poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2497 .



A treia bancă - Cap. 18 – Sirena - Zis și făcut. Făcutul
proză [ ]
fals roman polițist

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2013-01-04  |     | 



... și făcutul

Sâmbătă seara, camionul transformat poposi în fața bloculețului. Frații îl aduseseră și pe Hakita. L-am ajutat să depună în buncăr cele două valize mari cu care venise. Am inspectat, toți cinci, buncărul. Pe dinafară arăta ca orice garaj din Bucureștiul nou. Când intrai înauntru te simțeai, dintr-odată, ca în garajul unei echipe de formula întâi. Pe pereți erau rastele cu scule. Într-un colț, frații instalaseră până și un banc de lucru. Dacă apăsai un buton ascuns sub menghină, bancul de lucru se deplasa într-o parte lăsând loc unei trape glisante și scării care ducea la subsol. Beciul de dedesubt, la fel de întins ca și parterul, era, deocamdată, gol. Acolo urma să punem și Sirena și Stavridul și Portocala Mecanică. Și bineînțeles, mai târziu, murăturile. Hakita examină totul. Aprobator. Avea toate motivele să fie mulțumit: nu se încurcase cu niște amatori.

– Știm toți ce avem de făcut mâine? i-am întrebat, cam cu tonul cu care le vorbise Mihai Viteazul vitejilor săi înainte de Călugăreni, în filmul cu același nume.

Ca răspuns am auzit trei „Da”-uri și un Yes. Hakita nu dezmințea cunoscuta politețe japoneză: chiar dacă nu înțelesese ce întrebasem, presupusese că nu era vorba de un ordin de ocupare a Japoniei. Aceea ar fi fost singura situație în care ar fi răspuns „No”. Ca semn că e gata de acțiune, scoase din una din valize o cutiuță pe care o băgă în priză.

– From now one, nobody around will hear what we are talking here, explică Hakita, într-o engleză cu accent de Hokkaido. I’ve also installed one in the truck .
– Bruiaj, i-am explicat lui Vigilante. Dacă îl aveam acum zece zile în dormitor, nici nu ți-ar fi trecut prin minte, nea Vasile, ce plănuiam cu Petras și cu Ianis.

Vigilante însă nu răspunse insinuării. Ne-am ciocnit pumnii, strigând „baftă” și „good luck”, ca să înțeleagă toată lumea. Hakita a mormăit ceva în japoneză; nu bag mâna în foc, dar parcă suna a „Tora, tora, tora”.

Am probat costumele de extratereștri. Am comunicat prin microfoanele din căști și difuzoare. Vocile noastre erau de nerecunoscut, mai ceva ca la telefoanele de pe vremuri. Dar ne auzeam foarte bine între noi. Am verificat anunțul pe care urma să-l lăsăm la locul faptei. Îl făcuse Vigilante, tăind litere din „Libertatea” și din „Click”. Lucrase cu mănuși. Totul părea în regulă.

Am ieșit cu Vigilante și cu Hakita pe ușa garajului dinspre curte. Frații Papadopol au plecat să parcheze camionul șantierului la atelierul din Dămăroaia. De-acolo urmau să se ducă în Cotroceniul lor.
Noaptea se lăsa încet și sigur. Speram să ne fie, tuturor, un sfetnic bun...

Unii nu pot adormi dacă nu iau somnifere. Alții – dacă nu citesc câteva pagini din Iliada. Alții – dacă nu au făcut sex. Hakita nu putea să adoarmă dacă nu spărgea codul de securitate al vreunui site important. S-a instalat la biroul meu și și-a pornit laptopul. Un laptop la care atașase tot felul de stickuri și alte dispozitive externe. Îmi închipui că mațele laptopului nu erau nici ele obișnuite.

– Hai să vedem în cât timp intru pe serverul de la Banca de Rezerve a voastră.

Mi-am tras un scaun lângă el. Am cronometrat. I-au trebuit fix 4 minute și 33 secunde ca să obțină harta amplasamentului, codurile de acces la hruba cu rezervele de aur și valoarea exactă a lingourilor din interior. După ce a notat într-un fișier câteva din datele obținute, Hakita și-a întins tatami-ul în sufragerie, pe covorul meu de Săcele, și mi-a urat noapte bună în japoneză. Aș fi preferat o noapte bună în română dar, deocamdată, Hakita învățase numai „Ce faci?”, pe care îl pronunța destul de corect, dar hlizindu-se.

Noaptea mea n-a început prea bine. Nu puteam să adorm. M-am foit, o vreme, în dormitor, reușind să adorm doar când mi-am scos din cap Sirena și am înlocuit-o cu Simona...
Ne-a trezit mirosul de omletă cu brânză și zgomotul conversației lui Vigilante cu Gogu. Ambele veneau de jos. Am deschis fereastra dormitorului și am tras puțin cu urechea.

– Vasile, crezi că dă și televizoare? De Crăciun mi-a dat un costum de damă și o eșarfă. Atât mai rămăsese. N-a fost rele nici ele. Pe taior am luat pentru o sticlă de Absolut, iar pe eșarfă de-o bere. Corect?
– Gogule, dacă ești acolo la 9 fix, nu se poate să nu prinzi ceva gras. Hai noroc! Se auzi un clinchet de pahare ciocnite. Să stai aproape de intrare, acolo, lângă bancă, să nu se bage unii mai obraznici în față, Gogule, ce băieți buni eram noi și ce mai alergau paznicii după noi! Mai ții minte cum furam cireșe și caise din Livada Experimentală a Agronomiei? S-a ales praful de ea, Gogule. Iar tu miroși de parcă ai fi dormit într-o pivniță...
– Corect. Păi chiar în pivniță dorm.
– Te mai urmăresc ăia? se interesă Vigilante
– Îi simt, da’ nu-i văz niciodată. Măcar să-i întreb: bă, ce-aveți bă cu mine? Că io nu fur, politică nu fac, nu beau decât banii mei. Corect? Car cu cârca la piață – îmi dă omul cât vrea. Io nu cer, ei dă. La Non-stop mă cunoaște... sunt primul – nici nu se face ziuă. Și ei, ăia, mereu pe urmele mele, mereu după mine... Mă adulmecă ei, cumva: după țuică, după vin... Bun coniacu’, Vasile, să te țină Dumnezeu! Cât mai e ceasu’?
– Mai e un pic, Gogule. E doar 9 fără un sfert. Hai să trăiești!

Vasile intrase în pâine, în omletă și în sticla de „Unirea”. Numai să nu cumva să greșească doza. Gogu făcea parte din acea categorie de bețivi care cu cât iau mai mult la bord, cu atât devin mai lucizi. Iar noi contam pe abureala lui Gogu, nu pe luciditatea lui. Treaz sau, din contră, super-lucid de prea multă băutură, Gogu și-ar fi dat seama de făcătura cu extratereștrii.

Am coborât la 9 fix. Gogu tocmai pleca spre Retina 7, cu un pachet înfășurat în „Libertatea”. Oasele pentru javre! I-am zărit pe Ianis și pe Petras fâțâindu-se în fața porții, pe lângă garaj. Am intrat cu toții înăuntru. Hakita ne-a întins telefoanele mobile, cu un gest liniștitor: nimeni n-o să poată detecta de unde s-a apelat.

A sunat mai întâi Vigilante. Apoi eu. El stătea la fereastră, chiar deasupra aripii din dreapta, chiar deasupra motorului care scotea fumul acela negricios. Eu stăteam tot pe dreapta și tot în avionul de Valencia, acela care decolase de pe Băneasa la ora 8:25 și care se întorcea acum la bază. Dacă va mai ajunge.
Vigilante a simulat agitația. „Nimeni nu ne spune cât de gravă e situația. Spuneți-i soției că o iubesc și să-i pupe pe ăia mici. Din Balotești. Da, Sectorul Agricol Ilfov. Chiar acum trecem peste lacul de la Periș... a, începe să se vădă Baloteștiul... Petrăchescu, domnișoară, nu Petrescu. Nu, n-am mai sunat la nicio televiziune. Dacă scăpăm, îmi luați un interviu? O, mi se termină bateria...”

Eu eram calmul, resemnatul în fața fatalității. „Asta a fost să fie. Ghinionul meu. Cică probabilitatea unui accident de avion e de 1 la 13 milioane. Cam cât e și la premiul cel mare la 6 din 49. Uite că la Loto n-am câștigat, dar am tras lozul aici. Mă trăgea ața la Valencia! Parcă nu puteam să mor acasă! Da, fumul vine de la motorul din dreapta, cum de știți? A, v-a mai sunat cineva din avion? Cred că e tipul acela cu pălărie de paie care stă chiar deasupra aripii. S-a agitat, că are copii acasă, că tocmai acum, când e an bun la grâu, nu se poate să moară așa... Cum să nu se poată? Uite că se poate. Ce meserie am? Profesor de filozofie, domnișoară. De transmis ceva? Cui domnișoară? Trăiesc singur. Elevilor? Păi ei nu bagă niciodată la cap ceea ce le transmit eu. De ce nu mi-e frică? Pentru că eu cred în reîncarnare, stimată domnișoară. Chiar mă grăbesc să fiu, într-o viață viitoare, orice altceva decât profesor de filozofie la Lupșa. În Caraș-Severin. Vă pup...”

Am pus costumele argintii în camion. Vigilante și cu mine ne-am așezat în spate. Ianis a urcat la volan, Petras – lângă el. Hakita a rămas în garaj. Era 9:10 când Ianis a pornit motorul. La 9:11 eram la colțul Vestfaliei cu intrarea Timonierului. Ianis a oprit camionul. Frații au rulat obloanele. Vigilante a pus antenele deasupra camionului. Ne-am îmbrăcat costumele. La 9:13 eram în fața Sirenei. Pe bancă, oarecum derutat, stătea doar Gogu. Am trecut pe lângă el, apoi am dat înapoi și am tras camionul cu spatele chiar lângă bancă. Am coborât. Toți patru.
Gogu s-a luminat la față. Câinii fugiseră cu câte un os în tufișurile din jur. Nu ne pândea niciun pericol.

– Credeam că nu mai veniți. Ați adus și televizoare? se interesă Gogu.
Vigilante intră în scenă. Lungea cuvintele, prostindu-se în mod inutil: Gogu nici treaz n-ar fi recunoscut vocea lui, așa metalizată cum ieșea din difuzorul de sub bărbie.
– Gogule, noi n-am venit să dăm, am venit să te luăm. De mult timp suntem cu ochii pe tine!
– Vasăzică, voi erați. Cu becolețe, cu antene... Simțeam io că mă urmăriți. Simțeam, da’ nu vă vedeam. Corect? Ce-aveți cu mine, că n-am făcut nimic rău? Aștept aicea la ajutoare... numa’ că a plecat toți, nu știu unde, care înăuntru, care la mașini...
– Bei prea mult, Gogule! De aia am venit. Te luăm cu noi, pe planeta noastră, ca să te lecuim de băut. Pe urmă te aducem înapoi... se prosti Vigilante.
– Io nu merg cu voi, că nu vă cunosc. Și nu merg pe nicio planetă unde nu se bea. Corect? Ce planetă mai e și aia?
– Sirius 23. O stea dublă o încălzește. E o lume minunată, Gogule! am intrat și eu în joc.
– Să fii mata sănătos câte stele duble am văzut io la viața mea. Da’, stai: de unde știți că mă cheamă Gogu?
– Noi știm tot, Gogule. Te urmărim încă de când furai cireșe de la Agronomie... – plusă Vigilante.
– O știți și p-asta? Corect. Da’ ce ziceți voi nu se poate. Exclus! Să mă las băutură, să mă căiesc și să vin cu voi pe planeta aia uscată? Nu accept, se bățoși Gogu.
Se făcuse 9:20. I-am făcut semn lui Vigilante să scurteze comedia.
– Scoală de pe bancă, Gogule! Ia poziția de drepți în fața unor extratereștri de rang, ca noi! ordonă Vigilante, înăsprind glasul.

Gogu se execută. Tremura la gândul că va fi răpit și dus departe de subsolul lui împuțit și de Non-Stopul plin de bere și de alte licori specifice, pământești.
Banca era acum goală. Parcă aștepta să fie luată. Nu ca o fecioară, ci ca o târfă bătrână pe care stătuseră mulți. Parcă zicea: e și? Ce-o să-mi faceți? Și-așa mă plictiseam pe aici.
Ianis deschise ușile din spate ale camionului. Petras urcă înăuntru și acționă fălcile benzii transportoare. Sub privirea holbată a lui Gogu, banca fu săltată și depusă pe banda transportoare. În cinci secunde, Sirena era în burta camionului.
Ianis a închis ușile din spate, apoi a urcat la volan. De acolo, i-a făcut un semn lui Gogu. Cum că să se apropie. Cu portiera încă deschisă, i-a dat cartonul pe care scrisesem, cu litere tăiate din ziare:
„Urmează a doua bancă!”

Bucuros că rămâne pe Pământ, Gogu a primit cartonul ca pe o diplomă: s-a aplecat, salutându-l pe Ianis ca pe un rege. L-am tras pe Vigilante după mine și am urcat și noi în camion, în spate. Ianis a demarat încet, ca să nu se răstoarne Sirena. Gogu a făcut câțiva pași, cam nesiguri, în urma camionului, făcându-ne cu mâna:

– Când veniți data viitoare, aduceți și nește ajutoare, acolea... Și să nu vă mai ascundeți, că io tot știu că sunteți pă urmele mele... Corect? Da’ văzui că sunteți oameni, sau ce-ți fi, buni... Păcat că n-aveți băutură pe planeta aia... Și nici bănci, corect?... Că altfel veneam cu voi...

Am lipit camionul cu spatele de intrarea garajului. Ianis a acționat cu telecomanda porțile glisante. Banda transportoare a depus lin Sirena pe cimentul de la parter. Împreună cu Vigilante, el de un capăt, eu de celălalt, am coborât-o la subsol. Am lipit-o, cuminte, de perete. Apoi, ca și cum am fi făcut o mare ispravă, ne-am așezat amândoi pe ea.

Hakita ne-a făcut poze, apăsând de mai multe ori pe un fel de nasture. Ne-am scos combinezoanele, le-am împăturit și le-am pus pe bancă. Ne-am strâns mâinile, rezultând, firesc, combinări de cinci luate câte două. Frații au plecat, cu camion și cu Hakita cu tot. Rămăsese să ne vedem luni și să discutăm cum onorăm derbiul Rapid – Steaua. Ne aștepta a doua bancă: banca de rezerve a Rapidului. Stavridul. Răspundeam de el: trebuia să fac planul și să conduc operațiunea.

(Va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!