poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 893 .



Am baterie, aștept provincia!
proză [ Pamflet ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [edh ]

2013-06-26  |     | 









MOTO:
“Bateriști din toate țările, uniți-vă!”

Eeeeeee, ...păi se spune că, prin zilele noastre, pe când oamenii mai credeau încă în omenie și în îndreptarea semenilor rromi către civilizație, tocmai pe atunci mă găsisem și eu, credulul, să dau apă la moară acestor idei și, numai bine că, după ce am încercat să -nnalț un puradel d'ăsta și să-l duc la "A doua șansă", atât mi-a fost,- să mă lovească criza greu și să nu mai am ce să le dau, când și când, pe la bise. ori alte alea, de pomană, de pe la ai noștrii.
Cine era "Barosanu' "?! Cine era "fratrili nostru..."?! Cine căra saci și saci și își arvunea lucruri de pe copii mei încă dinainte, ca să se asigure, adică.."Barosane, ăla mi-l dai mie când o fi, da?!", iar dacă se întâmpla ca, cutare lucru să se deterioreze între timp, mă mai trăgea și la răspundere,...adică "păi cum ne-a fost înțelegerea, ai...?!"
Ce să mai, ... am devenit iute persoana nongrata pentru ei și din "Barosane...", devenisem acum un fel de ... "lasă-lâi mă, că n-are, mai dă-l în sânge, de român".
Îmi ziceam în sinea mea că, "mdeh, cu o floare nu se face primăvară" și, cu gând smerit mai băgam și de la mine că, vezi Doamne, "ce-oi vrea acu', să-mi ridice și statuie, că m-am zbătut și eu nițel, acolo, f'o lună, două...!"
Unde mai pui că, pentru ca să il poată educa statul pe puradel, trebuia să primesc acceptul familiei lui (tac-su la pârnaie, măsa ... il trimitea la cerșit la biserică...) că e de acord să-l țină pe intern la scoală, acolo.
"Hauzi breeei, ...ne lași copilu în pace, hauzi?! Unde să-l ia statu' să mi-l nenorocește, andicapații hăia...Vrei să-i faci, să-i dai, ...adu-hâncoa' că nu i le ia nimeni...!"
Acu', să mă ierte Dumnezeu, dau și eu moartea în țigan, în cine să dau, că de când nu am mai avut ce să le dau, au început și necazurile noastre, ...da', mai știi...! Pe prietenia asta, i-am văzut de multe ori sprijiniți pe mașinile noastre. Poate "le verificau suspensiile", na, zic și eu...
Întâi, cu duba cea veche din parcare, cu care îmi mai asigur încă locul oficial și care, în cel mai scurt timp a fost devalizată ca-n codru.
Trăgeam de ei să-i dau jos din masină, mai ales că mă temeam, să nu cadă ușa laterală pe vreunul, să-l mai plătesc și de bun. În fine, ușor-ușor au cam cărăbănit tot ce era de luat din interior: baterie, cauciucuri, un motor diesel (fost al mașinii) desfacut, bun, cu pompă de injectie cu tot., scule, pompă de roți, cric,...chiar nici nu mai știu ce mai era pe acolo dar, pe lângă astea, și o droaie de troace ce așteptau în stand_bye, până când speram să le duc, sau să le găsesc vreun rost pe la țară la Papa, ori pe la vreun amic cu curte...cine știe.
Apoi au luat dacia lu' Papa, socru-miu la rând. Ne dăduse omu' mașinuța asta cu tot dragul, deși eu o privisem inițial cam ciudat, după ce "forjasem" o Lada (o soră a ei mai serioasă de la frații moldoveni). A fost bună cât a fost și Lădița, și ne-am făcut multă treabă cu ea, de ce să zic..., chiar nesperat de multă, dar ce să-i faci când abandonată fiind și asta pe o stradă, ne-a anunțat primăria de f'o două ori să o ridicăm și, pân la urmă când chiar m-am hotărât să fac ceva cu ea (începuse operațiunea "Rabla"), am aflat că o ridicaseră tot niște bronzați d'ăștia și au dus-o cu căruța la fiare. Abia m-au crezut ăștia la poli. că s-a casat, ca să o pot radia, că vroiau hârtie de la REMAT, că așa-i.
Atât le-a trebuit "meseriașilor", să se dea frâu liber la baterii. Nuș' cum, dintr-o dată, au scăpat de sub control și, una două, îi vedeai cum cară la greu, în cărucioare de supermarket, baterii "uzate", la colectare.
Cui să-i dea prin cap, că cineva s-ar gândi vreodată să profite așa de hotărât de pe urma bateriilor ăstora, ori că aș putea ajunge așa de ușor în vizorul lor pentru un asemenea "zăcământ ambulant" - PLUMBUL?!
Ba, încă mai eram și "satisfăcut de curățenia" pe care mi-au făcut-o la dubă, bateria fiind uzată, iar motorul, chiar bunicel fiind, parcă nu-l mai vedeam pus pe picioare, asta din diverse lipsuri curente și jene financiare de tot felul.
Pe de altă părte, mi se părea chiar caraghios să încui o prăpădită de Dacie..."cine să fure așa ceva?" - îmi ziceam, ..."abia fac hoții față la mașinile tari, cine să se ducă la pușcărie pentru o fierăciune scoasă din analele mașinilor și etichetată ca și conservă ambulantă, paguba traficului, moartea autostrăzilor, mizeria parcărilor...etc."
Titi, colegul meu mă controla constant și îmi spunea mustrător, parcă-l aud:"Edi, Edi, iar ai lăsat ușile vraiște, ...hai să o închizi. Nu te juca prea mult cu încumetarea, că Îl mâniezi pe Domnul!" , iar eu ziceam că, dacă vrea Domnul să scap de ea, o să mă scape negreșit. Auzi auzi, ce tare eram io..! Chiar mă gândeam "să mă scape Domnul de ea...!" Bine că Dumnezeu mai trece cu vederea uneori prostia și mândria, în speranța că, poate-poate ne-om mai reveni, că ce s-ar fi întâmplat?! Câtă nevoie am avut și câtă treabă ne-am făcut cu ea, ...așa "gunoi și conservă" cum e?!
Eeei și uite așa, o pleiadă de colegi și de prieteni mi-au spus că nu e bine ce fac și să o încui indiferet că are, sau că nu are ce să-mi ia din ea. Că nu se știe, că oamenii sunt așa și pe dincolo, dar eu...pace!
La un moment dat, un fapt ciudat ne-a atras atenția în mod deosebit și, atunci, parcă-parcă ne-a venit în gând să o mai încuiem.
Mă cheamă nevastă-mea, într-o zi pe înserate, la geamul de la bucătărie, să îmi arate cum i se pare ei că, copii noștrii stau în mașină și ce bine se simt ei acolo în lipsa noastră (văzut așa, cam de sus din profil). Dar eu, mă prinz imediat că, totuși în mașină este altcineva, posibil una sau două persoane străine și zic, așa ca de avangardă până mă pregătesc io "ia du-te tu dragă până jos și dacă e ceva mă chemi". Tare, nu?!
Eram ca șoimu', geană pe ce se întâmplă, între timp accesorizat - full option de atac.Numai bine, ce-o aud pe nevi țipând la cineva din interior, după ce a deschis portiera. "Ieși domne imediat afară, ...ce cauți aici?!!!, ...Vecineee, vecineeee ... ia vino domne să vezi ce e cu ăsta aici" - către un vecin, și el mașinist, care tocmai își plimba câinele prin zonă.
Între timp, mai repede ca gândul care coboară de la 8 (gândul meu, zic), mă înființez brusc la fața locului și, hotărât să mi-l distrug pe client, cu glas sugrumat de furie și viteză, mă și pregăteam să aplic lovitura fatală la riposta străinului din mașină. "Ce cauți domne aici, ai?!!!", dar,...stupoare, ...un glas nevinovat, chiar reverențios aș spune, se aude de pe locul din dreapta: "domnilor, vă rog foarte mult să vorbiți civilizat, eu nu m-am răstit la dumneavoastră, așa că, ...puțină decență, da?!" și nici gând să coboare. Vecinul tocmai chema poliția în timp ce eu după o scrutătură rapidă am observat că nu lipsea nimic din mașină și nici altceva nu era mișcat, nici vreo încercare de deplasare, fire smulse ori altceva. Omu', se așezase și el precum călătorul obosit, ca să se odihnească puțin sub căldura cu iz de alcool a serii. Sigur că, în cazul ăsta,... omu' curățel,... te gândești ce o fi...?!, Nu pui mâna pe par imediat...o fi bolnav, ... o fi confundat mașina, ... l-a păcălit cineva să aștepte acolo știind că nu încui ...și, l-am luat mai ușor pe client, până ce a venit echipajul de la poliție cu doi tinerei, care s-au și înfipt în el să-l chestioneze, iar de la noi să scoată tot inconvenientul, ce urma să constituie reclamația.
Dar omu' nostru extrem de pasiv și chiar de contrariat că "de ce i se întâmplă tocmai lui chestia asta, și că nu puteam să luăm pe altul, iar lui să-i dăm pace?...că știe el mai bine ce are de făcut și nu trebuie să îi impună nimeni!!!", aproape că mă blocase de tot și chiar am izbucnit în râs spre mirarea vecinului, și a polițailor. Acum parcă îmi părea rău că vecinul chemase poliția, dar vecinu', ...haaaaaa, nimic nene, hotărât pe treabă "...da da, mie mi-au furat casetofonul, ăștia ne fură din mașină...știu eu...!" Mă uitam și eu cât de ușor poți să bagi un om bolnav poate, la pârnaie ... nu conta nimic, bolnav, beat ... "ăștia ne fură de prin mașini". Le-am zis la polițai că n-am nim ic de declarat în cazul ăsta și că e clar că omul e dus cu capul și că nu îmi lipsește nimic, ...poate vecinul are de facut vreo reclamație dar eu nu, nu v-am chemat eu, ..."poate a fost o neînțelegere la mijloc", zic.
Pân' la urmă, nuș' de unde, apare o muiere cu titlu de nevastă, disperată de mama focului "ce-ai făcut Miticăăăă, Mitică, ce-ai făcut, ...iar ai confundat mașina noastrăăăăăăă, zăpăcituleeeeei!!! Lăsați-l domne că e bolnav domne, nuș' ce să mă mai fac cu el..." și, femeia dispare, înghițită și ea de mașina poliției, nu înainte ca omul nostru să facă o remarcă memorabilă la adresa mea: "...domne, de dumneata chiar mi-a placut, ai fost tare de tot, ...auzi, auzi, ...ce cauți domne în mașina mea, ...tare de tot, să mă ierți..." și, cu zâmbetul pe buze este și el modulat în police-car, polițaiul protejându-l cu mâna ca să nu se lovească la inteligență. Sincer, mi-a fost tare milă atunci și încercam să îi conving pe polițiști să nu-i facă nimic, că, în mod sigur nu a vrut să fure sau să facă vreun rău.
Greu însă să-mi schimb obiceiurile. Că de mai bine de 10 ani, frecam dacia asta, a bunicului, în lung și în lat prin țară și, fără să o asigur vreodată, nu mi s-a întâmplat nici un incident notabil. Am avut genți, lucruri, acte...socoteli, ba chiar telefonul mobil uitat pe bord de nenumărate ori și, ...nimic.
Mă gândeam la cetățeanul pribeag din mașină,... "oare se merită să schimbăm ceva doar pentru asta?"
Chiar mă gândea, că nu l-aș mai deranja altă dată, dar că, i-aș spune măcar să nu facă mizerie și când pleacă să trântească portiera.
Și totuși, dacă dăm peste cineva mai agresiv, sau ...cine știe ce altă situație neprevăzută, mmm?! "Ia să analizăm puțin totuși", îmi ziceam eu, stând uneori de vorbă cu mine ca între prieteni...
Zis și făcut, în vre-o o săptămână m-am și hotărât. Dar ce, așa pe degeaba?!!! Nooo nici poveste! A trbuit ca: intr-o zi să-mi dispară sculele de la mașină și pompa electrică. M-am învinuit tot eu că nu am pus capacul de carton pe dinăuntru la breack și probabil i-au tentat prea mult și au gândit că e o pradă prea ușoară. Mi-am luat alte scule , mi-a mai dat și Ion, nașul, o serie și, prima dată am început cu încuiatul portbagajului.
În ziua următoare, am observat capacul la motor ridicat puțin. Abia stătea fiind deschisă clanța capotei. Ridic, mă uit, totul la locul lui, ...ce să fie?! Eh, l-oi fi lăsat eu, din greșeală așa, dar oricum, ar fi mai bine să încui, că tot ne hotărâsem noi așa, de când cu "cetățeanul turmentat". Pun totul la loc fain frumos, închid capota, încui portierele și mă duc liniștit acasă, ca un școlar cu temele făcute. Îi zic la nevă de ispravă, iar ea zice "bravo!", fără să dea prea multă importanță evenimentului.
Eram cumva jenat de situația cu încuiatu' pentru prima dată. Mă gândeam, zic "Mâine mă duc acolo, lângă chioșcul de ziare și încep să agit cheile alea p'acolo...bleahhh!", dar, zis și făcut, ...trebuia să intru și eu în normalitate odată-și-odată.
A doua zi, cum nici nu se crăpase bine de f'o 9, numai ce mă și duc repede-repede "să demarez în trombă" de pe locul provizoriu, pe care îmi pusesem junghiu'. Chiar mă uitam și mă bucuram că nu mi-au ridicat încă ștergătoarele.
Bag repede cheia în ușă și...nu se deschidea, ...mă uit mai bine să mă dumiresc și observ cum rămân cu butucul în cheie și deci, cu ambele în aer. "Aualeu!" zic, "ce-o mai fi și asta...?!, ...mdeh!! De nefolosință îndelungată, zic, dădu boala în ea", și, ca și Mister Bean, mă duc pe partea cealaltă, deschid și mă azvârlu repede în interior, repede și ca să nu fiu prea văzut, cum intră ditamai elefantul în dacie prin dreapta, ca apoi să fac schimbări de macaz, cu posteriorul la maneta de viteză, ca să ajung pe locul meu. Jenant, nu?! Nu vi s-a întâmplat? Io mi-am rupt pantaloni, ...eheheeei, ..vă aștept la cursuri!
Bag, în fine, cheia în contact șip...death, absolutely death!. Imi zic, "iote domne cum te lasă toate, când te grăbești mai mult...!" și dă-i și dă-i, în reprize,...măcar să aud un sunet, sau să zăresc o luminiță, ceva în bord!. Mi se mai întâmplase uneori să constat că s-a slăbit o bornă la baterie, sau, pur și simplu, să o ia mai greu, ...aleator...de dacie ce era...cică "randomize" (vorba turcului cu cunoștințe de lb. engleză)
Oameni buni, ... închipuiți-vă, ...m-am dus și eu ca omul să deschid capota și, mă și pregăteam să pun mîna pe bornă să o mișc nițel...! Stupoare!!!
Colierele atârnau vlăguite, iar bateria părea să nu fie nicări. Ciar și așa, din acel blocaj, încă mă mai uitam atent, să nu fie ceva stricat care îmi scapă...adică, o fi ceva care mă face sa am iluzii optice...! In secunda următoare am închis brusc capota, ca să nu fiu observat de cineva, să nu mă fac dreaq și de căcat...tocmai eu, cel căruia îi spusese atâta lume...Mă uitam siderat în jur și, după ce am constatat că nici capacul nu se mai închide bine, am plecat îngândurat adânc către tramvai, mai-mai să dea mașina peste mine. "Domne, și câtă lume mi-a spus...!"
Dar deodată mă luminez: "Ia stai frate...!" îmi zic io între stații, "da' nu cumva închisesem și uși, și mama ușilor?!!! Atunci cum vine asta???, Adică,... 'tu-ți mama ta de parșiv, va să zică ți-ai permis să-ți încui mașina? Adică ne-ai luat pe noi, drept proști??!" ... oare, așa să se fi gândit bâhnițele!? Dar de ce, abia după ce am încuiat-o? Era clar că au avut o comandă specială și, nu puterau să-și permită să se facă de râs. Era iar clar că, manevra mea i-a înfuriat într-atât încât, dacă aș fi reușit să le dau peste cap afacerile cu tâmpeniile mele de încuietori, nuș' ce ar fi putut să se întâmple...! Cum de nu m-am gândit io,... auzi-auzi, chiar să-i aduc în halul ăsta de furie pe bieții monstrocei, ...să-și piarză ei cuvântul lor ăla greul, ori să le moară lor familiile, ori copilașii lor încă ne-născuți, pe care s-or fi jurat?!!
Mare nesocotință, chiar am pălit de rușine!
Chiar mă întrebam la un moment dat, ascultându-l pe Georgel, bunul meu coleg, care, cu imaginația lui bogată, îmi sugera tot felul de replici comico-grotești posibile, prin care, vezi Doamne, aș fi putut să devin simpatic pentru domnii rromi, și în felul ăsta, apreciind ei umorul meu deosebit și bonomia mea, să facă what...?!! Să devenim prieteni...? Să ne dăm like-uri pe fb...? Să plecăm împreună în concedii...? Să ne jurăm împreună pe copii și, ...ce-ar mai fi trebuit, ....aaaaa, dap,... să ne trimitem pachete la mititica pe intern...??!! NOPE! Ex-clus! Care glume?! Care poante, ce capcane...?! Ăștia nu sunt oameni de poante, nene. Ăștia, dacă și-au pus ceva în cap, iar tu îndrăznești să le dejoci planul, e vai-și-amar. Auzi-auzi, cică "să pun o mască în loc de baterie, iar pe cea adevărată să o camuflez pe nu-știu-unde", ca să îi păcălesc...! Ha, ha, ha, ... Dumnezeule mare, Maică Preacurată, ... ce ușor e să dai sfaturi din astea umoristice, pe pielea altuia. Păi, ăștia vin așa de hotărâți pe treabă și plini de furie și ură, amestecate cu foame și frustrări, încât pot fi capabili, din secunda 2 de păcăleală, să-ți dea foc, pur și simplu, la feer, ...ori, să o facă zdrențe într-un meci de basseball virtual.
Ați văzut mașinile alea carbonizate de pe marginea drumului? Nu-i trebuie mai mult de 15 minute unui feer din ăsta, să-și schimbe fizionomia...nu, nu,...ferească Dumnezeu! Apoi că, dacă chiar își dorește cineva un spectacol mai prelungit, atunci își poate oferi Mitsubish-ul Pahero, spre deliciul publicului și pentru confirmarea efectelor sfaturilor bine-intenționate. Chiar mă ofer să-i confecționez eu înșelătoarea mască, ce ar putea ține loc de acumulator. Ok, o și montez gratis, ...ce, asta poate fi vreo problemă între noi colegii?!! Huhhhh...!
Mă gândeam deja, cam cum zic ăștia despre bateriile noastre, astea,...potențial ale lor: "mai am una în troaca asta, și una în asta...astea ni le luăm diseară dacă nu o ploua prea tare ... astea le mai lăsăm, ca să nu stocăm prea multe la hogeag, să nu ne ginească gaborii....!"
Timpul trecea, roata staționa și, mă surprindeam uneori privind, de la balcon, cum se chinuiau să pornească o sărăcie de BMW din 1900-două-sute., tip "bot de rechin", în susul și în josul străzii. "Uite-o și p'a mea la treba" îmi ziceam, ..."Ciuciu, naaaaa măăă, na..., iaaa, ...o să pornească din față...(din fața gării, adică)!"
Mai mult ca sigur că era a mea și n-a pornit neam, apoi au cărat mașin-troaca aia pe cine știe unde, că n-am mai văzut-o, dar nici pe bateria mea nu mi-a lăsat-o nimeni la vatră dacă tot nu i-a folosit. Așa mă gandeam pe atunci în naivitatea mea juvenilă, că or lăsa-o p'acolo dacă nu le-a folosit și, am să o iau eu să o pun pe redresor și...prostii, ...o să o revigorez io.
Se făcea apoi, că tocmai trebuia să ajung cu Răduț prin dezmembrări, pentru hârbul lui și așa am prins și io ocazia să mă interesez de baterii second hand. Mi-a placut ideea, mașina mea pornea ușor, așa că...am luat una din aia mai uzată, a pus-o la redresor și iaca în două zile, cum, iată-mă-s mându cocoșel cu dacia cea roșu-vișinie în action pe traseele metropolitane, spre job.
Mă gîndeam io pe-atunci "nenorociții naibii, ... în fine, nu m-or fura tot pe mine, mai fură și ei, dar dacă ar fi așa de crâncen cu furatul ăsta de baterii s-ar da la tv, ar fi comentarii, ceva, ...ca să intre tot omul la idei, nu?!". Vai ce frumos, câtă înțelegere, câtă samaritenărie pe mine. O luam ca pe o calamitate naturala care, mdeh, ...a trecut.
Când totul îți merge din nou bine, când roata se învârte iar, totul începe să fie din nou în regulă. Mai îmi străfulgerau prin minte amintirea senzației de blocaj, de jenă față de absurdul situației și de reacția de mascare a realității față de vanzătorul de la chioșcul de ziare, cu care mă salutam cordial în fiecare dimineață înainte să mă sui la volan, iar el devenea atent să nu îmi lovesc mașina de chioșc, sau de pom, prin spațiul îngust prin care trebuia să mă strecor. Penibil, ... te urci, te dai jos după câteva minute, întredeschizi capota precum filezi cărțile la poker, te întrebi privind prin dungă, "asta să fie cauza?!", apoi... răspuns final: "Acum CATEGORIC DA!" Lași jos capota, încet și, oftând adânc, cu privirea în gol, mai către zona țigănească, traversezi strada către stația de tramvai în ultimul moment când tocmai se închid ușile și, deja începi să-ți faci socotelile pentru bateria 2 sau 3 sau "n".
Până la urmă, nu mai știu de unde și cum, mi-am cumpărat și montat o altă baterie bună și sprințară ca o primăvară. Poate tot din dezmembrări dar de asta chiar nu îmi aduc aminte.
Aveam baterie și totul era ok, ...mdeh...se mai fură, se mai întâmplă, ...asta e. Altora li se fură mai mult. Ai mașină, mdeh...sunt și riscuri șip ... basta! Eram decis să îmi parchez mașina fix, numai în fața casei și să stau cu ochii pe ea cât cuprinde.
Si am stat, si am stat, si am stat, numai că a venit Paștele și n-am mai stat. Chiar în noaptea de Înviere, când tot omul cinstit, credincios (sau nu), se duce la bise. să ia Sf. Lumină, uite tot așa și dragii mei de "colaboratori", tocmai au găsit cu cale, probabil având legătură cu lumina, să-mi ia și ei Sf. Baterie, în tihnă, cu pace și cu amabilitate, aș putea spune, adică sf. lor lumină, că-care alta să le fie în baștină și-n tradiție...(astăzi și mâine...)
Nu nu, nu glumesc. De această dată mi-au părut chiar drăguți, chiar atenți. Pentru atitudinea lor din această dată, parcă m-aș prinde în jocul propus de Georgel.
Când ne-am întors de la bise. cu Sfânta Lumină, ne-am uitat pentru o clipă la drăguța de fiară. Aveam în gând, ca de obicei, să mai străbatem puțin Bucureștiul după Big BANG, să vedem rămâșițele și, ... un HRISTOS a ÎNVIAT și un cioc-cioc cu mama și sor-mea la capătul celălalt al orașului. Dar, mama, tocmai ne fentase de Paștele ăsta și s-a dus să ciocnească cu Sfinții (Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace), așa că și eu smerit, lângă nevi a mea, la măsuța noastră de șah și cu TV-ul, vașnicul nostru musafir multicanalic, la masă, ne-am restrâns intențiile și am rămas locului, și cinstindu-ne "en famille" așteptând copii să sosească, care de pe unde era îmbisericat, am așezat bucatele frumușel pe masă, parcă mai modest ca în alți ani, dar cuminței și singurei ca doi bătrânei pensionari cu ștaif, zapam posturile în tăcere, sperând să găsim ceva, care măcar să ne distragă atenția până la venirea copiilor. Luarea părticelelor de Paști (mult așteptate de la copii) trebuia să marcheze începutul binecuvântatei mese de noapte.
Ne-am mai aruncat în vreo două rânduri privirea peste fereastră și,... mdeh, ce să zic, ...eram mulțumiți de situație. Mașina era bine flancată de o dubă, pusă pe stradă la bordură, portierele pe stânga erau garantat de ne-deschis, și era chiar scăldată în cea mai adâncă beznă. Ușile încuiate, era clar că riscul ar fi fost prea mare pentru orice temerar...în plus că, de data asta îi păcălisem rău de tot. Tocmai prinsesem capota pe dinăuntru cu o coardă elastică, dată de vreo două ori peste agățău, p'acolo...ce să mai,... nebunie curată. Era și pentru mine o problemă să o desfac și să o pun la loc, dară-mi-te pentru un intrus....
Logica era că, dacă hoțul ar forța portiera și ar trage de clemă ar avea o surpriză: capota nu s-ar elibera, apoi trecând la capotă, resortul meu l-ar dezarma complect, zădărnicindu-i toate încercările, ..deci, puteam să dorm liniștit și să visez cele mai frumoase vise, pentru că, era clar că eram scăpat de acum de orice necaz și, liniștiți ne-am văzut de treabă.
Nu tot așa de liniștiți am fost a doua zi, sau parcă a treia, când ne hotărâsem să facem o ieșire undeva...la socrii, la o biserică, la cimitir, ...oriunde. Mașina stătea liniștită și puțin umbrită, și nu atrăgea prin nimic atenția că s-ar fi putut umbla la ea. Chiar și capota, era în poziția normală și ne-ieșită câtuși de puțin în afară, ca după "intevenții".
Avangardist al plecării, cu o atitudine Mister-Bean-ică, încerc puțin capota cu un deget, apoi cu un zâmbet de satisfacție pe buze și gropițe în obraji, mă așez la volan, întroduc cheia și aștept liniștit apariția luminii de bord, care, ... Dumnezeule, Sfinte, ... se încăpățâna să apară. Mai încerc încă o dată, după care, nervos pe posibila mea prostie de a uita câte o dată luminile aprinse (ceea ce îmi consuma rapid bateria și așa second hand production), mă ridic furios, să înșfac bateria și să o duc sus la încărcat ( ca de obicei - o zi întreagă și noaptea) supărat că "nu fu să fie", ...mdeh, puteam eu să nu fac vreo prostie?!.
Dar....după ce trag de cordelele ce tineau capota, puse de mine cu mare migală, observ că, totuși ceva ce fusese pus de mine, nu fusese luat tot de mine. Ați ghicit, - ceva lipsea cu desăvârșire - BATERIA.
Deja aveam o relație cu hoțul, începuse să mă respecte și asta era mare lucru. Nu mai era vorba de un hoț oarecare, de vreun țigănete de duzină, ci de persoane stilate, cu umor, cu gesturi. Georgel, unde ești Georgelule, prietene?! Bună oară, atunci când îi iei aproapelui tău bateria pentru diverse motive, și nu mai apuci să-i spui, ori nu reușești să i-o ceri sub o formă sau alta mai acceptabilă, măcar, după ce i-o iei,...păi, îi pui cordeaua la loc, nu?!. Vă jur, nu era deloc ușor să întinzi comedia aia ca să o așezi cum a fost. Am studiat problema, am făcut exerciții... Deci aveam deja un om care începuse să mă respecte și, dacă nu pe mine, măcar sursa de venit. Un 2-300 mii lei vechi / lună, chiar reprezenta ceva pentru nici 5 minute de trudă, și cu repetabilitate certă.
Aveam și eu un prieten, ca să zic așa și, măcar continuam să nu-l dezamăgesc, dacă altceva nu puteam face pentru el...!
Cum v-am zis, omu' își stăpânea bine combinația: "am aici, am aici, am aici...aici e prietenul meu, - am sigur, și mai am în fo' două locuri și, m-am scos, azi mâine, zilele astea..."
Acu', ce-i drept, mai eram necăjit și din alte pricini. Tocmai descoperisem și niște zgârieturi mai noi pe mașină dar, poate că astea au fost făcute la nervi,... poate când chiar nu am avut deloc baterie. Imi pare rău, mdeh...cum să le spun?! Cum să-i previn?! Să-mi fi scris pe ea "HOOO! Mai așteptă și tu năvalnicule!"?
No! Puteam să dau de bănuit. Asta trebuia să rămână totuși doar taina noastră, nu?!
"Poate pân la urmă se desconspiră omu' și,... normal, poate își va cere și scuze...", mă gândeam! Trebuie să le acordăm o șansă și lor, nu?
Un idiot cu umor, ...cine poate face din-astea, ... poa' s-aibă și mama umorului, tot găinar se numește, ...găinar de oraș, astea-s găinile de p'aici. Intre timp începusem să aflu tot felul de chestii..."că domne, astea se fură în principal, dar și radiatoarele, că sunt din zinc, ...că mai nu știu pe unde, unui Logan i-au furat doar portierele pe o singură parte, în timp ce restul, video-cas și alte alea, nici nu au fost atinse". Vine hoțul, domne, și te face chirurgical, numai la ce-i trebuie, țintit.
În fine, cam intrasem la camera de gândire. Ce ar mai fi de făcut oare! Unii: "că, ...alarmă"..prostii, te mai trezești și cu ouă, roșii, scuipați și toate condimentele pe ea...adică, ei cu merțane, bemwane și nu le asigură și mă găsii io, cu căcatu' meu de dacie, să le stric liniștea! Păi nu?!
Aștia de la blocul alăturat și-au pus camere video. Deja stau la pupitru și se distreză cum fug hoții de cameră când se prind că există, ori se uită la serialul "Bateria - break vișinie". Acum, că or fi funcționale, ori ba,...Dumnezeu știe, dar n-am auzit pe nimeni de la ei să se plângă. Nu-i vorbă că nici de la noi nu se prea plâng, că sunt perverși ori neîncrezători în solidaritate ca și mine, dar îi mai auzi înjurând de pe la geamuri, pe câte unul care se uită mai insistent prin interioare. Cum ar veni asta? "PĂGUBIȚI DIN TOATE BLOCURILE, UNIȚI-VĂ!". E și rușinos, domne, să spui cuiva. Pe-urmă începe bășcălia," ... vecine, a matale e mașina aia cu capota ridicată?!" de te mai apucă și dușmănia pe ei, că zici că sunt mână în mână cu hoțul. Mai știi?! Or mai fi și d-ăștia. Sunt unii vecini care chiar nu au nici o treabă cu ciordelile astea. Nu-i afectează niciodată, nu-i ating, nici nu-i preocupă problema. Dacă încerci să aduci vorba cumva, așa voalat, răspunsul vine invariabil de la ei, "N-ai ce le face!" Sunt cu ăia cu magazinul de peste drum. Aia precis știu ceva, că nu ar fi ei lăsați în pace, ori cotizează la țigani, altă explicație nu-i. Ori, unii poate că dictează din bloc "loc mare la vișinicăăă, ...acumaaaa, ...hacanak, tabarles...!" dar, nu poți să trăiești așa, că te țăcănești. Ajungi să crezi că propriii tăi copii te fură, că atunci când îți cer bani, tu le zici că n-ai, și nu le dai, dar, când e să iei o baterie, gata-repede se face rost de bani și, nu înțeleg ei micuții, cât de necesară este o mașină la dispoziție, mai presus de un suc al lor, sau de o țigară.
Eeeeeh, ... și din nou la treabă! O zi nouă...o baterie nouă, ..nu?! Deja o viață nouă va trebui să ne surâdă iar. Iar raționamente pozitive, cum că, alții pierd mai mult, ori că, și noi furăm clipe frumoase și ni le insușim nemeritat de la Dumnezeu, ...în fine, ...tot felul de raționamente din aste împăciuitoare pentru suflet, din care trebuia să rezulte că noi suntem vinovații pentru că nu găsim suficiente soluții care să-i dezarmeze pe hoți, ori că , numai "somnul nostru naște monștrii", trebuiau să abunde, ca să ne spălăm creierii de cele rele..
So, deci, "back to work" - prima grija la job - căutarea pe net. Nouă?! Se știe, nici vorbă! De acum eram client consacrat și nu mai merita să mă asigur pentru prea mult timp. Ce doamne iartă-mă, modificări, să-i faci la o dacie?! Numai să-i fi sudat capota, mai rămăsese.
Zis și făcut, mă apuc tacticos de investigații, dar nu înainte de a trece prin caterinca drăgălașului meu de șef, care, vezi doamne, și el mi-a zis de atâtea ori să o încui, ...cutare,... iar eu, "încăpățânatul, care nu ascultă chiar de nimeni",... d-astea!
Incet-încet încep să mă dotez. Azi un clănțău de capotă, mâine vasilină, poimâine ...da', chiar găsisem și omu' care îmi putea furniza neprețuitul accesoriu. Doamne, cât de jenant îmi părea să apelez din nou la cineva, ca să mă ajute să car nenorocita de bacterie la mașină, dar, pentru că de data aceasta furnizorul era undeva pe lângă socrii mei, pe la Piața Domenii, imi zic șmecherește "ia să-l trimit pe Papa, tata-socru, la înaintare, să vadă cum stă treaba" și bine am făcut, pentru că omul intuind neputința, și jena mea, s-a oferit din oficiu să îmi facă serviciul complet, asta însemnând, să meargă cu mine, să studiem împreună problema și la final să mă și transporte cu ea la domițil.
Ce om deosebit Papa. Conducea și vedeam cum îi tremură mâna pe volan. Nu știam nimic despre asta. Nimeni nu a putut până acum să se prindă cum vine boala asta, cum se scoate...doar să te lupți să o ții pe loc cu stress=0, enervări=0, și hrană favorabilă și sănătoasă în special. Nu ne-am târguit mult și, întradevăr am găsit ceva bun, de pe un merțan. Am pus-o la redresor și zbârnâia. Încă de la Papa, din garaj, mânca jar de pe o sculă pricopsită, de încărcat. Cât am luat o gustare la el, numai bine ce era aproape full, iar acasă, dacă am mai ținut-o câteva ceasuri, așa...ca să fiu sigur ca e "bine hrănită". Parcă presimțeam ceva, dar nu vroiam să-mi ascult gândurile. Îmi plăcea teribil,...mică și zglobie foc. M-am uitat pe net și era plină de parametrii cei mai de frunte. Imi ziceam "Am pus-o, ...pentru asta trebuie securitate neică, nu glumă, că nu mai pup io alta". Dar știți cum e când te bucuri prea mult de ceva...cel puțin, pentru mine a cam fost mereu valabil. Când mă bucur de ceva, trebuie repede să-mi dau palme, sau să găsesc cusur, altfel...!
Intre timp, în una din zile, pe la job, mai pe seară, am reușit singur (performanță, la cât devenisem de leneș și comod, dar și sictirit) să îmi schimb și clănțăul de la capotă, să îl ung de nici nu se simțea când il deschideai ori îl închideai. Deci, deja se punea problema respectului reciproc cu hoțul. Care să fie așa de nebun acum, să strice așa o bijuterie!
Deci, numai bine, iatămă-s fain frumos, în zori, cu băieții ca brazii, să mă ajute la montaj.
Toate sistematic, suruburile strânse bine, bareta fixă fără pic de joc, puse mai multe piulițe și fixate (precum spunea Papa), ...hai și cu bornele, când.....!!!.Scântei, fum, wow, ... ce să fie?!! Mai încercăm o dată...nici poveste, ...scântei, fum!!! Na-poftim, că de data asta se stricară și legăturile p-aici, or fi stricat ei ceva când au tras... Vai-vai-vai, mare supărare mare, ce să ne mai facem acum?!!! Să mai duci și maina în service...! Unde? Cine te remorchează, vai de mine, vai de mine, ce ne facem, cât o mai costa și nebunia asta?! Mă topeam de ciudă, ...glicemia mamei măsii...!.
Stând io așa în culmea supărării, uite ce-mi vine așa o inspirație, să-l sun pe Nea Marian, un băiat tare de treabă și priceput (la care îmi mai dusesem feerul cu altă ocazie) și îi zic toată tărășenia, la care îmi zice că abia mâine în zori poate veni, liniștindu-mă cât de cât. Mulțumesc lui Dumnezeu, că, îmi ziceam că, măcar e unul care mă cunoaște și, dacă o fi mai mult, o avea el încredere că îi dau banu' după ....
Inchisesem mașina. Nu mai puteam să duc bateria sus (singur chiar nu puteam), Ptk plecase la școală și cu gândul că nu m-or fura ei chiar în plină zi, plec la job cu tramvaiul, abătut nevoie-mare. Mă gândeam, ... de alternator, de procesor și, toată ziua am stat ca pe ghimpi. La job, desigur, alte probleme, alte chestii, că doar nu era să se pună lumea la jelit cu mine. Abia așteptam să sune goarna, să dau fuga la feer.
Între timp, îmi amintisem eu de proveniența mea elecrofilă și mi-am zis că nu se poate să nu o scot io la capăt, cu câteva măsurători oable cu aparatul,.... Un scurt?! Da' ce, nu găseam io scurtul?! Prost să fi fost...doar cândva, mâncam electronică pe pâine, ...televizoare, video, casetofoane, integrate și montaje de tot felul...da' se poate așa ceva?!!!
Cu firele de la aparat deja pregătite, mă îndreptam spre feer. Trebuia să fiu scurt și la obiect, să rezolv problema. Ar fi fost prea frumos...! "Nu mai veni Nea... Mariane, că n-am avut răbdare și m-am dat la ea și, ... a luat-o, văz...!"
Deschid mașina, ....deschid capota cea unsă, fără zgomot, și, ...și,...surpriză!
NU! Nu este ce bănuiați. Bateria era de această dată acolo, ...la locul ei. Bijuteria cea bengoasă era la locul ei așa cum o lăsasem. Asta era surpriza - Nimeni nu mai credea, că ea mai putea fi în acel moment acolo. Parcă prea repede o pusesem la loc. Nici "prietenul meu" nu se dezmeticise, probabil, încă. Bună oară,... "Stai frate, nu mă înghiesui și tu acum, nu pune presiune pe mine, că nu fac suprastocare când ți se.. ție, nu?" Așa că, juisam fericit, că încă mă mai lasă să mă joc cu aparatul de măsură, dea ielectronia.
Îmi venea chiar să-i cânt în ciudă "Sâc c-am ba-te-riiiii-e și nu ți-o dau țiiiii-e..."
Veselia și bucuria mea s-au curmat însă din fașă, când am constatat că nu merge figura și că ceva, fie s-a ars, fie s-a paradit, ... că nu vroia, neam. Intr-o parte dădea așa, în partea ailaltă altfel, și nu era deloc bine și mă țăcăneam de rău și de furie și timpul trecea și iar venea noaptea și măcar să vină omul să vadă bateria și legăturile, să nu mă fac de râs că nici bateria nu mai era, că, na... îl chemasem deja, și mai îmi era recomandat și de ...dar mă opresc aici cu comentariile.
Noaptea, a fost ca un iad, atârnat de fereastră și cu tot tacâmul de iluzii nocturne. De data asta nu mai era flancată de nimic și un bec de stradă o lumina continuu. Totuși, frica nu știu ce face la pepeni, dar sigur, la dacia noastră, făcea, că mă ținea pe mine băț, la geam. Mă gândeam și că, posibil cineva mă vede și transmite că sunt pe poziție. Mintea îmi născocea orice fel de scenariu când mai oprea câte o mașină prin dreptul ei. "acum să vezi cum ies fo 2 cu răngile, că nici n-am timp să strig la ei și m-au și fentat...". Aproape că se lumina de ziuă șip ..."basta", nu mai puteam și, mi-am zis că de-acum le dau voie să fure cât oi ațipi și eu fo 3 ore până vine omu'. "Furați măăăă, dați-vă-n bălării, că nu mai pot", oricum nici n-aș mai fi putut să strig de somn.
Dimineața m-a trezit nevi, sau telefonul, sau io trebuia sa dau telefon,...nu mai știu, dar am alergat jos cât am putut de repede și mecanicul mă aștepta nervos, că pierde timpul.
"Deschideți odată capota, că dacă o găseam deschisă până acum aș fi știut ce are.." zise el, vădit nervos, la care mai completez și eu "iar eu, cu siguranță ...ce n-are!",zic.
Îi spusesem prin telefon ce făcusem, ce încercasem, tot-tot-tot și mă așteptam acum să continue raționamentul meu...eventual, să bage mâna pe dedesubt, prin față, să tragă de niște fire...Aiurea, ...îmi zice "și acum să punem firele la baterie, să vedem ce se întâmplă..".
Mi-a stat ceasul și cred că m-am și albit la față. Așa ceva, chiar nu mai suportam să mi se întâmpla tot mie.
Adică, ii spun, ...și el tot nu întelege?! O luăm de la capăt? Trebuie musai sa ia și foc, după toate?! Oh nuuuu, ...și luându-mi inima în dinți, izbucnesc "Nuuuuuuuuuuuuuu, nu nu nu, așa ceva nu se poate!", la care, omul foarte hotărât și răspicat îmi zice "Domnule, m-ați chemat aici, vă rog lăsați-mă să-mi fac treaba,...da?!", la care, înghițindu-mi replica și cu gândul la ce poate fi mai rău, zic abia auzit "Gata șefu', se poate?! Mdap, ok ok, scuze...!".
Mă uitam neputincios cum vroia să inverseze firele, și deci, "la fin de fin" pentru biata noastră dăciuță prăpădită. Adio boierie, adio mare, adio orice..!.
Mă uitam deja prin jur, să mă prind din scurt așa, cam ce ar mai putea să ia foc după explozie. Mă gândeam măcar să nu fie prea multă lume prin stație. Aiurea, mecanicul era de neoprit. Pusese o bornă și acum o punea pe cealaltă cu toată mâna și cu toată siguranța din lume și cu ochii aplecați acolo și ....stupoare, ...NIMIC!. Nu tu scânteie, nu tu fum, nu tu... nimic. "Dați-i o cheie" îmi zice. Atunci mi-a căzut fața, pur și simplu. Înțelesesem totul. Eram sigur că va merge. Tâmpitul de mine inversasem firele și zic rușinat dar, victorios înainte de a băga cheia..."Ptiuuuuu, tâmpit sunt Doamneeee, tâpit de tâmpit, ptiu! Auzi tu, ...să nu-mi dau eu seama, fi-mi-ar mintea de râs" și bag cheia. Desigur pornește imediat și fără să stau pe gânduri opresc motorul și bag mâna adânc în buzunar. Scot 500 mii "Poftim domne, cu multumiri! Prostia se plătește și dacă trebuie mai mult, spune-mi ca să mă învăț minte" Omu ia banu' zâmbind și, ca un un boxeur căruia îi cade adversarul în ring în prima repriză, înainte să fie măcar lovit, din motiv că și-ar fi sucit un deget la picior, și zice "Eh, nu trebuia, că nu am făcut nimic, dar să știi că nici vina matale nu-i". "Dar atunci a cui p..beep! măsii să fie, dacă nu a lu' mama, că m-a făcut așa de prost?!". "Nu domne"- zice, "Dacă aș avea de câte 100 de E câți și-au ars alternatoarele și diodele din cauză că au pus baterii din astea, cu bornele așezate invers, aș fi milionar în E acum, ...dap! Nu e vina matale, nu aveai de unde să-ți dai seama, ...ai luat-o de pe vre-un Merțan, nu?!... E clar!". " 'Ai lasa-mă, chiar așa?!" exclam eu, parcă puțin mai împăcat cu sinele. Bietul de mecanic, jenat cumva de jena mea, încă se mai uita pe la mașină ca să îi mai facă ceva măcar de banii ăia, dar io - nimic. "Nea Mariene, să-ți dea Dumnezeu sănătate că m-ai scos din încurcătură, că cine știe ce îi mai făceam, după mintea mea, .... mulțumesc, păstrează banii și lasă că o să mai am treabă cât de curând cu matale, că îmi bate ceva pe la planetare și vreau să o pun la punct...." bla , bla , bla...ca să sting discuția și să ne despărțim liniștiți fiecare la treaba lui, că și așa eram în întârziere.
Deși mă costase cu tot cu montaj o mică avere, (de unde nu-mi permiteam decât fo 7-800mii ajunsesem la un milion 3 sute) totuși eram fericit că nu stricasem mai mult și că, cum-ne-cum, iar eram în zbor de șoim ușor, spre serviciu.
După job, chiar acolo în poartă, a urmat operațiunea"Lanțul amintirilor".
La insistențele bunicului dar și la temerea mea de a pierde așa o bijuterie de agregat precum era acesta ultimul, mi-au crescut simțurile de securitate la cote alarmante și după ce am găsit pe acasă un lanț mai lung, și am luat și un lăcățel și niște șuruburi, m-am pus pe treabă. In vreo două ceasuri am reușit un fel de urzeală de lanț cu lacăt, ziceam io, destul de descurajatoare pentru orice hoț. Vezi tu, că dacă nu ai mentalitatea lor, nu prea poți să știi ce îi descurajează și, în plus că, odată cu vremurile, le-a crescut și tupeul și imaginația și dexteritatea așa că, ...
Timpul trecea și devenisem tot mai sigur că ideea mea cu lanțul dădea roadele scontate.
Dragul de Papa, se mai trezea din când în când cu câte o idee "mai pune piulițe și strânge-le bine...", ori să pun un lacăt cumva la clema din interior de unde se trage deschizătorul la capotă....
Le ascultam cu înțelegere dar cu superioritatea celui care, de acum știa că, asigurarea mea cu lacăt e infailibilă. Râdeam chiar, cu nevi, gândind că "ce-ar fi să le punem mașina parcată pe trotuar chiar în poartă". Ar rămâne interziși, ziceam,... sau să scriem pe ea "Baterie nouă" ori alte chestii din astea tentante (gen - umor Georgel-ic). Degeaba, oameni buni, ... cu ăștia nu e de joacă pentru că, dacă nu pot să fure ce vor, atunci distrug. Singura soluție/glumă pertinentă putea fi : "să fie o mașină capcană, pusă full - explozion, direct în poarta clienților și, când trage de ea "BUFFFFFF! ... Happy Birthdai to you, Happy Birthdai to you",... să-i facă muci pe toți. Da' cine să aibă sufletul ăsta?! Mai avem până la islamizare...
La noi în bloc, de un timp circulă tot felul de formulare, prin care se cere, de către diverși..., să ne asociem, să-i dăm în gât, etc. Vise...întotdeauna chestiile aste îmi miros a manevre, ca să se prindă tot ei, cine are ceva împotriva lor, ca la o adică, să te ia tot pe tine, ...cutare a zis, cutare a făcut și a dres, iar la urmă inițiatorii și agitatorii să se dea deooparte și, rămâi tot tu de izbeliște, în războii direct cu ei. Un mare rahat de acțiunile astea, zică-se de GRUP.
*****
Dar, într-o ploioasă după-amiază de sfârșit de mai, sosind io acasă la o oră nepotrivită pentru parcatorii autohtoni, când încă veneticii lucrători din zonă nu-și cărăbănesc fiarele pe la casele lor, am nefericita inspirație (nu-i vorbă, am mai făcut și alte dăți așa) să parchez ceva mai în colo de bloc, la circa 100m mai sus, pe trotuar în dreptul unei case și vis a vis de un magazin de electronice, cu gândul de a reveni mai târziu, să îi caut un loc mai vizibil, măcar de la etaj. Poate și din cauza vremii, sau cine știe de ce, mă fură frate un somn de zile mari, din care mă trezesc hăt, ... târziu, când deja parcarea era blocată de seria a doua - "jocurile făcute" pentru riveranii de drept, noaptea.
In dezoprobiul copiilor noștrii, care strângeau din buze nemulțumiți, nu m-am mai dus la mașină.
De ce să mă fi dus în fond?!. Gândul meu a fost să nu mi-o blocheze cineva, de să nu mai pot coborâ de pe trotuar, și nicidecum că riscam să rămân fără.... Grija de baterie era deja de domeniul trecutului. Era la lumină, era vis a vis de CONNEX, deci...ce putea să se întâmple?!
Totuși mă gândeam că Doamne Doamne îți dă un semn mai mic ca să te avertizeze de un neajuns mai mare, de care să te ferești,nu?! Lui Răduț, tot așa, întâi i-a luat bateria, apoi i-a luat Dacia cu totul, și cu baterie nouă pusă pe ea, așa că, e drept că nu aveam de ce să mă mir, ...clar omul nu mințea, că mi-era prieten, și știam foarte bine situația lui. Unde mai pui că furtul a fost făcut exact în fața parlamentului, pe bartai strada circulată și para circulată și păzită.
Am dormit bine dar puțin agitat de o situație cam penibilă ce intervenise cu puțin timp înainte de culcare. O fătucă ... fostă "pretendentă la tron", care, pe deasupra îmi adusese și ghinioane, ca spre exemplu: "cu ea îmi petrecusem cutremurul din 77 când tocmai ne citeam reciproc creațiile poetice", se găsise să ne bage în seamă pentru prima dată, după ce, de nenumărate ori se întorsese prin țară, de dincolo de ocean, din State, fără nici măcar să fi dat un semn de viață. Domne, nu se face să apeleze cineva la familia ta, dacă pe tine și crezul tău, ți le desconsideră. Se trezise ea acum că avea nevoie de serviciile și informațiile nevesti-mii, pentru niște terenuri din Snagov. Am acceptat io, așa, în obrazul lu' frac'su, care mi-e prieten, dar care nici el nu are o părere prea bună despre soră-sa. Am fost nițel marcat de tupeul ei nesimțit dar am servit-o pân la urmă fără să-mi simtă repulsia, ...mi-am zis "să fie pomană pentru morți". Tot cu gândul ăsta m-am trezit și dimineață. Mă gândeam ce-ar fi să mă opresc în poarta ei și să-i zic așa din mașină fo două vorbe "Bine bre, crezi că dacă veniși din Hamerica, chiar îți e dășchisă orice poartă? Profiți că doarme stăpînul casei și dai buzna ca furul?". Mă gândeam și că, dacă o belea nu vine niciodată singură, atunci la ce oare ar mai trebui să mă aștept? Și cu gândul ăsta mustind, ajung nici nu știu cum la "Vișinica cea drăgălașă" care mă aștepta cuminte pe trotuar, acolo unde o lăsasem.
Eeeei, și cum mă gândeam eu așa, și numai bine mă băgasem detot prin dreapta în mașină, că prin stânga, la stradă, se pusese unul cu o skodă, ce să vezi, bag cheia în contact și rămân mut, cu ochii ațintiți prin geam, către marginea capotei, care dvenise vizibil ridicată cu vreo 2-3 cm. Cel din stânga, de pe stradă, care se pregătea să coboare din mașină, a mai zăbovit nițel așteptînd să vadă dacă e nevoie să plece de acolo ca să îmi facă loc, și văzându-mă fără reacție, s-a tras mai în spate făcându-mi loc totuși. Dar loc la ce?! Loc pentru ce? Aaaa desigur ca să deschid portiera, să cobor probabil, altfel pentru ce, "în mama măsii..." și, iaca, nu mai cobor deloc, de parcă aia ar fi fost toată treaba mea în acea zi - să aștept oricât, ... să se întâmple ceva, și ceva, să fi fost doar un vis urât, un "AȘA NU!". Stau io ce stau, până ce începe să mai îmi circule sângele prin vene și, după ce simt că își mai revine și glasul, mi-l dreg nițel și o sun pe nevi. "Ce faci Puikiță, dragă?" zic io cu un glas, parcă tunat în studiou, "ai rezolvat-o p-aia? ......auzi tu, am o știre tare de tot! Noi, ...whi have not, ... nu mai avem baterie!". Tăcere..."decinoinumaiavembaterie!" Deja coborâsem din mașină și încercam să frizez calmul în discuția cu ea, ca să nu-i transmit starea de furie de blocaj, de frustrare și de tremurătură continuă, prin care treceam. Observasem de data asta, multe urme pe capotă, unele mânjite, că fusese plină de praf și mi-a dat prin minte că, poate de data asta, vor avea elemente suficiente, domnii polițai, ca să îi identifice. Nu mai apelasem niciodată la ei. Mi-am dat seama că nu își vor da interesul și că, dacă ar fi fost să fie, până acum i-ar fi luat pe mulți pentru câte se comiseseră în cartier...dar, am zis așa,... ca de gura lumii, ca să nu mă mai întrebe că, "de ce nu am făcut sesizare la poliție?". Sor-mea ar fi sărit chiar dec... tur în sus c㠄uite cum îi incurajez și nu-i reclam și le dau apă la moară”.
Trebuia să epuizez toate forumurile posibile, ca să pot zice într-un final "Dacă văzui și văzui,/ Șoim de codru mă făcui../ Și luai drumul plumbului...".
Acum, dragii mei, e momentul în care, ar trebui să mă explic într-un fel, și asta cât mai repede, pentru că, așa cum se știe, "românul când se vede cu sacii în căruță, uită de supărare" și viața devine la fel de,... cum o fi fost ea înainte, adic㠓rozul” permis fiecăruia.
De aceea , dacă nu mă grăbesc cât de cât, mi-e să nu îmi treacă cheful de povestit și, să-mi revină abia la următorul furt, dacă nu mi-o plezni ceva la cap, atunci.
Așadar, am început să vă depăn povestioara mea, într-o perioadă de penurie de baterie, iar sorții au făcut ca acum, iată, să încheiem într-o perioadă de glorie, pe plin, cu o baterie care, deși urâtă ca porku’, neagră, jercănită, fără mânere, ba chiar puțin șuie, și trecută prin toate înjurăturile posibile până la montajul pe feer,( ...e de nu se poate de sprintenă și focoasă).
Legat de această ultimă achizitie, vă spun doar atâta că, mă dusesem hotărât din nou, ca să nu iau țeapă (deși cred că asta ni se trage genetic de la Vlad Țeparul) cu aparatul de măsură, cutare...adică, vezi doamne, să nu se joace nimeni cu mine, că-s d’ăla cu aparat,-păi "te pui cu te-ncurci?"?!
Sefu’ de la ...colectare, ..."srl Bacovia", alias "tăticu' plumbului", mă ținea minte de la caterinca din ajun (ajungem noi și la asta), iar după telefonul dat la fo’ două zile (conform înțelegerii cu el), deși credeam că omu’ e varză cu creierii, - un țigănoi umflat, vă dați seama, de la un depozit de plumbi, fiare ș’alte alea, - când am apărut în poartă, fără nici un cuvânt, a și pus un Moș-Tăgârță de-ai lui să mă onoreze cu “ceva bun”, iar moșului nu i-a trebuit altceva decât o sârmă mai țăpănoasă să-i dea o scânteie numai, și m-a lămurit că era “beton”, mai ales că era din cele de ultimă generație – zisă "cu calciu".
Dar ce s-a mai întâmplat până aici? Cum am ajuns la "șefu' plumbului", ....?! Cu promisiunea că nu vă las până nu vă spun tot, am să mă întorc puțin în urmă, la capitolul cel mai interesant, cel mai cool și cel mai "moralizator" din toată povestirea – GARCEA
Zis și făcut. Revenind deci la faza cu ieșirea din blocajul constatării ultimei dispariții de bacterie, după câteva contre telefonice cu nevi, când ea insista să mă duc la poli., iar io ba, pentru că știam rezultatul, văzând mașina plină de urme, cum vă spuneam, mă las până la urmă în mirajul impresiilor de fostă MAI-stă a lui nevi, și mă hotărăsc să denunț furtul. Așa că, ...112, ...cutare, repede de tot, îmi dau secția aferentă zonei și asigurarea că un echipaj se îndreaptă către locul faptei. Câteva minute și..wow-wow-wow, sirena unei mașini de poli. se oprește în dreptul meu și numai ce coboară doi “liceeni” cu uniformă apretată, fata cu un port notes și pixul în mână trecuse deja data, și se uita după stradă și număr...iar el, zâmbitor și drăgălaș, cu amabilitatea unui mare începător experimentat în rezolvarea cazurilor grele: “spuneți, ce s-a întâmplat...?” și, după câteva cuvinte înțelege că e vorba de un furt de baterie auto, după care continuă cu o ploaie de întrebări absurde de tipul “când s-a produs furtul, mașina era aici?” sau, “cine a condus ultima oară mașina?” sau, “ați atins ceva la mașin㔠, (doar nu era să ghicesc că mi-a fost furată bateria!) - și tot felul de chestii din astea cu care, probabil el trebuia să completeze un formular dar, părerea mea a rămas tot aceea că, era vorba de un formular pentru psihiatrie și criminalistică (asta ca să nu fiu rău). Concluzia a fost c㠓trebuie să mergem la secție ca să luăm niște probe”. “Bun,” zic eu “dar constatarea a fost făcută de nevastă, tocmai când vroia să plece cu ea la serviciu” – ca să mă folosească mai puțin la prostiile lor și să-i determin să facă ceea ce e de făcut cu mașina și nu cu mine. Zice “păi nu că probele le luăm de la mașină, dvs. dați numai o declarație, dar va trebui să luăm și pe omu’ cu substanțele, cu noi”. “Păi aștept aici, ce să mai...” zic eu nervos și cu gura uscată ca iasca, cu gîndul să caut prin geantă după o bomboană sau să beau un suc ceva, cât se mai freacă ăștia pe drumuri. Zice “Nu, nu, trebuie, ... dați declarație și vă aducem noi la vehicul, așa e procedura”. Iată-mă-s și transportat dep..., mai mare rușinea, că mă mai puteau vedea vecini de prin preajmă. Parcă-i aud “Bine i-a făcut, să-i mai ia p-ăștia care ocupă parcarea și să le ia și troacele și tot, dă-i în colo, că tot arunca mâncare la păsări, adică, sanky, ...ce bine o duc ei, la pușcărie cu ei și cu troacele lor cu tot...”. Le știam raționamentul la toți țopârlanii ăștia. Toată ziua mestecau numai prostii din astea. I-am mai auzit “a murit cutare, ...mai dă-l în măsa, că și așa făcea umbră pămintului...”, ăsta le era raționamentul pentru oricare. Când i-am mai cinstit, așa ca din vecinătate, fără vreun motiv, pe-urmă se învățaseră (că io oricum nu stăteam să beau cu ei) ..."ai vecine, da', mai făceai și matale câte un gest, ...ori te-am supărat noi cu ceva?!". Mdeh, vorba aia știi: " Foaie-verde de dai n-ai, ai, n-ai, dai..."
După ce s-a salutat cu o mulțime de trepăduși civili de pe scările și holurile secției, mă bagă într-un birou lung cu o mulțime de alți trepăduși civili, cu ochii pe pereți sau în poală, care își buriceau degetele pe birouri, sau se chinuiau să își țină ochii deschiși.
Zic “Bună ziua!”, mai mult ca să nu se simtă jenați de prezența mea și să poată avea o atitudine mai firească, măcar să se prefacă că tocmai făceau ceva,...Aiurea, ...nimic!. Doar fo’ 2-3 ochi m-au măsurat în dungă, însă fără nici un interes, după care tinerelul mi-a zis să iau loc, că o să iasă până nu-știu-unde, și o să vină altcineva să îmi ia o declaratie. Am exclamat “Oh, nuuuu! Nu vreau să fiu confundat cu...altcineva", zic, "recunosc, eu am scris scrisoarea a III-a..”. “Nu nu, stați liniștit că nu vă confundă nimeni...”, dar, când a venit the-next, să mă preia, un tip scund slăbuț, cârlionțat, brunețel-sur, și ambii ochi de sticlă și ficși, sincer, m-a străbătut un oarece fior.
“Ia spune domne, cum s-a înmtâmplat fapta?” zice nea omu’nostru, în timp ce îmi fixa sub nas o coală albă și îmi intindea un pix. Apoi, el a formulat totul, iar eu am completat două declarații, unde eram trecut și parte în proces și de toate, încât mă vedeam și cu prejudiciul recuperat și Șef de firmă la ROMBAT- pentru merite deosebite în recuperarea plumbului…"…și funerar veșmânt...".
La un mopment dat mă întreabă, zice “cam ce prejudiciu apreciați că ar fi?”, “Păi, de când mă tot fură ăștia, le iau și eu de pe la dezmembrări, ce să fac...700 – 800 de mii...”. “Lasă,...uite, trecem 300 ron, ca să fie prejudiciul mai mare cân' va fi să-l recuperăm”. Mă uitam și mă minunam ascultând asemenea aberații din partea unui om pe care și eu il plăteam ca să mă apere și să-mi protejeze bunurile, însă, ca nu cumva să-l supăr și să înceapă cu..."Scrisoarea a III-a", îi confirm: "desigur, desigur...".
Domne, și nu se mai termina cu declarațiile astea și mă înnebunise de cap. Mă uitam la cei cca 10-12 civilii inerți, în reverie totală, fără pic de reacție la mediu, nici măcar la câte o glumă de a mea. Ne unea așteptarea, până când, un glas pițigăiat, rupând consistența actului științific, ne anunț㠓gata, plecăm!”. Eram deja milițian! Flancat din dreapta și din stânga, în mașina lor, în glumele lor, directe ori zise prin stație, în comentariile lor, mă gândeam că fii-miu, în curăția lui spirituală și nevinovăția lui, zicea că nu ar exclude dintre dorințele lui pentru viitor, să devină și polițai. Oh Dumnezeule mare, ...ce înseamnă să vezi filme americane...! O bășcălie continuă pe orice motiv, pe accidente, pe morți, pe tot ce putea fi “un caz” umplea habitaclul cu un zgomot alb (pentru mine care știam că nu este decât un exercitiu de rutină).
După aia, culmea, brusc și-au reglat tirul pe mine. In dreapta mea era omu cu substanțele – Alchimistu’.
- Să ne spuneți unde este proba, dacă o mai fi,... zice...
- Aveți dreptate, că unui prieten întâi i-a luat bateria și p'ormă i-a luat și mașina, completez eu de colo..
- Păi vedeți, putem să mai așteptăm puțin dacă doriți, ...ca să știm o chestie..Vedeți, domnuuu, reclamant, ...noi ne facem datoria, da?!
- Ahaaa...zic eu, va să zică de-aia am zăbovit mai mult la circă, nu?!
- Stați liniștit că acum se vede. Dacă au operat cu mâinile îi prindem imediat.
- Bine-ar fi, zic, dar credeți că mai putem să recuperăm bateria, sau se mai recuperează ceva vreodată?!
- Poliția? Nu știți de ce este în stare, domnuuu'...noi îi filăm de mult...
Și, iată-ne ajunși.
Iese alchimistu', pune geanta pe jos și începe să-i tragă poze cu aparatu’.
“Ridicați aici acum, ia uite urmele, stați că îi găsim acum, imediat...” și după ce strânge aparatul își ia pămătuful și praful galben reflectorizant din geanta și numai ce începe să pufuie cu el pe mașină. Dă-i și aici dă-i și acolo, ...se uita din toate unghiurile cam ca curca în crăci.
- Ia uite domne nenorociții, au șters toate urmele, - și îmi explica mie că sunt urme dar sunt mânjite, sunt întinse și nu iese nimic la prafuri.
Dar cum dădea el cu prafurile, îi zice lu’ Garcea 2 să-i ridice și lui de capac, să dea și pe dinăuntru, iar garcea 2, tot muta mâinile p-acolo, ca să îi facă loc și îi zice: “P-aici să nu dai că am ținut io” însă alchimistul, garcea 1, tocmai dăduse. Da’ io observând neregula zic:
- Uite domne că nici unde a ținut dumnealui nu se vede...
Se uită Alchimistu’ analizează, procesează, și într-un final scoate pe gură:
Păi dap...nu merge domne, zice,...e îmbâcsită rău, ...de ce n-o speli și dumneata domne mai des, ca să ne fie și nouă mai ușor?!
- Înțeleg, zic, și un pic de polish eventual, ca să-i dezarmez pe hoți, că ar putea să li se vadă amprentele mai bine, nu? Foarte tare...!!!
- Mdap, zice, noi ne-am terminat treaba, ...dacă mai aveți și alte probleme de semnalat...!!!
- Domne da’ or fi avut mănuși, ...
- Noooooo, își mai dau ei cu superglue pe buricele degetelor dar la chestii mai serioase nu așa, ...la orice fleac. Acum să aveți grijă să puneți lanțul la loc, zice, da’ pe onoarea mea că nu am mai văzut așa ceva, ...să fure bateria printre lanțuri??!!! Hoa, hoa, hoa, hoa...!
- Domne, aveți ghinion mare zice garcea 3, ați pus-o și cam departe de casă, ce-i drept...
Da garcea 2 de colo zice:
- Nooo, da’ și dânsul a exagerat nițel cred, că poate că hoții nu ar avea ceva anume cu dumnealui și poate chiar au vrut să-l și evite un timp. Si tocmai și-au propus să fure dincoace la CONNEX, dar acolo le-a ieșit din nou în cale o dacie, și ce și-au zis “hai acu’ să furăm și de la asta ...”, că altfel nu-mi explic...chicoti garcea2.
Alchi, imi mai zise încă, urcat aproape complet în mașina police-ului, care începuse încet încet să se urnească:
- Stați luniștit, domnuuuu’... și nu mai puneți la inimă că ie fiare, domne, dă-le dreaq de fiare că le rezolvăm noi cumva, ...bine că n-au făcut altele mai rele...
Și demarând în trombă, se mai aude din interior un “stați liniștit că vă ținem noi la curent la caz de ceva...”
Am rămas la fel de perplex ca la început dar cu două ceasuri și mai bine pierdute și un sictir generalizat și cu toate speranțele epuizate.
Toată ziua am fost prins de căutări și comentarii deșarte pe net, negocieri și căutări de resurse de transport, răduțisme și vrăjeli de tot felul. Nu mai aveam nici o șansă să mă ajute Papa. Tocmai se accidentase groaznic și chiar de ziua lui, la Clinceni, unde ne aștepta pe toți cu drag și cu bucurie, că tocmai trecea și pragul ăsta de 80 ani, cu familia și cu cei dragi alături.
Ne trimisese și bani să ne plătim rovinieta, săracu, că nu ne venea să-i stricăm ziua cu prostia și bacteriile noastre, și ne gândeam că măcar să afle după, să nu se mai enerveze, că toate câte le făcea, tot pentru noi zicea că le face și, l-am înțeles perfect.
Seara ne-am gândit să aducem mașina în fața blocului cumva, ca să nu ne ia și radiatorul care, auzisem c㠓merge în tandem” cu bateria. Spre bucuria băieților, am făcut o împinsă, cu Petru la volan, prin spate, pe niște străzi și am proptit-o lângă chioșcul de ziare, pe trotuar. Cât ne-am mai învârtit pe lîngă ea, numai ce apare și țigănetele pe care vroiam io, cândva, să-l educ,... chipurile, ca să vadă "ce s-a întâmplat că o împingem", de parcă n-ar fi știut nimic.
I-am făcut semn să ne scutească cu prezența și i-am zis și de ce..
- “N-ai ce căuta aici...puteai măcar să-mi zici cine mi-a făcut-o...”
Da’ țâganu’ de colo, să jura pă ce are mai scump că habar n’are, că nu mai locuiește prin zonă, că mi-ar fi spus, dar că,... (Atenție!),... de ce nu mă duc la ăștia cu materiale “reciuclabile-fiare vechi” să caut, că acolo le duc ăștia de le fură.
Mă, țâganul ăsta făcu el ce făcu, și poate ce nu făcu, de fapt, da’ scoase un porumbel pe gură. Să mă duc la „ăștia cu materiale reciuclabile-fiare vechi”.
A doua zi, uite-mă pe mine cu Andrei și cu o sărăcie de cărucior, de care viteazul de And. nici nu a vrut să audă, zicând că el se descurcă și fără, porniți la cele două centre de colectare să ne încercăm norocul.
Primul, fără succes, la șină. Domne, poate că și mutra mea puțin cam pornită și hotărâtă + Andu cel înalt și încruntat, stopau din start orice colaborare sau negociere. Cred că, după mutra mea, nimeni nu și-ar fi dorit să îmi găsesc bateriam, tocmai la vreunul din ei, așa că mi-am cam luat flituri de peste tot.
Cel mai tare, a fost însă nea omu’ de la ultimul depozit, țigănoiul cel gras și infect, dar foc de șmecherit în înțelepciunea lui țigănească.
Mi-a ascultat cu atenție cererea și povestea scrutându-mă prin fumul de țigară, cu un singur ochi, mai mult închis și ăla...
- Imhm!...Imhm!...Imhm! zicea din când în când, uitându-se către mine ca prin fanta unei turele, și cu burta răsfrântă peste scaun.
Apoi, foarte categoric la mine, cu sprânceana ridicată:
- Nu, nu, la noi nu se aduc lucruri de furat, ... scrie mare și pe poartă că nu primim...și apoi că tot ce se aduce, totul se ia numai pe bază de buletin, ...nuuuu, nu, tăticule, nu! Păi cine aduce la noi?! Mai sunt ăștia de pe la taxi, ...altfel nu! Bine,... acu’, că s-o fi șmecherit și ăștia de le dă la taximetriști, io n-am de unde să știu. Cum ziceai???!!! Că ți-a furat-o???!!!
- Da bre unchiule, mă lăsă fără, ... uite acu’, când îmi e lumea mai dragă...
- E posibil dom’le, ...! Zi și dumneata, ...! Auzi, la unu' i-a luat termocentrala dă pă perete, dă milioane și milioane...!!! Nu e tăticule, ce să mai...noi nu primim așa ceva...!
Apoi tot el:
- Uite, acu' juma’ de oră dacă veneai,... chiar acu’ am dat două la ăștia de la REMAT, care vin după ele...că, dacă știam....noi mai oprim d-astea care mai zice câte ceva d-în ele, da' în două zile, așa, le dăm și p-alea, ce să le mai ținem...
La care eu, în culmea insistenței și a țigănismului din mine:
- Păi și ce fac unchiulei,... mă leși așa?!!!
- Eh, zice, ...mai dă și mata un telefon pă marți, pă miercuri, ...s-o găsi ceva, ...că io p’aci le țin, uite colea-șa, lângă bena aia, și care-i mai bună așa, le mai țin, că mai vin băieți de mă cunoaște, de mai îmi cere unii...și dacă nu te-oi rezolva mata pân’ atunci, om vedea și p’aici...ce-om face...
Am plecat cam îndoit de la “șefu’”. Eram sigur că s-a temut să nu dau chiar de bateria mea și să fac iureș p-acolo. Așa, ce și-a zis: “în câteva zile se mai schimbă el, decorul,...n-o da tot de a lui...”. M-am întors cu Andrușca și ne-am văzut de treabă, fără speranță, ...Aproape că îmi luasem și gândul.
A urmat weekendul "de tot curul lui Papa" (la propriu), care a decurs ca un parastas mai mult. Abia că a fost un moment în care să mă mai gândesc la posibile soluții de protecție.
Eram bucuros crezând că nu aflase de ultimul furt de baterie dar, ...ți-ai găsit cine să nu afle! Știa tot... “Păi să mor fără să știu, vroiai?!” – zise plin de umor macabru, Papa, între două ofuri......
După furtul anterior, când m-a ajutat el să iau alta, în zilele următoare se mai trezea, spuneam, cu câte o zvâcnire așa, ...să fac așa, sau să fac așa,...nu avea liniște neam.
Sunt și acum convins că dacă nu se dădea pe blestemățiile alea de corcodușe, de mai-mai să-și rupă spinarea, ar fi fost protus-întâi să găsească o soluție ca să nu se mai poată întâmpla așa ceva. Suda el ceva, dă dea el niște găuri prin capotă, să pună lacăte, ...deja începuse cu “lacăte la mâner ul de capotă”, de nu știam cum să ies mai repede din cadru, ca să nu treacă la fapte...în fond, în acte tot mașina lui este, iar eu, m-aș numi un fel de “utilizatorul de mare cinste (al feerului) în folosul nevestei și al copiilor”.
Soluțiile nu conteneau să vină și de la job.
Emiluțul meu, nu mai zic, ...de departe cel mai răzvrătit (împotriva acestor măgării) dintre pământenii mei colegi, avea deja o soluție deloc de neglijat pentru ”bunii mei vecini Sami” - “Brenerul nene! Asta e soluția...”, zicea dragul de el, cu hotărâre, în timp ce mie mi se și perindau prin fața ochilor chiar jucăușele vâlvătăi care i-ar fi mistuit pe veci...(Doamne iartă-mă!).
Și tot de la job, până la urmă, mi-a venit și rezolvarea, de pe net, că după toate încercările posibile, la cine credeți că am apelat?!!!
Eh, ... eh,... închipuiți-vă că tot la....la nea...cutare, ...omu’ de la fiare, ... omu’ care nu lua marfă de furat, că, "scria și pe poartă"...
L-am sunat cu o ultimă speranță, și mi-a zis să vin că "găsim noi ceva...", că n-are ce face, că așa îi sunt lui de dragi oamenii ăștia care apelează la el cu ultima speranță și că nu are cum să-i refuze pân’ la urmă,...drăgălașul de el (astăzi și mâine...)!.
Aveam o jenăăăăă,.. de numa’- numa’!
Trebuia să-mi încalc flagrant niște principii, și așa puține, vai steaua lor.... În primul rând că, tata (Dumnezeu să-l ierte) mi-a zis, și eu am reținut că, să nu fac niciodată afaceri cu țiganii, că întotdeauna iau țeapă ori iese prost. Apoi că, eram sigur că toate bateriile pe care ar fi putut să le aibă nea...acolo, erau din ciordeli, ori asta însemna încurajarea ciordelilor pe față. În al 3-lea rând că asta însemna să mă bucur de răul altuia, că, mdeh, iaca mi-am rezolvat treaba în timp ce, cine știe ce blesteme și înjurături se abăteau pe capul meu “...că cine a luat-o și o folosi-o...”. În fine, eram varză cu spiritul dar, ...ce era să fac?! A doua zi trebuia să alerg după medicamente de diabet la clinică, apoi, iute la bancă că mi se schimbase cardul și n-aș fi putut să îmi ridic salariul, apoi cu baiatul la EURODEAL să aranjam cum facem cu cursul lui că avea mâna fracturată, ...și tot așa, că nu mai știam pe unde să mă împart. Mai se vedea la orizont și o deplasare (poate mai multe) la Comana pe un șantier arheologic și parcă aș fi mers mai curând cu mașina mea (adică a lui Papa, care poate nu ar mai fi făcut iar șucăr, că mi-am lipsit nevasta de transport și s-a cocoșat prin mijloacele de transport în comun...bla bla bla.) locația fiind mai aproape, asta ca să nu trebuiască să depind de X și de Y, ori să fiu la cheremul altora, sau cu cine știe cine în mașină, să nu am loc de aparate...etc. Unde mai pui, că intenționam să cer din nou sprijinul fiului meu cel mic, care m-a umplut dep... "binecuvântări", și pentru deplasarea de la Histria, unde trebuia să fi stat vreo 10 zile cu mine, iar el aproape că mă soma chiar de-a doua zi să-l duc cât pot de iute la tren, ceea ce, desigur am și făcut, ca un tată care nu e dispus să-și streseze copilul cu chestii absolut absurde pentru el și încă foarte noi și destul de greu de înțeles, la vremea aceea, pentru mine.
Zis și făcut. Mi-am luat Andreiul după o scurtă trecere pe acasă ca să ne dotăm cu cărucior și ne-am gândit noi așa, la o sumă pe care mi-a zis-o unul pe net, cam sictirit că nu vroiam să dau mai mult de 700mii vechi, față de meleonul lui, cât cerea. Practic, cam ăsta era prețul pe net, ba chiar mai mare la amperaj peste 60Ah.
De aici mai departe, tocmai v-am povestit mai sus ce a urmat. De cum m-a văzut țigănoiul, m-a și repartizat la om și totul a fost ok. Mai rămânea să stabilim prețul, că moștăgârță când i-am pus 50 de lei-ul în mână, s-a și uitat urât la mine:
- Da’... cu șefu’ ai vorbit de bani?! – îmi zise, scrutându-mă bănuitor..
- Nu tocmai, zic eu, acum mă duc să vorbesc, nici o problemă, cum, se poate...!!
Și îndreptându-mă către șefu’ ridic din sprâncene întrebător, iar el imi arată un deget, ...arătătorul orientat în sus, ...adică un buly.
- Hai șefu’ că n-am atât, nu lași și mata...?!!!
- Păi ce să las, mânca-v-aș ochii că 500 îmi dau ăștia pe ea când o dau...mie ce-mi iese și mie acolo, nu?!
- Andrei, îl strig io de la “standul de probe” pe fii-miu, dă tată ce mai ai pe la tine și asta e.
Eram vorbit cu el să nu scoată în ruptul capului mai mult de două sute.
- Asta e șefu tot ce am, trăi-ți-ar...!
După mai multe grimase, dă din cap a înțelegere...mai aruncând așa, câte o privire bănuitoare pe sub sprincene... și face un semn din cap că sunt liber să iau marfa.
- Bravo tăticule, zic, să ai baftă dă ce-ți dorești matale, îl salut cu respect cu mâna la tâmplă și o iau din loc.
Până acolo cărasem io căruciorul. Acum era rândul fiului cel viteaz care, vă reamintesc, zicea că el nu are nevoie de așa ceva că el o duce fără probleme, că ce-i așa de mare șmecherie! Pusă frumos în căruciorul lui Nen’tu Corbi de piață, în afară de ceva zdruncinături nu părea să creeze probleme prea multe. Numai că după primii 5 metri i-a sărit un cauciuc de pe roată. Pe loc mi s-a pus pata! Cărucioru' măsii...îmi venea să-l arunc cât colo dar mi-am zis că mai bine să-l forjez la maxim să scot totul din el. Căruciorul ăsta, ca mai toate lucrurile pe care le am avea și el povestea lui. Era singurul lucru care îmi rămăsese ca amintire de la moartea unchilor mei, cu un an în urmă, iar acum vedeam că nici ăsta nu mi-e de ajutor, cumva parcă în continuarea închistării și hagitudosismului lor continuate de vărul din Germania, care-și denigrează neamurile, românii și în general pe oricine față de care s-ar simți în vreun fel obligat să le dea vreo mână de ajutor.
- Na fiule, zic, a venit vremea să arăți ce poți.
Și se pune fiul pe cărat, și cară și cară vreo 3m și schimbă mâna și iar mai cară vreo 3, apoi o ia în brațe și iar mai merge vreo 5, după care o pune jos și gata, ...se uita după aviație deja, helicoptere, perne de aer și orice să-l scoată din încurcătură. Până acasă putea fi și un Km dacă nu mai mult. Îi zic “hai ce faci?!”...eeh,... că-l taie la mână, că e incomodă, căp pisici...! Zic, sună-l pe Petru, să apară urgent cu celălalt cărucior, parcă mai valid sau cel puțin cu roțile mai bune.
În fine, îi dăm lui Petru toate detaliile să ne întâmpine. Intre timp, am zis să ne mai apropiem și noi cumva, să mai reducem din handicap, cum vine vorba. Nu aveam nici un spor. Pân la urmă am scos ambele cauciucuri și o trăgeam pe roțile fără.... Se uita lumea la noi ca la urs.
Unii puteau fi dintre cei cărora li se furase și lor bateria cândva. Alții se uitau cum maltratam doi vlăjgani o baterie. Unii mai dădeau sfaturi. Parcă eram tatăl fiul și măgarul când duceau măgarul la târg. Până la urmă am scos bateria, am pliat căruciorul ca pe o targă (că se putea figura asta) și am pus bateria pe targă, și Petru,... nu mai apărea, neam. Cărând-o așa pe targă îi obosesc iar mâinile lui Andrei și mai mai să ne scape în laterală, de m-a scos din minți și l-am făcut de toată ocara, în dezoprobiul total al celor de prin preajmă.
Tot atunci sună și Petru, că unde suntem că nu ne vede. Îi zic să meargă inainte că suntem pe partea cealaltă a drumului nu pe cea cu biserica. Zice “ok” și așteptăm.
Mai trec 10 minute de stat...Petru, nici-vorbă , să apară cumva. Fierbeam de nervi cu Andu lângă mine și nu-mi ieșea din cap ușurătatea cu care zisese el că o să aducem bateria acasă. Muream, nu alta...vedeam albastru...și Petru nicăieri.
Il sun tremurând de nervi...
Unde ești mă ..beeep!...Beep-‘.ții mătii de idiot, ...fu...beep...!!!
- Dă-mi-l pe Andrei, zice, că cu tine nu pot să mă înțeleg..
- Vino măăă la piața Tei, ...unde kil, te-ai dus?
Era oriunde în cartierul ăla, pe globul ăsta, pe orice direcție ar fi putut să existe, numai drept, de acasă până la noi, nu a fost în stare să înțeleagă că acolo trebuie să ajungă. De beleaaa, nu alta.
Cred că niciodată nu m-au auzit copii mei vorbind așa de măscărăgios și mai ales cu ei, că de asta îmi părea rău mai mult decât de orice.
Evident că nu m-au luat în seamă dar și eu le-am cerut scuze, însă ce pot fi niște scuze în fața unui țunami de înjurături și tot felul de ocări de îi blocasem complet pe bieții de copii.
Ba chiar îmi mai venea să-i și căpăcesc când i-am văzut cât erau de mimoze cu niște chestii unde speram să se implice și ei mai mult. Am mai ținut-o așa, în registrul ăsta de furie, până m-am văzut cu bacteria pe mașină și i-am și dat o cheie de probă. Mi-era să nu-i pun iar firele invers dar am învățat de faza cu scurtul, că trebuie puse în așa fel încât să nu dea scânteie. Așa am făcut și eu dar când am pornit motorul nu prea mergea rotund. M-am gândit la ce poate fi legat de baterie și nu avea ce decât un furtun de la servofrână cu o supapă de siguranță, cam ciufută rău la arătare.
Era paradită fizic din forțarea ei la scoaterea bateriei.
Ca să nu vă mai țin din treabă (vorba știu io cui...), vă mai spun doar că până a doua zi am scos, am lipit, am reparat totul și merge excelent, așa că, unii au încălecat pe-o șa (așa precum tot io mi-am dat sufletul cu bicicleta, de încercare, pân’ la serviciu dus-întors, în una din zile, când nu mai aveam nici mașină, nici bani, nici abonament) iar io pe dacia mea, cu clănțăul paradit, dar cu lantul mai strâns până la următoarea deposedare.
Nu vă faceți griji, asta e...ca-n armată și-n viață, ...nu se fură, se completează numai.
Singura variantă ca să îmi iasă mai ieftin ar fi să pun anunț în cartier “CUMPĂR BATERII”
Așa o să știe tot țiganul (că ăla nu e om) ce nevoi am. Sper să ajung până acolo încât să îmi zică de la obraz “30 și pace, sau 70, la neaaa...?!”
Nici idei prea multe nu vreau să le dau că pot începe și alții pormă...CUMPĂR RADIATOR, ...CUMPĂR ROȚI...CUMPĂR...DACIE...!
Cert e că, după ce am dus-o de acolo și am parcat-o prin apropierea Poliției - Circulație, pe unde trec în fiecare dimineață, în drum spre job și ridic cu emoție câte un colț de capotă numai cât să zăresc o bornă, într-o bună zi mă întrevăd în statie la mine cu o vecină, mare șoferiță, una dintre acelea obișnuite să se ducă și la wc cu mașina și pentru prima dată, mânat de frământările mele, o întreb politicos:
- Iertați-mă vecină, și dumneavoastră... tot din pricină de baterie, nu vă mai văd la volan? - zic eu, cu gândul să rup odată tăcerea și să încep asocierea în vederea reclamării dreptului la securitate cetățenească, ...că, banii noștrii...bla, bla, bla.!
La care femeia, ca trezită după o noapte de beție, mă privește fix în ochi și după vreo 5 secunde (de parcă făcuse transferul de date de pe un hard vechi, în creierul care-i stătea și așa mult prea lejer în) îmi răspunde, de parcă ar fi vomitat pe mine:
- Dom’le vecin,....în 10 ani de când m-am mutat aici, v-am deranjat eu vreodată cu ceva?
- Nu, zic io contrariat și surprins.
- Păi atunci, vă rog foarte mult, da?! ... puțină decență, da?! Multumesc foarte mult...
- Mii de scuze, zic, n-am vrut să vă deranjez...răspund eu, privind-o desumflat și, deja cam ...îngrețoșat.
- Atunci, ...vă rog foarte mult, da?! Vă rog...zice, și-și găsește ceva de făcut cu telefonul, îndreptându-se în altă direcție.
Eeeee?!....PARDON?!..AUD?! ...Poftim, ăștia-s oamenii! Asociază-te, ...că mai curând te faci frate cu hoțu’! Pai nu?!

Ok, AM BATERIE, …AȘTEPT PROVINCIA!

MOTO:
“Bateriști din toate țările, uniți-vă!”

Eduard Hazu - INP
20-Jun-2013



.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!