Ultimele raze de soare se amestecau, licărind, în culorile închise și murdare ale canalului Kloveniersburgwal și mângâiau tremurul lin al apei, în care apăreau, unul câte unul, becurile felinarelor și neoanele roșii care începeau să se aprindă deasupra vitrinelor. Cu zâmbete perverse sau inocente, cu semne și gesturi îmbietoare, fetele întâmpinau mlădioase cetele gălăgioase, doritoare de distracții, de plăceri și de o noapte de neuitat.
Mă plimbam fără o țintă anume, cu mâinile în buzunare, fără a mă gândi la nimic concret. Deși era iunie, din când în când, primeam mângâierea nedorită a unei adieri reci venite dinspre mare și care mă făcea să șchiopătez ușor, chinuit de durerea surdă ce se umfla în genunchiul meu drept. Încercam să scap de agitația care mă cuprinsese brusc și a cărei cauză nu o găseam, pe când stăteam întins, cu gândul de a mă culca devreme, în micul meu apartament, în apropiere de Oude Kerk.
Mă consideram împăcat cu viața mea, fără drame augmentate și filosofări existențiale. Devenisem un om rațional, care acceptase realitățile vieții sale, fără stări depresive, fără vise irealizabile și, implicit, inutile. În acea seară, considerasem că o simplă plimbare avea să-mi anuleze inexplicabila stare de neliniște.
Treceam impasibil pe lângă postere erotice, pe lângă sex-shopuri și peep-show-uri, semn că devenisem oarecum imun la tot ceea ce era în jurul meu și atrăgea milioane de turiști, pentru că totul făcea parte din viața mea cotidiană. Forța estompatoare a obișnuinței.
Cu timpul, te înveți cu orice și orice devine banal. Sau cel puțin așa voiam eu să cred. Din loc în loc, câte o perdea de catifea grena se dădea la o parte, ușa verde pine se deschidea și câte un fericit ieșea chiuind, întâmpinat de o gașcă de prieteni beți și se amestecau în șuvoiul permanent al mulțimii care se îngrămădea pe străduțele înguste. Mă uitam, fără prea mare atenție sau interes, la tinerele care încercau să mă ademenească în camera lor parfumată, trecând repede pe lângă ele, deși nu mă grăbeam să ajung undeva. Cu ani în urmă, le știam pe nume pe aproape jumătate dintre fetele din De Wallen, precum și ele mă știau pe mine. Acum însă, nu mai recunoșteam pe niciuna, veniseră mereu altele și altele, din toate colțurile lumii, pentru toate gusturile, perversiunile și fetișurile.
După ce am trecut de Oudezijds Voorburgwal și am intrat pe Sint Annendwarsstraat, mi-am dat seama că mai trecusem o dată pe acolo în acea seară. Nu știu cum m-au purtat pașii, fără consimțământul rațiunii, dar astfel, când am ridicat privirea pe care începusem să o țin în pământ, am întâlnit ochii căprui care mă mai priviseră cândva. Am rămas câteva secunde pe loc, dar, înainte ca fata să deschidă ușa spre a mă întâmpina, am plecat mai departe, încruntat, încercând să pun în ordine gânduri și amintiri.
Ușor amețit, deși nu consumasem nimic în acea zi, nici măcar nu băgam în seamă marocanii și surinamezii care mă întrebau, plini de solicitudine, dacă am nevoie de ceva special și care îmi șopteau ”coca, coca”, apropiindu-se și mergând după mine câțiva metri, până găseau pe altcineva căruia să îi facă aceeași propunere generoasă. Drogurile și pornografia, venele acestui minunat oraș, orașul tuturor simțurilor. Eu nu doream nimic, nu mă așteptam la nimic în momentul în care am închis ușa albă a casei mele. Deși mai era mult până la echinocțiul de toamnă, o lună sângerie răsărise pe cerul înnegrit, împrăștiind o aură stranie.
Era ceva în aer în acea seară, pe lângă mirosul de canabis, de parfum și de sex. Ceva mă purta, dincolo de voința mea. Deși nu crezusem niciodată în astfel de lucruri, multe aveau să se schimbe în mine și poate așa mi-a fost mie scris, să ies pe străzi în acea noapte.