poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1390 .



Tipologii în traficul bucureștean
proză [ ]
umor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2013-05-15  |     | 



Traficul bucureștean este cu siguranță una din mândriile orașului, vorbind lumii întregi și nouă înșine. Este o poveste despre drumari vizionari, polițiști cerebrali și cetățeni îmbinând abilități sociale cu o politețe uluitoare în subtilitatea ei inobservabilă. Este o poveste care se recită zilnic din mii de motoare torcând la ralenti, se decupează din smog are potențialul de a ne remodela din șoferi mai mult sau mai puțin grăbiți în pietoni înarmați, psihopați și însetați de sînge.
Numai cine nu a străbătut în douăzeci de minute 500 de metri de bulevard (pe care l-ar fi stăbătut în 10 în pasul ștrengarului) nu înțelege despre ce vorbesc.
Ca în orice saga de calitate și în traficul bucureștean trebuiesc identificate personajele principale. Este o sarcină titanică, dar fiind blocat cu laptopul în trafic voi încerca să o îndeplinesc eu.

Admirația mea cade înainte de toate pe politicianul, edilul neobosit care gândește permanent construcția și reparația drumurilor, pasajelor și, de ce nu, autostrăzilor suspendate. Oameni în principiu simpli (unii ar zice țărani de-a binelea), cu o demnitate națională vizibilă inclusiv prin modul în care evită implicarea fondurilor europene sau a firmelor străine de calitate, modești până la nivelul în care ciubucul acceptat nu depășește câteva procente din lucrare sunt coloana vertebrală, creierul dar mai ales organul reproducător din care ies aceste străzi, care prin îngustimea lor relativă ne îndeamnă spre ecologismul bicicletei, aceste pasaje măiestrit conectate cât să se blocheze la ieșire, ținîndu-ne în priză și în căutare de soluții.
Dar, deși aceste realizări strigă prin ele însele mai tare decât porcul de crăciun, principala realizare a edililor este cea discretă, plăcută și tăcută, respectiv nemodificarea a aproape nimic cu anii. Căci așa cum un bărbat s-ar bucura ca soția lui să rămână neatinsă de trecerea anilor, un tată ca fiica lui să rămână mereu ingenuă și nepătată, care din bucureștenii get-beget s-ar bucura să vadă străzile în care bătea mingea pe vremea daciilor 1100 lărgite , intersecțiile unde se plimba îndrăgostit cu bicicleta, fluidizate, linia de tramvai pe care călca beat în adolescență înlocuită cu bandă rutieră?

Dar ce ar fi politicianul fără specialistul pe care îl cârmuiește? Fără acel om inestimabil care știe să aleagă asfaltul ca nimeni altul, fără a se teme de găurile ulterioare după cum rechinul nu se teme de oasele de pește în excremente? Acel țintaș de precizie, capabil să dezgroape la orice zi din noapte (dar mai ales din zi) conducte, cabluri sau fire îngropate sub drum? Acel stomatolog al cariilor bulevardelor, pansînd neobosit întruna, întruna, întruna.

La baza acestui benefic sistem ecologic stă lucrătorul de drumuri. Indiferent că îl cheamă Dorel, Doru, Dorin sau Doruțu nu poți să nu îl admiri în relaxarea distantă cu care, rezemat de ustensile, evaluează paguba pe care trebuie să o repare, aparent nepăsător, dar rupt sufletește în interior (una două beri de-abia ajutându-l să catharsiseze toate astea), în modul civilizat în care evită buluceala la lucrare,precum și în respectul față de căldura, vântul, întunericul sau lumina excesivă care i-ar diminua capacitatea de a lucra cu calitate echivalentă celei a celor care l-au trimis acolo.

Dar toată această rețea de drumuri minunate, fără polițiști ar fi ca o plasă de păianjen fără tarantule – doar un loc de sex pentru insectele din trafic. Acești Hercule Poirot fără mustăți ai transportului, cu celule gri căcălău, multe din ele interconectate și funcționale, cavaleri ai organizării traficului în căutarea Sfântului Graal, entropia perfectă în trafic. Detectând mai ceva decât detectează o dronă americană teroristul, polițistul român detectează orice posibilitate de fuidizare a traficului și o previne eficient dintr-o singură ridicare a brațelor. Doar în bulevarde cu adevărat mari, în care mașinile par a se deplasa, este cu adevărat nevoie de doi pentru o blocare eficace a acestuia.
Dar dincolo de această misiune de normalizare a traficului bucureștean ceea ce admir eu cel mai mult la polițistul român (Politistum Qasketum Valahorum) este simțul special al dreptății, modul în care înțelege nativ că băieții rămîn băieți și nu le poți opri dezvoltarea cu măsuri abuzive (cum ar fi să îi dojenești dacă blochează intersecția, banda de circulație cînd coboară să își ia țigări sau coloana proaspăt depășită atunci când soarta îi silește să reintre în coloană).

Dar ce ar fi un acvariu doar cu pereți de sticlă, apă și fără pești sau un bordel doar cu pereți, oglinzi și matroană? Până la urmă farmecul profund al traficului bucureștean derivă de la șoferi și șoferițe.
Probabil că poți identifica la nesfârșit tipuri pitorești, care ne fac cinste, dintre aceștia. Posibil să nu aibă Amazonul libelule câte tipuri atît de diferite în modalitatea de a ne enerva găsim doar ducându-ne cu soacra de acasă la Belu. Așa că voi enumera doar pe cele care mi se par mie mai relevante
- Frământătorul de benzi – de obicei tânăr sau de vârstă medie, întotdeauna mai grăbit decât o gravidă care nu e sigură dacă i s-a rupt apa. Omul seamănă cu o gazelă care paște, mereu privind în stânga și în dreapta, doar doar o da de o bandă mai înverzită pe care să se meargă cu adevărat bine, până vine leul să i-o ocupe. Când îi merge bine prinde ultimul stop de pe bulevard cu 2 mașini în fața ta. Când îi merge prost îl depășești amuzat de claxoanele disperate pe care le dă Strănepotului lui Dromichete, parcat pe banda lui
- Strănepotul lui Dromichete – este un om care prioritiza recreațiile în timpul școlii și desenele animate în cei șapte ani de acasă (ca și mă-sa de altfel); ce i-a intrat însă în cap încă de tânăr era faptul că dacii, mai ales cei liberi, parcau acolo unde le trăsnea și că în general faptul ăsta le-a adus numai beneficii. Ca atare, față de ceilalți cu obârșie latină, el este îndreptățit să oprească/staționeze/parcheze cand/cum/unde vrea atâta vreme cât informația că el nu se mai deplasează este comunicată proștilor din jur prin aprinderea luminilor intermitente. Față de cei restricționați social el înțelege că există o bordură fină între carosabil și trotuar și că o tunsoare îți priește mai mult dacă mașina te așteaptă în fața frizeriei, decât dacă mergi 100 de metri până la parcare, ca toți homosexualii
- Bălălău, băiatu’ mamii – este acea persoană care la plecarea de la stop ăși potrivește acțiunile cu metioculozitatea cu care un pilot de avion verifică, înainte de decolare, funcționarea aparaturii de bord. Coroborarea luminii verzi a semaforului cu percxepția că celelalte mașini din stânga și din dreapta au plecat reprezintă triggerul, dar de obicei băgarea în viteza unu este favorizată de claxonarea lui de către frământătorul de benzi sau înjurarea de către luptătorul șoselei
- Luptătorul șoselei este de fapt un bărbat care se implică. El știe că toți, dar absolut toți din trafic vor să îl facă, așa că reacționează intens și adecvat. Nu poate fi depășit pentru că este cel mai bun. Nu te lasă să intri din drumrile secundare pentru că el disprețuiește proștii care se bagă pe drumuri secundare. Negociază agresiv intrarea din drumurile secundare pentru că nu îți poate suporta mitocănia dacă nu îi faci loc și nu se sfiește să ți-o claxoneze și uneori să ți-o spună. Dacă mergi încet în fața lui te va depăsi și apoi va frîna brusc. Dacă faci la dreapta te va claxona, pentru că pur și simplu el este de stânga. Este o ființă pitorească, agitată și înrudită cu frământătorul de benzi.
- Blonda care i se rupe – este de obicei o femeie care este/încă se crede tânără. Doar misoginia celor din jur a pus-o pe ea la volan. Comenzile mașinii îi par capricioase și niciodată nu a înțeles ce înseamnă exact semnalizarea. Se uită mirată la fața ta congestionată când te-a blocat la ieșirea din instituție, dar numai o clipă, pentru că ea știe că un bărbat care claxonează la ea și îi face semne nu vrea decât un singur lucru. Realizează cu întârziere de pe ce bandă este bine să faci stînga și de pe care dreapta, dar niciodată nu abandonează proiectul de a merge acolo unde are ea treabă pentru că în esența ei urăște misoginismul lumii și eticheta aplicată nedrept blondelor

În speranța că nu am prea mulți prieteni care se regăsesc în cele mai de sus vă urez, mai departe, trafic ușor prin București

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!