocul părului şi sprīncenelor sale negre, la copil se regăsea aceeaşi sucire a firescului, dar din nou sucită, īntrucīt zulufii săi blonzi se īncolăceau īn jurul căpşorului firav, iar sub genele lungi, blonzii se ascundeau ca nişte tīlhari de soare ochii săi negri. Contele obişnuia să glumească de asemănărea asta de-a-ndoaselea, după cum īi zicea el, iar Elga o īmbrăţisa şi mai strīns pe copilă pe cīnd buzele i se lipeau de ale ei fiind deopotrivă de pline şi de aprinse.
Contele īşi dedica orele pe care nu le dăruia bucuriilor casnice exclusiv refacerii avutului prăpădit prin dărnicia nechibzuită īndreptată īn folosul rudelor Elgăi şi bunei gospodăriri a moşiilor. Cīt era ziua de lungă cutreiera să vadă de gospodării şi hambare, de holde şi de buşteni, īnsoţit mereu de vechilul său, bărbat onest şi īn etate, de a cărui deplină loialitate era īncredinţat din tată īn fiu. Era ceva vreme de cīnd Starschensky luase aminte de strania supărare īnscrisă pe chipul bătrīnului. Cīnd se īntorcea pe neştiute īnspre acesta, īi descoperea ochii altminteri voioşi privindu-l cu mare durere.
Īntr-o zi, cīnd amīndoi īmpărtăşeau laolaltă cu cosaşii zăpuşeala unei dimineţi arzătoare, iar contele, adăpostit sub o tufă de arini, primea cu īncīntare apă rece din mīna bătrīnului său servitor, acesta īncepu deodată să īnşire cuvinte: - Ce frumuseţe a presărat Dumnezeu pe aste cīmpuri! Ce ferice tre’ să fie cel care le posedă! - Aşa şi este, īntări contele, dīnd din cap gata să soarbă iarăşi din apă. – E de-nţeles, continuă bătrīnul, dacă la oraş mai există nemulţumiţi care zgīlţie statul şi rīnduirea ce n-are puterea care să-i poate sili la recunoştiinţă, la ţară, īnsă, īn codru şi pe cīmpuri, e uşor să simţi că Dumnezeu este Acela care le conduce pe toate; şi care le-a desăvīrşit pe toate, chiar şi pe clipa de faţă. Dar răzvrătiţi nu se potolesc pīnă nu le-au īntors pe toate cu fundul īn sus şi le-au năruit, pīnă nu i-au tras īn plasa lor pe tată şi pe frate, pe soră şi pe cumnaţi. De-a Domnul să fie pedepsiţi! – Contele se ridică īn picioare. După cum aud, grăi el, vorbeşti de fraţii nevesti-mii. Ai mai aflat ceva despre ei? Bătrīnul căzu deodată la picioarele lui Starschensky şi, izbucnind īn lacrimi, strigă: - Stăpīne, nu te lăsa momit! Gīndeşte-te la muiere şi la copil! La lucrurile cele multe pe care le aveţi! La numele fălos al părintelui dumneavoastră! – Ce te apucă? se mīnie contele. – Stăpīne, exclamă bătrīnul, cumnaţii dumitale īşi puşi pe rele, iar dumneata ştii ce au de gīnd! – Vorbeşte nebunia din tine? răcni Starschensky. – Eu nu vorbesc prostii, răspunse bătrīnul. Un intim al cumnaţilor dumitale vine īn taină la castel. Şi tot pe ascuns i se dă drumul. Zile īntregi stă pitit īn donjonul pe jumătate năruit de la capătul vestic al zidului de cetate. – Şi cine spune asta? – Eu, fiindcă am văzut-o cu ochii mei! – Sosire secretă la castel? – Secretă! – Cīnd? – Des! – Un om de īncredere al cumnaţilor mei? – Īn Varşovia l-am văzut pe līngă ei. – Ştii cum īl cheamă? – Īl cunoaşteţi cīt se poate de bine, dar cum eu am fost la Varşovia doar o dată şi preocupat īn serviciul matale cu lucruri mult mai importante n-am avut vreme să mă singhisesc de numele nenumăraţilor sediţioşi ai cumnaţilor dumneavoastră. Da’ că l-am văzut īn cercul lor, de asta sunt sigur! – Pe la ce oră l-ai văzut venind la castel? – Noaptea! – Starschensky se īnfioră fără de voie primind acest ultim cuvīnt, cu toate că după ce se gīndise puţin găsise atītea explicaţii pentru aceste misterioase vizite, īncīt, cīnd revenise acasă, era īntru totul liniştit. Totuşi o īntrebă pe Elga īntr-o doară dacă e multă vreme de cīnd n-a mai primit vreo veste de la fraţii săi? - De cīnd au fost ei aicea, niciuna, răspunse ea nestingherită. Contele īi porunci bătrīnului intendent, după ce īi dezminţise cu usurinţă toate grijile patriotice, să păstreze cea mai adīncă tăcerea asupra īntregii chestiuni, hotărīndu-se totodată să cerceteze, pe cīt posibil, lucrurile mai īndeaproape.
Se mai scurse o bucată de vreme, cīnd īntr-o după amiază urcă īn şa, pentru a face o raită printr-o proprietate īndepărtată unde avea de gīnd să petreacă mai multe zile. Deja făcuse o mare parte din drum, se īnserase de-a binelea, cīnd īn urma lui se auzi strigat pe nume cu teamă. Īntorcīndu-şi privirea, īl recunoscu pe bătrīnul său vechil care se străduia să-l ajungă din urmă gīfīind şi fără suflare pe un cal sleit de puteri şi care-l ruga prin strigăte şi gesturi să oprească şi să-l aştepte. Contele trase de hăţurile bidiviului şi se opri. Odată sosit, bătrīnul se apropie tare de conte şi īi bălmăji la ureche vestea. Bărbatul care provocase acele griji, necunoscutul cel misterios fusese iarăşi zărit īn apropierea castelului. Contele īşi īntoarse calul şi o luă la galop īndărăt, īnspre casă, urmat cu mare greu de servitor. Mai era īncă ceva drum pīnă la castel cīnd descălecară şi īnmīnară caii slugii care fusese instruit să-i aştepte īntr-un loc anume. Printre tufe şi desişuri se īndreptară īnspre acel turn unde se presupunea că se arătase acel străin de cele mai multe ori. Īn răstimp se făcuse īntuneric, iar luna se sfia īncă să răsară cu toate că era anunţată la hotarul zării de o strălucire pală. De īndată, īnsă, o lumină se lăsă peste ochii lor printre crengile īntortocheate ce venea din aceeaşi parte unde pesemne se afla şi donjonul. Grăbiră pasul pentru a ajunge la liziera pădurii şi sosiră numaidecīt pe colina despuiată de arbori pe care se afla turnul. Dar nu se zărea nicio lumină printre crenelurile surpate; nicio urmă de fiinţă omenească. Īntr-adevăr, bătrīnului intendent i se păru că vede īn strălucirea lunii ce tocmai răsărise urme proaspete de paşi, şi de asemenea era ciudat să găsească porţile desferecate; cu toate acestea primele indicii puteau fi īnşelătoare, iar cel de al doilea se lăsa uşor explicat prin neglijenţa paznicilor.
Răsuflīnd uşurat, contele coborī dealul cu īnsoţitorul său īn direcţia castelului. Luna īşi arunca argintul peste meleagurile acelea adormite īn tihnă şi preschimba fortăreaţa dinaintea lor īntr-un palat scīnteietor din poveşti. Īn sufletul său se ivi, mai fermecătoare ca niciodată, imaginea soţiei sale. De-abia acum īşi mărturisi că o parte din bănuiala care-i īncolţise īn suflet o privea pe ea, iar īn clipa de faţă, simţindu-se nedrept, īi nălucea īn faţa ochilor imaginea ei dormind netulburată īn patu-i feciorelnic, se aprinse de dorul ei pe care nici īn zilele primelor īntīlniri şi a logodnei lor nu l-ar fi simţit cu atīta ardoare.
Astfel visa, pe cīnd mergea. Se simţi deodată īmbrīncit. Fusese īnsoţitorul său. Acesta arăta cu degetul īnaintea sa īn cīmpul luminat acum mai puternic. Starschensky umblă cu privirea īnspre direcţia indicată şi zări silueta unui bărbat care, cu spatele īntunecat la el, nefiind luminat de lună, se furişa pe cīmp către castel. Contele nu-şi mai putea ţine firea. Cu un urlet şi cu spada scoasă, se năpusti asupra făpturii acelea. Străinul, prevenit din vreme, fugi, dinspre castel, īnspre pădure. Deja cu gīndul să-l urmărească, contele fu reţinut de o nouă apariţie, care se strecura pe furiş lipindu-se de zidurile fortului. Pe cea de-a doua o ajunse numaidecīt, iar silueta cutremurīndu-se toată īi dădu de ştire că e Dortka, slujnica contesei. La prima īntrebare: - Da’ ce faci tu p-aci? bīlbīi nişte scuze fără cap şi coadă, la cea de-a doua: - Cum ai ajuns aici? răspunse īn locul ei portiţa deschisă de cetate, altminteri īnchisă şi zăvorită şi care putea fi deschisă doar la ordinul contelui cu o cheie aflată īn posesia lui.
Toate tentativele de a o sili pe fată să facă mărturisiri fură zadarnice. Contele plin de mīnie o apucă de mīnă şi o trase cu forţa prin numeroasele coridoare sinuoase pīnă īn odăile soaţei sale pe care le găsi īncă luminate şi neīncuiate. Elga īnsăşi era trează şi īmbrăcată. Contele, bīlbīindu-se din pricina furiei, povesti cele īntīmplate şi ceru ori ca fata să mărturisească totul īn acea clipă, ori să fie dată imediat afară din serviciu şi din castel. Dortka căzu īn genunchi, plīngīnd şi tremurīnd. Starschensky crezu că nevastă-sa o să se simtă stīnjenită sau o să-i īmpărtăşească mīnia justificată. Nu se īntīmpla niciuna din două. La īnceput īl rugă rece şi nepărtinitoare să nu tulbure liniştea casei cu acuzaţiile sale tunătoare, iar cīnd el continuă cerīnd izgonirea fetei, ea lămuri tot mai īnfocată că e dreptul ei să judece comportarea servitoarelor sale, ea singură are să cerceteze şi să ia o decizie. Contele, ieşit din fire, o smulse pe fată de jos să o scoată cu de-a sila din cameră, īnsă Elga īi sări dinainte, apucă cealaltă mīnă a fetei, o smuci īnspre ea şi se stropşi la el: - Na, dacă vrei scoate-mă şi pe mine din casă, că doară asta urmăreşti! De te-aş fi cunoscut eu aşa de mai-nainte! Nefericita de mine! adăugă ea plīngīnd cu putere, batjocorită şi chinuită! Da’ slujitorii nevinovaţi n-au să pătimească pentru mine! Şi īn timpul ăsta īi arătă cu degetul fetei uşa iatacului său; slujnica pricepu porunca ei mută şi se grăbi īntr-acolo. Elga o urmă şi īnchise uşa după dīnsa.
Starschensky stătea parcă lovit de trăsnet. Se smuci dintr-o dată şi părăsi īncăperile nevestei sale; la jumătate de drum, īnsă, rămase locului şi īncremeni din nou de uimire. Vechilul bătrīn īi ieşi īnainte şi īi adresă cīteva cuvinte; dar contele se īndepărtă de el fără a-i răspunde nimic īnspre uşă, īnspre coridoarele care duceau spre odaia aflată īn aripa opusă a castelului. Se răsuci pe prag, respingīnd printr-o mişcare a mīinii orice īnsoţire, şi īnchise uşa după el. Ce-a făcut īn noaptea aceea? Da’ cin’ să ştie? Slujitorul care intră dimineaţa la el, īl găsi īmbrăcat, şezīnd pe un scaun. Părea să doarmă, dar dacă-l considerai de mai aproape, ochii īi erau deschişi şi pesemne căscaţi īn zare. Slujitorul fu nevoit să-l strige de mai multe ori pe nume, pīnă cīnd acesta se urni. După aceea īi comunică că īn numele contesei este rugat să ia micul dejun īn camera dumneaiei. Starschensky īl privi uluit, īnsă, apoi, se ridică, şi-l urmă tăcut pe cel care īl călăuzea păşind īnainte.
Elga īi ieşi īn īntīmpinare voioasă şi īnfloritoare de parcă nu s-ar fi īntīmplat nimic; pomeni mai mult īn glumă de evenimentele petrecute īn noaptea care de-abia se scursese. Camerista fu acuzată că īntreţine o iubire ascunsă, Dortka fu chemată la rīndul ei şi istorisi cu stīngăcie o poveste cusută cu aţă albă. Īn cele din urmă, īşi ceru iertare pe care contesa o acordă cu generozitate īn nume propriu şi al soţului său ţinīnd cont de comportarea ireproşabilă de pīnă atunci. Contele, īntrebat şi el la final dacă īşi dă acceptul, īncuviinţă printr-o īnclinare a capului, iar fata rămase īn casă.
Starschensky īşi luă micul dejun īn tăcere şi părăsi castelul ca un mut. Bătrīnul intendent care īi ieşise īn drum, nu īndrăzni, aţinīndu-i calea, să rupă tăcerea şi īncerca să caute răspunsul la īntrebările şi īndoielile sale īnăbuşite pe chipul stăpīnului său. Aşa se vīnturară, aşa se īndeletniciră cu treburile lor, cum făcuseră şi īnainte, ca īntotdeauna. Contele nu se mai căznea să nu se gīndească la cele petrecute ieri, ci chiar nu mai pregeta asupra lor. Omul nu e altfel decīt un struţ care atunci cīnd acesta este hăituit īşi ascunde capul, amăgindu-se că dacă nu vede primejdia aceasta nici nu există. Īşi īnchise fără de voie ochii īn faţa inevitabilului care sta să izbucnească, iar orice inimă īşi are secretele sale pe care şi le ascunde voit de sine.
Cīteva zile mai tīrziu, contele īşi puse īn gīnd să intre la soaţa sa. Primi lămuriri că se băieşte; īnsă auzind glasul copilaşului său īn odaia de alături păşi īnăuntru. Acolo o găsi pe fetiţă la podea īntr-o dezordine groaznică pe care tot ea o pricinuise. Giuvaerurile şi podoabele Elgăi erau īmprăştiate īn jurul copilului, iar cutia de bijuterii căzută şi deschisă līngă faţa de masă ce fusese trasă de pe măsuţa de alături lămurea pe deplin cum făcuse rost de jucăriile nepreţuite. Binedispus, Starschensky se avīntă īntr-acolo făcīnd haz, şi se strădui să pună nestematele la locul lor. Capacul cutiei de bijuterii, după toate aparenţele dublu, se desfăcuse din īmbinări o dată cu căzătura, iar cum contele īncercă, īmpingīndu-l cu degetele, să-l īnchidă la loc, partea interioară a īnvelişului căzu pe duşumea şi dezvălui īn spaţiul rămas gol un portret care, nefiind lipit prea bine, alunecă uşor, iar contele īl prinse numaidecīt cu mīna tremurīndă.
Era portretul unui bărbat īmbrăcat īn portul naţional polonez. Premoniţia unei asemănări oribile năvăli asupra contelui ca un ostaş. Ăsta era jocul naturii de care vorbiseră atīt de mult, cel cu ochii negrii şi părul galben, īntru totul identic cu cel īntīlnit la – copilul său. Se uită la fată, apoi iarăşi la portret. – Trăsăturile astea le-a mai văzut pe undeva; dar cīnd? Unde? Se umplu de fiori. – Se uită iarăşi īntr-acolo. Apoi īl privi pe copilul său cu ochii negri, şerpeşti, iar părul blond scīnteia precum flăcările; amintirea acelui văr dispreţuit din Varşovia īl săgeta īngrozitor. – Oginsky! ţipă el şi se ţinu de masă, īn timp ce dinţii din gură īncepură să-i clănţănească.
Un zgomot dintr-o cameră alăturată īl făcu să tresalte. Īmbină capacul, īnchise cutia, portretul īl pitise la piept; şi se furişă ca un ucigaş.
Īn ziua aceea nu-l mai văzură la castel. La masa de prīnz locul său rămase gol. Pe īnserate, intră īn odaia dădacei şi-i ceru copilul. Luă fetiţa de mīnă şi o conduse īn grădină, īnspre pavilionul acoperit cu muşchi situat īntr-un colţ ferit. Acolo īl găsi intendentul la capătul unui ceas de căutări: aşezat pe o bancă. Copiliţa hălăduia īntre genunchii săi, īn vreme ce el ţinea īn mīnă un portret, privind cīnd la acesta, cīnd la copilă; „ca unul care asemuieşte” gīndi moşul.
Īn dimineaţa următoare, Starschensky plecă īn călătorie, fără ca cineva să ştie īncotro. El unul, īnsă, era la Varşovia; acolo cercetă, cam tīrzior! după relaţiile dinainte ale Elgăi. Află că ea şi Orginsky, crescuţi īn casa bătrīnului staroste, se īndrăgostiseră unul de altul de timpuriu, dar familia fiind īngrijorată de apropierea lor crescīndă, īl īndepărtă pe vărul cel sărman; că, īntorcīndu-se din surghiun, puţin īnainte de logodirea cu Starschensky, acesta īşi īnnoi din nou pretenţiile, iar acea sumă importantă de bani pe care bătrīnul Laschek i-o acordă, īn cele din urmă, prin testament, era parte a plăţii pentru renunţarea la orice nouă pretenţie; Elga se despărţise de dīnsul cu inimă grea, iar cel dintīi temei pentru care se īnvoise să se mărite cu contele fu legat de sărăcia aceluia şi de bogăţia lui Starschensky, precum şi din pricina presiunilor din partea rudelor. Toate aceste secrete īi fură pesemne dezvăluite pe bani de unul din fraţii Elgăi faţă de care se arătase generos la timpul potrivit şi īi indică, după ce fusese plătit, chiar şi locul unde s-ar ascunde Oginsky.
Īn vremea asta, la castel se īnstăpīnise neliniştea şi īngrijorarea. Doar Elga lăsa impresia că este cea mai liniştită. Părea să arunce socoteala straniei purtări a bărbatului ei pe acea descoperire din noapte, şi cu toate că nu s-a putut imputa ceva precis nimănui, contele, asta īi era nădejdea, o să se liniştească, īntr-un sfīrşit, de la sine. Iar acea slujnică o servea şi acum.
După un răstimp, contele īşi făcuse apariţia surprinzătoare la marginea posesiunilor sale, acompaniat de o trăsură īnchisă de care nimeni nu ştia nimic. O persoană acoperită, pare-se, īmpiedicată să vorbească de un căluş, fu coborītă din atelaj şi predată vechilului convocat dinadins acolo prin scrisori. Vechiul turn din partea apuseană a grădinii, acum īnchis şi păzit cu grijă, luă īn posesiune acea stranie apariţie, iar printre locuitori din īmprejurimi īncepură să circule vorbe īnfricoşătoare.
Contele sosi la castel. Elga īl īntīmpină jubilīnd cu copilul de mīnă. Īi fu dat să audă de neliniştea pe care o provocase plecarea lui subită, de ardoare neasemuită cu care fusese aşteptat. Micile īmbunătăţiri fură lăudate şi probele iscusinţei īnşirate cu zor. Cum era ora cinei, Starschensky se declară indispus şi obosit din pricina călătoriei. Īn ciuda tuturor protestelor, se īndreptă singur īnspre odaia sa, unde se īncuie pe dinăuntru. Totuşi nevoia lui de linişte nu fusese decīt o īnşelătorie, căci īşi părăsi noaptea odaia şi se duse de unul singur pīnă la donjon unde rămăsese pīnă la primele raze cenuşii ale dimineţii.
Ziua următoare, Elga fu posomorītă, īmbufnată. Drumul noptatic al contelui nu scăpase neremarcat. Elga se simţi neglijată şi nu īntīrzie să-şi arate lipsa de mulţumire. Starschensky īi tăie vorbele īntărītate īncepīnd să vorbească de situaţia lor. Spuse că, oprindu-se recent la Varşovia, īnnoindu-se impresiile despre viaţa de desfătări din acel oraş iubitor de plăceri, apucă să se dumirească că o fiinţă atīt de vioaie şi fermecătoare ca Elga nu-şi poate găsi locul la ţară. O īntrebă dacă ar prefera să trăiască la oraş. – Doar cu el, răspunse ea. – El unul, īntări contele, o să fie reţinut de treburile moşiei, veniturile sale o duc mai rău decīt se crede īndeobşte, e nevoit să rămīnă pe loc. Īn cazul ăsta rămīne şi ea, zise Elga. Are de gīnd să trăiască şi să moară alături de dīnsul. Şi-i afurisi numaidecīt pe cei doi fraţi care prin cererile lor neruşinate i-au creat atītea necazuri iubitului ei soţ. Făgădui că orice rest de iubire pe care īl mai păstrase pentru ei s-a sterş cu desăvīrşire. Să stea şi cerşind la uşa ei, n-are să deschidă, grăi ea. Contele le luă īntru cītva partea. S-a īntīlnit cu ei īn Varşovia. Erau cu un tovarăş de surghiun de-al lor – cum īi spune? – Elga căzu şi ea pe gīnduri – Oginsky! izbucni contele şi o privi iute. Ea nu se schimbă la faţă şi pronunţă: - Toţi soţii fraţilor mei sunt răi, da ăsta e cel mai rău! – care? – Cel de care spuneai! –
Şi care era ăla? – Ei, Oginsky! – răspunse ea şi o uşoară zvīcnire a feţei dădu pe faţă o emoţie trecătoare.
Contele păşi spre fereastră şi privi īnafară. Elga īl urmă, sprijinindu-şi braţul de umărul său. Contele rămase neclintit. - Starschensky, făcu ea, văd că tare te ai mai schimbat! Nu mă mai iubeşti, cum o făceai odată! Īmi ascunzi multe! Contele se īntoarse şi spuse: - Păi, hai să vorbim, dacă tot asta vrei! Ştii de ştirbirea averii mele, ştii din ce cauză. Mai sunt şi alte păsuri pe care le ţin īn mine. Dacă cele petrecută mă copleşesc īntr-atīt, e că nu mai puţin mă chinuie gīndul că toate astea doar eu mi le-am adus pe cap. Bineīnţeles, de vină e şi uşurătatea cu care m-am ocupat de moştenirea tatălui meu; da’ poate că īs demn de osīndă de mai cu multă vreme īn urmă, de cīnd, căpos, deprins cu singurătatea, am cerut mīna unei fete īndrăgostite de lume, fără să-mi pese de direcţia sentimentelor şi plăcerilor ei, fără să-mi pese, odată devenită femeia mea, că o condamn la o viaţă a cărei monotonie are să-i fie de nesuportat. – Starschensky! exclamă ea, şi-l mustră cu alintări. - Mi s-a oferit o slujbă peste hotare, continuă Starschensky, şi dacă stau să mă gīndesc mai bine, poate că s-ar cuveni să mă īndepărtez de ţara tatălui meu pentru un răstimp mai mic sau mai mare. Ieri, īncă, vedeam lucrurile mult mai negre. Dar reflectīnd noaptea trecută mi-am dat seama că asta e hotărīrea cea mai bună. - Noaptea trecută, interveni Elga neīncrezătoare, noaptea trecută ai reflectat? Şi unde? La turnul ăla? Şi cum Starschensky făcu un pas īn spate uluit: - Aşa-i c-am īnţeles? urmă ea. De acolo te-ai pricopsit cu īngrijorările astea? Cu dorul ăsta de ducă? Şi cu tovarăşa ta de călătorie? A trebuit să-mi treacă pe la urechi zvonul că un om acoperit, probabil o drăguţă foarte fericită, e dusă īntr-acolo, unde īţi porţi acuma īn fiece noapte toată duioşia pe care la altar mi-ai făgăduit-o mie! Asta mi-e răsplata? - Haide! Se īntoarse ea īnspre copilul lipit de dīnsa, haide! Suntem o povară pentru el! Şi-a făcut alţi prieteni, nu-s de-o seamă cu noi ! Şi se răsuci să plece. Un rīs batjocoritor bubui din gura contelui de care el īnsuşi se īnfioră de parcă i-ar fi aparţinut altuia. Elga se īntoarse. - Ştiam prea bine, spuse ea, că-i doar o glumă. Da’ nu-i nevoie să te oşteneşti tu ca să-mi dezvălui secretul turnului. Tre’ să văd cu ochii mei ce se ascunde acolo. Mi-o făgăduieşti? Contele se prăbuşi pe un pat şi-şi acoperi faţa cu ambele mīini. Apoi auzi cum se deschide o uşă. Privind printre degete, o zări pe camerista nevestei sale care dădea să intre īn capotul de noapte şi pe Elga care, cu o mutrişoară vicleană, īi făcea semne să se īndepărteze. Pe urmă Elga se apropie de pat şi luīnd loc īn apropierea soţului ei, īi zise: - Hai, Starschensky, să ne-mpăcăm! De cīnd n-am mai vorbit īntre patru ochi! Apoi īşi apropie obrajii de ai săi şi īi puse mīna pe inima ei palpitīndă. Pe conte īl străfulgeră un fior. Sări īn picioare negru ca iadul. Īşi īmbrīnci soţia şi fugi.
Bătu miezul nopţii. Pretutindeni īn castel era linişte. Elga dormea īn iatacul său. Deodată simţi că-i īnşfăcată, zgīlţīită din somn, văzu la lumina lampei chipul bărbatului ei care, cu un felinar īn mīnă, īi porunci să se scoale şi să se īmbrace. La īntrebarea ei: - Pentru ce? El răspunse: - Te-ai arătat dornică să afli secretele turnului. La lumina zilei nu-i īngăduit, dar dacă nu īi este frică de īntuneric şi de aerul nopţii, n-are decīt să-l urmeze. - Nu cumva ţi-ai pus īn gīnd să faci vreun rău? īntrebă contesa; tare ciudat te-ai mai purtat ieri seara! - Rămīi aicea, dacă nu vrei să vii, făcu Starschensky şi dădu să plece. - Stai! strigă Elga. Dacă femeilor le e dat să se teamă, apăi eu una nu-s femeie! Şi, pīnă la urmă, tre’ să termină cu nesiguranţa asta! Poate te-ai cercetat pe dinăuntru, şi ti-ai dat seama. – Dacă vrei să te convingi, grăi Starschensky, ridică-te şi vino cu mine! Elga sări din pat şi-şi aruncă pe deasupra o blană de oaie. Se hotărīse să meargă, dar, īntre timp, se trezi copilul, care dormise īn pat, alături de dīnsa. Īncepu să plīngă. - Copilu-tu o să trezească pe toţi din castel! spuse contele. Fără să spună un cuvīnt, Elga ridică copilul, īl īnfăşură īntr-o velinţă călduroasă şi cu fetiţa īn braţe īl urmă pe soţul său care-i lumina calea.
Noaptea era rece şi īntunecoasă. Ce-i drept, stelele licăreau cu miile cerul cernit, dar nu era nicio lună să lumineze drumeagul singuratec, doar lămpaşul contelui zvīrlea fīşii scurte pe pămīnt şi pe frunzele cele mai joase ale hăţişului adormit īn miez de noapte.
Trecuseră de „grădina zoologic㔠numită aşa după numele vechii ei funcţii şi ajunseră la acel donjon care fusese adevăratul ţel al prenumblării lor. Contele se īntoarse īnspre soţia sa şi cuvīntă: - Eşti pe cale să cercetezi tainele soţului tău. Vrei să-l prinzi asupra īncălcării jurămīntului de căsătorie, vrei să-l ruşinezi īn faţa iubitei lui scīrnave. Este drept ca primejdia şi folosinţa să se afle īn aceeaşi măsură şi de o parte şi de alta. Īnainte să intri, jură-mi că nu te faci vinovată de acelaşi păcat, că tu nu eşti mīnjită cu nelegiurea de care īl acuzi pe soţul tău. – Cauţi să tragi de timp, grăi Elga. – Femeie! adăugă contele, revezi-ţi īn gīndire viaţa pe care ai dus-o şi dacă descoperi pe aceasta vreo pată, ca să nu spunem o īnfierare, nu te mai īncumeta să păşeşti īntre zidurile astea. Elga dădu să-l īmpingă pe conte pentru a intra. El īi ieşi iarăşi īn faţă şi strigă: - Nu intri pīnă nu-mi promiţi! Pune-ţi mīinile pe ţeasta copilaşului tău şi jură! Elga īşi aşeză mīna dreaptă pe capul copilului adormit şi spuse: - Cīt de zadarnic īmi pare jurămīntul ăsta, o ştii şi tu prea bine, īl īntăresc care o fi şi el! – Opreşte-te! ţipă Starschensky, e de-ajuns! Intră şi te uită!
Contele deschise. Urcară pe o scară īngustă, circulară care ducea către o uşă la rīndul ei īnchisă. Contele o desferecă şi pe aceasta şi pătrunseră numaidecīt īntr-o odaie spaţioasă a cărei parte interioară era delimitată printr-o cortină īntunecată. Contele potrivi scaunele unei mese aşezate dinainte, aprinse cu felinarul său două lumīnări de ceară din sfeşnice grele din bronz, scoase dintr-un sertar al mesei un caiet şi-i făcu semn femeii să ia loc odată cu el. Elga īşi roti privirile, fără īnsă să zărească pe cineva. Adăsta şi asculta.
Apropiind lumina, contele īncepu să citească din foile pe care le ţinea īntre mīini: „Mărturisesc că am īntreţinut relaţii nelegiuite cu fiica starostelui Laschek, īnainte şi după logodirea ei cu contele Starschensky. Unicul ei copil...” – Ce scorneală oribilă! răcni Elga ţīşnind īn picioare. Cine are īndrăzneala să mă acuze de asemenea lucruri? – Oginsky! zise contele. Ridică-te şi spune ce-ai jurat! Spunīnd acestea, smulse cortina şi se ivi vederii un bărbat īntins pe paie, legat de perete cu lanţuri. - Cine mă strigă? īntrebă deţinutul. - Elga e aici, zise contele, şi īntreabă dacă-i adevărat că te-ai drăgostit cu ea. – De cīte ori tre’ s-o mai repet? spuse bărbatul īntorcīndu-se cu lanţurile sale – Auzit-tu-l-ai? Se stropşi contele la soţia lui care īnlemnise şi deveni lividă. – Ia cheile de aici şi desfă-i legăturile bărbatului ăstuia! Elga şovăi. Contele dădu să scoată de tot sabia din teacă, iar ea īşi făcu zor. Lanţurile căzură răpăind, iar Oginsky păşi īn faţă. - Ce vrei dumneata de la mine? zise el. – M-ai jignit peste măsură! grăi contele. Ştii prea bine cum răzbună bărbaţii şi nobilii jignirile! Ia lama asta, continuă el, scoţīnd din manta o a doua spadă şi luptă-te! – Nu-mi place să mă duelez! spuse Oginsky – N-ai īncotro! urlă Starschensky şi se năpusti asupra lui. Īntre timp, se auziră zgomote venind dinspre trepte. Elga care pīnă acum stătuse ca ţintuită, sărise acum la uşă şi īncerca s-o deschidă, īn vreme ce striga ca din gură de şarpe după ajutor. Starschensky o prinse chiar cīnd ea punea mīna pe ivăr, o īmpinse pe femeie īnapoi şi īncuie uşa. Oginsky folosindu-se de clipele īn care contele īşi găsise de lucru la intrare, deschise fereastra şi se aruncă. Nefiind o mare īnălţime, Oginsky atinse solul nevătămat şi pe cīnd contele se zori să ajungă de la uşă la fereastră, paşii celui fugit se pierdeau deja īn depărtare.
Contele se īntoarse acum la nevastă-sa. - Amantul tău a luat-o la sănătoasa, spuse el, dar tu nu-mi scapi! – Poţi să crezi minciunile ăluia? se bīlbīi Elga. – Cred ceea ce ştiu, vociferă Starschensky, şi pecetea asemănării īnscrisă īn trăsăturile copilului ăstuia. Trebuie să mori, glăsui el, acum şi aici! Elga căzuse īn genunchi. – Īndură-te de viaţa mea, strigă ea. Fă ce vrei cu mine! Alungă-mă! Repudiază-mă! Īnchide-mă īntr-o mănăstire, īntr-o īnchisoare pentru restul zilelor mele, dar lasă-mă să trăiesc! Să trăiesc! Contele pregetă un răstimp, apoi grăi: - Fiindcă īţi preţuieşti mai presus de orice existenţa asta ticăloasă, spurcată, iacă-ţi zic că e o singură cale ca să te faci scăpată. – Spune, spune! se jelui Elga. – Semnul ruşinii din căsnicia noastră e copila asta, spuse contele. Cine ştie dacă supărarea mea nu s-ar domoli, dacă moartea i-ar īnchide ochii. Suntem doar noi, nu ne vede nimeni, noaptea şi īntunecimea īnvăluie fapta. Du-te şi omoară pruncu’ ! – Cum, eu? ţipă Elga. Să-mi omor copilaşul? Monstrule! Mīrşavule! Ce crezuşi despre mine? - Īn cazul ăsta! strigă Starschensky şi ridică sabia căzută la podea. – Stai, ţipă Elga, stai! O fac! Se năpusti peste copil şi-l apăsă peste sīnii ei, acoperindu-l cu lacrimi. – Mai stai? urlă Starschensky şi făcu un gest īnspre ea. – Nu, nu! strigă Elga. Doamne Dumnezeule, iartă-mă pentru ce am de gīnd să fac, şi nu mă īndur! Iartă-mă pe mine, nefericita! Şi se porni iarăşi să-şi strivească copilul de pieptul ei; cu ochii īntorşi luă un ac care-i ţinea blănurile laolaltă; unealta licări, braţul īnarmat – Stai! urlă brusc Starschensky. – Asta am vrut să mai văd: dacă mai ai īn tine o simţire demnă de lumina zilei! Da’ nu cunoşti decīt pīcla şi noaptea! Copilu-tu n-o să moară, tu, īnsă, neruşinato, da! Şi cu asta īi vīrī īntr-o parte sabia, iar sīngele īi ţīşni şuvoi şi se prăvăli peste copilul nevătămat.
Noaptea aceea fu una de spaimă pentru locuitorii din īmprejurimi. Speriaţi de un roşu aprins ridicat la cer, o luară la goană şi zăriră donjonul vechi din partea apuseană a zidului „grădinii zoologice” din castelul lui Starschensky cuprins de flăcări luminoase. Toate strădaniile de a-l stinge fură īn zadar; nu după mult timp nu mai rămasese decīt zidurile negre acoperite de ruinele arse şi fumegīnde. Au vrut să-l trezească pe conte; lipsea dimpreună cu nevasta şi copilul. Cercetară locul incendiului, găsiră īntr-adevăr oase omeneşti, să fie īnsă rămăşiţele a trei oameni?
Īnsă cu risipirea aceleaşi nopţi, nevasta unui cărbunar se simţi cea mai fericită dintre muritori. Căci, pe cīnd dormea alături de bărbatul ei, se auziră bătăi īn uşa căsuţei. Se sculă şi deschise, şi īn lumina zorilor zări dinaintea sa un copilaş cam la doi ani care, īn loc de haine, era īnfăşurat īntr-o velinţă mare, cu un cufăraş līngă ea. O dată deschis, se ivi mai mult aur decīt şi-ar fi putut īnchipui cei doi laolaltă. Se găsiră şi cīteva rīnduri scrise īn care grija copilului le era īncredinţată şi li se promitea īn viitor alte sume de bani.
După două zile, contele īşi făcu din nou apariţia īn mijlocul alor săi, īnsă doar pentru a se găti de un drum la Varşovia. Sosit acolo, ceru şi primi o audienţă personală la rege care la terminarea acesteia plecase de acolo vizibil zguduit, poruncind să fie chemat cancelarul căruia īi ceru să tocmească nişte scrisori deschise prin care contele Starschensky, ultimul din familia sa, īşi cedează toate drepturile asupra pămīnturilor sale.
Moşiile au fost īn parte vīndute, cīştigul folosit pentru plata datoriilor, iar restul dăruit pentru ctitorirea unei mănăstiri care se īnalţă nu departe de locul unde se afla turnul ars. Iacă-tă povestea mănăstiri.” īncheie călugărul.
- Da’ ce s-a ales de conte? – īntrebă unul din străini.
- V-am prevenit dintru-nceput, spuse călugărul, să nu puneţi nicio īntrebare cīnd termin, dară voi tot nu vă lăsaţi!
Nenumărate servicii divine fură ţinute īntru liniştea acelora care au fost seceraţi īn mijlocul păcatelor lor de un năvalnic act de violenţă; īntru iertarea nefericitului care īntr-o grabă blestemată a pedepsit printr-o nelegiure nelegiurea. Contele se călugărise īn mănăstirea ctitorită de el. La īnceput găsi alinare īn tihna vieţii monahale, īn monotonia actelor de căinţă. Timpul īnsă, īn loc să tocească ghimpele īi da pe faţă tot mai cumplit fapta sa. Deasupra lui se pogorī duhul familiei sale care-l īmbrīncea la fapte, iar singurătatea celulei sale īi deveni izvor de chinuire. Chinuit de spirite şi mīnios pe sine īnsuşi lumea se păzi mulţi ani de dīnsul ca de un nebun. Īn cele din urmă vindecat, colinda pe timpul zilei prin īmprejurimi; toate treburile īl īnviorau; īşi īncerca puterile cu copacii codrului. Doar noaptea, īn ceasul, īn care se făcuse acea faptă de tristă amintire, primul de după miezul nopţii, cīnd īncepea ceremonia funerar㠖 pīnă aici apucase să ajungă īn istorisirea sa, cīnd fu īntrerupt de primele note ale corului mănăstiresc care răsunară pīnă aici, şi tot atunci răsună un ceas.
La primul gong, călugărul se īnfioră. Genuchii săi īncepură să se īnmoaie, dinţii să-i clănţăne, părea gata să se prăbuşească, cīnd deodată se deschise uşa, iar abatele mănăstirii, cīt se poate de drept, avīnd pe piept crucea strălucitoare a demnităţii sale, păşi peste prag:
- Pe unde umbli, Starschensky? strigă el. E ceasul căinţei tale! Călugărul se tīngui şi īncovoiat asemeni unui animal rănit, se īndreptă cu ocoluri largi, aidoma unui cīine care se teme să fie lovit, īnspre uşa pe care abatele o lăsă liberă ferindu-se īntr-o parte. Odată ajuns acolo, călugărul ţīşni ca o săgeată, iar abatele urmīndu-l, īnchise uşa.
Īncă mult timp după aceea auziră străinii cīntul corului pīnă cīnd se molcomi īn liniştea nopţii, iar ei căutară să se aciueze pentru o scurtă odihnă.
Dimineaţa īşi luară adio de la abate, mulţumindu-i pentru primirea ospitalieră. Cel tīnăr se īncumetă să īntrebe de călugărul din noaptea trecută la care prelatul, fără să răspundă, le ură călătorie plăcută.
Se porniră spre Varşovia cu făgăduiala ca la īntoarcere să se intereseze de soarta călugărului pe care īl recunoscuseră ca fiind Starschensky. Dar răpiţi de treburi fură nevoiţi să ia alte căi către casă, iar despre călugăr şi mănăstirea Sendomir nu mai aflară niciodată nimic.


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei ŗi culturii. Scrie ŗi savureazć articole, eseuri, prozć, poezie clasicć ŗi concursuri. shim
shim
poezii  CćUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricćror materiale din site fćrć permisiunea noastrć este strict interzisć.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicć de publicare ŗi confidenžialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!