poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2011 .



După moartea lui Nae 8
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2013-03-13  |     | 



Mai bine de o lună a stat Nuțu în spital. La început a fost mai greu, ar fi vrut să meargă pe afară, mai ales, în zilele când se vedea pe geam strălucirea soarelui. A urmărit de acolo cum în fiecare dimineață mugurii castanului, ce aproape atingea fereastra, se făceau tot mai mari și apoi cum a început să apară verdele crud al primelor frunze. Tot de acolo a început să numere galbenul păpădiilor ce erau tot mai vizibile prin iarbă. A trecut apoi cu număratul peste zece, ajungând la sută. La școală a apucat să numere doar crescător și descrescător, pe bețișoare, până la zece. Nici literele n-a apucat să le învețe pe toate până a se îmbolnăvi. Aici, în spital, a început să le ghicească pe cărticelele cu poze pe care i le aducea mama. N-o întreba decât atunci când, oricât s-ar fi străduit, nu reușea să înțeleagă sensul unor cuvinte, mai ales, pe cele care aveau în ele b și d ori ț și t. Zilele în care se bucura cel mai mult erau cele în care își făcea apariția în stradă, făcându-i semne cu mâna, sora lui. La început ar fi stat tot timpul în geam, doar o veni. Dar mama l-a lămurit de ce nu poate să apară decât după ora doisprezece și jumătate și, în felul acesta, a învățat, nici în două zile, să citească ceasul de pe perete. Aștepta cu nerăbdare să iasă odată din spital, mereu își scărpina pielea de pe mâini și picioare. A auzit el spunându-se că doar atunci bolnavii de scarlatină sunt vindecați când li se va duce pielea veche de pe corp și va apărea alta, nouă. A sosit și ziua când au putut pleca. După ce a făcut o baie, cu mult săpun, spre a i se duce pielea, credea el, s-a îmbrăcat cu hainele aproape toate noi, cumpărate de mama. Aerul proaspăt, de afară, căldura soarelui de primăvară și mersul pe jos i-au adus o foame de lup. Cel mai bun semn că este vindecat, zicea mama. Au părăsit spitalul imediat după ora doisprezece ca să poată să ajungă în fața școlii, unde învăța Nina, la ora când suna de ieșire. S-au bucurat amândoi copiii văzându-se. Apoi s-au îndreptat toți trei, ținându-se de mână, spre gazda Ninei de pe Șoseaua Alba Iulia. S-a bucurat și doamna Vulpeanu văzându-i. Victoria a întrebat de domnul doctor Coja. Ar fi vrut să-i mulțumească. Fără dumnealui, care i-a îndreptat spre spitalul de copii, nu ar fi știut dacă Nuțu s-ar fi făcut bine.
- Vai, dragă, pe ce lume trăiești? N-ai citit prin ziare? N-ai aflat până acuma de domnul doctor?
- Nu, ce să aflu?
I-a povestit gazda Ninei, cu lux de amănunte, cum comuniștii, care se cred a fi în țara nimănui, au intrat cu forța în prefectură, l-au alungat pe prefect și au pus un altul de al lor.
- Și pe cine crezi că au pus?
- Pe domnul doctor! Acuma îmi dau eu seama...
Și i-a povestit Victoria despre ceea ce a văzut ea acum mai bine de o lună în fața prefecturii, cum doctorul era printre zurbagiii care făceau scandal. I-a spus și doamna Vulpeanu că domnul Coja părea un om foarte cumsecade, plătea la timp chiria, își ajuta soția la curățenie, ba chiar punea mâna prin curte și prin grădină când vedea că era nevoie. Nu-și dă seama cum un astfel de om poate să se înhăiteze cu niște jerpeliți, cum bine ai spus adineaori. Dacă vroia să facă politică, se putea înscrie într-un partid serios.
- Dar să nu uit. Doamna Cuța a lăsat o carte de vizită cu rugămintea să v-o dau imediat ce o să vă văd. Uite-o aici!
Și a scos dintr-un sertar un cartonaș alb cu numele doctorului. Adresa era ștearsă și mai jos scris citeț cu stiloul Str. Franz Gebell No.14, telefon: 182. Pe verso scris cu același stilou: Doamnă Victoria, aș fi deosebit de bucuroasă să ne faceți o vizită. De obicei eu sunt toată ziua acasă, dar pentru siguranță dați-mi un telefon înainte de a veni. Toate cele bune, Cuța C.
- Oare ce urmărește această doamnă, Cuța, de la dumneata? După câte o cunosc eu, nu încheie prietenii fără un interes. Cu cine vorbește frumos întotdeauna are a-i cere ceva. Oare dumneata cu ce-i poți fi de folos?
A aflat în curând Victoria cu ce-i putea fi de folos. I-a spus chiar doamna Cuța.
Doamna Vulpeanu a convins-o să rămână până a doua zi. Are unde dormi ea și băiețelul, cu Nina în cameră. Încăperea unde a stat familia Coja îi revenise, ca la început, Ninei. A dat apoi telefon, din casa Vulpeanu, la numărul indicat pe cartea de vizită și, după ce i-a spus centralistei numele, legătura a fost stabilită imediat.
- Este foarte ușor să ajungeți la noua noastră locuință. Dar stați puțin, n-are rost să vă explic cum și pe unde să veniți. Cam într-n sfert de oră va sosi mașina prefectului și o să vă aducă ea până aici. Imediat o să dau dispoziție șoferului.
Într-adevăr, n-a trecut multă vreme și la poartă s-a oprit o mașină vopsită în alb, era Tatra prefecturii. După câteva minute doamna Cuța îi arăta casa. Nu mai văzuse Victoria una la fel. La parter era o bucătărie încăpătoare, soba strălucea de curățenie, toate părțile metalice, chiar și plita erau nichelate. O masă mare cu tăblia din marmoră albă trona în mijloc. De aceeași culoare și din același material erau și dușumelele. Pe pereți, câteva polițe pe care erau cratițe, oale, cu capacele lor, toate de culoare argintie, într-un colț o chiuvetă enormă cu două robinete. I-a arătat și conținutul câtorva sertare în care erau tacâmuri de tot felul, unele de culoarea argintului, altele de cea a aurului. Nu lipseau dintr-un dulăpior câteva seturi de farfurii pentru douăsprezece persoane și fețe de masă din cel mai fin damasc. Printr-un coridor din bucătărie se intra într-un imens salon. N-ar fi părut atât de mare, dar Victoria a numărat la repezeală scaunele din jurul mesei. Erau douăzeci și patru, și tot mai era destul loc împrejur. Într-un colț un pian negru cu capacul deschis, cu un vraf de note muzicale pe suport. Au urcat apoi la etaj. Aici erau trei dormitoare și două băi încăpătoare. Mai sus, la mansardă două camere destul de mari și o baie pentru servitori.
N-a reușit Victoria să-și ascundă mirarea:
- Și în toată această casă, câtu-i de mare, locuiți numai dumneavoastră doi?
- În curând vom fi trei! Nu se vede?
- Da, se vede. Să dea Dumnezeu să fie sănătos copilul, când va veni.
A mai pus Victoria o întrebare pe care, poate, n-ar fi trebuit, s-o pună. Dar primi răspuns și la aceasta.
- Cine a locuit înainte aici?
- Niște criminali de război, absenteiști.
N-a mai întrebat de ce acei oameni erau criminali și de unde absentau ei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!