poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4232 .



Mama Angela
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2012-07-18  |     | 



Așa îi spuneau toți, mama Angela. Și nu pentru că ar fi avut copii, nici-vorbă, ci pentru că întreaga viață își dorise măcar un suflet de care să aibă grijă, care să-i vorbească, să o iubească și căruia să-i lase după moarte, întreaga avere. Dar se născuse neputincioasă, fără nicio șansă de-a da naștere unui copil, așa că, la bătrânețe, se retrase la Câmpina, singură într-o casă cu etaj și cinci dormitoare.

Vecinii nu o plăceau, decât să treacă pe lângă gardul ei, să fie nevoiți să o salute, preferau să ocolească și două străzi. Din pricina ciudățeniilor o evitau, pentru că întreaga ei curte era plină cu leagăne, tobogane și tot feluri de jocuri pentru copii, iar gurile rele spuneau că și dormitoarele erau amenajate tot cu mobilier și jucării pentru cei mici, ea mulțumindu-se doar cu o cameră modestă la parter.

Iar ca treaba să fie ciudată până la capăt, bătrâna primea zilnic scrisori din toate orașele țării, unii ziceau că mama Angela și-ar scrie singură mesajele, să păstreze aparența că ar fi vorba despre copii pe care ea îi ajutase odată și acum sunt mari. Alții, în schimb, jurau că aud în unele seri, glasuri vesele de țânci care se alergau și se jucau prin curte până târziu, sub privirile grijulii ale bătrânii.

În primăvara despre care vă povestesc, Vasile se angajase la Oficiul Poștal din Câmpina. Era tânăr și plin de zel, ca orice băiat de vârsta lui și gonea cu bicicleta mai repede ca oricine, în două ore termina străzile repartizate, ducea corespondența și ziarele într-un timp record și se întorcea la Oficiu gata pentru altă treabă. De un singur lucru se ferea, nici bătut nu voia să stea la birou, asta ar fi fost peste puterile lui. De aceea colegii mai vârstnici îi tot dădeau străzi, ba într-o zi a primit întregul cartier situat sus, în munte, la capătul căruia locuia mama Angela.

Dimineața când a mers prima oară acolo, bătrâna l-a primit cu căldură, l-a rugat să se așeze lângă ea, sub bolta din viță de vie care promitea rod din belșug și l-a servit cu o cafea și prăjituri de casă. Privind leagănele noi și nefolosite, spuse mirat: - Dar mulți nepoți mai aveți, nu-i așa?

Ochii bătrânei au strălucit de bucurie: - Sunt copii, dar nu sunt ai mei, ehee... cât mi-am dorit eu măcar unul, dar n-a fost să fie. Vasile sorbi din cafea, mușcă din prăjitură: - Foarte bună... iar acum unde sunt cei mici? Ori nu s-au trezit încă? - Vin ei la joacă, dar mai târziu, când nu arde soarele. Dacă îți face plăcere, te aștept la amiază, să îi cunoști.

Întors la Oficiu, colegii l-au întrebat despre mama Angela, erau puși pe șotii și zâmbeau pe la colțuri: - Ia spune, Vasile, te duci diseară să îi cunoști copiii? - Mă duc, de ce să nu mă duc? Râdeți voi, dar aflați că este o doamnă foarte cumsecade.

Și s-a dus. Într-adevăr acum curtea era plină de copii, făceau o gălăgie de neimaginat, se alergau, se dădeau în leagăne, se jucau în nisipul de lângă izvor, iar mama Angela stătea la locul ei umbros, în fotoliu și îi privea cu dragoste. Când îl zări, îi făcu semn să intre, să ia loc lângă ea și-l servi cu citronadă rece.
- Nu mă așteptam să fie atât de mulți.
- Ți-am spus că vin pe înserat, când e răcoare și se joacă până se lasă noaptea, atunci se duc în camere și se culcă.
- Dar unde încap atâția, adică au loc suficient în casă?
- Cum să nu! Vino să-ți arăt camerele.

La plecare, Vasile văzu o tânără cam de vârsta lui, era concentrată la un joc de puzzle, stătea retrasă într-un foișor din lemn, în partea cealaltă a curții, departe de bolta unde se aflau ei. De aceea nu o zărise până atunci, întrebă: - Dar ea cine este?

Bătrâna zâmbi: - Este Maria, omul meu de încredere, ea are grijă să nu le lipsească nimic copiilor, cu toate că nici ea nu e prea departe de vârsta lor. Să ți-o prezint...

Dimineață, Vasile ajunse la Oficiu devreme, își pregăti corespondența, avea de dus și pensiile oamenilor, astfel încât, atunci când sosiră ceilalți colegi, el era deja pregătit de plecare.
- Ia spune, Vasile, ai fost aseară la mama Angela?
- Am fost.
- Și? Aglomerație mare în curte, nu-i așa?
- Da, așa este, dar tot nu înțeleg cum de încap atâția copii în casa aceea. Pe Maria o știe careva? Fata care o ajută pe mama Angela...

Zâmbetele ironice s-au șters imediat și fiecare s-a prefăcut că are treabă. Vasile ridică din umeri, își luă geanta, încălecă bicicleta și porni la lucru fluierând.

De atunci, în fiecare seară se ducea la mama Angela, uneori se juca cu cei mici, împingea leagăne, îi încuraja să se arunce pe toboganele mai înalte, alteori stătea de vorbă cu Maria. Era fascinantă, era cea mai frumoasă fată din câte cunoscuse până atunci. În gând, o compara cu Albă ca Zăpada, din cauza părului ei negru, prins în două cozi simetrice, iar ochii fetei îl cuprindeau ca o noapte adâncă. Îi povestea despre el, despre job-ul lui, despre colegii și oamenii pe care îi cunoștea prin natura meseriei, îi dezvălui că singurul lucru neplăcut era să ducă telegrame și asta pentru că majoritatea conțineau vești proaste, iar destinatarii le citeau imediat, făcându-l oarecum părtaș la viața lor.

Într-o seară o întrebă unde stă, unde-i casa ei, iar Maria îi răspunse mirată că locuiește la mama Angela, împreună cu ceilalți copii. - Aici? Dar în dormitoare nu am văzut niciun pat mai mare, doar din cele pentru copii. - Ba sunt încăpătoare paturile, ce știi tu!...

Mulțumită Mariei și mamei Angela viața lui căpătase un sens, dacă-l întrebai, îți răspunea că vara aceea era specială, era de departe cel mai frumos anotimp din câte trăise până atunci și cât era ziua de lungă, aștepta cu o nerăbdare febrilă să vină amiaza, să meargă din nou la mama Angela și să se bucure de orele petrecute cu Maria și cu ceilalți copii. Bătrâna îl primea cu simpatie, iar Maria îl aștepta în fiecare seară tot mai drăgăstoasă, se atașaseră unul de celălalt.

Venise noaptea, Vasile tocmai se ridicase pe jumătate, pregătit să plece, când, parcă din întâmplare, se aplecă și îi sărută buzele Mariei. Fata închise ochii și rămase nemișcată, nici nu mai respira de emoții, iar el recidivă și o sărută încă odată. - Rămâi cu bine... șopti băiatul și porni spre poartă, roșu ca racul fiert și mândru ca păunul. Abia când trecu dincolo de curte, privi înapoi și-i făcu un semn vesel, iar Maria îi răspunse, flutură și ea mâna, apoi se ridică și merse la copii.

Fericirea nu mai încăpea în sufletul lui Vasile. Își făcea mereu de lucru pe la casa mamei Angela, iar ea îl invita de fiecare dată în curte, sub boltă, îl ospăta cu prăjituri și citronadă. - Maria nu s-a trezit? - Maria vine după-amiază, cum știi. - Și acum ce face? Pot să o văd? - Nu, acum nu. Răspunsul sec îl dezarma, alte lămuriri nu primea și privea abătut la ferestrele închise, aparent pustii, de la primul nivel.

Într-o dimineață nu o găsi pe mama Angela, nu era nimeni în curte. Totuși intră și o strigă cu insistență, nu avea scrisori, era doar în trecere, dar liniștea din ziua aceea era neobișnuită și îl uimea din cale-afară. Contrariat se duse la ușă, bătu de câteva ori, era încuiată, dădu roată casei, mai era o intrare spre bucătărie, bătu în geam și, în cele din urmă, intră. Nimeni în casă, cel puțin nu la parter, acolo unde locuia bătrâna. Urcă scara interioară spre dormitoarele copiilor, inima îi bătea cu putere, parcă i se ridicase în gât, se aștepta s-o vadă pe Maria cum îi sare înainte, cum îl îmbrățișează și îl sărută, iar mâinile lui îi dezmierdau părul negru, îi atingea, ca din întâmplare, sânii fragezi și tari, iar ea se lipea tot mai mult de el, îl trăgea cu brațele fierbinți, mai aproape, tot mai aproape.

Cu privirea împăienjenită, amețit de dorință, Vasile ajunse la etaj gâfâind. Ușile celor cinci camere erau închise, bătu la prima, o deschise, cameră goală cu jucării aruncate peste tot, pătuțurile pregătite pentru noapte, a doua cameră la fel, a treia, a patra, ultima... nu era nimeni în casă, etajul pustiu ca și parterul, ca și curtea. Niciun râs de copil, nicio zbenguială, nicio Marie zâmbind. Coborî și merse sub boltă, se așeză pe scaunul obișnuit. Soarele nu mai ardea ca acum câteva săptămâni, își pierduse puterea, venise toamna, o toamnă secetoasă și caldă, ca un sfârșit iminent, cu nopți răcoroase și pline de cântece greierești și de păsări care se pregăteau să pornească departe.

- Hei, puștiule!
Vasile tresări, era domnul Filip, vecinul mamei Angela, îl striga de dincolo de poartă. - Ai vreo scrisoare pentru mine, că trebuie să plec?...
- Nu, nu am nimic pentru dumneavostră, răspunse fără tragere de inimă.
- Vezi că pe doamna a luat-o as-noapte.
- Cine?
- Salvarea.
- A luat-o salvarea pe mama Angela?
- Da, i-a fost rău de la inimă.
- Și Maria? Maria a mers cu ea?
- Care Maria?
- Fata care are grijă de copii.
- Ce copii?
- Domnule Filip, iertați-mă că vă spun, dar asta este o glumă pe care nu o gust, nu puteți spune că nu-i vedeți, că nu-i auziți. Doar sunteți vecini, ce Dumnezeu!

Filip se uită lung la el și nu mai zise nimic.
- La ce spital a dus-o?
- La Ploiești, probabil că la Urgență.

Vasile mulțumi și plecă numaidecât spre gară. La spital întrebă de mama Angela, bătrâna adusă cu salvarea de la Câmpina, noaptea trecută. - As-noapte nu a fost trimisă nicio ambulanță la Câmpina, iar alt spital din Ploiești nu răspunde la numărul de urgență. Tânărul insistă, îl rugă pe dispecer să mai verifice odată, dar informațiile erau ferme, ultima intervenție pentru Câmpina a avut loc acum trei zile, pentru o peritonită.

Se întoarse la casa mamei Angela, era deja amiază și copiii ar fi trebuit să fie la joacă, la fel și Maria. În curte însă nu era nimeni, merse la intrarea de la bucătărie, ușa era încuiată, cineva blocase și intrarea de acolo, iar casa părea pustie și părăsită. Pe geamul care dădea în living, zări un morman de scrisori introduse prin deschizătura special amenajată.

- Hei, puștiule! îl strigă domnul Filip. Cam târziu ai venit astăzi, să treci te rog și pe la noi.
- Domnule Filip, am fost la Ploiești, la Urgențe. As-noapte nu a luat-o salvarea pe mama Angela.
- As-noapte? Cum să o ia as-noapte? Mama Angela a murit acum un an, e adevărat că în noaptea aceea a venit o ambulanță, dar nu as-noapte... Ai vreo scrisoare pentru mine?
- Nu vin de la Oficiu... domnule Filip, azi-dimineață ați spus că a luat-o salvarea de la Ploiești!
- Dragă, am ajuns acasă acum o oră, de ieri sunt plecat la București! Ce-i cu tine, Vasile?
- Dar Maria? Maria unde este?
- Care Maria?

Vasile nu mai întrebă nimic, cu lacrimi de neputință în ochi se urcă pe bicicletă și merse la Oficiul Poștal. Acolo era doar domnul Valentin, șeful instituției.
- Vreau să vă întreb ceva.
- Spune, Vasile.
- Ce știți despre mama Angela? Sau despre Maria... despre copiii care se joacă în curte?
- Dragă, mama Angela a murit de vreun an, dar încă primește scrisori. De aceea se amuzau colegii când tu povesteai că te duci la ea în fiecare seară. A fost o femeie săritoare, ajuta familiile nevoiașe, iar acum nu mai contenesc scrisorile cu mulțumiri. Până or afla că s-a dus, o să tot primească scrisori...

De partea cealaltă a orașului, în cartierul din munte, sub bolta din viță de vie care promitea, în primăvara aceea, recoltă îmbelșugată, mama Angela și Maria deschideau corespondența adusă de poștașul cel nou. - Îmi place tânărul, este vesel și plin de viață. Cum spuneai că îl cheamă? - Vasile. Da, este un drăguț. Mama Angela zâmbi unui gând doar de ea știut și începu să deschidă un plic, al cărui expeditor era tocmai din Satu Mare.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!