poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 508 .



Castelul din Rónaszék (III)
proză [ ]
Frumoasa Darka

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2013-03-10  |     | 



CAP. 3 FRUMOASA DARKA

Domnișoarele din lumea bună, adică din familii înstărite, fie că părinții lor aparțineau nobilimii, fie că s-au îmbogățit, nu contează cum, banii și aurul acopereau toate celălalte neajunsuri, erau considerate de către fetele ale căror părinți își câștigau pâinea conform cuvintelor prin care Creatorul l-a blestemat pe om: „Cu osteneală să te hrănești în toate zilele vieții tale!...”, cu alte cuvinte despre fiicele minerilor, butinarilor și țăranilor, ca fiind leneșe. Altfel nici nu se putea. O fată ai cărei părinți trudesc din zorii zilei până noaptea târziu pentru un trai cât de cât decent, o asemenea fată deprinsă cu munca din fragedă copilărie nu era în stare să deosebească lenea de lipsa de ocupație, care este atât de frustrantă și plictisitoare, o veșnică căutare a ceva...
Frumoasa Darka, cu toate că aparținea lumii celor înstăriți, făcând parte din categoria fetelor fără ocupație, nu se simțea deloc frustată nici plictisită, știa să guste plăcerea zăbavei. „Când nu ai ce face privește spre ferestrele lui Dumnezeu”, o povățuia deseori bunica Halea din Kolomeia. Astfel contemplând „ferestrele lui Dumnezeu”, fata nu se plictisea, ba dimpotrivă se simțea mereu fericită, însă cât contribuiau la această fericire „ferestrele lui Dumnezeu” și cât ochii senini ai tânărului Antal Kurukz sau vorbele alese cu grijă ale pictorului Andrzej... nici ea nu ar fi putut spune.
Andrzej aproape a cucerit-o prin statornicia și încăpățânarea sa, s-ar putea spune că i-a câștigat bunăvoința prin comportamentul său curtenitor, fiind gata să-i sară în ajutor, să-i ofere tot ce își dorea ghicindu-i parcă gândurile, dar cel mai mult o fascinau povestirile sale. Cu toate că tatăl ei era un neguțător destul de bogat, nu făcea parte din șleahta poleacă și nu dădea prea mare atenție educației copiilor săi, punând mai mult accentul pe așa zisa „școală a vieții”.
„Dacă vor ști să șprehăie pe șvăbește și să-și iscălească numele, se cheamă că sunt școliți”, hotărî Adam Szukala și nu se abătu de la hotărârea sa. Însă mama lor a mers mai departe și i-a învățat să citească folosindu-se de „Pan Tadeusz” al lui Adam Bernard Mickiewicz, singura carte pe care familia Szukala o avea în casă, în afara câtorva cărți religioase cum ar fi „Apostolul” „Liturghierul”, două ediții ale „Ceaslovului” și „Molitfelnicul” toate în limba latină din care negustorul de abia dacă silabisea câte ceva, mai aveau și o „Psaltirie” în rusa veche de care nu se atingea nimeni. Mai târziu, bunica Halea din Kolomeia le va lărgi orizontul cunoașterii prin opera poetului și filosofului Grigore Savici Skovoroda pe care îl considera ca fiind unul din cei mai importanți sfinți ai neamului căzăcesc, ea însăși fiind fata comandantului sotniei de cazaci.
Darka, la fel ca și fratele său Lukasz vor purta în suflet, peste ani, poveștile despre acest sfânt amestecate cu amintirea bunicii Halea și dorul după copilărie, căci fiece om trăiește de două ori: odată în copilărie și a doua oar㠖 în amintirea ei. De aceea când Andrzej i-a povesti prima dată despre filosoful Skovoroda, Darka a retrăit întreaga ei copilărie, iar pictorul i-a devenit ca un frate, ca un prieten vechi, ca o amintire dragă... cu atât mai mult cu cât acesta, nu-i povestea așa, pur și simplu cum o făcea bunica Halea, ci parcă îi zugrăvea fiecare întâmplare, fiecare scenă, fiecare frază, încât ea închizând ochii, îl zărea pe filosof călătorind cu toiagul în mână și traista pe urmă, auzea foșnetul frunzelor, simțea miresmele ierbii și a florilor de câmp... iar Andrzej continua să-i povestească atât de frumos, de parcă ar fi citit dintr-o carte:
– Era într-o frumoasă după amiază de toamnă, mai precis era 29 octombrie 1794.
Într-o dumbravă din apropierea satului Pan-Ivanivca, în apropiere de orașul Harcov, un om între două vârste săpa o groapă ca pentru mort. Se vedea pe el că-i ostenit și îmbătrânit înainte de vreme, dar trăsăturile feței sale nu erau triste. Zâmbetul de pe buzele lui și felul în care i se strângeau ridurile de pe frunte, trădau o adâncă bucurie ce-o avea-n suflet. Groapa era într-adevăr pentru mort, dar mortul era încă viu și își săpa singur groapa cu zâmbetul pe buze. Nu, nu-l condamnase nimeni la moarte pentru vreo tâlhărie și nici nu avea de gând să se sinucidă, ci pur și simplu știa că a doua zi va muri, a început să povestească pictorul.
– De unde știa? întrebă aproape în șoaptă fata, de parcă se temea să nu rupă firul, atât
de misterios al povestirii.
– Greu de spus. Poate Domnul său Isus Hristos, în slujba căruia și-a petrecut
întreaga-i viață, i-a dat de știre sau poate pur și simplu știa că va muri...
Și tocmai când Darka vroia să-i spună că bunica ei Helea i-a povestit ceva asemănător despre sfântul Grigore Scovoroda, Andrzej i-o luă înainte:
– Numele acestui om era: Grigore Savici Scovoroda – marele înțelept, filosof,
scriitor și unul din cei mai înfocați predicatori ai Evangheliei lui Isus, din câți i-a avut vreodată neamul ucrainean. După ce i se păru groapa destul de adâncă și pe măsură-i, începu să presare pe fundul gropii frunze de stejar, pe care toamna cu nevăzută-i mână le pictase cu nuanțe de culori greu de reprodus. Mulțumit de cele făcute, omul s-a așezat pe marginea gropii să se odihnească, dar gândul i-a zburat îndată departe spre copilărie și se opri într-o altă zi din toamna anului 1738. În acea zi Grigore trebuia să plece pentru prima oară departe de casă, trebuia să părăsească satul său natal și să meargă la Kiev, unde urma să învețe la Academie.
„Cum poate un om să știe pe unde zboară gândurile altui om, cu atât mai mult că acesta a trăit cu peste o sută de ani înaintea lui”, era cât pe ce să întrebe Darka, dar Andrzej povestea atât de frumos, încât nu îndrăzni să-l mai întrerupă, iar tânărul continuă povestirea cu același ton cuceritor:
– În acea dimineața, de abia se lumina de zi, când tatăl său îl duse-n câmp și-l puse
să tragă o brazdă cu plugul. Grigore trase o brazdă lungă și dreaptă, ceea ce simboliza că drumul vieții sale trebuie să fie lung și drept, că niciodată nu trebuie să se abată de la adevăr, ci să meargă drept ca și brazda trasă de el. „Așa m-a pus și pe mine tata, să trag o brazdă, înainte de plecarea mea la Zaporoje în armata cazacilor” – îi spuse taică-său Sava. Căruța era pregătită încă de cu seară pentru lungul drum ce-i aștepta pe cei doi, până la Kiev.
La Academia din Kiev, în scurt timp toți au început să-l placă pe Grigore, care era înzestrat cu talentul muzical și cel scriitoricesc. Dornic de noi cunoștințe, serios și din cale afară de harnic, el își însușește adânci cunoștințe din filozofia antică est-europeană și din literatura universală, învață limba latină, greacă, germană și poloneză. Datorită talentului său muzical și a vocii sale melodioase, este primit în Corul Capelei Regale din Petersburg. Însă după trei ani Grigore Skovoroda se întoarce din nou la Academie, unde studiază poetica, retorica și filozofia. După aceea călătorește în Ungaria, Italia, Polonia, de asemenea studiază în Universitatea din München, în Universitatea Vidin și Breslau, ascultă lecțiile în universitatea din Gale, unde în acea vreme mișcarea pietiștilor era în floare. Aici observă curățenia adevărului evanghelic, care se aprinde ca un foc nestins în inima lui. Cuprins de dor după plaiurile natale și după neamul său ucrainean, se întoarce în Ucraina și devine învățător la institutul din Pereiaslav, dar pierde repede acest post din cauza convingerilor sale religioase, care nu erau pe placul clerului bisericesc. Devine profesor particular și predă copiiilor curtenilor bogați. După o vreme primește un post de profesor la Universitatea din Harcov, însă datorită stilului său progresiv de a preda intră din nou în conflict cu clerul bisericesc și pierde postul de profesor, după ce refuză propunerea conducătorilor bisericii de a deveni un „stâlp” al Bisericii Ortodoxe Ruse. Ca răspuns la propunerea acestora Skovoroda răspunde: „Vai preafăcuților! Eu nu doresc să înmulțesc stâlpii Babilonului. Sunt și așa prea mulți „stâlpi neciopliți” în Templul lui Dumnezeu. Eu unul văd sfințenia în voia Domnului nu în hainele preoțești”.
Și de atunci din anul 1769 și până la moartea sa, Grigorie Savici Skovoroda nu a mai căutat posturi de profesor, ci s-a dedicat întru totul predicării Evangheliei lui Hristos. Prin el, Dumnezeu a pregătit calea către o mare trezire spirituală în rândul poporului ucrainean.
Astfel în tovărășia câinelui său credincios, cu traista de-a umăr, în care erau câteva cărți, o Biblie veche, manuscrisele sale și Noul Testament în limba greacă, cu fluierul după brâu și cu un baston în mână, colindă din sat în sat, din cătun în cătun, din poartă în poartă, învăța copiii săraci, citea oamenilor din Biblie și predica Evanghelia Domnului. Avea mulți prieteni peste tot, în fiecare colț al Ucrainei. Prietenii săi proveneau din pături sociale diferite. De la preoții necorupți, nobili, mari învățați ai vremii, până la țărani și cazaci, pe aceștia din urmă îi iubea și îi respecta mai mult. Cutreierând Ucraina în lung și-n lat, Skovoroda în același timp scrie foarte mult. Scrie tratate filosofice, predici, povestiri, cântări, poezii, basme și fabule.
Astfel și-a petrecut ultimii 25 de ani în slujba semenilor săi, în slujba neamului său, în slujba Domnului său Isus Hristos. Adeseori i se ofereau posturi de profesor și de preot, i s-a propus să trăiască la curte, avea posibilitatea de a deveni bogat și celebru, dar Grigore Savici Skovoroda întotdeauna refuza amabil. Chiar și atunci când în anul 1887, regina Caterina a II-a, aproape că-l imploră să vină să trăiască la curte. „Fluierul și oile-mi sunt mult mai dragi, chiar decât coroana regală”, a fost răspunsul lui Grigore.
Pe la mijlocul anului 1794, bolnav și istovit ajunge în satul Pan-Ivanivka și intră la un foarte bun prieten. Aflând de sosirea filosofului, se strânge aproape tot satul pentru a-l asculta. Grigore Skovoroda era vesel, citea și explica din Cuvântul Domnului, cânta cântări, iar pe urmă a ieșit afară și nu s-a mai întors.
Către seară îngrijorat de absența filosofului, prietenul său pleacă-n căutarea lui. Îl găsește-n dumbrava de la marginea satului, șezând pe marginea unei gropi proaspăt săpate. Întrebându-l pentru ce săpase groapa, filozoful răspunse:
„A sosit timpul, prietene, să închei călătoria mea pe acest pământ!” Iar pe urmă se întoarse către acesta și-i spuse: „Te rog ca aici să fie mormântul meu, iar pe piatra ce-mi veți pune la căpătâi, să săpați următoarele cuvinte: „Lumea a alergat după mine, dar nu m-a prins”, termină Andrzej de povestit, iar fata rămase tăcută privind lacul, dar gândurile i-au zburat în trecut la minunatele seri, pe care le-a petrecut împreună cu bunica Halea...
„Fiecare sfânt are povestea lui”, s-a gândit Antal Kurukz care a ascultat în tăcere povestirea lui Andrzej, fără ca ei să-l observe. El însuși, i-ar fi povestit fetei zeci de astfel de povestiri, cu mult mai frumoase în care bineînțeles ar fi apărut o pereche de îndrăgostiți, în povestirea lui Andrzej nici măcar nu era vorba de dragoste, iar sfârșiturile lor fericite sau tragice, care mai de care mai emoționante, i-ar fi produs fetei mulți fiori.
Darka se simțea la fel de bine și în preajma lui Antal când prelua ea rolul povestitorului, iar el o asculta, cu ochii parcă, acei ochi senini care purtau în ei o tristețe de nedescris care se întristau și mai adânc când apărea Andrzej, în ochii căruia apăreau două luminițe pe cât de ciudate pe atât de fascinante, atunci Darka devenea neliniștită...






.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!