poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Īnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Prozć Scenariu Eseu Presa Articol Comunitćži Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Romānesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaŗi autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionćri: 2881 .



Jonathan
prozć [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mironflorin ]

2013-01-02  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



Micul Jonathan zăcea deja de trei zile īn oribila singurătate a camerei sale de spital. Era cea de-a treia, iar orele se scurgeau tot mai īncet. Le putea auzi, orişicīnd ţinea ochii īnchişi, ţīrīind de-a lungul pereţilor aidoma căderii nesfīrşite a picurilor domoli dintr-o pivniţă īntunecoasă.
Īntrucīt ambele picioare īi erau īmpresurate de atele zdravene, de-abia dacă putea să se mişte, iar de fiecare dată cīnd durerea se căţăra pīnă la el dinspre picioarele rupte, n-avea de cine să se agaţe, nicio mīnă, nicio mīngīiere, nicio vorbă bună. Fieştecīnd suna după infirmieră, aceasta intra, posacă, greoaie, ţīfnoasă. Auzindu-l cum se plīnge de suferinţele sale, īi interzicea orice văicăreală fără rost. Ar fi īn stare să o cheme şi de două ori pe minut, spunea aceasta, şi trīntea uşa īn urma ei.
Iar el se găsea iarăşi singur, iarăşi părăsit, iarăşi pradă suferinţelor sale, īntr-o redută īnfrīntă, īnspre care chinurile īşi răschirau degetele albicioase, tremurătoare, din toate părţile, de sus, de jos, dinspre pereţi.
Bezna serii timpurii de toamnă se tīra prin fereastra goală īnspre camera sărăcăcioasă; se īnnegura tot mai mult. Micul Jonathan şedea printre pernele sale mari, albe, fără să se mai clintească. Şi părea că patul său e luat cu tot cu dīnsul de-un şuvoi drăcesc a cărui răceală eternă părea să curgă de-a pururi īnspre īncremeneală veşnică a unui pustiu pierdut.
Se deschise uşa şi din camera vecină intră sora medicală cu lampa. Cīt uşa fu deschisă, aruncă o privire īnspre sala de alături. Pīnă astăzi la prīnz a fost goală. Contemplase patul īncă neocupat, la fel de metalic şi de enorm ca al său, căscīndu-se larg ca un bot ce părea gata să īnfulece un nou suferind. Sesizase acum că patul nu mai era gol. Īn umbra pernelor cele mari zări prezenţa unui chip palid. Părea să fie o fată după cum se ghicea din crepusculul ceţos al lămpii. O bolnavă ca şi el, o tovarăşă de suferinţă, o prietenă, cineva de care să se agaţe, cineva asemeni lui, izgonită din grădina vieţii. Īi va răspunde? Oare de ce suferă fata?
Şi ea-l zărise, văzuse el bine. Iar privirile celor doi bolnavi se īntīlniră-n prag, o salutare scurtă, repezită, un īnsemn mărunt al bucuriei. Şi asemeni aripii uşoare a unei mici păsări inima-i zvīcnea īn acele clipe de o nouă şi tainică nădejde.
Pe neaşteptate, clopoţelul sună tare de trei ori, cu scurte pauze, tăios ca un ordin. Sora ieşi odată cu semnalul sonor şi īnchise după ea uşa īnspre īncăperea vecină.
Acesta era indicatorul că pe undeva e vreo primejdie, cineva, pare-se, trage să moară. Jonathan īnvăţase pe dinafară semnalul acesta şi se cutremura de groază la gīndul că un om poate să-şi dea cea din urmă suflare īn atmosfera asta mizerabilă şi apăsătoare. O, de ce să mori aici, aicea, unde poţi să zăreşti moartea la fiecare pat, aici, unde eşti lăsat pradă morţii īn mod intenţionat ca un număr, aici, unde orice gīnd este infectat cu moarte, aici, unde nu mai īncape nicio iluzie, unde totul e despuiat, rece şi īnfiorător. Īntr-adevăr, un condamnat la moarte o duce mult mai bine, căci chinul său stăruie doar pentru o zi, atīt cīt poate să-i fie ascuns şi sfīrşitul; ei, īn schimb, din ziua īn care intră īn această cameră sunt lăsaţi la voia singurătăţii, īntunecimii, mohorelii sălbatice a serilor de toamnă, iernii, morţii, iadului nesfīrşit.
Şi n-au voie să se clintească din paturi; trebuie să se lase devoraţi de suferinţele trupeşti, trebuie să fie jupuiţi de vii, Dumnezeule! Iar pentru a le batjocori durerile, pentru a le aminti mereu de neputinţa lor, la picioarele fiecărui pat atīrna un Hristos muribund ţintuit pe o crucea mare, albă, īn faţa unui cer īnnourat. Sărmanul Iisus, care n-a putut decīt să-şi īncreţească dureros umerii, cīnd iudeii i-au cerut să facă minuni: „de eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” Şi din ochii ăştia stinşi care au văzut deja un număr nesfīrşit de bolnavi īn paturi, din gura aceea schimonosită de durere care a aspirat duhoarea unui noian de plăgi cumplite, din tīlharul acela de pe cruce se desprindea o neputinţă feroce ce posomorea sufletele bolnavilor şi īnăbuşea tot ce nu-nsemna moarte şi desperare.
Brusc, uşa dinspre cealaltă īncăpere se īntredeschise. Pesemne că nu fusese bine īnchisă.
Iar Jonathan privea īncă o dată īnspre chipul livid al noii sale vecine pe care – gīndindu-se la moarte - aproape o uitase.
Uşa rămase deschisă. Bolnava īi īntoarse privirile, putea să o simtă īn miezul semiobscurităţii. Iar īn acele secunde pripite, se salutară muteşte deasupra pragului, se īncercară unul pe altul, se recunoscură, şi se īncleştară ca nişte naufragiaţi plutind peste un ocean fără de mal.
- V-am auzit, īn după-amiaza aceasta, suspinīnd īndelung, aveţi dureri mari? De ce vă aflaţi aici? Īi auzi el glasul stins care, din pricina suferinţei ei, părea a fi devenit moale şi subţiratic.
- Da, e īngrozitor, spuse Jonathan.
- Ce vă supără? Pentru ce a-ţi fost adus aici? īşi reluă ea īntrebarea.
Şi el īi istorisi povestea sa, īn timp ce vocea-i fremăta de durere.
A plecat din Hamburg acum cinci ani ca inginer īn Asia de Est. A colindat īn lung şi-n lat oceanul estic, lucrīnd dedesubt la boiler īn căldura infernală de la Tropice. A navigat pe Mările Sudului īntr-o navă de croazieră, apoi, vreme de doi ani, pe o navă de contrabandă care se furişa cu opiumul īn saci de porumb pīnă la Kanton [Guǎngzhōu, China]. Pe nava aceea a făcut mulţi bani. A vrut să se īntoarcă acasă, dar l-au prădat. S-a trezit astfel sărac lipit īn Shanghai. Cu ajutorul consului s-a angajat pe un cargobot cu orez ce mergea la Hamburg. Vaporul o luă pe după Cap pentru a nu plăti traversarea costisitoare prin canalul Suez.
Īn Monrovia, Liberia, īn această Liberie īnspăimīntător de dogoritoare, au īncărcat cărbune preţ de trei zile. Īn amiaza celei de-a treia s-a prăbuşit īn camera motoarelor. Cīnd s-a deşteptat, zăcea īntr-un spital din Monrovia printre o sută de negri jegoşi. Boli īn acel loc patru săptămīni din cauza febrei apei negre, mai degrabă mort decīt viu. Ce-a mai avut de pătimit īn arşiţa aia īnfiorătoare de iulie care seca venele bolnavilor, cīnd căldura le izbea frunţile ca un ciocan de fier!
Dar īn ciuda mizeriei, putorii negrilor, caniculei, īn pofida febrei tot a dus-o mai bine ca aici. Īntrucīt acolo nu erau niciodată singuri, aveau mereu cu cine sta de vorbă.
Răpuşi de febră, negrii īşi cīntau melodiile, străpunşi de febră dansau pe paturi. Iar cīnd unul din ei murea, ţīşnea īncă o dată, de parcă vulcanul febrei sale ar fi vrut să-l mai azvīrle īnspre cer, īnainte de a-l īnghiţi cu totul.
Vedeţi dumneavoastră, aici mă aflu īn carantină, deoarece doctorii cred că īn cealaltă sală o să-i molipsesc pe toţi cu malarie, domnii din Europa sunt tare precauţi - ar trebui să vedeţi că puţin le pasă lor pe acolo de bolnavi! Dar īn acele locuri se īnzdrăvenesc mai degrabă, că nu-i īnchide ca pe nişte infractori īn singurătatea asta oribilă!
Picioarele mele s-ar vindeca mai repede dacă nu aş fi atīt de singur tot timpul. Dar să fii singur e mai groaznic decīt să fii mort. Ieri, m-am trezit la trei noaptea. Şi-am zăcut aicea ca un cīine, pe un petec, şi m-am holbat continuu īn beznă, drept īn faţă.
- Şi ce-aţi păţit la picioare, īmi puteţi spune? o auzi el cum īntrebă. Vă rog povestiţi mai departe!
Iar el īi dădu ascultare.
Da, imediat ce s-a făcut bine, s-a dus īn jungla liberiană cu un doctor francez căruia īi trebuia să aibă neapărat o orhidee dintre acelea care, păsămite, cresc īn amontele fluviului Niger. Şi au mers prin junglă timp de două luni, peste pīrīuri care colcăiau cu aligatori, peste smīrcuri enorme, deasupra cărora, la īnserat, pluteau atīţia ţīnţari laolaltă, că dacă-ţi īntindeai mīna puteai să prinzi cu sutele deodată.
Iar īnchipuirea acelor mlaştine uriaşe care se afundau īn jungla crepusculară, freamătul neobosit al coroanelor acelor păduri nesfīrşite, numele exotic al popoarelor străine, īnvăluite īn misterul depărtării, misterul şi aventura pădurilor pierdute, toate aceste stranii plăsmuiri īi umpleau inima ascultătoarei sale cu uimire, şi īl transportau pe suferind – pe micul inginer din patul acela mizerabil, din spitalul auster hamburghez - īntr-acolo, īntr-o atmosferă bizară.
Cum el tăcu, ea īl rugă să-şi reia povestirea.
Iar Jonathan īi mărturisi īntorsătura soartei care īl lepădase īn acel loc, īn apropierea ei, şi care acum īi deschise cerul vast al dragostei deasupra puritanismului sărăcăcios din cele două īncăperi care-i inunda sufletul cu o seninătate incertă.
Au ieşit iarăşi din sălbăticie īn apropiere de Lagos. S-a angajat pe o navă care mergea către casă, iar pīnă la Cuxhaven totul a decurs bine. Era pe cale să coboare scara de fier care ducea la boiler, cīnd nava se zgīlţīi puternic din pricina unei neaşteptate rafale de vīnt. Şi-a pierdut echilibrul şi s-a tăvălit de pe scară pīnă la motor. Iar tijele de piston i-au frīnt ambele picioare.
- E īnspăimīntător, e oribil! īi spuse ascultătoarea lui care se ridicase dintre perne. Acum putea s-o vadă foarte bine. Lampa o lumina dintr-o parte. Iar paloarea ei destul de pronunţată părea să strălucească-n īntuneric asemeni chipului unei sfinte de pe-o icoană dintr-o biserică luminată difuz.
- Cīnd o să mă pot ţine pe picioare, o să vă vizitez! V-ar face plăcere, mi-aţi īngădui să vă fac cīte o vizită din cīnd īn cīnd?
- Veniţi, veniţi! spuse el. Sunteţi prima persoană din acest loc care să-mi vorbească prieteneşte. Stiţi, dacă o să veniţi pe la mine, un mai mare bine o să-mi faceţi ca toţi doctorii laolaltă! Dar dacă o să vă puteţi ridica atīt de degrabă, de ce vă aflaţi, totuşi, aici?
Ea povesti că suferise o operaţie de apendicită şi că trebuie să zăbovească aici īncă paisprezece zile.
- Poate că o să mai stăm de vorbă, zise micul Jonathan. Poate că o să vorbim mai des?
- O, cu siguranţă! O să le spun doctorilor, o s-o rog mīine dimineaţa pe asistentă să mai lase pentru cītva timp uşa deschisă!
O asculta, aproape fără să o creadă. Iar brusc camera se goli de toată spaima.
- Vă mulţumesc. Pentru un răstimp păstrară amīndoi tăcerea. Ochii săi o căutară printre perne şi stăruiră preţ de cīteva clipe pe chipul ei. Īn muţenia acelor minute iubirea lui se adīnci, īi trecu triumfător prin sīnge, īncepu să-i urzească īnchipuiri voioase īn jurul gīndurilor, īi arătau o pajişte īntinsă īntr-o pădure aurită, īi īnfăţişau o zi de vară, o zi tihnită de vară, o amiază veselă, īn care mergeau mīnă īn mīnă prin lanurile de porumb care-i īmprejmuiau cuvintele de dragoste cu foşnetul lor lin.
Se deschise uşa, păşiră īnăuntru doi doctori şi două asistente.
- Ăstia au stat la taclale, spuse unul dintre doctori. Nu se face aşa ceva, nu-i permis! Trebuie să vă supuneţi regulamentului de ordine interioară! Vă trebuie odihnă, īnţelegeţi doar! Iar pe dumneata soră să nu te mai prind că laşi uşa deschisă! Bolnavilor le trebuie linişte şi liniştea tre’ s-o păstreze! Şi se duse el īnsuşi īntr-acolo, īnchizīnd uşa īntre cele două camere.
Pe urmă examină picioarele lui Jonathan, schimbă legăturile şi spuse:
- Īn trei luni poate că o să puteţi să mergeţi iarăşi, asta dacă mai e posibil. E īncă foarte īndoielnic. Trebuie să vă obişnuiţi cīt mai repede cu ideea că o să rămīneţi olog. O să las aicea o asistentă să vă poarte de grijă!
Trase din nou cuvertura peste bolnav, īi ură noapte bună şi dispăru cu īnsoţitorul său.
Jonathan īncremenise īntre pernele sale, de parcă i-ar fi smuls cineva inima din piept dintr-o singură lovitură. Uşa era īnchisă. N-are să-i mai vorbească, n-are s-o mai revadă. Deci fuseseră doar cīteva minute care n-au să se mai repete vreodată. Ea o să fie externată īnaintea lui. Īn două săptămīni altcineva are să stea alături, vreun negustor de heringi ori vreo bunicuţă bătrīnă. Poate că o să mai vrea să revină, dar n-au s-o lase să intre. La urma urmei, ce să vrea ea de la el, un biet schilod, un bărbat fără picioare. Īntr-adevăr, nu doctorul a fost acela care i-a spus că o să rămīnă olog? Şi se prăbuşi īnapoi īn disperarea sa. Stătea liniştit.
Durerile īl acaparară din nou. Īşi īncleştă dinţii pentru a nu urla. Şi īi ţīşniră lacrimile, năvalnic ca un foc.
Īl cuprinseră convulsiile, īngheţă. Mīinile i se făcură ca nişte sloiuri de gheaţă. Simţea revenirea febrei. Vru să strige numele fetei. Şi de-abia atunci īşi dădu seama că nu īl cunoaşte. Iar această bruscă realizare īl zvīrli şi mai adīnc īn prăpastie. Nici măcar numele ei! Ar fi vrut să spun㠄stimată domnişoar㔠sau ceva asemănător, dar cīnd se ridică īn capul oaselor, zări chipul palid al păzitoarei sale care, de-a lungul nenumăratelor ture de noapte, devenise bătrīnicios, tīmp şi grosolan.
Nu era tocmai singur. Uitase cu totul de asta. L-au pricopsit cu o īngrijitoare, cu sora asta medicală dată dracului, satana asta ofilită şi decrepită de care era dependent şi de care trebuia să asculte. Şi se trīnti iarăşi pe spate.
Acum n-are să-l mai izbăvească nimeni, nimeni n-are să-l mai salveze. Şi acolo atīrna Hristos, sărmanul ăla slăbănog care īncă mai zīmbea. Nu părea să sufere pe săturate, părea să se bucure de chinurile sale, iar lui Jonathan zīmbetul zeului īi părea bizar, răuvoitor, şi forţat, ca după o voluptate cumpărată. Īnchise ochii, se simţea īnfrīnt.
Febra īl apăsa cu toată puterea. Cīnd īncepură spasmele, mai strevăzu o dată, asemeni luceafărului-de-seară pe un cer golit, răsfrīngerea vecinei sale necunoscute, albă, īndepărtată, ca un chip de mort.
Aţipi aproape de miezul nopţii. Īl prinse somnul īngrozitor īn care boala şi disperarea ţintuiesc omul după ce şi-au istovit arsenalul chinurilor de care dispun.
De-abia dacă dormise două ceasuri. Cīnd se trezi, īl copleşiră īn coapse nişte dureri atīt de īngrozitoare că aproape īşi pierdu cunoştinţa. Se īncleştă cu toate puterile de barele de fier ale patului. Avea simţămīntul că picioarele īi sunt smulse cu nişte cleşti īncinşi, şi scoase unul din acele ţipete sfīşietoare şi prelungi care frīng deseori şi subit liniştea spitalelor şi īi aruncă din pat pe cei care dorm şi le strīnge tuturora inima de groază.
Se ridică pe jumătate din pat. Se sprijini īn mīini. Īşi ţinu răsuflarea din pricina durerii, o sorbi īn sine. Iar pe urmă urlă ca din gură de şarpe un īnspăimīntător „Aaaa uuuu”.
Părea că moartea dă tīrcoale casei. Stătea acum deasupra, pe acoperiş, iar dedesubt, la picioarele sale uriaşe şi ciolănoase zăceau peste tot bolnavi, īn paturile lor, īn sălile lor enorme, īn camerele lor, īn cămăşile lor albe, ca nişte fantome īn lumina slabă a lămpilor, iar groaza se zburătăcea aidoma unei păsări gigantice, albe, pe scări şi īn săli. Urletul īnspăimīntător pătrunse pretutindeni, īn tot locul īi trezise pe cei adormiţi din somnul lor vlăguit şi īşi găsea ecou oriunde printre suferinzii de cancer care de-abia dacă aţipiseră şi cărora le pulsa iarăşi prin sīnge puroiul; oriunde printre cei blestemaţi cărora le putrezesc oasele, īncet, bucată cu bucată, pe a cărora capuri se dezvoltă grabnic sarcomul care le mănīncă, le roade şi le seacă dinăuntru nasul, maxilarul superior, ochii şi le scobeşte pe chipurile livide găuri mari, puturoase, cratere imense pline cu purulenţă gălbuie.
Zbieretul urca şi cobora de-a lungul unei game īnfiorătoare, condus parcă de un dirijor nevăzut. Cīnd şi cīnd, survenea un scurt interval, o mică pauză, inserată cu iscusinţă, ca să reīnceapă deodată īntr-un cotlon īntunecat, umflīndu-se alene ajungīnd iarăşi pīnă la sunetele cele mai īnalte, un „iiii” īnfricoşător, prelung şi ascuţit care plutea deasupra acestui sabat al morţii asemeni glasului unui preot ce celebrează mesa deasupra cīntului unui cor de biserică.
Toţi doctorii au sărit īn picioare, toţi se perindau de colo-colo printre paturi unde hălăduiau capetele umflate aidoma sfeclelor roşii de pe un lan tomnatic. Toate surorile medicale alergau prin săli cu sorţurile lor albe, clămpănitoare, fluturīnd injecţii uriaşe cu morfină şi doze de opium ca nişte paracliseri īn slujba unui straniu serviciu divin.
Peste tot consolau, potoleau, făceau să doarmă, pretutindeni administrau injecţii cu morfină şi cocaină pentru a īmpăciui haosul, pretutindeni tăgăduiau, la orice pat relatau ştiri liniştitoare. Se luminară toate sălile, iar cu reīntoarcerea luminilor suferinţele bolnavilor īncepură īncet-īncet a se domoli. Răgetul se potoli binişor, preschimbīndu-se īntr-un scīncet şopotit, iar răzmeriţa suferinţelor se termină īn lacrimi, somn şi resemnare līncedă.
Jonathan căzu īntr-o stupoare mută. Durerea lui se istovise, pierzīndu-şi, īn cele din urmă, suflarea īn apatie.
Dar, după ce calvarul īl părăsise, picioarele lui īncepură să se umfle, īntocmai ca două leşuri enorme care se frig la Soare. Genunchiul său se īngroşă cīt un căpşor de copil īn decursul unei jumătăţi de oră, picioarele i se făcură negre şi tari ca o piatră.
Cīnd doctorul de gardă din acea dimineaţă intră la dīnsul şi ridică cuvertura, īntrezări sub bandaje cumplitele umflături. Desfăcu rana, aruncă doar o privire pe plaga putrezită, apoi sună de trei ori şi după doar cīteva minute fu introdusă o masă de operaţie mobilă. Cīţiva bărbaţi culcară bolnavul pe brancardă. Īl scoaseră de acolo, iar pentru o jumătate de ceas īncăperea rămase goală.
După aceea, vīrīră iarăşi īnăuntru masa de operaţie. Pe ea, şedea micul Jonathan, palid, cu ochii bulbucaţi, şi scurtat de-o jumătate. Unde altădată fuseseră picioarele sale, se găsea acum un boccealīc īnvīrtoşat şi sīngerat din pīnze albe din care răsărea torsul său asemeni trupului unei zeităţi exotice ce se iţeşte dintr-un boboc de floare. Bărbaţii īl azvīrliră-n pat şi-l lăsară de izbelişte.
Rămase un răstimp singur cuc, şi īntīmplarea vru ca īn aceste cīteva minute să mai revadă o dată cunoştinţa sa din camera alăturată.
Iarăşi se deschise uşa, iarăşi văzu chipul alb. Dar īi păru străin, de-abia dacă şi-l mai aducea aminte. Cītă vreme nu trecuse de cīnd vorbise cu acea tīnără!
Fata īl īntrebă cum o mai duce.
El nu-i dădu niciun răspuns, nu pricepu ce īncercase ea să-l īntrebe, dar se sforţă cu frenezie să-şi tragă pledul cīt se poate de tare peste cioturile sale bandajate. Nu trebuie ca ea să vadă că mai jos de genunchii săi e o lipsă, că totul s-a sfīrşit. Se ruşină. Jena era ultimul sentiment care-i mai rămăsese.
Fata īşi repetă īntrebarea. Cum nici de astă dată nu primise vreun răspuns, īşi īntoarse capul īn partea cealaltă.
Intră o asistentă care īnchise uşa fără zgomot şi se aşeză līngă pat cu un lucru de mīnă. Iar Jonathan se scufundă īntr-o moţăială neliniştitoare, ameţit ca urmare a narcozei.
Deodată īi păru că īn anumite locuri tapetul din cameră se mişcă. Părea să tremure molatec ici şi colo şi să se umfle de parcă īn dosul său ar sta cineva care se īmpinge īn el pentru a-l ferfeniţi. Şi ia te uită, tapetul se prăvăli brusc la podea, hărtănit. Ca o hoardă de şobolani dădu năvală o armată īntreagă de omuleţi mititei care năpădiră curīnd toată īncăperea. Jonathan se minună, īntrebīndu-se unde oare īn spatele tapetului s-a putut ascunde sumedenia aceea de pitici. Afurisi dezordinea din spital. Intenţiona să se plīngă asistentei, dar cīnd dori să-i facă un semn să vie, băgă de seamă că aceasta nu se mai afla acolo. Tapetele dispăruseră toate concomitent; nici măcar pereţii nu mai erau.
Se găsea īntr-o sală enormă, lungă, a căror pereţi păreau să se īndepărteze din ce īn ce mai tare pīnă cīnd se pierdeau īn spatele unui orizont plumburiu. Iar īncăperea aceea groaznică şi golaşă era ticsită cu piticoţii ăia ce-şi bīţīiau pe umerii lor īnguşti tigvele mari şi sinilii ca o mare de albăstrele uriaşe pe tije firave. Cu toate că foarte mulţi se aflau foarte aproape de el, Jonathan nu le putea desluşi feţele. Cīnd dorea să-i privească mai cu luare aminte, trăsăturile lor se contopeau īn pete albastre ţipătoare care-i dansau dinaintea ochilor. Tare ar fi vrut să ştie ce vīrstă aveau, dar nu-şi mai putea auzi nici propria voce. Şi īi trecu fulgerător gīndul: „tre’ să fii şi surd, nici măcar nu mai auzi!”
Sub ochii săi, liliputanii īncepură cătinel să se īnvīrtă, īncepură să-şi ridice şi să-şi coboare mīinile cadenţat, marea lor masă se puse īncetişor īn mişcare. De la dreapta la stīnga, de la dreapta la stīnga, tot īi zbīrnīia ţeasta. Tot mai iute se răsucea mulţimea īn jurul său. Avea impresia că stă pe o placă lată de fier care se rulează din ce īn ce mai repede, din ce īn ce mai īnnebunitor īn jurul său. Īl luară ameţelile, īncercă să se ţină, īnsă toate fură īn zadar, fusese totuşi prins şi el īn rotire. Īi veni să vomite.
Dintr-odată, totul fu liniştit, pustiu, isprăvit. Zăcea singur şi gol īntr-un cīmp vast, pe un fel de targă.
Era foarte rece, īncepuse să viforească, iar pe cer se apropia un nor īntunecat, aidoma unei corăbii colosale cu pīnze negre umflate de vīnt.
Īn spate, la marginea cerului, şedea un om, īnfăşurat īn zdrenţe cenuşii, şi cu toate că era foarte departe, Jonathan ştia exact cine este. Era spīn, cu ochii afundaţi īn orbite. Ori poate că nici n-avea ochi?
De cealaltă parte a cerului, īntrezări silueta unei femei ori a unei fete. Īi părea cunoscută, o mai văzuse cīndva, dar asta fusese de mult. Brusc, ambele siluete īncepură să-i facă semn, īşi scuturau faldurile lungi ale mīnecilor, el nu ştia īnsă căreia dintre ele să-i dea ascultare. Fata văzīnd că nu face nicio īncercare să se coboară de pe brancardă, se răsuci şi se īndepărtă. Iar el o privi vreme īndelungată urmīndu-şi calea pe cerul alb vărgat.
Īntr-un sfīrşit, la mare depărtare, īn larg, ea se opri locului pentru o ultimă oară. Se mai īntoarse o dată şi īi făcu iarăşi semn. Dar lui nu-i era cu putinţă să se ridice, ştia că cel dinapoia, cu capul său īngrozitor, n-are să i-o permită. Iar fata se pierdu īn cerul singuratic. Omul dindărăt, īnsă, īi făcea tot mai vīrtos semne, īl ameninţa cu pumnul său osos. El se rostogoli de pe targă şi se tīrşīi peste cīmpuri, peste deşerturi, īn vreme ce năluca īi zbura dinainte, īnspre depărtări tot mai mari, prin īntuneric, prin īntuneric īnfricoşător.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei ŗi culturii. Scrie ŗi savureazć articole, eseuri, prozć, poezie clasicć ŗi concursuri. shim
shim
poezii  CćUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricćror materiale din site fćrć permisiunea noastrć este strict interzisć.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicć de publicare ŗi confidenžialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!