poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-18 | |
Parte din ele am reușit să le vând, Suflete! Nici nu mai știu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulțumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că și-au scos legumele și fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc și eu, deși, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva. Mi-am pregătit o masă de lemn de nuc pe care am pus-o aproape de bancă și le-am așezat, mai întâi cu fața la mine. M-am gândit că eu le cunosc bine și atunci, le-am sucit spre trecători. Le-am făcut teancuri după mărime. Niciunele nu erau mici, Suflete! Toate aveau inimă. Și respirau. Viața venea din orice parte priveai. Ca o poveste. Uneori, mai veselă. De cele mai multe ori, degradată. Amărâtă, ce să mai... Și, Suflete, suflete aveau copii, aveau părinți, dar nu aveau de toate. Mai ales, nu aveau suflete cărora să se destăinuie. Parcă mă simțeam și eu un pic aiurea din cauza asta. Îmi venea să mă întreb de ce am un gol lăuntric, unde sunt eu? Am plecat fără să spun nimănui? Atunci, mă gândeam, trebuie să fiu pe undeva, prin cineva, poate mai copilăream... Și tocmai când mă gândeam pe unde aș putea fi, s-au apropiat niște cetățeni. Ciudat, parcă veniseră să mi-l ia. Au zis c-o să-l dea la școală, că aveau copii mulți uitați de predecesorii lor, fără suflet, și urma să se întrunească o comisie să vadă cui și cum puteau să le aloce măcar câte un suflet de pe la unul, de pe la altul, așa cum ai duce un sac de rufe la sinistrați. Le-am oferit tot ce aveam pe masă. S-au căutat prin buzunare. Dar nu aveau ei bani pentru asemenea ofertă. Nu aveau ei mersiuri pentru astfel de ajutor. M-am dus la vice și i-am propus să plantez pe terenul de la margine. Sufletele cresc greu, așa că, atunci când voi fi pământ negru, ei hei hei, câte mă vor plânge!... (18 ian. 2013)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate