poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4416 .



Ultimul Moș Crăciun
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Teardrop81 ]

2012-12-23  |     | 



Era deja întuneric de vreun ceas și porniserăm spre casă pe drumul ud în care luna se reflecta mare și lăptoasă. Tata trăgea căruciorul plin cu lemne și o roată scârțâia stins în ritmul pașilor lui. Eu țopăiam pe lângă el, cu pașii aceia ciudați pe care îi făceau fachirii la Teleenciclopedia când mergeau pe jar. Îmi mișcam continuu degetele de la picioare cum îmi zisese tata, ca să-mi dispară frigul din ele.
Aveam niște cizme de cauciuc, una era găurită într-o parte și umezeala trecuse prin ciorapul de lână. Călcam cu grijă, să evit toate bălțile în care orice copil de opt ani ar fi pășit, fiindcă aș fi făcut orice numai să nu-mi mai intre apă în cizmă.
Pe lângă noi trecu o mașină, întârziată de pe undeva. M-am uitat repede dacă e vreo Lada cu sârbi, să le fac cu mâna, poate-mi aruncă gumă, dar nu era. Cum mă ferisem din calea mașinii, chiar lângă marginea drumului, am văzut pe jos o țigară. M-am aplecat să o iau ; cineva o aruncase sau o scăpase de curând fiindcă era încă uscată, abia puțin jilavă.
- Tati, am găsit o țigară !
- Unde, copile?
- Pe jos. I-am întins-o. Tata s-a oprit, s-a uitat o clipă la țigară să nu fie murdară, apoi și-a pus-o în colțul gurii. S-a căutat de chibrituri și a aprins-o.
- Ia vezi, Ovi, mai îs?
M-am uitat cu grijă pe jos, printre crenguțele de plop și iarba sfrijită de brumă de pe marginea șoselei. La câțiva metri mai încolo am găsit încă una. Si încă una. Am început să strig și să țopăi ca apucatul. Am găsit vreo doișpe țigări pe care le-am dat tatei. El s-a așezat pe un ciot de la marginea drumului, pufăind mai departe. Când trăgea fumul, jarul îi lumina mustața și jumătate din față.
- Le-o fi scăpat cineva, spuse, ca pentru sine.
- Sau le-o pus semn.
- Cum adic㠖 semn ?
- Cum făceau Hans și Gretel când aruncau grăunțe pe cărare în pădure și le-or mâncat păsările.
Tata râse și se arătă cu degetul :
- Si pasărea asta fumează toate țigările.
M-am așezat lângă el.
- Ia zi, ce vrei să-ți aducă Moșu’ ?
Am turuit imediat. Mă gândisem mult la ce vreau de la Moșu’.
- Bocanci faini ca ăia de la magazin. Si ciocolată. Si o mașinuță. Si să ningă.
- Mă, da ți-ai făcut listă.
Mă foiam pe lângă tata. Uitasem să-mi mai mișc degetele de la picioare și-mi înghețaseră din nou.
- Ce-i, ți-i frig, așa-i?
- Mi s-a spart o cizmă.
- Ia să văd.
Pipăi laba piciorului meu drept până găsi crăpătura. Îi încăpea degetul mic acolo.
- Da, păi tre’ să vorbim cu Moșu’ de niște bocanci.
- ăia de la magazin, tati, de la magazinul de lângă librărie.
- Păi Moșu’ aduce bocancii cu sania din Laponia de la el, Ovi, nu umblă prin magazine la noi.
- Da’ io ăia îi vreau. Si să ningă, că dacă nu ninge cum vine Moșu’ cu sania. și să vorbim cu el să-mi arate și mie sania, că niciodată nu ne-o arată.
- Bine, măi copile, hai c-o început să-ți meargă gura ca o meliță. Fă tu bine și scrie o scrisoare lu’ Moșu’, și dacă ești cuminte o să-ți aducă bocanci.
- Auzi, tati, da’ Moșu’ chiar există ? Fiindcă o zis tovarășa la școală că Moș Crăciun nu există și că vine doar Moș Gerilă de Anu’ Nou și pe el îl trimite tovarășu’ Nicolae Ceaușescu la toți șoimii patriei și pionierii ascultători.
Tata aruncă chiștocul și se ridică.
- La noi o să vină Moș Crăciun, o să vezi. și ce vă zice vouă la școală, nu-i tot timpu’ adevărat, nu mai crede și tu ca prostu’. Tre’ să zici că da, e cum zice tovarășa, da’ tu în tine crezi ce știi tu că-i bine, ai înțeles ?
*

Când am ajuns acasă, mama terminase mâncarea. Iar aveam mâncare de cartofi, dar mi-era foame rău, era bună și asta. Mi-am pus cizmele în hol, mi-am scos ciorapii și țuști cu tălpile pe teracotă. Ardea.
Am mâncat și m-au trimis la culcare. Tata a rămas cu mama în bucătărie. El și-a aprins o țigară din alea pe care le-am găsit eu, mama s-a așezat lângă el la masă. Nu mi-era somn și am crăpat un pic ușa să-i ascult. îmi plăcea să-i ascult când vorbeau ei așa, seara.
- Ne mai trebuie ulei și niște făină. să fac prăjituri. Ai vorbit cu Mircea de carnea aia ? Mama era obosită. Vorbea încet ca și cum ar fi povestit ceva.
- Am vorbit. să prindă o cursă la Timișoara și mi-o zis că se rezolvă. Plus vreo cinșpe ouă și două pachete de unt. Soră-ta o primit cafa aia ? Că tre’ să dăm și noi ceva la schimb, chiar dacă mi-o rămas Mircea dator.
Tata lucra portar la autobază. Câteodată unul dintre camioanele ce veneau din cursă oprea la noi și atunci tata aducea carne, lapte, zahăr și mie câte-o ciocolată din aia bună. Dar nu tot timpul. înainte tata lucra la metalochimice, în centru, unde mergea toată lumea să cumpere aragazuri și frigidere și scule și vopsea și cuie. Atunci aveam și tort și tata îi aducea mamei parfum și mănuși și ruj cu care se dădea ea când mergeau la onomastică. Dar după aia tata s-a certat cu un șef de acolo de la magazin. Au fost la miliție și au zis că tata a înjurat partidul. Nu știu ce s-a întâmplat dar pe tata l-au mutat la autobază. și cică i-au dat mustrare scrisă, nu știu ce-i aia, dar clar înseamnă că l-au certat.
Mama își pusese capul pe umărul tatei, o vedeam prin crăpătura ușii. N-am prins ce mai vorbeau ei acolo, încet, dar tata a mai zis :
- Tre’ să luăm și încălțări la copil. I s-or crăpat porcăriile alea de cizme.
Mama n-a zis nimic. Dar am știut că se gândea ea la ceva. Sigur o să-i scrie ea lu’ Moșu’ și sigur o să-mi aducă bocancii. Că dacă-i scrie mama, pe ea sigur o ascultă.

*
A doua zi dimineață, tata era de servici și pe mine m-a trimis mama să iau pâine. Când eram mic, mergeam cu ea și așteptam la coadă să vină mașina. Acum mergeam singur că era mare și știam să număr banii. în unele zile mașina întârzia și nu mai cumpăram pâinea din magazin. Se făcea coadă lângă treptele de la ușă ; când venea mașina, vânzătoarea stătea pe trepte și dădea pâinile direct din dubă. îi dădeai banii și ea îi băga într-un buzunar mare de la halat, îți dădea restul din celălalt buzunar și apoi îți băga pâinea în sacoșa pe care tu o țineai.
Era deja multă lume la coadă, creo cinșpe inși. și ieșise soarele; chiar dacă era cam frig, ceea ce mă îngrijora fiindcă trebuia să fie zăpadă ca lumea ca să vină Moșu’. Ne uitam toți la colț, lângă piață, să vedem când apare duba pe care scria mare PIINE. Am vrut să mă duc la magazinul de pantofi, lângă librărie, era aproape, dincolo de părculeț, să mai văd o dată bocancii din vitrină, dar mi-era rușine să zic la cineva să-mi țină loc la coadă. Oricum știam din memoria proprie cum arătau : erau cu vârf un pic rotund, negri-negri, strălucitori, cu șireturi până sus pe picior și blană înăuntru. Puteai să-ți bagi pantalonii înăuntru și erau ca niște bocanci de armată.
Duba cu pâine nu venea. și după mine erau mulți oameni, cineva a zis că nu mai vine azi, că nu știu ce mirări se întâmplă la Timișoara. Mie îmi plăcea tare mult să merg la Timișoara. Vara am mers cu tata și cu un șofer cu camionul la fabrica de bere. Am mâncat pâine cu salam și vată pe băț și când mi-a fost somn, șoferul m-a lăsat să dorm pe patul din cabină, care avea o pernă mică și tare, perdeluțe albastre și o poză mare cu o femeie frumoasă, dezbrăcată.
Cum stăteam așa la coadă, mi s-a făcut iar frig la picioare și deodată a apărut mama. Era supărată sau nu știu ce, că m-a luat repede de mână, să plecăm.
- Hai, că vin muncitorii de la Marginea.
- Da’ n-am luat pâine.
- Las’ că luăm mai târziu. Hai acasă acuma.
O femeie de la coadă a salutat-o pe mama.
- Ce se întâmplă, Lili ?
- Mergi acasă, Mirela. M-o sunat al meu de la autobază că vin muncitorii de la Marginea de la fabrică. Cică îi grevă și fac revoluție la Timișoara.
Oamenii începuseră să șușotească. Am plecat de-acolo.
- Mami, ce-i aia revoluție ?
Mama n-a zis nimic. Mă ținea tare de mână, ca atunci când se apropia trenul în gară și ne era la amândoi frică de locomotiva care țiuia și te umplea de aburi.

*

Mama mi-a dat mămăligă cu lapte și m-a lăsat să pun cât zahăr am vrut. După aia mi-a zis să mă joc la mine în cameră. Aveam un indian de plastic care stătea pe cărțile de povești și trăgea cu arcul în soldații de pe covor. Ei aveau puști și erau mulți, dar el era sus pe cărți și îi dobora pe fiecare pe rând. și mai aveam un elicopter greu de fier care zbura de pe masă dar apoi eu îl duceam cu mâna mai jos, aproape de soldații care erau acum prieteni cu indianul și trăgeau toți cu bombe mici de plastilină în elicopter și-l doborau.

*

Am dormit după amiază. Apoi mi-am făcut o felie de pâine cu untură și paprică. Mama nu era acasă, nici tata. Am zis să merg la magazin să văd dacă mai au bocancii. Când am ajuns în centru erau mulți oameni în față la primărie. Oamenii strigau tare și deodată au început să arunce cu pietre. Au spart geamuri la primărie, vitrina de la librărie și de la magazinul de pantofi. Un bărbat pe care nu-l știam arunca în stradă niște cărți groase cu tovarășul Nicolae Ceaușescu și apoi sărea cu picioarele pe ele. Apoi a dat foc la una. Mie mi-era frică. M-am uitat repede în vitrină la magazinul de pantofi. Era spartă și nu mai erau bocancii, doar o piatră mare. După aia nu știu cum au apărut din parc mama și tata, așa îmbujorați la față, și alți oameni.
- Ce cauți aici, copile ? Cine ți-a dat voie să pleci de-acasă ?
- Hai, Gabi, lasă copilul. Hai să mergem toți acasă.
Când am ajuns acasă, amândoi era nervoși sau îngrijorați. Tata mi-a întins sacoșa:
- Ia, o venit Moșu’ mai devreme anu’ ăsta.
M-am uitat la el, mirat. Apoi în sacoșă. Oaau, bocancii mei ! I-am scos imediat și mi i-am pus în picioare. Era ceva într-unul. Am băgat mâna; era un ciob mare și bont, de sticlă. N-am zis nimic.
Tata scosese radioul și îl regla. Nu mă băgau în sema, niciunul. Toată seara au ascultat la radio. Un nene a zis : ‘’ Aici Radio Vocea Americii. Astăzi, la Timișoara, revolta anticomunistă a erupt. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva dictaturii. Autoritățile au reprimat violent demonstrațiile pașnice. O ploaie de gloanțe… sute de arestări… un număr neprecizat de morți și răniți… corespondentul nostru… ‘’
Mama mi-a explicat că e revoluție și că vor să-l dea jos pe Ceaușescu. Nu înțelegeam de ce vrea lumea să-l dea jos, dar știam că oamenii mari îți spuneau mereu să te dai jos; de exemplu, când mă urcam în dud la bunica, striga la mine: ‘’copile, dă-te jos, că o să cazi”. Poate și pe Ceaușescu îl dădeau jos ca să nu cadă de pe unde se urcase.

*

Tata era mai tot timpul plecat în centru, la primărie. Nu mai știu exact toate lucrurile care s-au întâmplat atunci. într-o seară mi-am pus bocancii cei noi, voiam tare mult să mă plimb cu ei și i-am zis lui tata care venise până acasă : ‘’tati, ia-mă și pe mine la revoluție.’’ Am mers toți trei. La primărie era scos un televizor pe geam și oamenii se uitau la el din stradă. Din când în când bărbații chiuiau sau huiduiau. Cineva adusese ceai și pâine caldă. Apoi un preot ne-a învățat să ne rugăm. Am stat toți în genunchi, așa pe stradă, și am spus ‘’Tatăl Nostru”. Cumva, toți erau bucuroșii; și eu eram bucuros, dar și îngrijorat că nu ninge.
Moș Crăciun n-a venit anul acela. Adică el, personal, n-a mai venit niciodată. Peste ceva timp, când am crescut și mai mult, mi-a povestit mama că Remus, băiatul de la casa de lângă calea ferată, era Moș Crăciun pentru toți copiii de la noi de pe stradă. Doar că anul acela Remus plecase la Timișoara, la revoluție, și l-au împușcat. De atunci mama lui se îmbracă numai în negru.

*

- A, aici erai ? Cui vrei tu să-i cumperi bocanci de copii ?
Laura mă prinse râzând de braț. M-am îndepărtat de vitrina strălucitoare în care erau o mulțime de ghete și cizmulițe și o pereche de bocanci de băieți la care mă uitasem prostit minute întregi.
- Deci la Altex și la Flanco au cam același preț la expressorul ăla Philips pe care-l vrea mama. Numai că-s modele puțin diferite. Cred că o sun direct și o întreb pe care-l vrea. Nu-i ca și cum ar avea cinci ani și nu trebuie să-i stricăm surpriza cu Moșul, nu?
Am încuviințat în tăcere și am luat mâna înmănușată a Laurei într-a mea. în fața noastră, chiar la intrarea în mall, un moș portocaliu pe care scria Orange, se agita făcând ‘’ho-ho-ho’’ și împărțea pliante trecătorilor. Pe colțul pliantului de carton era prinsă o fundiță cu un clopoțel. Erau tot portocalii.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!